3ra-329/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: A. Catană dosarul nr: 3ra-329/14 instanţa de apel: B. Bîrca, M. Moraru, M. Ciugureanu ÎNCHEIERE 12 martie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Nelli Zastînceanu, reprezentată de avocatul Andrian Condurari în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Nellei Zastînceanu împotriva Ministerului Apărării al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Nelli Zastînceanu şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 20 mai 2013, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 14 decembrie 2012, Nelli Zastînceanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Apărării al RM cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că începând cu 19 februarie 1997 satisface serviciul militar prin contract în cadrul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, la moment deținând funcţia de specialist în Secţia Planificare Resurse Umane, Direcţia Management Resurse Umane a Ministerului Apărării al Republicii Moldova. Menţionează că conform raportului din 24 noiembrie 2005, este inclusă în lista generală a militarilor ce necesită asigurarea cu spaţiu locativ - apartament cu două odăi, în garnizoana Chişinău fapt confirmat prin certificatul 72/471 din 29 noiembrie 2012 eliberat de Direcţia Cazare, Construcţii şi Evidenţă al Departamentului Dotări al Ministerului Apărării al Republicii Moldova.

Cu referire la art. 9 pct. 3 al Legii nr. 970 din 17 martie 1992 cu privire la protecţia socială şi juridică a militarilor şi a membrilor familiilor lor, a cetăţenilor care trec pregătirea militară (în vigoare la momentul încheierii contractului de satisfacere a serviciului militar) a indicat că militarul care satisface serviciul militar prin contract are dreptul de-a primi, din partea Ministerului Apărării, spaţiu locativ împreună cu membrii familiei sale care locuiesc cu el din momentul angajării în serviciul militar şi până la expirarea termenului de serviciu conform contractului încheiat. În acest caz ofiţerii se asigură cu spaţiu locativ în termen de un an de la 1 data semnării contractului, sergenţii în termen de trei ani, iar persoanele din efectivul de soldaţi în termen de cinci ani de serviciu militar neîntrerupt.

La fel, cu referire la art. 21 alin. (3) al Legii nr. 162 din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor (în vigoare până la 18 decembrie 2009) a indicat că militarii prin contract, împreună cu membrii familiilor lor, sânt asiguraţi cu spaţiu locativ de către structura militară, după ce s-a stabilit necesitatea îmbunătăţirii condiţiilor de trai, conform Codului cu privire la locuinţe. Iar conform alin. (11) al aceluiaşi articol, militarii cu o vechime de serviciu de 15 ani şi mai mult beneficiază de spaţiu locativ, cu dreptul la privatizarea acestuia, în conformitate cu normele şi legislaţia în vigoare. Susţine că până la moment nu este asigurată cu spaţiu locativ, iar la ultima cerere prealabilă a sa din 21 noiembrie 2012, pârâtul i-a răspuns pozitiv cu promisiunea de soluţionare a cererii în viitor.

Consideră că dreptul său de a fi asigurată cu locuinţă este un drept obţinut şi nu poate fi anulat odată cu abrogarea legii. Solicită recunoaşterea ilegalităţii inacţiunilor pârâtului, obligarea Ministerului Apărării al RM să asigure pe reclamantă cu spaţiu locativ şi să-i repartizeze spaţiu locativ sub formă de apartament cu două odăi, în mun. Chişinău, conform rândului stabilit, cu dreptul de privatizare a acestuia având în vedere vechimea în serviciul militar mai mult de 15 şi încasarea din contul pârâtului în folosul reclamantei a cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 2000 lei.

În cadrul examinării cauzei reclamanta a depus cerere prin care a renunţat la capătul de cerere în partea ce ţine de încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică în acţiunea depusă şi modificându-și cerinţele din acţiune a solicitat recunoaşterea ilegalităţii inacţiunilor pârâtului, obligarea Ministerului Apărării al Republicii Moldova să asigure pe reclamantă cu spaţiu locativ şi să-i repartizeze spaţiu locativ sub formă de apartament cu două odăi, în mun. Chişinău, cu dreptul de privatizare a acestuia având în vedere vechimea în serviciul militar mai mult de 15. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 20 mai 2013 acţiunea a fost respinsă ca fiind nefondată şi tardivă. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 21 iunie 2013 a fost corectată eroarea omisă în dispozitivul hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 20 mai 2013 şi indicat „… ca fiind nefondată” în loc de „… ca fiind nefondată şi tardivă”. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2013 a fost respins apelul declarat de Nelli Zastînceanu şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 21 ianuarie 2014, Nelli Zastînceanu, reprezentată de avocatul Andrian Condurari a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a hotărârilor judecătoreşti ale instanţelor inferioare cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie recunoscute ilegale inacţiunile Ministerului Apărării al RM, să fie obligat Ministerul Apărării al Republicii Moldova să asigure cu spaţiu locativ, conform legislaţiei locative în vigoare, pe Nelli Zastînceanu cu membrii familiei sale, conform succesiunii rândului, în municipiul Chişinău.

Susţine că decizia integrală a fost adusă la cunoştinţă la 02 ianuarie 2014, solicitând ca recursul să fie considerat depus în termen. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia contestată, considerând-o ilegală. 2 Menţionează că instanţa de apel a reţinut ca temei de respingere a acţiunii faptul că prevederile legale pe care şi-a întemeiat Nelli Zastînceanu cerinţele au fost excluse din art. 21 al Legii nr.162- XVI din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor prin Legea nr. 90 din 04 decembrie 2009 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (în vigoare de la 18 decembrie 2009), care actualmente statuează, că militarilor în termen şi celor în termen redus, precum şi rezerviştilor chemaţi la concentrare li se repartizează necondiţionat, din fondul de cazarmă, spaţiu locativ la locul de îndeplinire a serviciului militar.

Spaţiul locativ trebuie să corespundă normelor stabilite de regulamentele militare.

Consideră eronată concluzia instanţei de apel prin care a considerat că la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, 14 decembrie 2012, Nelli Zastînceanu nu mai beneficia de dreptul de fi asigurată cu spaţiu locativ în regim de prioritate, asigurarea militarilor cu spaţiu locativ urmând a fi efectuată în condiţii generale, conform prevederilor art. art. 32, 34, 37 din Codul cu privire la locuinţe şi Regulamentului cu privire la modul de acordare a încăperilor de locuit în RM, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 405 din 25 noiembrie 1987. Consideră că nu poate fi reţinut ca temei de respingere a acţiunii argumentul instanţei de apel precum că art. 21 alin. (3) al Legii cu privire la statutul militarilor nr. 162 din 22 iulie 2005 a fost abrogat la 18 decembrie 2009, deoarece dreptul recurentei de a fi asigurată cu spaţiu locativ a fost obţinut până la abrogarea legii, iar modificările operate nu au caracter retroactiv şi nu pot schimba situaţia juridică apărută anterior.

Remarcă că ea este subiect de drept cu statut special şi modalitatea de asigurare a acesteia cu spaţiu locativ de asemenea este reglementată de legea specială nr. 162 din 22 iulie 2005 cu privire la statutul militarilor în redacţia de până la 18 decembrie 2009, adică în redacţia în vigoare la momentul obţinerii dreptului la spaţiu locativ. Invocă faptul că instanţele judecătoreşti nu au ţinut cont de prevederile art. 21 alin. (3) al Legii cu privire la statutul militarilor nr. 162 din 22 iulie 2005, abrogat la 18 decembrie 2009, prin care statul era obligat să asigure militarii în funcţie cu locuinţă. Cu referire la art. 1 din Protocolul nr. 1. CEDO a indicat că noţiunea de bun nu se limitează la proprietatea corporală şi este independentă în raport de calificările formale din dreptul intern: anumite alte drepturi şi interese constituind active pot fi considerate bunuri în sensul acestei dispoziţii.

Astfel o creanţă suficient de certă, pentru ca reclamantul să poată avea speranţa legitimă că va obţine un avantaj patrimonial, poate să fie considerată un bun. Consideră astfel că, recurenta încadrându-se în serviciul militar, şi conform prevederilor legislației în vigoare, avea o speranţă legitimă că va fi asigurată cu spaţiu locativ. De aceea, există un bun în sensul dispoziţiei de la art. 1 din Protocolul nr. 1. iar neasigurarea cu spaţiu locativ, constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate al recurentei, pentru care statul nu a oferit nici o justificare rezonabilă, ce constituie o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei integrale a instanţei de apel a fost expediată în adresa părţilor la 26 noiembrie 2013, fapt confirmat prin copia 3 scrisorii de însoţire nr. 5808 (f. d. 94), iar recurenta susţine că a primit decizia integrală la 02 ianuarie 2014. Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Nelli Zastînceanu, reprezentată de avocatul Andrian Condurari nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Nelli Zastînceanu, reprezentată de avocatul Andrian Condurari, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Nelli Zastînceanu, reprezentată de avocatul Andrian Condurari ca inadmisibil.

4 În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Nelli Zastînceanu, reprezentată de avocatul Andrian Condurari se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 5