Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-827/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
26 martie 2014
Părțile
Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Platon Valentin împotriva societăţii comerciale Autoimperial societate cu răspundere limitată
Pe scurt
Intentarea procedurii de executare, modul de executarea,

2ra-827/14 — Obligarea executării deciziei, încasarea sumei cu titlu de contravaloare a produsului, a penalităţii şi a prejudiciului moral

dosarul nr. 2ra-827/14 prima instanţă: V. Mihaila instanţa de apel: L. Popova, A. Doga, M. Guzun DECIZIE 26 martie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru Ion Corolevschi, Oleg Sternioală examinând recursul declarat de societatea comercială „Autoimperial” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Platon Valentin împotriva societăţii comerciale „Autoimperial” societate cu răspundere limitată cu privire la obligarea executării deciziei, încasarea sumei cu titlu de contravaloare a produsului, a penalităţii şi a prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 septembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de societatea comercială „Autoimperial” societate cu răspundere limitată şi admise apelurile declarate de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Platon Valentin, casată integral hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.

Chişinău din 08 mai 2013, prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, c o n s t a t ă La data de 14 decembrie 2012, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Platon Valentin au depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii comerciale „Autoimperial” societate cu răspundere limitată cu privire la obligarea executării deciziei, încasarea sumei cu titlu de contravaloare a produsului, a penalităţii şi a prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat precum că în conformitate cu pct.l al Hotărîrii Guvernului nr.936 din 09.12.2011, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor este succesoare de drepturi şi obligaţii a Inspectoratului Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor.

În rezultatul controlului de stat efectuat la SRL „Autoimperial”, în vederea revendicării drepturilor încălcate ale consumatorului, în conformitate cu art. 13, art.22 alin.(2) lit.c) al Legii privind protecţia consumatorilor nr.105-XV din 13.03.2003 şi pct.9 al Hotărîrii Guvernului nr.757 din 23.06.2008, în vigoare la momentul controlului, de către IPSSPMPC a fost adoptată Decizia de remediere gratuită a deficienţelor, înlocuire gratuită sau restituire a contravalorii produselor/serviciilor necorespunzătoare nr.00140 din 10.06.2009. Menţionează reclamantul că în baza deciziei respective, SRL „Autoimperial” a fost obligat să restituie consumatorului Valentin Platon, contravaloarea produsului necorespunzător, autovehiculul de model „SUBARU Forester WSAT”, conform contractului de cumpărare-vânzare nr. 2007/08/10 din 8 septembrie 2007, în suma de 307 972 lei.

Precizează reclamantul că decizia IPSŞPMPC nr.00140 din 10.06.2009 a fost menţinută prin decizia irevocabilă a Curţii Supreme de Justiţie din 12.05.2010, însă pînă în prezent, pîrîrtul nu a executat decizia, astfel fiind încălcate grav drepturile fundamentale ale consumatorului stipulate în art. 6,18 ale Legii privind protecţia consumatorilor nr.l05-XV din 13.03.2003. Cere Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor, obligarea pîrîtului să restituie lui Valentin Platon suma de 307 972 lei, încasarea de la SRL „Autoimperial" în beneficiul lui Valentin Platon a prejudiciului moral, cauzat prin neexecutarea deciziei menţionate.

La data de 21 februarie 2013, Valentin Platon a înaintat cerere privind completarea cererii de chemare în judecată împotriva SRL , Autoimperial” prin care a solicitat încasarea în beneficiul său de la SRL „Autoimperial” a sumei în mărime de 307 972 lei cu titlu de contravaloare a produsului, penalitatea în sumă de 2 771 748 lei, prejudiciul moral în mărime de 50 000 lei şi cheltuielile de judecată. În motivarea cererii de completare a pretenţiilor a invocat că deşi prin decizia IPSŞPMPC nr.00140 din 10.06.2009, pîrîtul a fost obligat să restituie consumatorului V. Platon, contravaloarea produsului necorespunzător, autovehiculul de model „SUBARU Forester WSAT”, conform contractului de vînzare – cumpărare nr.2007/08/10 din 08.09.2007 în sumă de 307 972 lei, pîrîtul pînă în prezent nu a executat decizia menţionată.

Precizează reclamantul că acest fapt a servit drept temei pentru a solicita pe lîngă suma de 307 972 lei cu titlu de contravaloare a produsului şi penalitatea în sumă de 2 771748 lei, prejudiciul moral în mărime de 50 000 lei şi cheltuielile de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica din 08.05.2013, acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 septembrie 2013, apelul depus de SRL „Autoimperial” a fost respins, iar apelul depus de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi apelul depus de Platon Valentin au fost admise. S-a casat integral hotărîrea judecătoriei Botanica din 08.05.2013 şi s-a pronunţat o nouă hotărîre, prin care: s-a admis parţial acţiunea intentată la cererea Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi Platon Valentin; s-a încasat din contul SRL „Autoimperial” în beneficiul lui Platon Valentin suma de 307 972 lei cu titlu de contravaloare a produsului şi prejudiciul moral în mărime de 5000 lei.

