Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-563/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
13 martie 2014
Părțile
Haţco Roman vs Ministerul Justiţiei RM, Ministerul Finanţelor RM
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-563/14 — Repararea prejudiciului

Prima instanță: Judecătoria Buiucani mun. Chișinău Dosarul nr. 2ra-563/14 Judecător: G. Moscalciuc Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău Judecători: V. Pruteanu, M. Guzun, I. Cimpoi ÎNCHEIERE 13 martie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Nicolae Clima Judecători Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de Ministerul Finanțelor RM şi Ministerul Justiţiei RM, în pricina civilă la cererea lui Hațco Roman împotriva Ministerului Justiției al RM, Ministerul Finanțelor al RM, intervenient accesoriu Procuratura Generală a RM privind repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 octombrie 2013 prin care a fost menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 07 iunie 2013, c o n s t a t ă : La 22 ianuarie 2013, Hațco Roman a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al RM privind la repararea prejudiciului material şi moral. În motivarea acțiunii a indicat că la 06 august 2003, în com. Ciorescu, mun. Chişinău a avut loc un accident rutier între motocicleta de model Iava-305, cu n/î C AB 649, condusă de către el şi automobilul de model VAZ- 2107, cu n/î C GE 978, condus de către angajatul Primăriei com. Ciorescu, Serghei Lobanov. în urma accidentului rutier, motocicleta a fost deteriorată, iar el şi Andrei Fiscişin, pasager aflat pe motocicletă, au suportat leziuni corporale, respectiv medii şi grave şi ambii au fost internaţi în spital.

În legătură cu faptul dat, la 22 august 2003 a fost pornită urmărirea penală de către Comisariatul General de Poliție. La 31 octombrie 2003, Serghei Lobanov a fost pus sub învinuire conform art. 264 alin. (3) lit. a) din Codul penal. Prin sentinţa Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 09 decembrie 2004 Serghei Lobanov a fost recunoscut vinovat, însă a fost absolvit de pedeapsă în legătură cu amnistia. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 08 februarie 2005 a fost casată sentinţa primei instanţe şi pronunţată o nouă hotărâre, prin care Serghei Lobanov a fost achitat, deoarece fapta nu a fost săvârşită de el. Ulterior, prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 26 octombrie 2005 a fost respins ca inadmisibil recursul în anulare declarat de către adjunctul procurorului general împotriva deciziei instanţei de apel.

Prin ordonanţa Procuraturii Generale din 17 februarie 2009, s-a dispus reluarea urmăririi penale. La 23-24 martie 2009, Roman Haţco a fost pus sub învinuire. Prin sentinţa Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 17 ianuarie 2011, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 iunie 2011 şi decizia Curţii Supreme de Justiţie din 25 ianuarie 2012, a fost achitat pe motiv că fapta nu a fost comisă de către el. Mai indică reclamantul că în privința lui a fost aplicată măsura preventivă de nepărăsire a localităţii, care nu a fost anulată pînă în prezent. Consideră reclamantul că acţiunile organului de urmărire penală şi ale organelor procuraturii abuzive și ilegale. Solicită încasarea din contul statului a sumei de 1000 lei lunar, în vederea reparării prejudiciului moral, începînd cu 08 februarie 2005, data emiterii deciziei Curţii de Apel Chişinău şi pînă la data adoptării hotărîrii judecătoreşti şi a cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 2000 lei.

Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 11 martie 2013 a fost atrasă în proces în calitate de intervenient accesoriu Procuratura Generală a RM. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 19 aprilie 2013 a fost atras în proces în calitate de copîrît Ministerul Finanţelor al RM. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 07 iunie 2013 acţiunea a fost admisă parţial şi a fost încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul lui Roman Hațco suma de 6000 lei, cu titlu de prejudiciu moral şi cheltuielile de judecată în sumă de 2000 lei. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 30 octombrie 2013, au fost respinse apelurile declarate de Ministerului Justiției al RM, Ministerul Finanțelor al RM, și Procuratura Generală a RM, a fost menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 07 iunie 2013. Nefiind de acord cu decizia menționată, la 16 decembrie 2013, Ministerul Finanțelor al RM a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea decizia Curții de Apel Chișinău din 30 octombrie 2013 şi a hotărârii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 07 iunie 2013 cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a pretenţiilor reclamantului faţă de bugetul de stat. În motivarea recursului a indicat că hotărîrile instanţelor inferioare sunt neîntemeiate, instanţele nu au analizat multilateral şi multiaspectual probele aduse, nu au fost constatate circumstanţele de fapt a pricinii, cît şi nu au fost examinate pe deplin circumstanţele cauzei. La 02 ianuarie 2014, Ministerul Justiţiei RM a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, modificarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 30 octombrie 2013 şi a hotărârii Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 07 iunie 2013 în sensul diminuării sumei despăgubirilor băneşti pentru prejudiciul moral şi sumei pentru cheltuielile de judecată. În motivarea recursului a indicat că instanţa de apel a interpretat în mod eronat legea, cît şi faptul că de către instanţa de apel au fost arbitrar apreciate probele. La 24 ianuarie 2014, Procuratura Generală a depus referinţă pe marginea recursului declarat de Ministerul Finanţelor RM, solicitînd admiterea acestuia. Examinînd temeiurile recursurilor în raport cu materialele pricinii şi referinţa prezentată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră că recursurile sunt inadmisibile din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către Ministerul Finanțelor RM şi Ministerul Justiţiei RM nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurenţii nu au invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci au formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursurilor nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursurilor invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către Ministerul Finanțelor RM şi Ministerul Justiţiei RM ca fiind inadmisibile. În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursurile declarate de Ministerul Finanțelor al RM şi Ministerul Justiţiei al RM se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii: Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.