Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rac-150/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
19 martie 2014
Părțile
ÎM BG Service SRL vs SRL Prodagro-Prim, Primăria or. Sîngerei, interv. acces. OCT Sîngerei
Pe scurt
Termenul de declarare a recursului

2rac-150/14 — Anularea contractului şi înlăturarea obstacolelor

prima instanţă: N. Corcea dosarul nr: 2rac-150/14 instanţa de apel: T. Duca, A. Albu, S. Procopciuc ÎNCHEIERE 19 martie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Mixtă „B.G. Service” Societate cu Răspundere Limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Mixte „B.

G. Service” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Prodagro-Prim” cu privire la declararea nulităţii contractului de arendă funciară şi înlăturarea obstacolelor în folosirea terenului împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 29 octombrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Prodagro-Prim”, casată hotărârea Judecătoriei Sîngerei din 27 martie 2013 şi pronunţată o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 14 ianuarie 2013, ÎM „B.G. Service” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Prodagro-Prim” cu privire la declararea nulităţii contractului de arendă funciară şi înlăturarea obstacolelor în folosirea terenului.

În motivarea acţiunii a indicat că în urma licitaţiei publice cu strigare din 09 iunie 2009 şi deciziei nr. 5/22 din 11 iunie 2009 ÎM „B.G. Service” SRL a câştigat dreptul de arendă a unui teren cu suprafaţa de 0,0018 ha pentru amplasarea unui pavilion pentru dispecerat pe str. E. Voiniţchi, drept urmare fiind încheiat contract de arendă funciară nr. 3 din 15 iunie 2009. Menţionează că pe terenul nominalizat a fost amplasat un pavilion pentru dispecerat, care a activat până în luna mai 2010, când a fost vândut SRL „Prodagro- Prim”. Afirmă că la 14 iunie 2010 Primăria or. Sîngerei a încheiat un contract de arendă cu SRL „Prodagro-Prim” fără acordul ÎM „B.G. Service” SRL şi decizia consiliului orăşenesc Sîngerei.

Susţine că pârâtul până la moment foloseşte pavilionul amplasat pe terenul dat ca unitate comercială. Mai indică că în baza deciziei nr. 5/10 din 16 aprilie 2010 Primăria i-a acordat termen de 4 luni ca să elibereze terenul şi să amplaseze ghereta comercială în altă parte, deoarece terenul este destinat pentru amplasarea pavilionului pentru dispecerat. 1 Ulterior, după expirarea acestui termen Primăria a înaintat scrisori directorului SRL „Prodagro-Prim” în vederea ridicării unităţii comerciale, însă ultimul nu a reacţionat. Afirmă că în preajma gheretei este amplasată parcarea auto care a fost arendată prin licitaţie de către ÎM „B.G. Service” SRL şi întreprinderea are necesitatea de acest teren pentru amplasarea dispeceratului, iar ghereta de comerţ este un obstacol care îi îngrădeşte dreptul de a se folosi de teren.

Solicită anularea contractului de arendă din 14 iunie 2010 încheiat între Primăria or. Sângerei şi SRL „Prodagro-Prim” cu radierea din Registru OCT Sîngerei şi înlăturarea obstacolelor în folosirea terenului arendat - gheretei comerciale din str. E. Voiniţchi. Prin hotărârea Judecătoriei Sîngerei din 27 martie 2013 acțiunea a fost admisă integral, anulat contractul de arendă funciară nr. 8 a terenului cu suprafaţa de 0,0024 ha, amplasat pe str. E. Voiniţchi încheiat între Primăria or. Sîngerei şi SRL „Prodagro-Prim”, trecut în Registrul contractelor de arendă la data de 14 iunie 2010, cu radierea acestuia din Registrul OCT Sîngerei și obligat SRL „Prodagro-Prim” să nu creeze obstacole ÎM „B.G.

Service” SRL în folosirea terenului arendat prin contractul de arendă funciară nr. 3 încheiat între ÎM „B.G. Service” SRL şi Primăria or. Sîngerei, trecut în Registrul contractelor de arendă la data de 15 iunie 2009. Prin decizia Curții de Apel Bălți din 29 octombrie 2013 a fost admisă cererea de apel declarată de SRL „Prodagro-Prim”, casată hotărârea primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care a fost respinsă acțiunea. La 24 ianuarie 2014, ÎM „B.G. Service” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menținerea hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând-o ilegală.

Cu referire la prevederile art. 360 alin. (1) menționează că instanţa de apel a admis apelul depus de către administratorul SRL „Prodagro-Prim” Eugen Gogu, care de fapt nu este participant în procesul dat. Indică că apelul depus de către SRL „Prodagro-Prim” este neconfirmat prin ştampila umedă a instituţiei sau prin procura de reprezentare cum prevede legislaţia în vigoare, iar Eugen Gogu în pretinsa calitate de administrator al societății urma să prezinte extrasul de la Camera înregistrării de Stat privind faptul că este administratorul SRL „Prodagro-Prim” fapt ce lipseşte la materialele dosarului. Consideră că în principiu instanţa de apel nu trebuia să examineze apelul declarat de către Eugen Gogu.

Afirmă că şi semnăturile de pe atât apelul nemotivat, cât şi apelul motivat diferă. Cât priveşte decizia instanţei de apel din 29 octombrie 2013, menționează că în motivarea acesteia este indicat că prima instanţă incorect a ajuns la concluzia că terenul cu suprafaţa de 0,0024 ha amplasat pe str. Voiniţchi, or. Sîngerei, care au fost luate în arendă de către SRL „Prodagro-Prim” de la Primăria or. Sîngerei conform contractului de arendă nr. 8 pentru 9 ani este acelaşi teren cu suprafaţa de 0,0018 ha, situat pe str. Voiniţchi, or. Sîngerei, care conform deciziei Consiliului or. Sîngerei nr. 5/22 din 11 iunie 2009 în urma licitaţiei din 09 iulie 2009 a câştigat de către ÎM „B.G. Service” SRL, contract care ulterior a fost semnat de ultimii şi Primăria or.

Sîngerei pe un termen de 10 ani, instanţa de apel neluând în considerare faptul că 2 însuşi reprezentantul intervenientului accesoriu OCT Sîngerei a declarat în procesul- verbal al şedinţei de judecată că este unul şi acelaşi teren. Totodată atrage atenţia că în referinţa prezentată Curţii de Apel Bălţi de către intervenientul accesoriu Primăria or. Sîngerei,ultimul consideră că hotărârea primei instanţei din 27 martie 2013 este legală şi întemeiată, lotul fiind expus la licitaţie ca dispecerat, care a fost câştigat de către ÎM „B.G. Service” SRL, în temeiul rezultatelor licitaţiei cu strigare au fost încheiat contractual de arendă funciară nr. 3 din 15 iunie 2009 între Primăria or. Sîngerei şi ÎM „B.G.

Service” SRL pentru amplasarea unei gherete pentru dispecerat, terenul adiacent fiind predestinat unei parcări auto care este arendată de ÎM „B.G. Service” SRL, deoarece însăşi din materialele dosarului rezultă faptul că contractul de arendă încheiat între Primăria or. Sîngerei şi SRL „Prodagro-Prim” lipseşte temeiul de drept al încheierii acestuia contractului de arendă, iar în procesul-verbal de recepţie finală nr. 01/69 din 11 septembrie 2012, lipsind temeiul de drept al arendării terenului din litigiu. Invocă că deşi la materialele dosarului este anexat mandatul avocatului din 06 februarie 2013 nu a fost citat legal în şedinţa instanţei de apel în conformitate cu prevederile legale. Examinând argumentele recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către ÎM „B.G.

Service” SRL este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. În conformitate cu art. 434 alin. (2) CPC, termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Materialele pricinii denotă că copia deciziei redactate a Curţii de Apel Bălţi din 29 octombrie 2013, a fost expediată în adresa părţilor, inclusiv şi în adresa recurentului la 08 noiembrie 2013, ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire nr. 20977 din 08 noiembrie 2013 (f. d. 110). Tot actele cauzei denotă că copia deciziei redactate a fost recepţionată de către ÎM „B.G. Service” SRL la 12 noiembrie 2013, fapt confirmat prin avizul de recepţie anexat la dosar (f. d. 112). Cu toate acestea, cererea de recurs a fost depusă de către ÎM „B.G.

Service” SRL doar la 27 ianuarie 2014, respectiv, în afara termenului legal prevăzut de art. 434 CPC. Este de menţionat că depunerea anterioară (la 30 decembrie 2013) de către ÎM „B.G. Service” SRL a recursului împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 29 octombrie 2013, nu poate justifica omiterea termenului prevăzut de art. 434 CPC. Aceasta deoarece cererea de recurs menț ionată a fost restituită recurentului prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 03 ianuarie 2014, ca fiind depus cu încălcarea prevederilor art. 438 alin. (2) CPC. Iar art. 438 alin. (3) CPC, direct indică că restituirea cererii de recurs nu împiedică declararea repetată a recursului după lichidarea neajunsurilor şi respectarea celorlalte reguli stabilite de lege pentru declararea lui.

În sensul normei enunţate este de înţeles că recurentul urma să respecte termenul de 2 luni de depunere a recursului, termen prevăzut de art. 434 CPC, care este unul de decădere şi nu poate fi restabilit. 3 Drept urmare, admiterea spre examinare a unui recurs tardiv declarat împotriva unei hotărâri definitive, ar avea un efect incompatibil cu principiul securităţii juridice, garantat de articolul 6 din Convenţie şi ar încălca dreptul intimatului la un proces echitabil. În asemenea împrejurări, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎM „B.G. Service” SRL ca inadmisibil. În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. b), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Întreprinderea Mixtă „B.G.

Service” Societate cu Răspundere Limitată se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.