În rest cerinţele s-au respins ca fiind neîntemeiate. La data de 17 decembrie 2013, SRL „Autoimperial” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe, precum şi să fie încasate serviciile de judecată şi taxa de stat pentru depunerea cererii de recurs din contul lui Valentin Platon. În motivarea recursului, recurentul a invocat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, fiind încălcate normele de drept material. Astfel, menţionează recurentul că instanţa de apel, prin decizia sa, a confirmat de fapt, legalitatea deciziei organului administrativ, oferindu-i puterea hotărârii judecătoreşti.

Prin urmare, s-a ajuns în situaţia în care există două decizii, a organului administrativ şi a instanţei de judecată. În acest sens, susţine recurentul că instanţa de apel nu a luat în consideraţie materialele disponibile la cauza civila în care sunt deciziile instanţelor de judecata la cazuri similare cu aceeaşi Agenţie, prin care actul autorităţii este considerat, în esenţă, un titlu executoriu şi pentru executarea acestuia nu este nevoie să se adopte o hotărâre suplimentară. De asemenea, mai menţionează recurentul că instanţa de apel la emiterea actului judecătoresc, a ignorat faptul că în dosar este anexată o scrisoare către executorul judecătoresc Stoian despre executarea parţiala a deciziei Agenţiei nr. 00140 din 10 iunie 2009, în valoare de mai mult de 170 000 de lei.

Curtea de Apel nu a luat în consideraţie, nici argumentele companiei SRL „Autoimperial” despre faptul ca Platon, în prezent, se foloseşte de automobilul cumpărat şi la banii cîştigaţi în suma de 307 792 lei el poate să-şi cumpere înca un automobil nou. Complementar celor indicate supra, recurentul consideră ilegală decizia instanţei de apel şi din considerentul că cererea de apel a fost admisă fără plata taxei de stat, deşi litigiul are caracter patrimonial. La data de 03 martie 2014, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor din cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova, a depus referinţă la cererea de recurs înaintată de către SRL „Autoimperial”, solicitînd respingerea recursului ca inadmisibil şi menţinerea deciziei instanţei de apel.

În susţinerea poziţiei sale, menţionează intimatul că, urmare emiterii deciziei IPSŞPMPC nr.00140 din 10.06.2009 şi neexecutării în termenul stabilit de lege, la data de 29.09.2010 executorul judecătoresc Grigore Stoian, prin încheierea nr.175- 2/10, a intentat procedura executorie întru executarea deciziei nominalizate. Ca rezultat, SRL „Autoimperial” s-a adresat în instanţa de judecată solicitînd anularea respectivei încheieri, precum şi a încheierii aceluiaşi executor judecătoresc, prin care s-a aplicat sechestru pe suma de 307 972 lei. Avînd în vedere că instanţa de apel printr-o decizie care nu se supune niciunei căi de atac, a casat hotărîrea primei instanţe de respingere a acţiunii SRL „Autoimperial” şi a admis acţiunea ultimei, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor s-a conformat şi la data de 21.09.2012 a depus cererea de chemare în judecată solicitînd instanţei de judecată de a obliga SRL „Autoimperial” să execute Decizia nr. 00140 din 10.06.2009.

În acest sens, precizează intimatul că instanţa de apel prin decizia sa din 31.05.2012, a considerat că decizia IPSŞPMPC nr. 00140 din 10.06.2009 nu este document executoriu şi a anulat încheierea executorului judecătoresc nr. 175-2/10 prin care a fost intentată procedura executorie. Cu referire la argumentul recurentului precum că cererea de apel a fost admisă fără dovada achitării taxei de stat, intimatul menţionează că potrivit art. 85 alin. (1) lit. a), f) din Cod de Procedura Civila şi art. 4 alin. (1) pct. 711 pct. 13 din Legea taxei de stat nr. 1216 din 03.12.1992, autorităţile publice şi consumatorii sunt scutiţii de achitarea taxei de stat. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de SRL „Autoimperial” neîntemeiat şi care urmează a fi respins şi menţinută decizia instanţei de apel.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Din materialele anexate la prezenta cauză se reţine că în rezultatul controlului de stat efectuat la SRL „Autoimperial”, în vederea revendicării drepturilor încălcate ale consumatorului, în conformitate cu art. 13, art.22 alin.(2) lit.c) al Legii privind protecţia consumatorilor nr.105-XV din 13.03.2003 şi pct.9 al Hotărîrii Guvernului nr.757 din 23.06.2008, în vigoare la momentul controlului, de către IPSSPMPC a fost emisă Decizia de remediere gratuită a deficienţelor, înlocuire gratuită sau restituire a contravalorii produselor/serviciilor necorespunzătoare nr.00140 din 10.06.2009.

În baza deciziei respective, SRL „Autoimperial” a fost obligat să restituie consumatorului Valentin Platon, contravaloarea produsului necorespunzător, autovehiculul de model „SUBARU Forester WSAT”, conform contractului de cumpărare-vânzare nr. 2007/08/10 din 8 septembrie 2007, în suma de 307 972 lei. La data de 20.08.2009, SRL „Autoimperial” a contestat actul precitat, însă la data de 12 mai 2010, Curtea Supremă de Justiţie prin decizie irevocabilă a admis recursul înaintat de autoritatea emitentă şi a casat hotărîrea Curţii de Apel Chişinău, emiţînd o nouă hotărîre prin care a respins acţiunea. Ulterior, la data de 29.09.2010, executorul judecătoresc Grigore Stoian prin încheierea nr.175-2/10 a intentat procedura executorie întru executarea deciziei nominalizate, iar prin încheierea nr. 176-2/2010 din aceeaşi dată, a aplicat sechestru pe suma de 307972 lei a SRL „Autoimperial”.

La data de 30 septembrie 2010 şi respectiv 01 octombrie 2010, SRL „Autoimperial” a contestat actele executorului judecătoresc în instanţă. La data de 31.05.2012, Curtea de Apel Chişinău prin decizie a anulat încheierile executorului judecătoresc Grigore Stoian prin care s-a dispus primirea spre executare a deciziei IPSSPMPC nr. 00140 din 10.06.2009 şi s-a aplicat sechestru pe suma de 307972 lei, precum şi a obligat Ministerul Dezvoltării Informaţionale, Direcţia de înregistrare a Transportului şi Calificare a conducătorilor auto să aplice sechestru pe mijloacele de transport înregistrate după SRL „Autoimperial”. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că decizia Curţii de Apel Chişinău din 31.05.2012, a fost emisă urmare contestării în ordine de recurs a hotărîrii primei instanţe şi nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

În condiţiile expuse, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor a înaintat acţiune în instanţa de judecată în vederea obligării SRL „Autoimperial” să îndeplinească obligaţiunile ce reies din Decizia IPSSPMPC nr.00140 din 10.06.2009. Instanţele au emis hotărîrile respective. Examinînd circumstanţele cauzei, Colegiul apreciază drept corecte concluziile instanţei de apel din următoarele considerente. Instanţa de recurs, precizează că prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31.05.2012, s-a invocat că decizia IPSSPMPC nr. 00140 din 10.06.2009 nu este un document executoriu, executorul nu avea dreptul să intenteze procedura de executare fără a avea la dispoziţie un document executoriu, or conform art. 60 alin. (1) Cod de Executare, procedura de executare se intentează la cererea creditorului urmăritor sau, în cazurile prevăzute de prezentul cod, la demersul instanţei de judecată, cu prezentarea documentului executoriu spre executare.

Reieşind din acestea, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că potrivit art. 123 alin. (2) CPC faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sînt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane. Prin urmare, Colegiul nu poate reţine argumentele recurentului invocate în vederea susţinerii poziţiei sale precum că decizia instanţei de apel este ilegală şi urmează a fi casată, indicînd în acest sens şi faptul că în decizii ale instanţelor de judecata la cazuri similare cu aceeaşi Agenţie, actul autorităţii este considerat, în esenţă, un titlu executoriu şi pentru executarea acestuia nu este nevoie să se adopte o hotărâre suplimentară.

Colegiul reiterează că în cauza civilă examinată, există o decizie irevocabilă a instanţei judecătoreşti. Într-o altă ordine de idei, Colegiul reţine că recurentul, în cererea sa de recurs, face referire asupra faptului că Valentin Platon, în prezent, se foloseşte de automobilul cumpărat. În acest sens, Colegiul menţionează că din momentul pronunţării deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 12 mai 2010, prin care a fost respinsă acţiunea SRL „Autoimperial” cu privire la contestarea actului administrativ, ultimul avea suficient timp să se conformeze deciziei de remediere gratuită a deficienţilor, înlocuirea gratuită sau restituire a contravalorii produselor/serviciilor necorespunzătoare şi să întreprindă măsurile necesare în vederea returnării automobilului aflat în proprietatea lui Valentin Platon.

În acest sens, Colegiul opiniază că aflarea mijlocului de transport auto în posesiunea lui Valentin Platon, se datorează şi inacţiunilor SRL „Autoimperial”. Cu referire la argumentul recurentului precum că cererea de apel a fost admisă fără plata taxei de stat, deşi litigiul are caracter patrimonial, Colegiul menţionează că potrivit art. 85 alin. (1) lit. a) şi f) CPC şi art. 4 alin. (1) subalin. 71) şi pct. 13 din Legea taxei de stat nr. 1216 din 03.12.1992, autorităţile publice şi consumatorii sunt scutiţii de achitarea taxei de stat. Avînd în vedere circumstanţele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că decizia instanţei de apel este legală şi întemeiată, motiv pentru care respinge recursul declarat de SRL „Autoimperial” ca neîntemeiat şi menţine decizia instanţei de apel.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de societatea comercială „Autoimperial” societate cu răspundere limitată. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 septembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Platon Valentin împotriva societăţii comerciale „Autoimperial” societate cu răspundere limitată cu privire la obligarea executării deciziei, încasarea sumei cu titlu de contravaloare a produsului, a penalităţii şi a prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Ion Corolevschi Oleg Sternioală

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.