- Dosarul nr.
- 2rac-126/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 martie 2014
- Părțile
- SRL Arhivep vs ÎS CRIS Registru, Serviciul Stare Civilă
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2rac-126/14 — Încasarea datoriei şi dobânzii de întârziere
prima instanţă: S. Namaşco dosarul nr. 2rac-126/14 instanţa de apel: L. Popova, A. Nogai, L. Bulgac ÎNCHEIERE 05 martie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Tamara Chişca – Doneva examinând, fără înştiinţarea participanţilor la proces, chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Serviciul Stare Civilă de pe lîngă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu răspundere limitată „Arhivep” împotriva Întreprinderii de stat „Centrul resurselor informaţionale de stat „Registru” şi Serviciului Stare Civilă de pe lîngă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la încasarea datoriei şi dobânzii de întârziere; şi la cererea reconvenţională a Întreprinderii de stat „Centrul resurselor informaţionale de stat „Registru” împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Arhivep” şi Serviciului Stare Civilă de pe lîngă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor al Republicii Moldova, cu privire la rezilierea contractelor de antrepriză, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 septembrie 2013 prin care a fost respins apelul declarat de către Serviciul Stare Civilă, admis apelul declarat de către Întreprinderea de stat „Centrul resurselor informaţionale de stat „Registru”,
casată parţial hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 17 februarie 2012 şi emisă o hotărâre nouă în această parte, c o n s t a t ă
La 02 iunie 2010 SRL „Arhivep” a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS CRIS „Registru” şi Serviciului Stare Civilă de pe lîngă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la încasarea datoriei şi dobânzii de întârziere.
La 26 ianuarie 2012 ÎS CRIS „Registru” a depus cerere reconvenţională împotriva SRL „Arhivep” şi Serviciului Stare Civilă de pe lîngă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor al Republicii Moldova, cu privire la rezilierea contractelor de antrepriză.
Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 17 februarie 2012 a fost admisă integral acţiunea SRL „Arhivep” şi respinsă ca fiind neîntemeiată acţiunea reconvenţională a ÎS CRIS „Registru”, fiind încasată de la ÎS CRIS „Registru” şi Serviciul Stare Civilă în mod solidar în beneficiul SRL „Arhivep” datoria în sumă de 1 731 249,50 lei, dobânda de întârziere în mărime de 429 593,60 lei şi 50 000 lei compensaţia pentru taxa de stat achitată.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 septembrie 2013 a fost respins apelul declarat de către Serviciul Stare Civilă, admis apelul declarat de către ÎS CRIS „Registru”, casată hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 17 februarie 2012 în partea încasării în mod solidar de la ÎS CRIS „Registru” şi Serviciul Stare Civilă în beneficiul SRL „Arhivep” a datoriei şi dobânzii de întârziere, şi emisă în această parte o hotărâre nouă prin care s-a încasat de la Serviciul Stare Civilă în beneficiul SRL „Arhivep” datoria în sumă de 1 731 249,50 lei, dobânda de întârziere în mărime de 429 593,60 lei şi 50 000 lei compensaţia pentru taxa de stat achitată şi s-a respins acţiunea SRL „Arhivep” privind încasarea datoriei şi dobânzii de întârziere în mod solidar de la ÎS CRIS Registru, fiind menţinută hotărârea primei instanţe în partea respingerii cererii reconvenţionale a ÎS CRIS Registru.
La 24 decembrie 2013 Serviciul Stare Civilă de pe lîngă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 septembrie 2013, cerând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei hotărâri noi de încasare a datoriei şi dobânzii de întârziere în beneficiul SRL „Arhivep”, de la ÎS CRIS Registru.
Recurentul Serviciul Stare Civilă în motivarea recursului a invocat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat normele de drept material, precum şi a apreciat în mod arbitrar probele prezente la materialele cauzei. Astfel, recurentul consideră că Curtea de Apel Chişinău în mod greşit a constatat obligaţiunea Serviciului Stare Civilă de a achita datoria formată din costul reparaţiei efectuate la Palatul Căsătoriei din mun. Chişinău, precum şi dobânzile de întârziere aferente, obligaţiunea respectivă urmând a fi pusă pe seama clientului care a încheiat contractul de antrepriză în litigiu – şi anume ÎS CRIS Registru. De asemenea, consideră recurentul că este arbitrară concluzia instanţei de apel privind determinarea calităţii de beneficiar al Serviciului Stare Civilă la caz, deoarece imobilul supus reparaţiei în baza contractului de antrepriză încheiat cu intimata SRL „Arhivep” – Palatul Căsătoriei din mun. Chişinău, constituie proprietatea municipală gestionată de către Consiliul mun. Chişinău.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.
Materialele dosarului atestă că copia de pe decizia redactată a Curţii de Apel Chişinău din 26 septembrie 2013, a fost expediată în adresa recurentului la 21 octombrie 2013, fiind recepţionată de către acesta la 25 octombrie 2013. În circumstanţele relevate, recursul declarat de către Serviciul Stare Civilă se consideră a fi depus în termen.
La 24 ianuarie 2014 în adresa SRL „Arhivep”, ÎS CRIS Registru, Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor şi Consiliului mun. Chişinău a fost expediată copia recursului declarat de către Serviciul Stare Civilă cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei la recurs.
La 06 februarie 2014 ÎS CRIS Registru a depus referinţă la recursul declarat de către SRL „Arhivep” în care a invocat caracterul neîntemeiat şi abuziv al 2 acestuia, solicitând respingerea lui ca fiind inadmisibil. Astfel, menţionează intimata ÎS CRIS Registru, temeiurile recursului Serviciului Stare Civilă poartă un evident caracter declarativ, instanţa de apel prin decizia din 26 septembrie 2013 oferind o apreciere justă circumstanţelor speţei în raport cu normele de drept aplicate.
Intimaţii SRL „Arhivep”, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor al Republicii Moldova nu şi-au valorificat dreptul procedural garantat şi nu au depus referinţe în termenul stabilit pentru aceasta.
Examinând temeiurile recursului declarat de către Serviciul Stare Civilă de pe lîngă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova în raport cu materialele pricinii civile şi obiecţiile expuse în referinţa intimatei ÎS CRIS Registru, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că recursul este inadmisibil, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4).
Potrivit art. 432 CPC, alin. (2), (3) şi (4), se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului. Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Serviciul Stare Civilă nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, referindu-se la dezacordul recurentului cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel 3 şi nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform Secţiunii a II-a din CPC are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar nu şi temeinicia în fapt a acesteia.
Nu poate fi reţinut argumentul recurentului Serviciul Stare Civilă de pe lîngă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova precum că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele prezente la materialele pricinii, determinând la caz obligaţiunea sa de a achita în beneficiul SRL „Arhivep” datoria formată şi dobânzile de întârziere aferente acesteia, deoarece este neîntemeiat, fiind invocat în exclusivitate pentru a se încadra în temeiurile declarării recursului.
Alte argumente invocate în recursul declarat nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casare a deciziei recurate, şi urmează a fi respinse.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4), fără a examina temeinicia acestora.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei degajate de CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speţa Purcell contra Irlandei, decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat deja în modul corespunzător.
Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Serviciul Stare Civilă de pe lîngă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (1) şi (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Serviciul Stare Civilă de pe lîngă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca – Doneva 4