Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3r-44/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
5 martie 2014
Părțile
Bulat Victoria vs Primăria Chişinău
Pe scurt
Încheierea privind respingerea cererii de strămutarea pricinii nu se atacă separat cu recurs

3r-44/14 — Strămutarea pricinii în instanţa de drept comun conform competenţei teritoriale

prima instanţă: M. Ciugureanu dosarul nr. 3r-44/14 DECIZIE 05 martie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Dumitru Mardari, Oleg Sternioală examinînd recursul declarat de către Bulat Victoria, în pricina civilă la cererea înaintată de Bulat Victoria cu privire la strămutarea pricinii în instanţa de drept comun conform competenţei teritoriale, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 ianuarie 2014, prin care s-a respins cererea declarată de Bulat Victoria privind strămutarea pricinii în instanţa de drept comun conform competenţei teritoriale în Judecătoria Centru, mun.

Chişinău, ca fiind neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 19 noiembrie 2010, Bulat Victoria a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului mun. Chişinău şi Primăria mun. Chişinău privind contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii reclamanta a indică că, este proprietara bunului imobil, a lotului de pământ aferent construcţiei, cu suprafaţa de 0,033 ha, situat mun. Chişinău, str. Fierarilor,7, cu nr. cadastral 0100101.760. Între lotul ei de pământ şi str. Fierarilor se interpune lotul de pământ cu nr. cadastral 0100101201, aflat în proprietatea lui Triboi Ion. Unica ieşire-intrare către lotul său de pământ este prin partea opusă străzii Fierarilor - prin drumul aferent casei 24/1 din str. Tolstoi spre traseul ce leagă sectorul Centru cu sectorul Botanica.

Între lotul său şi acest drum se află un sector de pământ adiacent cu suprafaţa de 0.0284 ha aflat în gestiunea autorităţilor publice locale, care nu are număr cadastral şi în temeiul art.art.7, al. 1 lit.a), art.15 al.2 lit. -d),16 al.2 lit. d) din Legea cu privire la formarea bunurilor imobile, nr.354-XV din 28.10.2004, nu poate fi format ca un bun imobil separat. Practic de mai mulţi ani foloseşte acest sector ca unic acces spre lotul său de pământ şi casa situată pe acest lot. Această porţiune de pământ nici nu poate fi folosită de alte persoane, deoarece i-ar îngrădi accesul spre proprietatea sa. Conform art. 4 al. 9 din Legea privind preţul normativ şi modul de vânzare- cumpărare a pământului, nr. 1308-XIII din 25.07.1997 cu modificările introduse prin Legea nr. 153 din 08.07.2010, terenul, care după parametri şi amplasare, nu 1 poate fi format ca bun imobil de sine stătător, se vinde prin concurs sau la licitaţie deţinătorilor de terenuri adiacente.

In cazul în care există un singur deţinător de teren adiacent, vânzarea-cumpărarea terenului care nu poate fi format ca bun imobil de sine stătător se efectuează la preţ normativ al pământului. Mai indică reclamanta că, este proprietarul unicului teren adiacent acestui sector de pămînt aflat în proprietatea Primăriei mun. Chişinău, de aceia de mai mulţi ani solicită Primăriei mun. Chişinău vinderea acestui sector de pământ, pe care real î-1 foloseşte şi la care nici juridic nici practic nu sunt alţi pretendenţi. La 13.06.2006 a primit avizul pozitiv de la Comisia pentru Construcţii, arhitectură şi resurse funciare a Consiliului mun. Chişinău, dar mai departe procedura s-a stopat din motivul, că legislaţia din acea perioadă nu permitea vînzarea directă a astfel de terenuri deţinătorilor de terenuri adiacente şi i s-a recomandat să aştepte modificările în legislaţie, care erau preconizate.

