3ra-393/14 — Contestarea actului administrativ, restabilire la lucru, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral

prima instanţă: N. Simciuc dosarul nr. 3ra-393/14 Instanţa de apel: V. Pruteanu, M. Guzun, Iu. Cimpoi ÎNCHEIERE 26 martie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Gheorghe Mârzenco, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Gheorghe Mârzenco împotriva Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, restabilire la lucru, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru, recunoaşterea drept vechime în muncă în funcţia publică perioada de absenţă forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Gheorghe Mârzenco şi au fost menţinute hotărârea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 15 iulie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă şi încheierea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 31 mai 2013, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorului Natalia Simciuc, c o n s t a t ă: La 04 septembrie 2012, Gheorghe Mârzenco a depus cerere de chemare în judecată împotriva Aparatului Preşedintelui RM cu privire la contestarea actului administrativ, restabilire la lucru, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru,

recunoaşterea drept vechime în muncă în funcţia publică perioada de absenţă forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la 06 iunie 2012, prin ordinul nr. 06/3-01-79, a fost eliberat din funcţia de consultant principal în Serviciul de presă al Aparatului Preşedintelui RM în temeiul art. 63 alin. (1) lit. c), art. 42 alin. (3), (4) şi (6) şi art. 43 alin. (3) din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, în legătură cu aprobarea noii structuri organizatorice a Aparatului Preşedintelui RM, precum şi modificarea statutului de personal, urmare a aprobării statutului de personal din 26 aprilie 2012. Menţionează că ordinul enunţat i-a fost adus la cunoştinţă în ziua emiterii lui, adică pe 06 iunie 2012. Consideră că eliberarea sa din funcţie este ilegală.

Susţine că în ordinul de eliberare din funcţie menţionat a fost invocat că el se eliberează din funcţie începînd cu 06 iunie 2012, pe cînd art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public prevede expres că persoana/organul care are competenţa legală de numire în funcţie va dispune eliberarea din funcţia publică, prin act administrativ, care se comunică funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emiterea, însă anterior datei eliberării din funcţia publică.

Astfel, ordinul pîrîtului nr. 06/3-01-79 din 06 iunie 2012 trebuia să-i fie adus la cunoştinţă cu cel puţin o zi lucrătoare pînă la data eliberării din funcţia publică, însă ordinul enunţat i-a fost adus la cunoştinţă doar la data emiterii, adică la 06 iunie 2012. Afirmă că la eliberarea sa din funcţie, pîrîtul a neglijat prevederile art. 63 alin. (4) din Legea menţionată, care stipulează că în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d), în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorităţii publice există funcţie publică vacantă corespunzătoare, funcţionarul public este transferat, în interesul serviciului sau la cerere, în această funcţie, însă el a fost eliberat din funcţie fără a i se propune ocuparea altei funcţii corespunzătoare, deşi ar putea activa în orice subdiviziune a Aparatului Preşedintelui RM, în virtutea studiilor şi experienţei de muncă în serviciul public, fapt susţinut şi de gradul de calificare „consilier de stat, clasa II”, pe care îl posedă.

Invocă că o funcţie corespunzătoare de consultant principal în Serviciul de presă al Aparatului Preşedintelui RM a rămas vacantă imediat după eliberarea sa din funcţie. Această funcţie este tocmai funcţia, pe care el a ocupat-o pînă la eliberarea ilegală din 06 iunie 2012. De asemenea, invocă că el nu s-a adresat către angajator cu nici o cerere de demisie. La 27 iunie 2012, el s-a adresat către Aparatul Preşedintelui RM cu o cerere prealabilă, în care a indicat ilegalitatea ordinului nr. 06/3-01-79 din 06 iunie 2012 şi a solicitat restabilirea în funcţia, pe care a ocupat-o şi care la acel moment era vacantă. La 26 iulie 2012, el a fost invitat de către Secţia personal şi a avut o convorbire la nivelul conducerii Aparatului Preşedintelui RM în vederea restabilirii sale în funcţia ocupată pînă la 06 iunie 2012, însă la 10 august 2012, a primit răspuns din partea Aparatului Preşedintelui RM privind refuzul restabilirii sale în funcţie.

Prin urmare, solicită anularea ordinului Aparatului Preşedintelui RM nr. 06/3-01-79 din 06 iunie 2012 „Cu privire la eliberarea din funcţie a domnului Gheorghe Mârzenco”, restabilirea sa în funcţia de consultant principal în Serviciul de presă al Aparatului Preşedintelui RM sau în altă funcţie similară în cadrul Aparatului Preşedintelui RM, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru, începînd cu 06 iunie 2012, recunoaşterea drept vechime în muncă în funcţia publică perioada de absenţă forţată de la lucru, începînd cu 06 iunie 2012 şi pînă la restabilirea sa în funcţie, repararea prejudiciului moral în mărime de 200 salarii medii ale sale pe perioada eliberării din funcţie şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 29 octombrie 2012 acţiunea a fost respinsă ca fiind depusă tardiv. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 martie 2013 a fost admis recursul declarat de către Gheorghe Mârzenco, casată hotărârea primei instanţe şi trimisă pricina spre rejudecare după competenţă la Judecătoria Buiucani mun. Chişinău.

Pe parcursul judecării pricinii Gheorghe Mârzenco şi-a concretizat pretenţiile, solicitând anularea ordinului Aparatului Preşedintelui RM nr. 06/3-01- 79 din 06 iunie 2012 „Cu privire la eliberarea din funcţie a domnului Gheorghe Mârzenco”, restabilirea sa în funcţia de consultant principal în Serviciul de presă al Aparatului Preşedintelui RM sau în altă funcţie similară în cadrul Aparatului Preşedintelui RM, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru, începînd cu 06 iunie 2012, inclusiv primele şi indemnizaţiile de serviciu, recunoaşterea drept vechime în muncă în funcţia publică perioada de absenţă forţată de la lucru, începînd cu 06 iunie 2012 şi pînă la restabilirea sa în funcţie, repararea prejudiciului moral în mărime de 200 salarii medii ale sale pe ultimul an calendaristic (începând cu 01 ianuarie 2012) pînă la eliberarea din funcţie, obligarea pârâtului de a-şi cere scuze prin scrisoare oficială pentru emiterea ordinului ilegal de eliberare din funcţie şi pentru prejudiciul moral cauzat şi încasarea cheltuielilor pentru tratament în sumă de 723 lei, precum şi a celor pe care le va suporta ulterior şi a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 31 mai 2013 a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorului Natalia Simciuc ca fiind neîntemeiată. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 15 iulie 2013 acţiunea a fost respinsă ca tardivă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2013 a fost respins apelul declarat de către Gheorghe Mârzenco şi au fost menţinute hotărârea şi încheierea primei instanţe. La 03 februarie 2014, în termenul prevăzut de lege, Gheorghe Mârzenco a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii. Recurentul Gheorghe Mârzenco, în motivarea recursului, a indicat că nu este de acord cu hotărârile judecătoreşti, deoarece acestea au fost adoptate cu abateri de la legislaţie.

Menţionează că prima instanţă a concluzionat că el urma să se adreseze în instanţa de judecată imediat ce a făcut cunoştinţă cu ordinul de eliberare din funcţie, fără a respecta procedura prealabilă, însă această concluzie este greşită, fiind aplicată eronat legea, deoarece art. 17 din Legea contenciosului administrativ prevede că cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ sau recunoaşterea dreptului pretins poate fi înaintată în termen de 30 zile, în cazul în care legea nu dispune altfel. Acest termen curge de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau de la data comunicării refuzului de soluţionare a unei cereri prin care se solicită recunoaşterea dreptului pretins.

Susţine că instanţa nu a făcut trimitere la vreo prevedere concretă a unei legi, care ar prevedea termenul obligatoriu de 30 zile pentru adresarea în judecată, fără respectarea procedurii prealabile. Afirmă că referirea primei instanţe la Codul muncii este greşită, deoarece în cazul care se invocă lipsa procedurii prealabile în Codul muncii, atunci art. 355 din Codul muncii prevede că cererea privind soluţionarea litigiului individual de muncă se depune în instanţa de judecată, în termen de un an de la data cînd salariatul a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său. Invocă că instanţa, la examinarea pricinii, urma să aplice prevederile art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Or, anume prevederile art. 14 din Legea menţionată au fost respectate de către el, totodată, fiind respectat şi termenul de adresare în judecată prevăzut de art. 355 din Codul muncii. Mai invocă că în speţa dată, este aplicabil şi art. 233 din Codul civil, care prevede că persoana îndreptăţită are dreptul să ceară anularea actului juridic în termen de 6 luni de la data cînd a aflat sau trebuia să afle despre temeiul anulării. Menţionează că instanţa de apel a examinat pricina în lipsa sa, el nefiind citat legal despre şedinţa de judecată din 20 noiembrie 2013. Susţine că în şedinţa instanţei de apel din 20 noiembrie 2013 reprezentantul intimatului a participat în baza unei procuri nevalabile.

Or, în procura eliberată de Aparatul Preşedintelui pe numele Olgăi Lupoi la 25 octombrie 2012 nu a fost indicat termenul de valabilitate, iar conform art. 254 alin. (1) din Codul civil, dacă termenul nu este indicat în procură, ea este valabilă timp de un an de la data întocmirii. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Gheorghe Mârzenco nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că instanţa de apel şi prima instanţă au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate şi au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul lui Gheorghe Mârzenco ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul lui Gheorghe Mârzenco se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi