3ra-330/14 — Contestarea actului administrativ, restabilire la lucru, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru, repararea prejudiciului moral

prima instanţă: V. Orîndaş dosarul nr. 3ra-330/14 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 12 martie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Ion Corolevschi examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Constantin Barbaroş, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Constantin Barbaroş împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ, restabilire la lucru, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Constantin Barbaroş şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 28 august 2013, c o n s t a t ă: La 19 februarie 2013, Constantin Barbaroş a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ, restabilire la lucru, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că Procuratura raionului Ialoveni a pornit urmărirea penală în cadrul dosarului penal nr. 2011448041 pe indicii componenţei de infracţiune prevăzută de art. 3091 alin. (3) lit. c) din Codul penal, pe faptul actului de tortură comis de către poliţistul serviciului poliţiei judecătoreşti al Comisariatului raional de poliţie Ialoveni, sergent major de poliţie Constantin Barbaroş. La 16 mai 2011, Ministerul Afacerilor Interne, la demersul Procuraturii raionului Ialoveni, prin ordinul nr. 186 ef, a suspendat contractul individual de muncă încheiat cu Constantin Barbaroş, conform art. 76 lit. g) din Codul muncii, trimitere în instanţa de judecată a dosarului penal privind comiterea de către salariat a unei infracţiuni incompatibile cu munca prestată, pînă la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

Prin sentinţa Judecătoriei Ialoveni din 23 noiembrie 2012 a fost încetat procesul penal în privinţa sa pe motiv că fapta sa constituie o contravenţie administrativă prevăzută de art. 312 din Codul contravenţional, iar în legătură cu expirarea termenului de prescripţie, el a fost exonerat de la aplicarea sancţiunii administrative prevăzute de art. 312 din Codul contravenţional. De asemenea, prin sentinţa menţionată a fost anulată suspendarea sa provizorie din funcţie dispusă prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 186 ef din 16 mai 2011. Menţionează că prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 39 ef din 21 ianuarie 2013 el a fost concediat în temeiul art. 21 pct. 8) din Legea cu privire la poliţie nr. 416-XII din 18 decembrie 1990. Consideră ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 39 ef din 21 ianuarie 2013 ca fiind ilegal şi neîntemeiat.

Susţine că conform pct. 14 din Statutul disciplinar al organelor afacerilor interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 2 din 04 ianuarie 1996, colaboratorilor organelor afacerilor interne le pot fi aplicate următoarele sancţiuni disciplinare: avertisment, mustrare, mustrare aspră, retrogradare în funcţie, retrogradare în gradul special cu o treaptă, concedierea din organele afacerilor interne. Conform pct. 27 din Statutul disciplinar al organelor afacerilor interne, sancţiunile disciplinare trebuie să fie conforme cu vinovăţia colaboratorului şi cu gravitatea încălcării săvîrşite. La aplicarea sancţiunii disciplinare se ia în considerare caracterul, cauzele, circumstanţele şi consecinţele faptei săvîrşite, conduita anterioară a colaboratorului, termenul aflării lui în serviciu.

Sancţiunea disciplinară se aplică cu dreptate, fără părtinire şi numai după constatarea faptelor. Persoanei supuse anchetei de serviciu i se vor solicita explicaţiile de rigoare în scris. Refuzul de a prezenta explicaţiile solicitate se consemnează într-un proces- verbal semnat de colaboratorul care efectuează ancheta de serviciu şi de doi colaboratori necointeresaţi. Persoana, în privinţa căreia s-a finalizat ancheta de serviciu, va fi anunţată şi i se va explica dreptul de a face cunoştinţă cu încheierea. Afirmă că anterior aplicării sancţiunii disciplinare – concedierea, pârâtul urma să efectuieze o anchetă de serviciu, însă o careva anchetă de serviciu nu a fost efectuată. Prin sentinţa Judecătoriei Ialoveni din 23 noiembrie 2012 a fost dovedită nevinovăţia sa în comiterea infracţiunii imputate, demonstrându-se că fapta de tortură incriminată nu a fost comisă de către el.

