Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-889/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
19 martie 2014
Părțile
Tomşa Pavel vs ÎMGFL nr.19 mun.Chişinău
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2ra-889/14 — Înlăturarea modificărilor efectuate

prima instanţă: Gh. Gorun nr. 2ra-889/14 instanţa de apel: N. Vascan, E. Clim, E. Fistican ÎNCHEIERE 19 martie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Tomşa Pavel, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Tomşa Pavel împotriva lui Sitari Vasile, Ţîgui Vera, Alexandrov Nicolae, Moşanu Vasile, Moraru Ion, Chiciuc Semion, Zamşa Semion, Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ nr. 19 cu privire la obligarea înlăturării modificărilor efectuate, încasarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Tomşa Pavel şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 10 aprilie 2013 c o n s t a t ă La 10 august 2010 Tomşa Pavel a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Sitari Vasile, Ţîgui Vera, Alexandrov Nicolae, Moşanu Vasile, Moraru Ion, Chiciuc Semion, Zamşa Semion, Întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ nr. 19 cu privire la obligarea înlăturării modificărilor efectuate la etajul tehnic a blocului locativ nr. 10/2, bd. Moscova mun. Chişinău, încasarea prejudiciului moral, a cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii a indicat că suprafaţa etajului tehnic a blocului locativ nr. 10/2, bd. Moscova mun.

Chişinău care constituie 567.m.p., situat deasupra apartamentului său, a fost ilegal privatizată de către Zamşa Semion, Moşanu Vasile, Moraru Ion , Chiciuc Semion, sub pretextul construcţiei unui atelier de creaţie, însă ulterior aceste încăperi au fost vîndute lui Sitari Vasile, Ţîgui Vera şi Alexandrov Nicolae, iar ca urmare în aceste încăperi sînt instalaţii de distribuţie a energiei termice, electrice şi a apei. A mai menţionat reclamantul că, stratul de egalizare a podelelor şi componenţa acestuia nu coincide cu documentaţia de proiect, canalele de aprovizionare cu aer a minelor ascensoarelor sînt demolate, cît şi sistemul de evacuare a fumului în caz de incendiu. De către proprietarii atelierelor de creaţie au fost executate lucrări de strămutare a reţelei termice cu instalarea caloriferelor.

Pereţii capitali au fost demolaţi cu scopul instalării geamurilor şi uşilor. Solicită obligarea înlăturării modificărilor efectuate la etajul tehnic a blocului locativ nr. 10/2, bd. Moscova mun. Chişinău, aducerea încăperilor la situaţia iniţială, încasarea prejudiciului moral, a cheltuielilor de judecată Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 10 aprilie 2013 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013 a fost respins apelul declarat de Tomşa Pavel şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 10 aprilie 2013. La 02 ianuarie 2014 Tomşa Pavel a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe cu adoptarea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului a indicat că instanţele de judecată au aplicat eronat normele de drept material. A invocat că, referirea instanţei de apel la actul de expertiză nr. 235/99 din 1999 nu este relevantă cauzei. Studiind temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Tomşa Pavel nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Tomşa Pavel în esenţa lor sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă conform cerinţelor art. 130 CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Tomşa Pavel ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Tomşa Pavel se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.