3ra-203/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: N. Clevadî dosarul nr: 3ra-203/14 instanţa de apel: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi DECIZIE 05 martie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Ion Vîlcov Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de Centrul Naţional Anticorupţie, Direcţia Generală Teritorială Nord în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Starciuc Victor” împotriva Centrului pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 31 octombrie 2013 prin care a fost admis apelul declarat de Întreprinderea Individuală „Starciuc Victor”, casată hotărârea Judecătoriei Bălţi din 03 iunie 2013 şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 11 mai 2011, ÎI „Starciuc Victor” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Centrului pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că prin ordonanţa directorului Centrului pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei DGT Bălţi a fost dispusă încasarea în bugetul de stat a sumei de 36514 lei ca venit obţinut din activitatea fără licenţă şi amendă în aceeaşi mărime pentru admiterea acestui fapt, încasarea amenzii în mărime de 10 % sau 6135,36 lei din suma nefolosită la 31 decembrie 2009, micşorarea pierderilor pe anul fiscal 2007 cu 1188 lei, iar pentru suma nedeclarată anii2007 - 5584,95 lei, 2008- 12446,40 lei, 2009 - 8420,40 lei a încasa amendă în mărime de 15 % de la fiecare sumă nedeclarată conform art.260 alin. (5) Cod fiscal, conform art. 254 alin.(1) Cod fiscal a încasa amendă în mărime de 5000 lei pentru activitate fără aparatul de casă şi control.

Indică că la 01 aprilie 2011 a înaintat o cerere prealabilă, iar prin răspunsul din 28 aprilie 2011 cererea a fost respinsă.

Menţionează că în pct. 1 din ordonanţă a fost indicat că în perioada de referinţă agentul economic a prestat servicii de reparaţie a sistemelor de încălzire, apă şi canalizare la OSC Bălţi, dispunând de licenţa nr.012100 din 24 aprilie 2004 valabilă până la 22 aprilie 2009 pentru genul de activitate „Construcţii inginereşti şi reţele 1 tehnico-editare, reconstrucţii” pentru lucrări de terasiere, protecţie a construcţiilor şi utilajelor, izolaţii anticorozitive, instalaţii şi reţele interioare şi de gaze cu presiune joasă, cu presiune medie, iar licenţa nr.033662 din10 februarie 2010 cu termen de valabilitate până la 10 februarie 2015 pentru genul de activitate lucrări de terasiere, executarea construcţiilor, zidărie, alimentare cu apă şi canalizare, construcţii de lemn, amenajare a teritoriului, lucrări de protecţie a construcţiilor şi utilajelor, izolaţii anticorupţionale, tencuieli, pardoseli, tâmplărie, instalaţii şi reţele interioare şi exterioare, de apă şi canalizare, cu gaze de presiune joasă şi medie, montarea utilajelor tehnologice, contoarelor de gaze.

La fel, a fost indicat că agentul economic a executat lucrări fără licenţă contrar art. 8 pct. 17 din Legea privind licenţierea unor genuri de activitate, art.10 alin. (2) şi (4) din Legea cu privire la întreprinderi şi antreprenoriat, conform cărora agentul economic răspunde în mărimea profitului realizat în tipul încălcării, aplicând amendă în aceeaşi mărime - 36514 lei. Astfel, în baza contractului nr. 1 din 01 august 2008, din 21 septembrie 2009, din 15 septembrie 2010, încheiat cu OSC Bălţi şi nr.7 din 23 octombrie 2006 încheiat cu ÎS „Registru”, au fost executate lucrări de reparaţie a sistemului de încălzire fără licenţă în sumă de 2855 lei. Consideră că este nefondată aprecierea dată art. 8 pct.17, susţinând că pentru lucrările executate de agentul economic conform contractelor indicate, licenţa a fost prezentă, iar pentru alte lucrări indicate nu era necesară licenţă.

Relatează că conform contractului de predare-primire a lucrărilor nr. 01 din 15 octombrie 2009 au fost executate în termen de 1 lună testarea sistemelor de încălzire, spălarea teplopunctelor, ţevilor în sumă de 8660 lei. În perioada dată termenul de acţiune a licenţei antreprenorul a expirat, iar licenţa nouă încă nu a fost eliberată. Consideră că dacă chiar ar fi necesar pentru asemenea tip de lucrări licenţă, amenda fiscală ar constitui numai această sumă a venitului, dar nu şi alte venituri din alte perioade. Menţionează că prin actul de predare-primire a lucrărilor executate din 06 noiembrie 2006, 23 octombrie 2006, 15 august 2007, 12 noiembrie 2007 licenţa a fost prezentă.

