Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-862/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
19 martie 2014
Părțile
Creciun Anna vs Bîtca Eremia, Bîtca Ion, Florenţa Victor, etc.
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-862/14 — Anularea contractului de donaţie, înlăturarea obstacolelor

prima instanţă: D. Cristian dosarul nr. 2ra-862/14 instanţa de apel: N. Vascan, E. Clim, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 19 martie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Creciun Anna, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Creciun Anna împotriva lui Bîtcă Erimei, Bîtcă Ion, notarul public Profire Teodor, intervenienţi accesorii Popa Maria şi Oficiu Cadastral Teritorial Nisporeni, cu privire la declararea nulităţii contractului de înstrăinare a bunului imobil cu condiţia întreţinerii pe viaţă, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 noiembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Creciun Anna şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Nisporeni din 23 iulie 2013, c o n s t a t ă La 08 februarie 2013 Creciun Anna a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Bîtcă Erimei, Bîtcă Ion, notarul public Profire Teodor, intervenienţi accesorii Popa Maria şi Oficiu Cadastral Teritorial Nisporeni, cu privire la declararea nulităţii contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la data de 07 august 1962 a fost înregistrată căsătoria părinţilor săi Bîtcă Erimei şi Ţopa Anastasia. În timpul căsniciei, aceştia au agonisit mai multe bunuri mobile şi imobile, dintre care şi casa de locuit din or. Nisporeni, str. Bogdan Petriceicu Hajdeu 13, cu nr. cadastral 6001219028, dreptul de proprietate fiind indicat după tatăl său în baza certificatului cu nr. 3764 din 26 decembrie 1988 şi în baza Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren cu nr.6001219028 din 02 februarie 2004. Din căsătorie părinţii au avut trei copii, dînsa, fratele Ion şi sora Maria. La data de 13 septembrie 2009 Bîtca Anastasia a decedat, iar la 15 decembrie 2009 tatăl său i-a transmis în proprietate pîrîtului Bîtcă Ion întreaga casă, care constituie avere în devălmăşie, dobînditorul fiind obligat să-i ofere întreţinere pe viaţă transmiţătorului.

Reclamanta a mai menţionat că notarul nu a verificat actele şi nu a aşteptat momentul deschiderii succesiunii, care se consideră cel al decesului persoanei. Consideră că deoarece nu a existat nici un testament, urmau a fi aplicate dispoziţiile moştenirii legale. După decesul mamei sale nimeni în afară de ea nu s-a adresat la notar pentru deschiderea succesiunii, iar tatăl său este proprietar doar la 1/2 cotă-parte din bunurile devălmaşe, neavînd dreptul de a înstrăina bunul imobil dat în totalitate, deoarece ea după decesul mamei a intrat în posesia unei părţi din patrimoniul succesoral. Dorind să primească o parte din casa de locuit, a aflat despre existenţa contractului contestat, prin contractul dat fiindu-i încălcat dreptul la moştenirea legală.

Prin hotărârea Judecătoriei Nisporeni din 23 iulie 2013 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 noiembrie 2013 a fost respins apelul declarat de Creciun Anna şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La adoptarea soluţiei instanţa de apel şi prima instanţă au constatat că la data de 07 august 1962 a fost înregistrată căsătoria între Bîtcă Erimei şi Ţopa Anastasia. În timpul căsătoriei aceştia au agonisit bunuri mobile şi imobile, dintre care şi casa de locuit din or.

Nisporeni, str. Bogdan Petriceicu Hajdeu 13, cu nr. cadastral 6001219028, iar dreptul de proprietate fiind înregistrat după Bîtcă Erimei în baza certificatului cu nr. 3764 din 26.12.1988 şi în baza Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren cu nr. 6001219028 din 02 februarie 2004. La 13 septembrie 2009 Bîtcă Anastasia a decedat, iar la 15 decembrie 2009 prin contractul de înstrăinare a casei de locuit cu condiţia întreţinerii pe viaţă nr.AA655658, Bîtcă Erimei i-a transmis lui Bîtcă Ion casa de locuit situată în or. Nisporeni pe str. Bogdan Petriceicu Hajdeu nr.13, nr. cadastral 6001219028, cu suprafaţa de 141,2 m. p. (1.2) construcţie accesorie, suprafaţa totală a căreia este de 39,5 m.p.

, cu dependenţă de poartă, gard, şopron, gard, gard, gard, şopron, fîntînă, şopron, gard, gard, inclusiv şi lotul de teren de pe casă cu suprafaţa de 0,1238 ha, iar în schimbul imobilului transmis în proprietate, Bîtcă Ion s-a obligat să-i ofere întreţinere pe viaţă lui Bîtcă Erimei. Creciun Anna a depus cerere de chemare în judecată cu privire la anularea contractului de înstrăinare a casei de locuit cu condiţia întreţinerii pe viaţă situată în or.