După modificările efectuate prin Legea nr. 153 din 8.07.2010 s-a adresat Primăriei cu cerere privind vînzarea lotului de pămînt în cauză, dar n-a primit nici un răspuns. Solicită reclamanta Bulat Victoria a obliga Primăria mun. Chişinău şi Consiliul mun. Chişinău să pregătească şi să emită decizie privind vînzarea lotului de teren cu suprafaţa de 0, 0284 ha adiacent proprietăţii sale situate între lotul ei de teren proprietate privată şi drumul aferent blocului locativ din str. L. Tolstoi, 24/1, mun. Chişinău, la preţ normativ. La 31 ianuarie 2012, ÎM „47th Parallel” SRL a depus cerere reconvenţională împotriva Primăriei mun. Chişinău, Consiliului mun. Chişinău, intervenient accesoriu Bulat Victoria cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că, ÎM „47th Parallel” SRL î-şi desfăşoară activitatea în domeniul comerţului cu amănunte (reţeaua de magazine Nr.l) fiind unul din cele mai mari contribuabili din municipiul Chişinău. Spaţiul comercial cu suprafaţă de 6129 m2 din str. Lev Tolstoi 24/1 (Hipermarketul nr. 1) aparţine ÎM „47th Parallel” SRL. La 14.12.2010, ÎM „47th Parallel" SRL a depus la Primăria Chişinău cerere prin care a solicitat atribuirea în arendă a lotului de pămînt cu suprafaţa de 240 m2 din str. Lev Tolstoi 24/1 pentru asigurarea procesului tehnologic a Hipermarketului - amenajarea locului de întoarcere a camioanelor şi amplasarea containerelor mobile pentru deşeuri. Institutul National de Cercetări şi Proiectări „Urbanproiect” pe lîngă Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale al RM a elaborat Aviz privitor la amenajarea locului de întoarcere a camioanelor şi amplasarea containerelor mobile pentru deşeuri din str. Lev Tolstoi 24/1.

Cererea ÎM „47th Parallel” SRL şi proiectul de amenajare a lotului au fost avizate pozitiv de serviciile şi comisiile respective a Primăriei şi a Consiliului municipal Chişinău, inclusiv de arhitect şef al municipiul Chişinău, fiind elaborat chiar şi un proiect de decizie a Consiliului municipal, însă adoptarea deciziei respective a fost împiedicată de existenţa litigiului între Victoria Bulat şi Consiliul municipal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. 2 Solicită reclamantul să fie obligată Primăria mun.Chişinău şi Consiliul mun. Chişinău să transmită ÎM „47th Parallel” SRL în arendă lotul de pămînt din str. Lev Tolstoi 24/1 mun.Chişinău cu suprafaţa de 0,0239 ha pentru asigurarea procesului tehnologic al obiectivului comercial.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2012 a fost respinsă cererea Victoriei Bulat şi admisă acţiunea reconvenţională a ÎM „47th Parallel” SRL. S-a obligat Primăria mun. Chişinău şi Consiliul mun. Chişinău să examineze cererea ÎM „47th Parallel” SRL privind transmiterea în arendă a lotului de pămînt din str. Lev Tolstoi 24/1 mun.Chişinău cu suprafaţa de 0,0239 ha pentru asigurarea procesului tehnologic al obiectivului comercial depusă la 14.12.2010. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 februarie 2013 s-a respins recursul declarat de Bulat Victoria, fiind menţinută hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2012. Prin hotărîrea suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2013 a fost admisă cererea înaintată de SRL “47th Parallel” cu privire la emiterea unei hotărîri suplimentare.

S-a obligat Primăria mun. Chişinău şi Consiliul mun. Chişinău de a transmite ÎM “47th Parallel” SRL în arendă lotul de pămînt din str. L. Tolstoi, 24/1, mun. Chişinău, cu suprafaţa de 0,0239 ha pentru asigurarea procesului tehnologic al obiectivului comercial. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 06 noiembrie 2013 s-a admis recursul declarant de Bulat Victoria, fiind casată hotărîrea suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2013, cu restituirea pricinii spre rejudecare în Curtea de Apel Chişinău. La data de 20 ianuarie 2014, Bulat Victoria a depus o cerere, prin care, în temeiul art. 43 alin. (2) lit. b), g) CPC, a solicitat strămutarea pricinii de la Curtea de Apel Chişinău la Judecătoria Centru, mun.

Chişinău. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 ianuarie 2014 s-a respins cererea declarată de Bulat Victoria privind strămutarea pricinii în instanţa de drept comun conform competenţei teritoriale în Judecătoria Centru, mun. Chişinău, ca fiind neîntemeiată. Invocînd netemeinicia şi ilegalitatea încheierii enunţate, recurenta Bulat Victoria, la data de 31 ianuarie 2014, în termen legal a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea integrală a încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 ianuarie 2014, cu soluţionarea conflictului de competenţă, cu dispunerea strămutării pricinii respective de la Curtea de Apel Chişinău la Judecătoria Centru, mun. Chişinău. A mai solicitat suspendarea examinării pricinii.

În motivarea amplă a recursului, recurenta a indicat în esenţă că, încheierea instanţei de judecată este pasibilă de a fi casată pe motivul încălcării normelor de drept procedural, manifestată prin încălcarea competenţei jurisdicţionale, care a condus la lezarea drepturilor recurentei la imutabilitatea competenţei jurisdicţionale şi la un proces echitabil. În acest context a invocat că instanţa de judecată nu a ţinut cont de faptul de prevederile legislaţiei procesual-civile în vigoare, potrivit cărora soluţionarea 3 pricinilor de contencios administrative tine de competenţa judecătoriilor şi nu a curţilor de apel. Totodată, recurenta Bulat Victoria consideră că încheierea contestată face imposibilă desfăşurarea de mai departe a procesului de contencios administrativ.

În conformitate cu prevederile art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră recursul neîntemeiat şi pasibil de a fi respins cu menţinerea încheierii recurate din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea.

Din materialele cauzei rezultă că, recurenta îşi exprimă dezacordul cu soluţia instanţei de judecată, prin care prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea declarată de Bulat Victoria privind strămutarea pricinii în instanţa de drept comun conform competenţei teritoriale în Judecătoria Centru, mun. Chişinău. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ, verificînd temeinicia depunerii cererii de recurs, consideră că acesta urmează a fi respins, deoarece, încheierea prin care s-a respins cererea privind strămutarea pricinii la o altă instanţă, nu poate fi contestată în ordine de recurs, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu prevederile art. 423 alin. (1) CPC, încheierea dată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, separat de hotărîre, de către părţi şi de ceilalţi participanţi la proces în cazurile prevăzute de prezentul cod şi de alte legi, precum şi în cazurile în care încheierea face imposibilă desfăşurarea de mai departe a procesului. Ea se examinează în recurs conform regulilor stabilite de prezentul capitol. Împotriva celorlalte încheieri pronunţate în primă instanţă nu se poate face recurs. Iar, în baza prevederilor art. 43 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) CPC, instanţa strămută pricina la o altă instanţă dacă: pe parcursul judecării, s-a constatat că pricina a fost reţinută spre judecare cu încălcarea normelor de competenţă jurisdicţională.

Strămutarea pricinii de la o instanţă la alta din motivele specificate la alin. (2) lit. a), b) şi c) se face în temeiul unei încheieri motivate a instanţei în care este intentat procesul. Încheierea de strămutare a pricinii poate fi atacată cu recurs. În acest context, instanţa de recurs reţine că, prin încheierea recurată din 20 ianuarie 2014, instanţa de judecată a examinat cererea recurentei Bulat Victoria privind strămutarea pricinii în instanţa de drept comun conform competenţei teritoriale în Judecătoria Centru, mun. Chişinău, pe care a respins-o ca neîntemeiată. 4 Astfel, norma sus-indicată, care reglementează strămutarea pricinii, nu prevede expres calea de atac cu recurs separat a încheierii instanţei de judecată, prin care s-a respins cererea privind strămutarea pricinii.

În acest context, nu pot fi reţinute argumentele recurentei în favoarea posibilităţii exercitării căii de atac împotriva încheierii contestate. Or, prevederile normelor legale sus-enunţate atestă contrariul. Prin urmare, şi argumentele recurentei Bulat Victoria privind ignorarea de către instanţa de judecată a prevederilor legislaţiei procesual-civile în vigoare ce tine de competenţa judecătoriilor la soluţionarea pricinilor de contencios administrative, nu sînt relevante.

Sub aspectul celor enunţate şi ţinînd cont de faptul că, încheierea împotriva căreia a fost depus prezentul recurs nu poate fi atacată separat cu recurs, Colegiul ajunge la concluzia că recursul depus de către Bulat Victoria, urmează a fi respins cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 ianuarie 2014. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Bulat Victoria. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 ianuarie 2014, în pricina civilă la cererea înaintată de Bulat Victoria cu privire la strămutarea pricinii în instanţa de drept comun conform competenţei teritoriale.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Svetlana Novac Dumitru Mardari Oleg Sternioală 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.