Referitor la pct. 2 din ordonanţă, indică că prin actul de revizie şi control se stabileşte că pe anul 2009 întreprinderea a avut soldul mijloacelor băneşti aflaţi în subordonarea administratorului în sumă de 61353,59 lei, pe care nu le-a utilizat, adică a încălcat art.10 alin. (5) din Legea cu privire antreprenoriat şi întreprinderi nr.845 din 03 ianuarie 1992, prin ordonanţă fiind dispusă încasarea a 10 % din suma indicată. Consideră că este nefondată şi neprobată concluzia pârâtului.

Relatează că în perioada anului 2009 administratorului întreprinderii, Victor Starciuc, i-au fost eliberate sume băneşti, care au fost cheltuite conform destinaţiei indicate dispoziţiilor de eliberare (cheltuieli gospodăreşti, deplasări, spre decontare), la finele anului 2009 indica suma de 61353,59 lei, în ianuarie 2011 administratorul a mai suporta cheltuieli cum ar fi arenda automobilului şi garajului în sumă de 43250 lei, procurarea materialelor de construcţie prin acte de achiziţie, cartele de telefonie, în sumă de 8247,65, iar în total suma de 51497,65 lei. Afirmă că la sfârşitul perioadei depunerii raportului contabil de cheltuieli – 31 ianuarie 2010 în numerar la administrator au rămas 9855,94 lei, care conform Legii urmau a fi restituiţi în casă timp de 5 zile de la data depunerii raportului.

2 Indică că nu a îndeplinit faptul dat, însă conform prevederilor art.10 pct. 5 alin. (5) al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, pârâtul urma să încaseze 10 % din suma dată, adică 986 lei, sumă cu care este de acord să o achite în mod benevol. Remarcă că în pct. 4 al ordonanţei s-a constatat că pentru perioada anului 2007 s-a diminuat venitul impozabil cu 37233 lei, din care urmează a fi achitată sancţiunea fiscală de 15 % ce constituie 5584,95 lei. Respectiv pe anul 2008 - 82976 lei, sancţiunea fiind de 12446,40 lei, pe anul 2009 - 56136 lei, sancţiunea constituind 8420,40 lei. Susţine că şi aceste concluzii sunt contrare art. 260 alin. (5) Cod fiscal, iar organul emitent nu a demonstrat că există careva acte ce ar demonstra că venitul real a fost mai mare.

Consideră că aplicarea sancţiunilor fiscale pentru pretinsele diminuări sau venituri nedeclarate este ilegală. Cu privire la pct. 5 din ordonanţă menţionează că organul emitent a aplicat sancţiunea de 5000 lei pentru activitatea firmei fără aparate de casă, atunci când nu s- au eliberat bonuri fiscale la 12 consumatori pentru construcţia de gaz în anul 2010. Menţionează că recunoaşte această încălcare şi este de acord să achite benevol suma amenzii fiscale în termen de 3 zile (50%) din momentul intrării în vigoare a ordonanţei CCCEC Bălţi din 09 martie 2011. Solicită anularea parţială a ordonanţei Centrului pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei DGT Bălţi nr. 12/2 din 09 martie 2011 emisă în privinţa ÎI „Starciuc Victor”, şi anume pct.1-4, iar în privinţa pct.5 a lăsa fără modificări.

Prin hotărârea Curţii de Apel Bălţi din 24 februarie 2012 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 06 iunie 2012 a fost admis recursul declarat de ÎI „Starciuc Victor, casată integral hotărârea primei instanţe, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Bălţi, în alt complet de judecată. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 10 decembrie 2012 acţiunea a fost transmisă după competenţă la Judecătoria mun. Bălţi. În cadrul examinării cauzei, la 20 februarie 2013 reclamantul şi-a concretizat pretenţiile, solicitând anularea pct. 1 din ordonanţa Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei DGT Bălţi nr. 12/2 din 09 martie 2011 emisă în privinţa ÎI „Starciuc Victor” (f. d. 206, 219 verso).

Prin hotărârea Judecătoriei Bălţi din 03 iunie 2013 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 31 octombrie 2013 a fost admis apelul declarat de ÎI „Starciuc Victor”, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost admisă şi anulat pct. 1 din hotărârea nr. 12/12 din 09 martie 2011 a CCCEC DGT Bălţi, ca fiind ilegal. La 11 decembrie 2013, Centrul Naţional Anticorupţie, Direcţia Generală Teritorială Nord a depus cerere de recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei contestate cu pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând că se întemeiază pe aplicarea greşită şi eronată a normelor de drept material şi procedural, pe concluzii ce decurg din aprecierea greşită a dovezilor administrate.

Menţionează că la 14 februarie 2011, conform prevederilor art. 7 alin.(1), lit. e) al Legii nr. 1104din 06 iunie 2002 cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor 3 Economice şi Corupţiei, în baza autorizaţiilor nr. 5 din 13 ianuarie 2011 şi nr. 5p din 09 februarie 2011, la ÎI „Starciuc Victor” s-a efectuat revizia economico-financiară tematică pe perioada 01 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2010, în rezultatul căreia a fost întocmit actul de control nr. 12/12. Relatează că în cadrul reviziei economice financiare tematice s-a stabilit că în perioada anilor 2006-2010, de către Serviciul Stare Civilă Bălţi în calitate de beneficiar şi ÎI „Starciuc Victor” în calitate de antreprenor, au fost încheiate contracte de prestare a serviciilor privind repararea sistemului de încălzire din incinta beneficiarului în sumă totală de 46198,26 lei, fiind achitat 46310,23 lei.

Indică că în rezultatul controlului a fost recalculat costul lucrărilor în cauză conform proceselor-verbale de îndeplinire a lucrărilor, care a fost determinat în valoare de 14943,29 lei, respectiv costul lucrărilor fiind majorat neîntemeiat cu 31366,94 lei (46310,23 achitat-14943,29) deoarece în costul lucrărilor au fost incluse costul materialelor de construcţie şi utilaj inexistent, fără documente justificative, care nu sunt reflectate în evidenţa contabilă şi respectiv de la baza cheltuielilor directe micşorate a fost recalculat costul lucrărilor la poziţiile cheltuielilor indirecte conform legislaţiei recalculat costul lucrărilor la poziţiile cheltuielilor indirecte conform legislaţie în vigoare.

La fel a fost recalculat şi micşorat costul lucrărilor executate cu valoarea TVA inclus în cost nefiind înregistrat ca plătitor de TVA.

Consideră eronată opinia instanţei de judecată ce ţine de aplicarea art. 8 pct. 17 al Legii privind licenţierea unor genuri de activitate, deoarece de către Direcţia Teritorială Nord a Centrului Naţional Anticorupţie în hotărârea nr. 12/2 din 09 martie 2011 a fost aplicat art. 8 alin. (1) pct. 17) din Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător nr. 451 din 30 iulie 2001 (în redacţia de până la modificările operate prin Legea nr. 176 din 15 iunie 2010). Afirmă că lucrările de reparaţie au fost efectuate de către ÎI „Starciuc Victor” în perioada anilor 2006-2010, respectiv nu pot fi aplicabile prevederile legii ce au intrat în vigoare după 2010. Cu referire la pct. 5.2 al Ordinului Agenţiei Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului nr. 1 din 15 iunie 2006, care conţine Nomenclatorul Lucrărilor de construcţii de clădiri şi/sau construcţii inginereşti, instalaţii şi reţele tehnico-edilitare, reconstrucţiile, consolidările, restaurările, care se practică în bază de licenţă a indicat că pentru lucrările enumerate este prevăzută necesitatea obţinerii unei licenţe.

Relatează că conform răspunsului primit de la Camera de licenţiere nr. 01/1362 din 20 septembrie 2011 la demersul Centrului nr. 12/2593 din 01 septembrie 2011, ÎI „Starciuc Victor” în perioada anilor 2006-2010 nu dispunea de licenţă pentru prestarea serviciilor menţionate la punctul 5.2 instalaţii şi reţele termice. Indică că Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845 din 03 ianuarie 1992, prevede că întreprinderea are dreptul să practice orice genuri de activitate numai după ce a obţinut licenţa pentru genul respectiv de activitate, în caz contrar, întreprinderea răspunde în mărimea profitului realizat în timpul cât a durat această încălcare, fiind aplicată amendă în aceeaşi mărime.

Totodată afirmă că contrar prevederilor art. 10 pct. 5 din aceeaşi Lege în perioada anului 2009 administratorul ÎI „Starciuc Victor” şi-a eliberat mijloace băneşti în sumă de 83460 lei, având în sold sub răspundere la 01 ianuarie 2009 mijloace băneşti în sumă de 9901,7 lei şi, prin urmare, utilizând în perioada anului 2009 mijloace băneşti în sumă de 32007,68 lei, soldul mijloacelor băneşti neutilizat la 4 21 decembrie 2009 constituie 61353,59 lei, care a fost utilizat începând cu 25 februarie 2010. Remarcă că administratorul ÎI „Starciuc Victor”, contrar prevederilor art. 24 Cod fiscal, nu a ajustat cheltuielile în scopuri fiscale, fapt ce a adus la diminuarea venitului impozabil în perioada fiscală a anilor 2007, 2008 şi 2009. De aici reiese că contribuabilul a prezentat dările de seamă fiscale care conţin date neveridice, fapt prin care a diminuat venitul impozabil nominalizat.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. După cum rezultă din materialele cauzei, copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 13 noiembrie 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire nr. 30358 (f. d. 271), fiind recepţionată de recurent la 14 noiembrie 2013, după cum rezultă din avizul de recepţie (f. d. 272). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen, la 11 decembrie 2013. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărârea primei instanţe. Înaintând acţiunea în judecată împotriva Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, ÎI „Starciuc Victor”, în urma concretizării pretenţiilor, a solicitat anularea pct. 1 din ordonanţa Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei DGT Bălţi nr. 12/2 din 09 martie 2011 emisă în privinţa întreprinderii. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii. Judecând apelul declarat de către ÎI „Starciuc Victor”, instanţa de apel a găsit acesta întemeiat, casând hotărârea primei instanţe şi emiţând o nouă hotărâre, prin care a admis acţiunea şi a anulat pct. 1 din hotărârea nr. 12/12 din 09 martie 2011 a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei DGT Bălţi.

În susţinerea soluţiei date, instanţa de apel a reţinut că nici organul emitent şi nici prima instanţă nu s-a expus asupra legăturii cauzale între presupusa încălcare admisă de ÎI „Starciuc Victor” – prestarea serviciilor de reparaţie a reţelei termice în incinta OSC Bălţi fără licenţă şi norma de drept aplicată de CCCEC DGT Bălţi, şi anume art. 8 pct. 17 din Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, care prevede importul şi/sau fabricarea, depozitarea, comercializarea angro a substanţelor şi materialelor chimice, toxice, a articolelor şi produselor chimice de menaj, considerând că organul emitent prin hotărârea nr. 12/12 din 09 martie 2011 a comis o eroare gravă, deoarece a constatat anumite împrejurări, dar a aplicat eronat o normă care determină cu totul alte circumstanţe.

Instanţa de recurs, verificând legalitatea deciziei instanţei de apel, prin prisma criticelor formulate în recurs, conchide că soluţia instanţei de apel este una greşită, ce rezultă din neaplicarea legii ce trebuia să fie aplicată la soluţionarea prezentului 5 litigiu, pe când prima instanţă, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor importante şi cu trimitere la probele administrate, având în susţinere cadrul legal aplicabil în speţă, corect a ajuns la concluzia de a respinge acţiunea ÎI „Starciuc Victor”.

Întru justificarea acestei opinii instanţa de recurs reţine materialul probator din care rezultă că de la 13 ianuarie 2011 până la 14 februarie 2011 de către revizorul DCR a DGT Nord, în temeiul art. 7 alin. (1) lit. e) al Legii cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei nr. 1104 din 06 iunie 2002 şi în baza autorizaţiilor nr. 5 din 13 ianuarie 2011 şi nr. 5p din 09 februarie 2011, a fost efectuată la ÎI „Starciuc Victor” o revizie economico-financiară tematică pe perioada 01 ianuarie 2005-31 decembrie 2010. Ca rezultat, la 14 februarie 2011 a fost întocmit actul reviziei economico- financiare tematice la ÎI „Starciuc Victor” nr. 12/12 , prin care a fost constatat că în perioada anilor 2006-2010 ÎI „Starciuc Victor” a prestat Oficiului de Stare Civilă Bălţi servicii de reparare a sistemului de încălzire, fără a dispune de licenţă în domeniul dat contrar art. 8 (17) al Legii privind licenţierea unor genuri de activitate nr. 451 din 30 iulie 2001 cu modificările ulterioare şi art. 10 (2, 4) al Legii cu privire la antreprenori şi întreprinderi nr. 845-XII din 03 ianuarie 1992, astfel de la prestarea serviciilor executate în lipsă de licenţă contrar legii a obţinut un profit în sumă totală de 36514 lei (f. d. 27-40).

Drept urmare, Direcţia Generală Teritorială Nord a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, la 09 martie 2011 a emis hotărârea nr. 12/2 privind rezultatul reviziei-economico financiară tematică la ÎI „Starciuc Victor”, prin care la pct. 1 a dispus de a calcula şi a achita la buget profitul obţinut în timpul activităţii fără licenţă în sumă de 36514 lei şi amenda pentru desfăşurarea activităţii fără licenţă în sumă de 36514 lei (f. d. 41-43). Conform art. 8 pct. 17) al Legii privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător nr. 451 din 30 iulie 2001 cu modificările ulterioare operate prin Legea nr. 262 din 27 octombrie 2005 (în vigoare pentru perioada supusă reviziei economico-financiare), se supune reglementării prin licenţiere genul de activitate ce ţine de construcţiile de clădiri şi/sau construcţii inginereşti, instalaţii şi reţele tehnico- edilitare, reconstrucţiile, consolidările, restaurările.

În speţă, din informaţia oferită de către Camera de Licenţiere nr. 01/1362 din 20 septembrie 2011 rezultă că ÎI „Starciuc Victor” pentru perioada 22 aprilie 2004- 22 aprilie 2009 a fost titular al licenţei seria A MMII nr. 012100, eliberată pentru genul de activitate construcţii inginereşti şi reţele tehnico-edilitare, reconstrucţii pentru următoarele lucrări: 1. Terasamente şi lucrări de teren, 1.1 Lucrări de terasiere; 3. Lucrări de protecţie a construcţiilor şi utilajelor, 3.3 Izolaţii anticorozive; 5. Instalaţii şi reţele interioare, 5.3 Instalaţii şi reţele de gaze cu presiunea joasă. 6.Instalaţii şi reţele exterioare, 6.3 Instalaţii şi reţele de gaze cu presiunea medie (f. d. 209-210).

În acest context, este evident că pentru perioada 22 aprilie 2004 - 22 aprilie 2009, ÎI „Starciuc Victor” nu avea autorizarea Camerei de Licenţiere pentru a presta servicii de reparare a sistemului de încălzire, asemenea gen de activitate nefiind inclus în licenţa seria A MMII nr. 012100, respectiv nu era în drept de a practica asemenea activitate. Or, prevederile art. 10 alin. (2) al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845 din 03 ianuarie 1992 (în vigoare în perioada supusă reviziei), direct statuează că întreprinderea are dreptul să practice anumite genuri de activitate, 6 determinate de legislaţie, numai după ce a obţinut licenţa pentru genul respectiv de activitate.

În susţinerea acestei concluzii prezintă relevanţă şi dispoziţiile pct. 5.2 al Nomenclatorului lucrărilor de construcţii de clădiri şi/sau construcţii inginereşti, instalaţii şi reţele tehnico-edilitare, reconstrucţiile, consolidările, restaurările, care se practică în bază de licenţă aprobat prin ordinul Agenţiei Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului „Cu privire la aprobarea nomenclatoarelor” nr. 1 din 15 iunie 2006 (anexă nr. 2), din care expres se reflectă că lucrările de construcţie, reconstrucţie a instalaţiilor şi reţelelor termice, fac parte din categoria lucrărilor ce se practică în bază de licenţă, fapt confirmat şi prin răspunsul Inspecţiei de Stat în Construcţii nr. 1926/I-5 din 20 septembrie 2011 (f. d. 44). Sub aspectul celor relatate se atestă corectitudinea concluziei primei instanţe cu referire la faptul că lucrările efectuate de către ÎI „Starciuc Victor” în perioada anilor 2006-2010, reflectate în procesele-verbale pentru lucrările îndeplinite a sistemelor de încălzire, actele de predare-primire, devizele locale, cât şi facturile de expediţie (f. d. 58-73, 214-218), se includ în categoria lucrărilor ce ţin de reţele termice, gen de activitate pentru care ÎI „Starciuc Victor” nu dispunea de licenţă.