Nisporeni pe str. Bogdan Petriceicu Hajdeu nr.13, nr. cadastral 6001219028 cu suprafaţa de 141,2 m. p. Instanţa de apel menţionează faptul că conform art. 839 alin.(l) CC, în baza contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, o parte (beneficiarul întreţinerii) se obligă să dea celeilalte părţi (dobînditor) în proprietate un bun imobil sau mobil, iar dobînditorul se obligă să asigure beneficiarului 2 întreţinere în natură - locuinţă, hrană, şi ajutorul necesar pe timpul cît va trăi, precum şi înmormîntare. Conform art. 844 alin.(l) Cod Civil, beneficiarul întreţinerii este în drept să ceară rezoluţiunea contractului în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către dobînditor, iar potrivit al aceluiaşi articol dobînditorul poate cere rezoluţiunea contractului în cazul imposibilităţii executării obligaţiilor contractuale în virtutea unor circumstanţe independente de voinţa lui.

În urma celor constatate şi elucidate, instanţa de apel reţine că Creciun Anna nu este parte a contractului de donaţie şi prin urmare, concluzia prime instanţe în această privinţă este întemeiată şi legală, or, potrivit legislaţiei în vigoare acordul apelantei la încheierea contractului respectiv nu este prevăzut. De asemenea, instanţa de apel a considerat întemeiată şi legală concluzia primei instanţe în vederea respingerii argumentelor aduse de către reclamantă cu referire la nulitatea actului, or, potrivit art.217 alin.(l) CC, nulitatea absolută a actului juridic poate fi invocată de orice persoană care are un interes născut şi actual, pe cînd reclamanta, solicitînd anularea contractului de donaţie a casei de locuit cu condiţia întreţinerii pe viaţă, a invocat un interes pe viitor.

Suplimentar, instanţa de apel a reţinut că conform circumstanţelor pricinii, apelanta îşi exprimă dezacordul cu contractul de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe viaţă încheiat între tatăl său şi fratele, în contextul necesităţii atribuirii în beneficiul său a părţii ce-i revine din averea mamei rămasă după decesul acesteia, însă prima instanţă cît şi instanţa de apel a constatat cu certitudine că cerere privind partajul averii succesorale, reclamanta nu a înaintat, or, Bîtcă Erimei, fiind unicul proprietar al bunului imobil litigios, este în drept să dispună de acesta după bunul său plac. Mai mult ca atît, este de menţionat că dreptul de proprietate a lui Bîtcă Ion asupra casei părinteşti, conform circumstanţelor pricinii, îi va reveni doar după decesul lui Bîtcă Erimei, iar contractul de întreţinere pe viaţă avînd clauza de reziliere pe viitor în cazul în care nu vor fi executate obligaţiile asumate de către dobînditor.

Prin urmare, instanţa de apel a conchis că în cazul în care apelanta pretinde la partea ce-i revine din averea mamei sale, conform legislaţiei în vigoare, aceasta nu este lipsită de dreptul să se adreseze cu acţiune privind partajarea patrimoniului succesoral sau recunoaşterea dreptului la cotă parte din moştenire. Instanţa de apel a considerat întemeiată şi legală concluzia primei instanţe şi în vederea respingerii cerinţei reclamantei cu privire la radierea informaţiei din Registrul bunurilor imobile privind dreptul de proprietate a lui Bîtcă Ion asupra casei de locuit din or. Nisporeni, str. Bogdan Petriceicu Hajdeu 13, nr. cadastral 6001219028, cu suprafaţa de 141,2 m.,p, or, cerinţa respectivă fiind una subsecventă, cererii iniţiale.

3 La data de 16 ianuarie 2014 Creciun Anna a depus recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii. În motivarea recursului s-a invocat că instanţa de apel şi prima instanţă au ignorat prevederile art. 1440, 1444, 1449 şi 1500 Cod civil care prevăd dispoziţii referitoare la succesiune. Astfel, invocă recurenta că în momentul de faţă este în imposibilitate de a-şi stabili cota-parte din averea succesorală şi de a intenta o acţiune privind partajarea patrimoniului succesoral, deoarece bunurile defunctei au fost înstrăinate. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil.

În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Creciun Anna nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.

Instanţa de apel şi prima instanţă au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lui, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel şi prima instanţă le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a 4 normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Creciun Anna ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Creciun Anna se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.