Invocă că acţiunile sale nu pot fi calificate ca discreditare ale efectivului de trupă şi corpului de comandă, deoarece în biroul unde se auzea gălăgie se aflau persoane cu funcţii şi grad mai superior şi, respectiv, a considerat inutilă şi contrară eticii morale şi profesionale intervenţia sa în asemenea circumstanţe. Mai invocă că concedierea sa din organele afacerilor interne este o sancţiune prea aspră în raport cu fapta comisă. Prin urmare, solicită anularea ordinului pârâtului nr. 39 din 21 ianuarie 2013, restabilirea sa în funcţia de poliţist al serviciului poliţiei judecătoreşti al Comisariatului raional de poliţie Ialoveni, începând cu 16 mai 2011 şi încasarea de la pârât a salariului pentru absenţa forţată de la lucru, începând cu 16 mai 2011 pînă la restabilirea în funcţie, a sumei de 10000 lei, în vederea reparării prejudiciului moral şi a cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 2500 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 28 august 2013 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 noiembrie 2013 a fost respins apelul declarat de către Constantin Barbaroş şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 20 ianuarie 2014, în termenul prevăzut de lege, Constantin Barbaroş a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii. Recurentul Constantin Barbaroş, în motivarea recursului, a indicat că hotărârile judecătoreşti sunt ilegale şi neîntemeiate, deoarece nu au fost dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă ca fiind stabilite, concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material sau normele de drept procedural.

Menţionează că instanţele judecătoreşti, respingând acţiunea ca fiind neîntemeiată, au constatat că el a fost concediat întrucît a săvârşit o contravenţie ce discreditează efectivul de trupă şi corpul de comandă. Însă, legislaţia în vigoare nu prevede expres care contravenţii sunt considerate ca contravenţii ce discreditează efectivul de trupă şi corpul de comandă. Respectiv, din aceste considerente, Ministerul Afacerilor Interne urma să desfăşoare o anchetă de serviciu, în cadrul căreia să se constate cu certitudine, inclusiv după audierea sa asupra circumstanţelor cauzei, dacă asemenea contravenţie discreditează efectivul de trupă şi corpul de comandă. Susţine că instanţa eronat a constatat că el a fost sancţionat pentru faptul că i-a provocat intenţionat lui Piotr Trofim dureri, suferinţe fizice şi psihice, din moment ce pe acest capăt de acuzare a fost încetat procesul, iar Piotr Trofim a declarat în cadrul şedinţei de judecată că nu a fost bătut de către el.

Afirmă că el a fost considerat vinovat pentru faptul că, fiind la etajul 2 în Comisariatul raional de poliţie Ialoveni şi auzind gălăgie şi ţipete, nu a intervenit. Invocă că acţiunile sale nu pot fi calificate ca discreditare ale efectivului de trupă şi corpului de comandă, deoarece în biroul unde se auzea gălăgie se aflau persoane cu funcţii şi grad mai superior şi, respectiv, a considerat inutilă şi contrară eticii morale şi profesionale intervenţia sa în asemenea circumstanţe. Mai invocă că concedierea sa din organele afacerilor interne este o sancţiune prea aspră în raport cu fapta comisă. Menţionează că instanţele judecătoreşti au respins ilegal şi capătul de cerere cu privire la încasarea salariului pe perioada suspendării din funcţie, invocând faptul că intimatul a acţionat în conformitate cu legea, deoarece prin sentinţa Judecătoriei Ialoveni ordinul de suspendare a fost declarat nul.

Prin referinţa depusă la 18 februarie 2014 Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârilor judecătoreşti. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) prevede că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Constantin Barbaroş nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate şi au aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul lui Constantin Barbaroş ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul lui Constantin Barbaroş se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi