Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-212/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
12 martie 2014
Părțile
SRL Advalorem vs Inspectoratul Fiscal de Stat Chişinău
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-212/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: O. Melenciuc dosarul nr. 3ra-212/14 instanţa de apel: D. Manole, N. Traciuc, E. Fistican ÎNCHEIERE 12 martie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul : Svetlana Novac Judecătorii: Oleg Sternioală, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată, în ordinea contenciosului administrativ depusă de „Advalorem” societate cu răspundere limitată către Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun.

Chişinău, fiind menţinută fără modificări hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 21 iunie 2013, prin care acţiunea a fost admisă parţial, c o n s t a t ă La 07 decembrie 2012, reclamantul „Advalorem” societate cu răspundere limitată s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, solicitînd anularea deciziei IFS mun. Chişinău nr. 3028/5 din 24.10.2012 şi anularea dispoziţiei de suspendare a operaţiunilor bancare ale SRL „Advalorem” nr. 012012092829 din 28.09.2012. În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a invocat faptul că la data de 02 iulie 2012, la întreprinderea reclamantă a fost efectuat un control de către Direcţia Investigaţii a fraudelor din cadrul MAI, iar în rezultatul controlului au fost ridicate mai multe acte de evidenţă contabilă şi blocul de sistem de la computerul din oficiul SRL „Advalorem”.

În perioada august – septembrie 2012, la societatea reclamantă a fost efectuată revizia economico-financiară tematică a activităţii companiei de către CCCEC, finalizat prin Actul de revizie din 26 septembrie 2012. La fel, reclamantul a indicat că, în urma efectuării evidenţei contabile şi a stocurilor disponibile, CCCEC a constatat că, înregistrarea în evidenţa contabilă a faptelor economice se efectuează în conformitate cu Planul de Conturi contabile, relaţiile cu alţi agenţi economici sunt bazate pe contractele comerciale încheiate şi au fost constatate cazuri de reflectare incorectă în evidenţa contabilă de către SRL „Advalorem” a relaţiilor economice alţi agenţi economici. 1 În paralel, în perioada 03 septembrie 2012 – 25 septembrie 2012, la SRL „Advalorem” a efectuat un control şi Inspectoratul Fiscal de Stat mun.

Chişinău, care a verificat activitatea companiei pe perioada de activitate 01.07.2008- 25.09.2012. În urma controlului, la data de 25 septembrie 2012, Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău a întocmit actul de control, în care, societatea reclamantă printre altele, a fost învinuită de diminuarea venitului impozabil pentru anul 2011 cu 9 196 744 lei, diminuarea TVA aferentă bugetului în sumă de 5 466 611 lei şi diminuarea veniturilor pentru perioada 01.01.2012-30.06.2012 în sumă de 18 137 463 lei, toate determinate prin metode şi surse indirecte. A indicat reclamantul că, deşi la actul de control respectiv a depus dezacordul motivat, obiecţiile sale au fost ignorate completamente, şi în urma examinării rezultatelor controlului, şeful-adjunct al IFS mun.

Chişinău a emis decizia nr. 3028/5 din 24 octombrie 2012. Prin decizia dată au fost reiterate de către Inspectoratul Fiscal de Stat acuzaţiile aduse în Actul de control şi a fost dispusă încasarea în bugetul de stat a sumei TVA în mărime de 5 542 975 lei, presupus diminuată, plus penalităţi în mărime de 213 613 lei pentru neachitarea în termen a TVA; a fost aplicată amenda în mărime de 1 379 516 lei pentru presupusa diminuare a venitului impozabil în mărime de 9 196 774 lei, amendă 1662893 lei pentru diminuarea TVA în sumă de 5 542 975 lei, amendă în mărime de 50 000 lei pentru lipsa parţială a evidenţei contabile. Susţine reclamantul că, din cuprinsul deciziei contestate reiese că, concluziile privind diminuarea TVA şi a venitului impozabil se bazează pe Rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 1576 din 01.08.2012 şi nr. 1613 din 02.08.2012, efectuate de către Direcţia tehnico-criminalistică a Departamentului Poliţie a MAI.

La data de 31 octombrie SRL „Advalorem” a depus la IFS pe mun. Chişinău o cerere prealabilă prin care a reiterat argumentele expuse în dezacordul la Actul de control, în partea ce ţine de calcularea suplimentară a taxei pe valoare adăugată, a amenzilor în mărime de 30% şi a amenzii de 50 000 lei pentru presupusa lipsa parţială a evidenţei contabile, însă toate obiecţiile reclamantului au fost respinse prin decizia nr. 321 din 27.11.2012. Totodată, reclamantul a indicat că, la data de 02 octombrie 2012, a fost informată de către BC „Eximbank Gruppo Veneto Banca” SA că, prin dispoziţia de blocare a operaţiunilor pe cont nr. 012012092820 din 28.09.2012, conturile curente ale SRL „Advalorem” la bancă au fost blocate.

În dispoziţia dată, se menţionează că, suspendarea operaţiunilor bancare la contul bancar al SRL „Advalorem” a fost dispusă pentru împiedicarea controlului fiscal prin neasigurarea accesului în încăperile de producţie în depozite, în locurile de păstrare a bunurilor, în spaţiile comerciale şi în spaţiile cu o altă destinaţie, prin neprezentarea de explicaţii, date, informaţii şi documente, necesare organului fiscal, asupra problemelor care apar în timpul controlului. 2 Deşi SRL „Advalorem” la data de 02 octombrie 2012, a depus o cerere prealabilă privind anularea dispoziţiei de suspendare a operaţiunilor pe cont, IFS mun. Chişinău nu a transmis în adresa reclamantei un răspuns în termen, dar numai la data de 27 noiembrie 2012, a primit un răspuns vag, în care pur şi simplu au fost explicate motivele blocării contului.

A mai indicat SRL „Advalorem” că, în decizia contestată nu este indicat în ce constau încălcările de care este acuzată societatea reclamantă, însă este evident faptul că, concluziile organului fiscal se bazează pe rapoartele de expertiză întocmite de către MAI, rapoarte ce nu au fost prezentate şi contribuabilului. Pe lîngă faptul că, pe toate lunile volumele de vînzări sunt majorate inexplicabil, în aceste majorări lipseşte orice logică economică, deoarece în acest tabel pentru lunile februarie 2011 şi iunie 2011 volumele de vînzări sunt de 2-3 ori mai mari ca în celelalte luni ale anului, pe cînd din contra aceste luni sunt mai proaste sub aspectul vînzărilor.

Pentru a exclude posibilitatea unei erori interne, la cererea asociaţilor companiei, de către firma de audit „Moldauting” SA a fost efectuat un audit prin verificarea completă a tuturor actelor contabile pe luna februarie 2012, iar în rezultatul acestui audit, auditorii au concluzionat că datele privind volumul vînzărilor din evidenţa contabilă şi din registrul vînzărilor pentru februarie 2012, corespund documentaţiei prezentate.

A reiterat SRL „Advalorem” că, în actul de control, inspectorii fiscali indică precum că, pe perioada supusă controlului, agentul economic a utilizat trei tipuri de sisteme computerizate de evidenţă contabilă, şi anume: pentru perioada 01.01.2008- 30.06.2009 – programa „Robul&C”; pentru perioada 01.08.2009-31.03.2011 - programa 1C versiunea 7.1; pentru perioada 01.04.2011 prezent – programa 1C versiunea 8.2, şi mai multe baze de date, prin ce au fost încălcate prevederile art. 8 alin. (2) lit. c) din codul Fiscal, art. 5 alin. (2), art. 13 alin. (2) lit. a), h), e), d) şi art. 29 alin. (10) din Legea contabilităţii, care se manifestă prin neasigurarea ţinerii evidenţei contabile pentru perioada 01.04.2011-30.06.2012 în mod continuu din momentul înregistrării pînă la data efectuării controlului.

Or, nici un act normativ sau standard de contabilitate, nu prevede că o companie este obligată să folosească în activitatea sa programe computerizate de contabilitate sau să se folosească de acelaşi program pe toată durata activităţii. Indică SRL „Advalorem” că, în actul de control inspectorii fiscali constată că, volumul mărfurilor importate în perioada supusă controlului constituie în perioada iulie-decembrie 2008 - 85,5%, în anul 2009 - 87,87%, în anul 2010 - 84%, în anul 2011-76,42%, în perioada ianuarie – iulie 2012 - 83,36% din volumul total de procurări, însă inspectorii fiscali nu numai că nu au indicat în Act, dar pe perioada controlului nici nu au încercat să verifice în detaliu procurările şi vînzările, nu a 3 indicat cum au fost ascunse vînzările, ci s-au limitat de a se baza pe nişte cifre ireale, fără a face un minim de verificări.

Consideră SRL „Advalorem” că, inspectorii fiscali la examinarea rezultatelor controlului şi emiterea deciziei contestate au ignorat totalmente Actul de revizie tematică din 26.09.2009, întocmit de CCCEC, deşi actul respectiv a fost invocat în dezacordul reclamantului din 10 octombrie 2012 şi prezentat IFS mun. Chişinău. Cu referire le dispoziţia de blocare a operaţiunilor pe cont nr. 012012092820 din 28.09.2012, SRL „Advalorem” a indicat că, o consideră drept neîntemeiată şi ilegală, deoarece a fost emisă peste 3 zile de la întocmirea actului de control, iar în cadrul controlului nu s-a pus niciodată problema lipsei actelor. Mai mult, reclamantul a invocat că, la data de 28.09.2012, cînd a fost emisă dispoziţia de blocare a conturilor bancare, administraţia companiei reclamante se afla la IFS mun.

Chişinău pentru a ridica Actul de control, şi nu a fost informată nici despre necesitatea prezentării actelor, nici despre necesitatea emiterii deciziei respective. A solicitat SRL „Advalorem” instanţei de fond anularea deciziei IFS mun. Chişinău nr. 3028/5 din 24.10.2012 şi anularea dispoziţiei de blocare a operaţiunilor pe cont nr. 012012092820 din 28.09.2012. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 21 iunie 2013, acţiunea înaintată de către SRL „Advalorem” a fost admisă parţial. A fost anulată parţial decizia nr. 3028/5 din 24.10.2012, emisă de Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.

Chişinău în partea încasării la buget a taxei pe valoare adăugată în sumă de 5 542 975 lei; în partea încasării la buget a majorărilor de întîrziere pentru neachitarea în termen a taxei pe valoare adăugată în sumă de 213 613 lei; în partea aplicării amenzii în mărime de 15% pentru diminuarea venitului impozabil în mărime de 1 379 516 lei; în partea aplicării amenzii în mărime de 30% pentru diminuarea venitului impozabil în mărime de 1 662 893 lei; în partea aplicării amenzii în mărime de 4200 lei pentru întocmirea neconformă a declaraţiilor TVA; în partea aplicării amenzii în mărime de 50 000 lei pentru lipsa parţială a evidenţei contabile. A fost anulată dispoziţia de suspendare a operaţiunilor la conturile bancare ale SRL „Advalorem” nr. 012012092829 din 28.09.2012.

În rest, pretenţiile au fost respinse. Invocînd ilegalitatea hotărîrii instanţei de fond, la data de 19 iulie 2013, în termen, Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 21 iunie 2013, şi a solicitat instanţei de apel admiterea apelului, casarea hotărîrii instanţei de fond şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea înaintată de către SRL „Advalorem” să fie respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2013, apelul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău a fost respins, fiind menţinută fără modificări hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 21 iunie 2013. 4 La adoptarea soluţiei sale, instanţa de apel a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) al Legii contenciosului administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ şi nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte a actului respectiv şi repararea pagubei cauzate. În conformitate cu prevederile art. 225 alin. (1) Cod fiscal, în cadrul controlului fiscal, pentru a determina corectitudinea calculării sumei obligaţiei fiscale, autoritatea care efectuează controlul fiscal poate folosi, în cazurile prevăzute la art. 189 alin. (2) şi (3), metode şi surse indirecte, conform legii.

Metodele şi sursele indirecte de estimare a obligaţiilor fiscale se folosesc şi în cadrul controalelor fiscale ca urmare a instituirii posturilor fiscale în conformitate cu art. 146. Conform art. 189 alin. (2) Cod fiscal, dacă în timpul controlului fiscal sumele impozitelor şi taxelor care urmau să fie vărsate la buget nu pot fi determinate din lipsă de evidenţă contabilă ori din cauza ţinerii ei neconforme, dacă contribuabilul (reprezentantul acestuia) sau persoana lui cu funcţie de răspundere nu prezintă, în totalitate sau în parte, documentele de evidenţă şi/sau dările de seamă fiscale, organul fiscal calculează impozitele şi taxele prin metode şi din surse indirecte, efectuînd ulterior recalcularea lor după restabilirea evidenţei, în conformitate cu legislaţia, sau după prezentarea documentelor respective.

Prin prisma normelor legale citate mai sus, instanţa de apel a reţinut ca fiind întemeiată concluzia instanţei de fond potrivit căreia, inspectorii fiscali din cadrul Direcţiei Generale Control Fiscal a IFS mun. Chişinău nu au indicat în decizia contestată în ce constă imposibilitatea determinării impozitelor şi taxelor, or inspectorii fiscali nu au indicat care prevederi legale au fost încălcate, lipsa de evidenţă contabilă, ţinerea neconformă a evidenţei contabile sau neprezentarea documentelor de evidenţă şi/sau dările de seamă fiscale şi prin ce se manifestă acestea, sau care anume din acestea nu au fost prezentate de către SRL „Advalorem”. Mai mult, s-a notat că în speţă, s-a constatat corespunderea declaraţiilor fiscale cu documentaţia primară şi registrele de evidenţă ale companiei, în actul de control nefiind indicat în mod expres în ce a constat imposibilitatea determinării impozitelor şi a taxelor.

Instanţa de apel a reţinut că, drept temei pentru emiterea deciziei respective IFS mun. Chişinău a reţinut concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 1576 din 11.08.2012 şi nr. 1613 din 02.08.2012, întocmite de către Direcţia tehnico-criminalistică a MAI. Însă, în opinia instanţei de apel , concluziile expuse în rapoartele de expertiză întocmite de către Direcţia tehnico-criminalistică a MAI sunt 5 combătute prin concluziile expuse în actul revizie tematică a activităţii economico- financiare a „Advalorem” SRL din 26 septembrie 2012, întocmit de către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.

Astfel în actul CCCEC din 26.09.2012, revizorii Centrului a susţinut că, activînd în domeniul comercializării cu amănuntul a aparatelor electrice, societatea comercială respectivă, conform registrelor maşinilor de casă şi control, a încasat mijloace băneşti în numerar, provenite din acest gen de activitate, în sumă totală de 13 866 205,77 lei, inclusiv pentru perioada anului 2011, suma încasărilor a constituit 8 765 764,28 lei şi în perioada 01.01.2012-02.07.2012 – 5 100 441,49 lei; iar la aspectul privind plenititudinea înregistrării în evidenţa contabilă a mijloacelor băneşti provenite de la comercializarea mărfurilor cu amănuntul, încălcări nu au fost depistate, toate încasările fiind integral reflectate în evidenţa contabilă; relaţiile comerciale a SRL „Advalorem” cu alţi agenţi economici sunt bazate pe contractele comerciale încheiate.

În actul de revizie s-a mai invocat că conform documentelor primare contabile, relaţiile economice sunt legate de activitatea de antreprenoriat şi se atribuie la livrarea-procurarea mărfurilor şi serviciilor. Controlul nu a depistat cazuri de reflectare incorectă în evidenţa contabilă de către SRL „Advalorem” a relaţiilor economice cu alţi agenţi economici; înregistrarea în evidenţa contabilă a faptelor economice se efectuează în conformitate cu Planul de Conturi contabile al activităţii economic-financiare a întreprinderilor, aprobat prin ordinul Ministerului Finanţelor nr. 174 din 25.12.1997. Formulele contabile întocmite în evidenţa contabilă sunt în corespundere cu conţinutul faptelor economice conform documentelor primare contabile; în cazul reviziei a fost efectuată inventarierea bunurilor materiale, stocate la depozitul central al societăţii, fiind depistate surplusuri a bunurilor în valoare de 6141,51 lei.

Ce ţine de mişcarea mărfurilor primare şi comercializate în perioada vizată, prin verificarea selectivă a documentelor primare contabile nu s-au constatat cazuri de neconformare a datelor din aceste documente cu datele din registrele contabile: nu au fost depistate cazuri de înregistrare incorectă în evidenţa contabilă a operaţiunilor economice privind importul mărfurilor şi achitarea cvlorii acestora; nu au fost depistate cazuri de lipsă a documentelor confirmative aferent operaţiunilor de import a mărfurilor (voi. I, f.d. 48-54). Totodată concluziile CCCEC au fost reiterate şi prin rezultatele auditului efectuat de către Societatea cu răspundere limitată „Moldauditing”. Astfel, în rezultatele auditului efectuat, auditorii SRL „Moldauditing” au concluzionat că, datele privind volumul vînzărilor din evidenţa contabilă şi din registrul vînzărilor pentru februarie 2012, corespund documentaţiei prezentate.

Instanţa de apel a notat că, chiar şi în capitolul 1 al actului de control fiscal întocmit de către IFS mun. Chişinău este indicat că, evidenţa şi utilizarea 6 blanchetelor de strictă evidenţă la SRL „Advalorem” se efectuează conform prevederilor hotărîrii Guvernului nr. 294 din 17.03.1998 prin care a fost aprobat nomenclatorul formularelor tipizate de documente primare cu regim special şi Instrucţiunea privind evidenţa, eliberarea, păstrarea şi utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special, iar la inventarierea banchetelor de strictă evidenţă devieri nu au fost stabilite. Potrivit anexelor nr. 2 şi 3 la actul de control unde sunt analizate volumul de vînzări, cheltuieli şi profitul pe anii 2008- 2011, precum şi corectitudinea impozitării venitului din activitatea de întreprinzător, diferenţele dintre datele stabilite controlului sînt egale cu zero, excepţie facînd anul 2009 unde a fost depistată o diferenţă de 5 104 lei.

Astfel, instanţa de apel a constat că, concluziile inspectorilor fiscali expuse în actul de control nr. 5-657317, prelungit prin actele nr. 5-657318, 5-657319 se bazează exclusiv pe raporturile de constatare tehnico-ştiinţifică întocmite de către Direcţia tehnico-criminalistică a Departamentului Poliţie a MAI al RM, care nu au fost aduse la cunoştinţă contribuabilului. Potrivit prevederilor art. 2251 Cod fiscal, drept bază pentru estimarea veniturilor din vînzări (prestări servicii) servesc livrările zilnice de mărfuri şi servicii.

Pentru aplicarea prevederilor din prezentul alineat este necesară respectarea cumulativă a următoarelor condiţii: posturile fiscale au fost instituite cel puţin de două ori pe parcursul anului fiscal; perioadele de funcţionare ale posturilor fiscale sînt de cel puţin 30 de zile calendaristice, iar diferenţa dintre perioadele de activitate este de cel puţin 60 de zile calendaristice; livrările de mărfuri şi servicii în medie pe zi pînă la şi între perioadele de funcţionare a posturilor fiscale sînt mai mici de 70% faţă de livrările medii pe zi înregistrate în perioadele de funcţionare a posturilor fiscale.

Estimarea veniturilor din vînzări se efectuează, avînd ca bază livrările zilnice de mărfuri şi servicii înregistrate pe perioada funcţionării posturilor fiscale, pentru perioada de la începutul anului fiscal pînă la instituirea primului post fiscal şi între perioadele de funcţionare a posturilor fiscale, pentru lunile în care media zilnică a livrărilor înregistrate în evidenţa agentului economic este mai mică de 70% din media zilnică a livrărilor înregistrate în perioadele de funcţionare a posturilor fiscale. Prin urmare, la SRL „Advalorem” organul fiscal nu a instituit un post fiscal, şi la caz, a lipsit baza juridică pentru estimarea veniturilor din vînzări prin metode indirecte.

În contextul celor relatate, s-a reţinut ca întemeiată concluzia instanţei de fond potrivit căreia, la stabilirea diminuării venitului impozabil pentru anul 2011 în mărime de 9 196 774 lei şi a diminuării taxei pe valoare adăugată aferentă bugetului în sumă de 5 542 975 lei, prin metode şi surse indirecte, inspectorii fiscali au ignorat normele legale citate mai sus, sau instanţa de fond cu certitudine a stabilit că, contribuabilul SRL „Advalorem” a prezentat inspectorilor fiscali care efectuau 7 controlul, documentele de evidenţă şi dările de seamă fiscale, care permiteau efectuarea controlului fiscal în baza lor, fără a recurge la metode indirecte, iar posturile fiscale nu au fost instituite.

Astfel, instanţa de fond legal şi întemeiat a admis pretenţia reclamantei SRL „Advalorem” privind anularea deciziei IFS mun. Chişinău nr. 3028/5 din 24 octombrie 2012 în partea încasări la buget a taxei pe valoare adăugată în sumă de 5 542 975 lei, or circumstanţele descrise supra cu certitudine confirmă faptul că, inspectorii fiscali la efectuarea controlului fiscal au admis încălcări ale legislaţiei fiscale. Conform art. 228 alin. (2) Cod fiscal, pentru neplata impozitului, taxei în termenul în bugetul stabilit conform legislaţiei fiscale se plăteşte o majorare de întîrziere, determinată în conformitate cu alin. (3), pentru perioada care începe după scadenţa impozitului, taxei şi care se încheie în ziua plăţii lor efective inclusiv.

