3ra-186/14 — Obligarea furnizării informației solicitate

Prin încheierea Judecătoriei Căuşeni din 02 iulie 2013 cererea de recuzare înaintată judecătorului Sandu Ion a fost respinsă.

Prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 02 august 2013 a fost respinsă cererea de chemare în judecată a lui Focşa Anatolie împotriva procurorului raionului Căuşeni, Ion Oboroceanu şi Procuraturii Generale cu privire la obligarea procurorului raionului Căuşeni, Ion Oboroceanu şi Procuraturii Generale să elibereze informaţia de interes public privind confirmarea sau infirmarea rezultatului concursului organizat pentru funcţia de procuror al raionului Căuşeni şi că urma a fi desemnat Bişleagă Vitalie, actualul adjunct al raionului Căuşeni; explicarea criteriilor în baza căror a fost desemnat Ion Oboroceanu în funcţia de procuror al raionului Căuşeni, din moment ce potrivit rezultatelor concursului organizat, cîştigător a devenit Bişleagă Vitalie şi eliberarea copiilor autentificate a rezultatului concursului cu privire la ocuparea funcţiei de procuror al raionului Căuşeni, cu participarea lui Vitalie Bişleagă şi Ion Oboroceanu. 1

Prin decizia Curţii de Apel Bender din 05 noiembrie 2013 a fost respins apelul declarat de Focşa Anatolie şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 02 august 2013.

La 14 decembrie 2013, Focşa Anatolie a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 05 noiembrie 2013, a hotărîrii Judecătoriei Căuşeni din 02 august 2013 şi încheierii Judecătoriei Căuşeni din 02 iulie 2013, solicitînd casarea acestora cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului recurentul a indicat că, instanţele de fond şi de apel au interpretat şi aplicat eronat normele de drept material. A mai indicat că, potrivit art. 40 alin. (4) al Legii cu privire la procuratură, procurorii ierarhici inferiori sunt numiţi în funcţie de Procurorul General, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, astfel informaţia solicitată de el o deţine şi Procuratura Generală. Totodată, potirivit pct. 8 a Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie, este indicat expres că, este susceptibilă de a fi furnizată orice informaţie oficială aflată în posesia şi la dispoziţia furnizorului de informaţii, indiferent de provinienţa informaţiei. Este inadmisibil refuzul de a furniza informaţia pe motiv că aceasta, cu toate că se află în posesia şi dispoziţia funrizorului, a fost elaborată, emisă, selectată, prelucrată, sistematizată etc., de către alt subiect de drept, iar instanţa de apel nu s-a expus acestui fapt, ceea ce contravine art. 6 § 1 CEDO. În opinia recurentului, concluziile primei instanţe, expuse în hotărîre, sunt în contradicţie cu circumstanțele pricinii, iar instnţa de apel nu s-a expus asupra motivelor de fapt şi de drept invocate în cererea de apel.

Analizînd modul în care recurentul şi-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune cu referire la legalitatea deciziei instanţei de apel atacate, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Consecvent art. 432 prevede exhaustiv temeiurile de declarare a cererii de recurs, iar invocarea altor încălcări ale normelor procedurale, a altor norme de drept material, aprecierea incorectă a circumstanţelor de fapt în susţinerea recursului, pornind de la specificul acestei faze a procesului, nu poate avea loc.

Potrivit art. 437 alin.(1) lit.f) CPC „cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate”. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizînd în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat. Colegiul constată că argumentele invocate de recurent în cererea de recurs vizează temeinicia deciziei 2 instanţei de apel şi a hotărîrii instanţei de fond şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

De asemenea, Colegiul reţine că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcînd în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC. Pe cînd, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Prin urmare, Colegiul reţine că argumentele recurentului poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.

Instanţa de recurs reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Focşa Anatolie nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunoaşte inadmisibil recursul declarat de Focşa Anatolie împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 05 noiembrie 2013. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Valentina Clevadî 3