Conform art. 10 pct. (4) al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845 din 03 ianuarie 1992 (în vigoare la data desfăşurării activităţii menţionate), pentru desfăşurarea activităţii fără licenţă sau a activităţilor interzise pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a celor permise în mod exclusiv întreprinderilor de stat, întreprinderea răspunde în mărimea profitului realizat în timpul cât a durat această încălcare şi i se aplică amendă în aceeaşi mărime.

Pentru considerentele menţionate mai sus şi prin prisma dispoziţiilor prezentului articol, reieşind şi din faptul că în speţă a fost stabilit incontestabil că profitul obţinut de către ÎI „Starciuc Victor” în urma activităţii desfăşurate, în perioada anilor 2006-2010, fără a dispune de licenţă, este de 36514 lei, instanţa de recurs constată legalitatea pct. 1 contestat din hotărârea Direcţiei Generale Teritoriale Nord a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei nr. 12/2 din 09 martie 2011, prin care ÎI „Starciuc Victor” s-a impus de a achita la buget profitul obţinut în timpul activităţii fără licenţă în sumă de 36514 lei şi amenda în acelaşi cuantum conform prevederilor legii, fapt ce atestă şi legalitatea soluţiei primei instanţe cu privire la respingerea acţiunii.

În această ordine de idei se constată ca lipsită de suport legal concluzia instanţei de apel precum că nici organul emitent şi nici prima instanţă nu s-au pronunţat asupra legăturii cauzale între presupusa încălcare admisă de către ÎI „Starciuc Victor” (prestarea servicii de reparaţie a reţelei termice în incinta OSC Bălţi fără licenţă) şi norma de drept aplicată art. 8 pct. 17) al Legii cu privire la licenţiere nr. 451 din 30 iulie 2001, care prevede importul şi/sau fabricarea, depozitarea, comercializarea angro a substanţelor şi materialelor chimice toxice, a articolelor şi produselor chimice de menaj.

Aceasta deoarece conţinutul art. 8 pct. 17) al Legii cu privire la licenţiere nr. 451 din 30 iulie 2001, în varianta citată de către instanţa de apel, a intrat în vigoare doar la 10 noiembrie 2010 în urma operării modificărilor prin Legea nr. 176 din 15 iulie 2010, pe când prevederile relevante perioadei supusă reviziei economico- financiară tematică 01 ianuarie 2005-31 decembrie 2010, statuate la pct. 17) al articolului nominalizat, în vigoare în această perioadă, după cum a fost menţionat mai sus, expres indicau că se supune reglementării prin licenţiere genul de activitate ce 7 ţine de construcţiile de clădiri şi/sau construcţii inginereşti, instalaţii şi reţele tehnico- edilitare, reconstrucţiile, consolidările, restaurările, prevederi pe care s-a bazat recurentul la emiterea punctului contestat din actul administrativ adoptat.

În conexiunea celor relatate, se constată că instanţa de apel, nu a calificat corect, din punct de vedere juridic, acţiunea cu care a fost investită, fapt ce a dus la emiterea unei soluţii greşite, pe când prima instanţă în mod temeinic şi legal a respins acţiunea ÎI „Starciuc Victor”. Totodată instanţa de recurs consideră necesar de a menţionat că, deşi prima instanţă corect a raportat la caz prevederile art. 8 al Legii cu privire la licenţiere nr. 451 din 30 iulie 2001 aplicabile situaţiei deduse judecării, incorect a indicat la pct. 13 şi lit. a) al acestui articol, urmând a fi menţionat pct. 17. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Centrul Naţional Anticorupţie, Direcţia Generală Teritorială Nord. Se casează decizia Curţii de Apel Bălţi din 31 octombrie 2013 şi se menţine hotărârea Judecătoriei Bălţi din 03 iunie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Starciuc Victor” împotriva Centrului pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Ion Vîlcov Ala Cobăneanu 8