Astfel, avînd în vedere faptul că, IFS mun. Chişinău neîntemeiat a dispus încasarea sumei de 5 542 975 lei ca taxă pe valoare adăugată, instanţa de apel a reţinut ca întemeiată şi cerinţa reclamantei privind anularea deciziei nr. 3208/5 din 24.10.2012 în partea încasării la buget a majorărilor de întîrziere pentru neachitarea în termen a taxei pe valoare adăugată în sumă de 213 613 lei. În temeiul art. 236 alin. (1) Cod Fiscal, amenda este o sancţiune fiscală care constă în obligarea persoanei ce a săvîrşit o încălcare fiscală de a plăti o sumă de bani. Amenda se aplică indiferent de faptul dacă au fost aplicate sau nu alte sancţiuni fiscale ori plătite impozite, taxe, majorări de întîrziere (penalităţi) calculate suplimentar la cele declarate sau nedeclarate.

Totodată, conform art. 261 alin. (5) Cod fiscal, eschivarea de la calculul şi de la plata impozitelor, taxelor se sancţionează cu o amendă în mărimea impozitului, taxei nedeclarate. Coroborînd normele de drept citate la circumstanţele de fapt ale speţei deduse judecăţi, instanţa de apel a menţionat că, în situaţia în care Inspectoratul Fiscal de Stat mun.

Chişinău fără temei legal a constatat neîntemeiat neatribuirea la venituri a sumelor provenite din activitatea de întreprinzător în sumă de 9 196 774 lei, stabilită în baza informaţiei prezentate de către Direcţia tehnico-criminalistică a MAI din rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 1576 din 01.08.2012 şi nr. 1613 din 02.08.2012, prin aplicarea metodelor şi surselor indirecte şi încasarea sumei de 5 542 975 lei cu titlu de taxă pe valoare adăugată, instanţa de fond întemeiat a anulat decizia nr. 3208/5 din 24.10.2012 în partea aplicări amenzi în mărime de 15% pentru diminuarea venitului impozabil în mărime de 1 379 516 lei şi în partea aplicării amenzii în mărime de 30% pentru diminuarea 1 662 893 lei.

În acest fel, instanţa de fond întemeiat a anulat decizia IFS mun. Chişinău nr. 3208/5 j din 24.10.2012 şi în partea aplicării amenzii de 4200 lei pentru întocmirea neconformă a declaraţiilor TVA şi aplicării amenzii în mărime de 50 000 lei pentru lipsa parţială a evidenţei contabile, din motiv că, IFS mun. Chişinău, căruia îi revine 8 sarcina probaţiunii în speţa dată, nu a prezentat probe care să confirme lipsa cărorva documente de evidenţă contabilă sau faptul neîntocmirii conform legislaţiei în vigoare a declaraţiilor TVA. La 20 decembrie 2013 Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, în termenul prevăzut de lege, a contestat cu recurs decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii.

În motivarea recursului recurentul a indicat următoarele încălcări: - Atît instanţa de fond cît şi instanţa de apel nu a ţinut cont de argumentele invocate de către IFS pe mun. Chişinău ignorîndule totalmente şi ne apreciindu-le la justa s-a valoare. - IFS mun. Chişinău menţionează faptul că, instanţa de apel în motivarea deciziei contestată se limitează numai la cele invocate de către intimat în cererea de chemare în judecată, ne aducînd careva argumente privind motivarea poziţiei sale la aprecierea probelor. - În conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, instanţa de apel contra acestor prevederi, judecînd apelul a trecut în mod superficial asupra argumentelor invocate de către IFS mun.

Chişinău şi materialului probator anexat la dosar, fără a examina legalitatea şi temeinicia hotărîrii supusă apelului sub toate aspectele, în raport cu regulile şi legislaţia ce guvernează litigiul în cauză. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentului se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei. Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat 9 de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun.

Chişinău, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun.

Chişinău ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Oleg Sternioală Iurie Bejenaru 10

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.