- Dosarul nr.
- 2r-230/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 martie 2014
- Părțile
- Spînu Fiodor, Rotaru Alina, Rotaru Vitalie, Caldare Igor vs Manjara Alexandr
- Pe scurt
- Termenul de declarare a apelului
2r-230/14 — Încasarea datoriei
prima instanţă: I. Ţurcan dosarul nr. 2r-230/14 instanţa de apel:N.Vascan I. Secrieru, Iu. Cotruţă DECIZIE 05 martie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii - Iuliana Oprea, Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de Manjara Alexandr, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Spînu Fiodor, Rotaru Alina, Rotaru Vitalie şi Căldare Igor împotriva lui Manjara Alexandr cu privire la încasarea datoriei şi cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2013 c o n s t a t ă La data de 06 februarie 2013 Spînu Fiodor, Rotaru Alina, Rotaru Vitalie şi Căldare Igor au depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Manjara Alexandr cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea acţiunii Spînu Fiodor, Rotaru Alina, Rotaru Vitalie şi Căldare Igor au invocat, că în temeiul recipisei, semnată de pîrîtul Manjara Alexandr au achitat ultimului suma de 5000 dolari SUA, câte 1250 dolari SUA fiecare, ultimul obligându-se să efectueze lucrări de construcţie, cu menţiunea, că în caz dacă nu-şi va îndeplini obligaţiile asumate să restituie această sumă pînă la data de 01 septembrie 2009. Reclamanţii menţionează, că pîrîtul nu a îndeplinit lucrările de construcţie, dar nici banii nu le-au fost restituiţi. Spînu Fiodor, Rotaru Alina, Rotaru Vitalie şi Căldare Igor solicită încasarea de la Manjara Alexandr a câte 1250 dolari SUA pentru fiecare şi cheltuielile de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 16 mai 2013 acţiunea s- a admis şi s-a încasat de la Manjara Alexandr în beneficiul lui Spînu Fiodor, 1 Rotaru Alina, Rotaru Vitalie şi Căldare Igor datoria a câte 1250 dolari SUA pentru fiecare şi cheltuielile de judecată legate de achitarea taxei de stat în mărime de 500 lei. S-a încasat de la Manjara Alexandr în beneficiul Alinei Rotaru cheltuielile legate de acordarea asistenţei juridice în mărime de 4500 lei şi în beneficiul statului suma 1037,74 lei, pentru plata taxei de stat. La data de 18 iulie 2013 Manjara Alexandr a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2013 s-a restituit cererea de apel depusă de Manjara Alexandr ca fiind depusă tardiv.
La data de 20 decembrie 2013 Manjara Alexandr a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. În motivarea recursului a invocat, că prima instanţă urma să-i expedieze copia hotărîrii în termen de 5 zile, dânsul ulterior, aflând despre existenţa hotărîrii în cauză, a atacat-o în termen de 30 de zile din momentul aflării despre aceasta. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art.427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
Instanţa de recurs consideră, că Curtea de Apel Chişinău corect a restituit apelul declarat de Manjara Alexandr, deoarece cu certitudine s-a stabilit că, apelul a fost declarat peste termenul stabilit de art. 362 alin. (1) Cod de procedură civilă, iar temei pentru repunerea în termen nu s-a constatat. În conformitate cu art. 362 alin. (1) Cod de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Conform materialelor dosarului, dispozitivul hotărârii Judecătoriei Centru mun.Chişinău a fost pronunţat la data de 16 mai 2013 (f.d. 41) şi recurentul a cunoscut despre faptul, că cauza se va examina la data de 16 mai 2013 ora 12.30.
Astfel, conform copiei citaţiei anexate la materialele dosarului, recurentul Manjara Alexandr a fost înştiinţat despre şedinţa de judecată pentru data de 16 mai 2013 ora 12.30 (f.d.32). Mai mult decît atît, conform recipisei depuse la data de 15 mai 2013 recurentul a solicitat amânarea şedinţei de judecată numită pentru 16 mai 2013 pe motiv, că participă în altă şedinţă de judecată în Judecătoria Botanica mun.Chişinău (f.d.33). Astfel, termenul de declarare a apelului împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 16 mai 2013 pentru recurent a început să curgă la 16 mai 2013 şi s-a scurs peste 30 de zile, la 17 iunie 2013, pe când recurentul a depus cererea de apel la data de 18 iulie 2013, cu depăşirea vădită a termenului legal de atac (f.d.45).
2 Argumentele recurentului, că prima instanţă urma să-i expedieze copia hotărîrii în termen de 5 zile dânsul ulterior, aflând despre existenţa hotărîrii în cauză, a atacat-o în termen de 30 de zile din momentul aflării despre aceasta nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative şi nu au suport legal. Or, termenul declarării apelului se calculează nu de la momentul comunicării dispozitivului hotărârii, nu de la data depunerii cererii de întocmire a hotărârii integrale şi nici nu de la data comunicării hotărârii motivate, dar de la data pronunţării dispozitivului hotărârii. Instanţa de recurs consideră că, instanţa de apel corect a invocat acest motiv ca unul neîntemeiat şi care nu a lipsit recurentul de posibilitatea de a depune apelul în termenul legal de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărârii.
Mai mult ca atît, neprimirea la timp a hotărârii motivate nu o privează pe parte în proces să-şi exercite dreptul la contestarea hotărârii primei instanţe prin depunerea unei cereri de apel prealabile, or potrivit prevederilor art. 365 alin. (11) Cod procedură civilă, elementele cererii de apel prevăzute la alin.(1) lit. d), e) şi h) pot fi incluse într-o cerere de apel suplimentară depusă după data întocmirii hotărîrii integrale.
Astfel, instanţa de apel corect a aplicat dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă în vederea restituirii apelului declarat, considerându-l declarat în afara termenului legal, or o eventuală repunere neîntemeiată în termen pentru depunerea cererii de apel ar duce la încălcarea procesului echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, precum a constatat CtEDO încălcarea dreptului la proces echitabil şi a securităţii raporturilor juridice de către instanţele judecătoreşti naţionale în cauza Ghirea v. Republica Moldova, nr. 15778/05, 26.06.2012. Dreptul la o instanţă, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie presupune respectarea principiului preeminenţei dreptului.
Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere ca, atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie. Urmare celor menţionate, nu sunt temeiuri pentru a casa încheierea Curţii de Apel Chişinău. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2013. În conformitate cu art.427 lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de Manjara Alexandr.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Spînu Fiodor, Rotaru 3 Alina, Rotaru Vitalie şi Căldare Igor împotriva lui Manjara Alexandr cu privire la încasarea datoriei şi cheltuielilor de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 4