Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rac-140/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
12 martie 2014
Părțile
Transives-Com vs Moldova-Astrovaz
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2rac-140/14 — Încasarea sumei şi cheltuielilor de judecată

prima instanţă: S. Daguţa dosarul nr. 2rac-140/14 instanţa de apel: N. Craiu, L. Bulgac, A. Minciuna ÎNCHEIERE 12 martie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Transivescom”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Compania de Asigurări „Moldova-Astrovaz” Societate pe Acţiuni împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Transivescom” cu privire la încasarea primei de asigurare, a penalităţii şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 noiembrie 2013, prin care a fost admis apelul depus de Compania de Asigurări „Moldova-Astrovaz” Societate pe Acţiuni, casată hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 12 aprilie 2013 şi emisă o hotărîre nouă cu privire la admiterea acţiunii, c o n s t a t ă La 13 august 2012 SA ”Moldova-Astrovaz” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Transivescom” cu privire la încasarea primei de asigurare, a penalităţii şi a cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că prin contractele de asigurare nr. 06/FA 06127574-06127575 din 02 septembrie 2009 şi nr. 06 /FA 6140471 din 15 februarie 2010, încheiate între CA „Moldova-Astrovaz” SA, în calitate de asigurător, şi SRL „Transivescom”, în calitate de asigurat, s-a obligat să plătească pîrîtului despăgubirea de asigurare la producerea riscului asigurat, iar pîrîtul şi-a asumat obligaţia să-i achite primele de asigurare.

Contrar obligaţiunilor asumate prin contractele nominalizate, pîrîtul nu şi-a executat obligaţia de achitare a primelor de asigurare, astfel la 13 decembrie 2010, a acumulat o datorie în sumă totală de 14 437,85 lei. Susţine reclamantul că a expediat în adresa pîrîtului o reclamaţie scrisă, prin care s-a solicitat achitarea datoriei de 14 437,85 lei, constituită din 11 475 lei pentru contractele de asigurare din 02 septembrie 2009 şi datoria rămasă în urma rezilierii pentru contractele de asigurare FA 6140471 şi FA 6140472 din 15 februarie 2010 în mărime de 2962,85 lei. Prin răspunsul din 24 decembrie 2010, pîrîtul a recunoscut datoria în sumă de 11 475 lei şi a solicitat un termen pînă la 31 ianuarie2011 pentru achitarea acesteia, însă, după expirarea termenului solicitat, nu a achitat datoria, fapt ce 1-a determinat să se adreseze în judecată cu cererea respectivă.

Solicită reclamantul încasarea de la SRL „Transivescom” a sumei de 14 437,85 - cu titlu de datorie la contractele de asigurare, încasarea penalităţii în sumă de 10 327,50 lei şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun.Chişinău din 12 aprilie 2013 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 noiembrie 2013 a fost admis apelul depus de CA „Moldova-Astrovaz” SA, casată hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 12 aprilie 2013 şi emisă o hotărîre nouă cu privire la admiterea acţiunii. S-a încasat de la SRL “Transivescom” în beneficial CA “Moldova- Astrovaz” SA suma de 14 1437,85 lei cu titlu de datorie la plata primelor de asigurare, 10 327,50 lei – penalitate, 1 297,26 lei – cheltuieli de judecată, în total suma de 26 62,61 lei.

La adoptarea soluţiei instanţa de apel a stabilit că SA "Moldova-Astrovaz”, în calitate de asigurător şi SRL „Transivescom”, în calitate de asigurat, au încheiat contractele de asigurare nr.06127574 din 02 septembrie 2009, nr.06127575 din 02 septembrie 2009 şi nr.06140471 din 15 februarie 2010, potrivit cărora reclamantul s-a obligat să plătească pîrîtului despăgubirea asigurare la producerea riscului asigurat, iar pîrîtul şi-a asumat obligaţia achitării reclamantului a primelor de asigurare. Prin contractul suplimentar nr.06/FA 06127574-27575 din 02 septembrie 2009 părţile au convenit asupra achitării eşalonate( în rate) a primei de asigurare aferente contractelor de asigurare susmenţionate.

Prin scrisoarea din 24 decembrie 2010, pîrîtul SRL „Transivescom” a recunoscut existenţa datoriei şi a solicitat un termen pentru achitarea acesteia, obligându-se să stingă datoria pînă la 31 ianuarie 2011. In aşa situaţie, instanţa de apel a considerat pretenţiile reclamantului ce ţin de încasarea de la pîrît a datoriei la plata primelor de asigurare în sumă de 14437,85 lei ca fiind întemeiate, încadrîndu-se în prevederile art. 512 alin. (l) Cod civil, care stabileşte că în virtutea raportului obligaţional, creditorul este în drept să pretindă de la debitor executarea unei prestaţii, iar debitorul este ţinut să execute. Respectiv, instanţa de apel a considerat fondate şi pretenţiile reclamantului privitor la încasarea penalităţii în sumă de 10327,50 lei, or, aceasta este calculată conform 2 condiţiilor stabilite de părţi prin pct.4.5.

din contractul de asigurare nr.06/FA 06127574-0627575 din 02 septembrie 2009. La data de 22 ianuarie 2014 SRL „Transivescom” a depus recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului s-a invocat aprecierea arbitrară a probelor administrate şi aplicarea eronată a normelor de drept material. Menţionează recurentul că instanţele au ignorat menţiunile din extrasul din Sistemul Informaţional integral al Poliţiei de Frontieră privind traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova din 29 octombrie 2013, prin care s-ar confirma că la data de 15 februarie 2010 administratorul SRL „Transivescom” Igor Potereanu, a fost ieşit din ţară, respectiv nu putea să încheie contractul de asigurare.

Astfel, instanţele urmau să stabilească dacă au fost sau nu încheiate contractele şi dacă au existat raporturi juridice între CA „Moldova-Astrovaz” SA şi SRL „Transivescom”, deoarece nici în prima instanţă şi nici în instanţa de apel nu au fost recunoscute pretenţiile. Contractele de asigurare nr. 06127574 şi nr. 06127575 din 02 septembrie 2009 lipsesc semnăturile, ştampilele, cererea de confirmare a intenţiei asifuratului SRL „Trasnsivescom” în persoana lui Igor Potereanu, ceea ce contravine p. 4,1 din contract. La fel, în contractele de asigurare nr. 06127574 şi nr. 06127575 din 02 septembrie 2009 nu sunt indicate sumele de asigurare, primele de asigurare, locul şi termenele de plată şi în persoana cui au fost încheiate contractele.

Astfel, în lipsa acestor clauze contractul se consideră a fi neîncheiat. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Transivescom” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.

3 Instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lui, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel i-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Transivescom” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Transivescom” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Iurie Bejenaru 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.