- Dosarul nr.
- 3r-66/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 26 martie 2014
- Părțile
- Societatea cu Răspundere Limitată Gricop-Agro împotriva Primăriei s. Moara de Piatră r-nul Drochia şi intervenienţii accesorii Societatea cu Răspundere Limitată WeTrade Agro, Curmei Roman, Stah Igor şi Ghemu Emilia
- Pe scurt
- Înlesniri vizînd taxa de stat, scutirile de taxă de stat
3r-66/14 — Radierea din registrul de evidenţă a contractelor de arendă şi încasarea prejudiciului moral
prima instanţă: V. Ghedreuţan dosarul nr.3r-66/14 instanţa de apel: T.Duca, A.Albu , S. Procopciuc DECIZIE 26 martie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinând recursul declarat de către Primaria s. Moara de Piatră, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Societatea cu Răspundere Limitată “Gricop-Agro” împotriva Primăriei s. Moara de Piatră r-nul Drochia şi intervenienţii accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „WeTrade Agro”, Curmei Roman, Stah Igor şi Ghemu Emilia cu privire la radierea din registrul de evidenţă a contractelor de arendă şi încasarea prejudiciului moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 17 februarie 2014, prin care nu s-a dat curs cererii de apel declarate de către Primaria s. Moara de Piatră, fiindu-i stabilit un termen până la 11 martie 2014 pentru a prezenta dovada de plată a taxei de stat în sumă de 75 (şaptezeci şi cinci) lei, c o n s t a t ă : La 16 august 2011, SRL “Gricop-Agro” SC a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei s. Moara de Piatră, intervenienţi accesorii “ÎM WeTradeAgro” SC, Curmei Roman, Stah Igor şi Ghemu Emilia cu privire la obligarea radierii din registrul de evidenţă a contractelor de arendă încheiate între “ÎM WeTradeAgro” SC cu Curmei Roman, Stah Igor şi Ghemu Emilia şi încasarea prejudiciului moral.
În motivarea acţiunii societatea reclamantă a indicat că SRL “Gricop-Agro” SC deţine cu drept de proprietate în extravilanul s. Moara de Piatră r-nul Drochia loturile de teren ce le aparţin coproprietarilor Curmei Victor, Stah Valeriu şi Antoniuc Gheorghe, care la data 08.09.2009 au fost transmise în arendă ÎM WeTradeAgro” SC , fiind înregistrate de Primăria s. Moara de Piatră Examinînd contractele încheiate cu ÎM “WeTradeAgro” SC s-a constatat că acestea au fost semnate de către persoane care nu sunt proprietari ai loturilor în litigiu, faptul dat fiind confirmat şi de Primăria s. Moara de Piatră, prin informaţia nr. 19 din 33.05.2011. Astfel Stah Igor şi Curmei Roman nu sunt proprietari ai loturilor transmise la 08.09.2011 în arendă “ÎM „WeTradeAgro” SC, iar Ghemu Emilia este moştenitoarea unei cote de teren de la Antoniuc Gheorghe, care se află în relaţii contractuale cu SRL “Gricop-Agro” SC.
Moştenind cota de teren de la arendatorul Antoniuc Gheorghe, către Ghemu Emilia au trecut, drepturile şi obligaţiile contractuale cu SRL “Gricop-Agro” SC. La momentul înregistrării contractelor nr. 841, 854, 876 la 08.09.2011 proprietarii legali Curmei Victor, Stah Valeriu şi Antoniuc Gheorghe se aflau în relaţii contractuale cu SRL “Gricop-Agro” SC. Copiile contractelor le-au primit din partea primăriei la data de 13.07.2011 în baza informaţiei nr. 42 din 08.07. 2011, însă la cererea prealabilă din 14.06.2011 în termenele stabilite primăria nu a dat nici un răspuns. Prin hotărârea Judecătoriei Drochia din 30.12.2013, acţiunea a fost admisă parţial. S-a obligat Primăria S. Moara de Piatră r-nul.
Drochia să radieze din registrul de evidenţă a contractelor de arendă a terenurilor agricole, contractele încheiate între ÎM „WeTradeAgro” SC şi Curmei Victor, Stah Igor şi Ghemu Emilia. S-a încasat din contul Primăriei s. Moara de Piatră r-nul Drochia în beneficiul SRL “Gricop-Agro” SC prejudiciul moral în sumă de 1000 lei. La data de 24 ianuarie 2014, Primăria s. Moara de Piatră r-nul, Drochia a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Drochia din 30 decembrie 2013, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii şi emiterea unei noi hotărîri prin care cererea de chemare în judecată înaintată de către SRL “Gricop-Agro” SC să fie respinsă în totalitate. La data de 27 ianuarie 2014, a declarat apel ÎM „WeTradeAgro” SC împotriva hotărîrii Judecătoriei Drochia din 30 decembrie 2013, solicitînd admiterea apelului şi casarea hotărîrii.
Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 17 februarie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel declarate de către Primăria s. Moara de Piatră r-nul Drochia. S-a comunicat Primăriei s. Moara de Piatră r-nul Drochia, despre necesitatea prezentării dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 75 (şaptezeci şi cinci) lei şi a cererii de apel motivate, stabilindu-i un termen pînă la data de 11 martie 2014. S-a explicat Primăriei s. Moara de Piatră, că în cazul în care nu va lichida neajunsurile menţionate şi nu va prezenta dovada de plată a taxei de stat şi cererea de apel motivată în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită.
La data de 27 februarie 2014 Primăria s. Moara de Piatră r-nul Drochia a depus cerere de apel motivată. Tot la 27 februarie 2014 Primăria s. Moara de Piatră r-nul. Drochia a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de apel Bălţi din 17.02.2014, din conţinut, în partea impunerii de achitare a taxei de stat. În motivarea cererii de recurs, Primăria s. Moara de Piatră r-nul Drochia a invocat că încheierea instanţei de apel este ilegală şi nefondată, fiind încălcate normele de drept material. Primăria s. Moara de Piatră r-nul Drochia, în motivarea recursului, a indicat că nu este de acord cu încheierea contestată în partea impunerii achitării taxei de stat, menţionînd că instanţa de apel a refuzat să dea curs cererii de apel, declarate împotriva hotărîrii Judecătoriei Drochia din 30 decembrie 2013, pe motivul neachitării taxei de stat şi neprezentării apelului motivat.
Consideră că încheierea contestată contravine art. 4 alin. (1), pct. 7 al Legii Taxei de Stat nr. 1216-XII din 03.12.1992 şi art. 85, alin. (1), lit. a) CPC. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet de 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea parţială a încheierii instanţei de apel în partea în care nu s-a dat curs cererii de apel din motivul neachitării taxei de stat şi cu restituirea pricinii spre rejudecare, pentru judecarea apelului în fond din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Pe parcursul judecării pricinii s-a constatat că la 27 februarie 2014, Primăria s. Moara de Piatră r-nul Drochia a depus în instanţa de apel o cerere de recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 17 februarie 2014, prin care s-a refuzat a da curs cererii de apel depusă de către Primăria s. Moara de Piatră r-nul Drochia pe motivul neprezentării apelului motivat şi dovezii de plată a taxei de stat. În partea ce se referă la prezentarea apelului motivat Primăria s. Moara de Piatră r-nul Drochia s-a conformat încheierii menţionate, a prezentat în termenul stabilit apelul motivat şi în această parte încheierea nu a fost contestată.
În conformitate cu art. 368 alin. (3) CPC, încheierea instanţei de apel de a nu se da curs cererii poate fi atacată cu recurs. În conformitate cu prevederile art. 4 alin(1), pct. 7 al Legii Taxei de Stat nr. 1216-XII din 03.12.92, sînt scutiţi de plata taxei de stat în instanţele judecătoreşti, reclamanţii, în acţiunile născute din raporturi de contencios administrativ. În conformitate cu art. 85 alin. 1 lit. a) CPC de taxă de stat pentru judecarea pricinilor civile se scutesc reclamanţii în acţiunile … născute din raporturi de contencios administrativ. Astfel, luînd în consideraţie prevederile legale menţionate, instanţa de apel greşit a concluzionat că Primăria s. Moara de Piatră la înaintarea cererii de apel urma să prezinte şi dovada de plată a taxei de stat, urmînd să examineze cererea de apel.
Sub acest aspect se impune casarea încheierii instanţei de apel în parte, prin care s-a dispus a nu se da curs cererii de apel declarate de Primăria s. Moara de Piatră r-nul Drochia, stabilindu-i-se un termen pînă la 11 martie 2014 pentru a prezenta cerere de apel motivată şi dovada de plată a taxei de stat în valoare de 75 lei. Din materialele dosarului rezultă că la 27 februarie 2014 Primăria s. Moara de Piatră r-nul Drochia a depus cerere de apel motivat. Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa încheierea instanţei de apel în partea în care nu s-a dat curs cererii pentru necesitatea achitării taxei de stat şi de a restitui pricina în instanţa de apel pentru rejudecarea apelului.
în conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de către Primăria s. Moara de Piatră r-nul Drochia . Se casează parţial încheierea Curţii de Apel Bălţi din 17 februarie 2014 în partea în care nu s-a dat curs cererii de apel a Primăriei s. Moara de Piatră, r-nul Drochia pentru necesitatea achitării taxei de stat în sumă de 75 lei cu acordarea termenului respectiv, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Societatea cu Răspundere Limitată “Gricop-Agro” împotriva Primăriei s. Moara de Piatră, r-nul Drochia şi intervenienţii accesorii Societatea cu Răspundere Limitată „WeTrade Agro”, Curmei Roman, Stah Igor şi Ghemu Emilia cu privire la radierea din registrul de evidenţă a contractelor de arendă şi încasarea prejudiciului moral, cu restituirea pricinii la Curtea de Apel Bălţi pentru judecarea apelului în fond.
În rest încheierea Curţii de Apel Bălţi din 17 februarie 2014 se menţine. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă