3ra-312/14 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr.3ra-312/14 prima instanţă: I. Malanciuc instanţa de apel: N. Craiu, A. Minciuna, L. Bulgac ÎNCHEIERE 13 martie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Calenciuc Vasile, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Calenciuc Vasile împotriva Primăriei satului Coşniţa, intervenient accesoriu Comarniţchi Selivestru, cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Calenciuc Vasile şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Dubăsari din 09 iulie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă La data de 11 aprilie 2012, Calinciuc Vasile s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei satului Coşniţa, Dubăsari, intervenient accesoriu Comarniţchi Selivestru, cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii reclamantul Calinciuc Vasile a indicat, că odată cu absolvirea colegiului tehnologic din Chişinău, în anul 1971 a fost repartizat la lucru în calitate de tehnolog la uzina de conserve în s. Coşniţa, r-nul Dubăsari. Ca urmare a încheierii căsătoriei, de la uzină i-a fost alocată locuinţă. Astfel, menţionează reclamantul că în edificiul în care locuieşte sunt amplasate 4 apartamente şi atît timp cît locuinţa aparţinea uzinei de conserve, cu vecinul din ap.3, Selivestru Comarniţchi conflicte nu avea. Intrarea în locuinţa lui şi a vecinului este din partea străzii Frunze. Terenul aferent imobilului locativ din faţa locuinţei, din start era separat cu un gard de lemn la distanţă de 30 cm de peretele antreului locuinţei lui Selivestru Comarniţchi.

Terenul din faţa locuinţei este destinat pentru înfrumuseţarea exteriorului apartamentului şi pe acest teren el a plantat un butuc de viţă de vie şi creştea flori. În anul 1995 s-a început privatizarea în masă a locuinţelor, care au aparţinut uzinei de conserve din localitate şi la 08 februarie 1995 cu uzina a încheiat contract de vânzare-cumpărare a locuinţei în proprietate privată, devenind în aşa mod proprietar privat al 1/2 locuinţă de pe str. Frunze 12/4 şi a terenului aferent. Precizează reclamantul că titlul de autentificare al dreptului deţinătorului de teren l-a înregistrat în OCT Coşniţa, Dubăsari devenind, în acest fel, proprietar de bună credinţă. Totuşi, menţionează reclamantul că în luna noiembrie 1998, fără a fi pus la curent şi fără a fi citat, primăria Coşniţa a emis o decizie, prin care a decis că terenurile aferente locuinţelor de pe str. Frunze, comuna Coşniţa, la o distanţă de 1,5m se consideră teren comun.

Apoi vecinul Selivestru Comarniţchi, aflând de la fostul primar de Coşniţa, despre existenţa unui astfel de act neconstituţional, în primăvara anului 1999, fără a avea autorizaţie de la organele competente şi fără autorizaţia administraţiei publice locale, inclusiv a arhitectului raional, în mod unilateral şi abuziv şi-a reconstruit antreul locuinţei, mărindu-şi metrajul, a scos uşa de la intrare, care era instalată cu faţa la strada Frunze şi a instalat-o sub fereastra dormitorului reclamantului, demolând gardul ce diviza locuinţa terenului aferent locuinţei reclamantului, proprietate privată a ultimului.

În aceste circumstanţe, în temeiul violării dreptului de proprietate de către Comarniţchi Selivestru, a apelat la organele administraţiei publice locale şi judiciare şi a pierdut toate procesele, datorită deciziei Primăriei Coşniţa din 19 noiembrie 1998. Mai menţionează reclamantul că deoarece, Selivestru Comarniţchi anexa la referinţele sale o xerocopie a deciziei nominalizate, la 19 octombrie 2011 a verificat în arhiva raională corectitudinea acestui act administrativ, unde i s-a eliberat copia lui autentificată cu ştampilă umedă. Aceste circumstanţe au servit ca temei pentru a se adresa la Primăria s. Coşniţa cu o cerere privind anularea deciziei din 19 noiembrie 1998. Prin răspunsul primit la 23 august 2012 i s-a specificat că anularea deciziei Primăriei s. Coşniţa este de competenţa Judecătoriei Dubăsari.

Din aceste considerente este nevoit să apeleze către organele judiciare pentru a-şi apăra dreptul de proprietate. Mai mult ca atât, odată cu privatizarea locuinţei, Primăria Coşniţa era obligată să-i elibereze titlu de autentificare a dreptului deţinătorului de teren. Dat fiind faptul, că prin emiterea deciziei din 19 noiembrie 1998 i-a fost violat dreptul de proprietate şi pe parcursul a 13 ani a suferit moral. Cere Calinciuc Vasile, anularea deciziei consiliului primăriei s. Coşniţa din 19 noiembrie 1998 „cu privire la recunoaşterea a 2 m de la pereţii locuinţelor amplasate pe str. Frunze, com. Coşniţa ca teren comun, încasarea de la Primăria com. Coşniţa a echivalentului prejudiciului moral cauzat în mărime de 50000 lei.

Prin hotărârea judecătoriei Dubăsari din 09 iulie 2013 s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2013, apelul declarat de Calinciuc Vasile a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La data de 22 ianuarie 2014, Calinciuc Vasile a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, solicitând admiterea recursului, casarea decizie instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu restituirea pricinii spre rejudecare. În motivarea recursului recurentul Calinciuc Vasile a invocat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, fiind încălcate normele de drept material şi procedural.

În special, invocă recurentul că instanţele nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, precum şi concluziile primei instanţe, expuse în hotărîre, sînt în contradicţie cu circumstanţele pricinii. Astfel, instanţele nu au luat în consideraţie că locuinţele dintre recurent şi intimat, chiar şi după încheierea contractului de vînzare-cumpărare, transmitere- primire a locuinţei în proprietate privată din 12 octombrie 1995, au fost divizate de un gard de lemn, fapt confirmat prin decizia judecătoriei Dubăsari din 04.04.2002. Susţine recurentul că la momentul pronunţării deciziei din 04 aprilie 2002, decizia Consiliului primăriei din 19 noiembrie 1998, nu exista, aceasta fiind întocmită pe ascuns.

Menţionează recurentul că instanţele ierarhic inferioare nu au pătruns în esenţa speţei, examinînd-o superficial, de fapt, plagiind hotărîrile pronunţate anterior pe acest caz. Consideră recurentul că a îndeplinit toate cerinţele prevăzute de Legea contenciosului administrativ, iar concluziile instanţelor ierarhic inferioare nu sunt decît o eroare judiciară. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţele aplicînd corect normele de drept material şi de drept procedural.

Subsecvent, în conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. Completul reiterează că potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Calinciuc Vasile ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de către Calinciuc Vasile se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă