2ra-183 — Anularea ordinului de eliberare din funcţie, încasarea salariului şi a prejudiciului moral.

prima instanţă: L. Lupașco dosarul nr. 2ra-183/14 instanţa de apel:N. Vascan, E. Clim, I. Cotruță DECIZIE 26 februarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî, Iuliana Oprea Ion Druță, Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Ciocoi Ruslan, în pricina civilă la cererea la cererea de chemare în judecată a lui Ciocoi Ruslan împotriva Societății pe Acțiuni „Autoprim Service” cu privire la anularea procesului- verbal, și a ordinului de concediere, încasarea salariului pentru absența forțată de la serviciu, îndemnizației pentru concediul nefolosit, plăților suplimentare pentru reținerea salariului și a prejudiciului moral, și la cererea reconvențională a Societății pe Acțiuni „Autoprim Service” împotriva lui Ciocoi Ruslan cu privire la întoarcerea executării și încasarea prejudiciului, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2013 prin care a fost respins apelul declarat de către Ciocoi Ruslan şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 08 mai 2012, prin care acţiunea inițială a fost respinsă, iar acțiunea reconvențională a fost admisă parțial, c o n s t a t ă La 27 februarie 2008, Ciocoi Ruslan, a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „Autoprim Service”, cu privire anularea procesului-verbal, și a ordinului de concediere, încasarea salariului pentru absența forțată de la serviciu, îndemnizației pentru concediul nefolosit, plăților suplimentare pentru reținerea salariului și a prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că, în baza contractului individual de muncă nr. 112/06 din 22 noiembrie 2006 și ordinului nr. 45 - C din 27 noiembrie 2006 a fost angajat în calitate de jurist-consultant la întreprinderea SA „Autoprim Service”.

Susţine că conform prevederilor contractului individual de muncă angajatorul s-a obligat să-i achite la timp şi integral salariul, în corespundere cu calificarea, complexitatea, cantitatea şi calitatea lucrului efectuat, însă chiar de la începutul lucrului din partea angajatorului a fost de mai multe ori încălcate condiţiile contractuale. Menționează reclamantul că contrar negocierile avute cu angajatorul, în pct. 6.1. al contractului individual de muncă a fost indicată suma salariului în mărime de 1260 1 lei, iar după expirarea unui termen de probă de o lună a insistat să fie modificat pct. 6.1 al contractului cu indicarea salariului real de 1800 lei pentru perioada respectivă. Indică că, din luna decembrie 2006, a insistat să fie modificat pct. 6.1.

al contractului cu indicarea salariului real, însă, în mod nejustificat angajatorul a refuzat, și doar în luna iunie a primit cardul bancar cu salariul real de 3500 lei, circumstanţe care au şi servit drept temei pentru adresarea repetată către angajator solicitînd modificarea sumei salariului din pct. 6.1. al contractului individual de muncă, însă, în mod repetat i- a fost refuzat. Ulterior, la 29 decembrie 2007, a constatat că pentru luna decembrie 2007, nu i-a fost achitat salariul, fiind nevoit să anuleze toate sărbătorile de iarnă. Circumstanțele create i-au cauzat probleme de sănătate, iar la data de 08 ianuarie 2008 a apelat la ajutorul medicilor fiind internat în spital. Susține că, din motivul necesităţii de procurare a medicamentelor a solicitat SA „Autoprim Service” transferarea salariului restant, însă salariul aşa şi nu i-a fost achitat.

Invocă că la 21 ianuarie 2008 s-a întors la serviciu, iar la 05 februarie 2008, din motivul neachitării consecutive timp de două luni a salariului a solicitat suspendarea unilaterală a contractului individual de muncă nr. 112/06 din 22 noiembrie 2006 şi achitarea salariului restant în mărime de 7000 lei şi a concediului anual plătit conform Codului muncii şi a contractului individual de muncă, care constituie un salariu mediu pentru o lună, însă la pretenţia dată pînă în prezent nu a primit nici un răspuns. La 11 februarie 2008 i sa comunicat că salariul nu i-a fost achitat, iar în locul său a fost angajată o altă persoană.

Consideră că SA „Autoprim-Service” a încălcat clauzele contractului individual de muncă nr. 112/06 din 22 noiembrie 2006 şi anume pct. 4.1 care expres stipulează că angajatorul este obligat la achitarea la timp şi integral a salariului, astfel, în contextul dat fiind încălcate clauzele Codului muncii şi anume art. 10 pct.(2) lit. a) şi h), care indică că angajatorul este obligat să respecte legile şi actele normative, clauzele contractuale, cît şi să plătească integral salariu în termenele stabilite de prezentul cod şi de contractul individual de muncă. La fel invocă că prin acțiunile sale angajatorul a încălcat şi prevederile art. art. 9, 45, 135, 142, 330 al Codului Muncii.

Solicită încasarea de la SA „Autoprim Service” în beneficiul său a salariului neachitat în mărime de 7600 lei pentru luna decembrie 2007, ianuarie 2008 și 1-5 februarie 2008, indemnizaţiei pentru concediu nefolosit în sumă de 3500 lei, plăților suplimentare pentru salariul neplătit în sumă de 5245 lei și prejudiciului moral mărime de 80000 lei. La data de 31 martie 2008 Ciocoi Ruslan a depus cerere suplimentară cu privire la anularea procesului-verbal nr. 03 din data de 06 februarie 2008, cu privire la constatarea faptului că la data de 06 februarie 2008, el a lipsit de la locul de muncă mai mult de 4 ore consecutiv (f.d. 44 Vol.I). În motivarea cereri suplimentare a invocat că la 15 februarie 2008, a primit procesul-verbal nr. 03 din 06 februarie 2008, pe care îl consideră ilegal deoarece prin pretenția nr. 09 din 05 februarie 2008, a solicitat suspendarea contractului individul de muncă, în conformitate cu prevederile art. 78 al Codului Muncii.

Solicită anularea procesului-verbal nr. 03 din 06 februarie 2008, cu privire la constatarea faptului că la 06 februarie 2008, dînsul a lipsit de la locul de muncă mai mult de 4 ore consecutive. 2 Ulterior, Ciocoi Ruslan a depus o cerere de concretizare a calcului salarial, în care a invocat că în legătură cu solicitarea sa de suspendare a contractului individual de muncă timp de jumătate de an angajatorul nu a emis nici un act cu privire la suspendarea sa din funcție, fiind, astfel, privat de dreptul de a munci. Solicită încasarea de la SA „Autoprim-Service” în beneficiul său a salariului neachitat pentru perioada decembrie 2007-iunie 2008 în mărime de 24500 lei (f.d 46 Vol.I). Totodată, în ședinței de judecată din 04 iulie 2008, reclamantul Ciocoi Ruslan, a solicitat și anularea ordinului de concediere nr. 07/1-C din 20 februarie 2008 (f.d.59).

La 11 martie 2008, SA „Autoprim Service” a depus acțiune reconvențională împotriva lui Ciocoi Ruslan cu privire la încasarea prejudiciului material. În motivarea cererii reconvenționale, SA „Autoprim Service” a invocat că la 12 iunie 2007, conform dispoziției de plată nr. 00000843, i-a eliberat lui Ciocoi Ruslan suma de 6100 lei în scopul îndeplinirii serviciilor juridice în favoarea societății, însă, pînă în prezent acesta nu a confirmat prin careva acte suma respectivă. Solicită încasarea de la Ciocoi Ruslan în beneficiul SA „Autoprim Service” a prejudiciului material în mărime de 6 100 lei și taxa de stat în sumă de 270 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 11 iulie 2008, acțiunea inițială a fost admisă parțial, fiind dispusă anularea procesului-verbal nr. 03 din 06 februarie 2008 și ordinului de concediere nr. 07/1-C din 20 februarie 2008, restabilirea lui Ciocoi Ruslan în funcția de jurist-consultant la SA „Autoprim Service” începînd cu data de 06 februarie 2008, şi încasat din contul SA „Autoprim Service” în beneficiul lui Ciocoi Ruslan salariul pentru perioada lipsei forțate de la lucru în mărime de 24500 lei și prejudiciul moral în mărime de 40000 lei, în rest cerințele lui Ciocoi Ruslan și acțiunea reconvențională au fost respinse ca neîntemeiate. Totodată a fost încasat din contul SA „Autoprim Service” în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 1935 lei și a fost dispusă executarea imediată a hotărîrii în partea ce ține de încasarea salariului, prejudiciului moral și restabilirea în serviciu în funcția de jurist-consultant.

Prin hotărîrea suplimentară a Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 16 iulie 2008, instanța a admis cererea reclamantului, a încasat din contul SA „Autoprim Service” în beneficiul lui Ciocoi Ruslan salariul pentru perioada lipsei forțate de la muncă în sumă de 24500 lei și a prejudiciului moral în mărime de 40000 lei, a anulat procesul-verbal nr. 03 din 06 februarie 2008 și ordinul de concediere nr. 07/1-C din 20 februarie 2008, restabilindu-l în funcția de jurist-consultant la SA „Autoprim Service” începînd cu data de 06 februarie 2008. Totodată a încasat din contul SA „Autoprim Service” taxa de stat în mărime de 1935 lei în beneficiul statului și a dispus executarea imediată a hotărîrii în partea ce ține de încasarea salariului, prejudiciului moral și restabilirea în serviciu în funcția de jurist-consultant la SA „Autoprim Service”.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 august 2008, a fost admis apelul declara de către SA „Autoprim Service”, casată hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 11 iulie 2008 și hotărîrii suplimentare din 16 iulie 2008 şi remisă pricina la rejudecare în prima instanță. La data de 04 octombrie 2008, Ciocoi Ruslan a depus o cerere suplimentară cu privire la concretizarea cerințelor și a calculului salarial. 3 În motivarea cererii suplimentare reclamantul a invocat că pînă în prezent SA „Autoprim Service” nu i-a eliberat carnetul de muncă, dînsul fiind lipsit de posibilitatea de a se angaja în cîmpul muncii. În acest sens susține că, la 14 iulie 2008, a început să activeze în calitate de jurist- consultant la SC „Design-Comitet” cu un salariu lunar de 5400 lei, iar peste o zi a fost concediat din motiv că nu a prezentat actele necesare pentru angajare (diploma de studii, carnetul de muncă buletinul și polița de asigurare).

Ulterior, la 30 septembrie 2008, a încercat din nou să se angajeze la serviciu și prin ordinul nr. 104/08 din 01 octombrie 2008, a fost angajat în cîmpul muncii, însă nu a avut posibilitate să activeze, pe aceleaşi motive, că nu a prezentat actele necesare. Mai invocă că, la eliberarea sa din serviciu SA „Autoprim Service” i-a dezactivat polița de asigurare, fapt despre care a aflat doar la data de 15 iulie 2008, cînd din motive de sănătate s-a dresat la medic și în lipsa poliței de asigurare a fost nevoit să achite sume enorme de bani pentru tratament. Susține că în urma acțiunilor ilegale ale SA „Autoprim Service” a avut de suferit atît moral cît și material, angajatorul fiind obligat să-i restituie prejudiciul cauzat.

Solicită anularea procesului-verbal nr. 03 din 06 februarie 2008, anularea ordinului de concediere din funcţie nr. 7/1-C din 20 februarie 2008, restabilirea în funcţie de jurist - consultant la SA „Autoprim Service” începînd cu data de 05 februarie 2008, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la locul de muncă pentru perioada începînd de 01 decembrie 2007 şi pînă la emiterea hotărîrii în sumă de 45500 lei, încasarea prejudiciului moral în mărime de 80000 lei și indemnizaţiei pentru concediul anual nefolosit în sumă de 7000 lei (f.d. 131-133 Vol.I) La 15 aprilie 2009, Ciocoi Ruslan a depus o altă cerere de concretizare a cerințelor prin care a solicitat încasarea salariului pentru perioada 01 decembrie 2007 și pînă la emiterea hotărîrii de către instanța de judecată.

Iar, în procesul examinării cauzei Ciocoi Ruslan a solicitat anularea procesului - verbal nr. 03 din data de 06 februarie 2008, anularea ordinului de concediere din funcţie nr. 7/1-C din 20 februarie 2008, restabilirea în funcţie de jurist - consultant la SA „Autoprim Service” începînd cu data de 05 februarie 2008, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la locul de muncă pentru perioada 01 decembrie 2007 şi pînă la emiterea hotărîrii în sumă de 59500 lei, încasarea prejudiciului moral în mărime de 80000 lei şi a îndemnizaţiei pentru concediul anual nefolosit în sumă de 10500 lei (f.d. 184 Vol.I). Totodată şi SA „Autoprim Service” în cadrul dezbaterilor judiciare a specificat că la 17 iulie 2008, i-a transferat lui Ciocoi Ruslan suma de 2889 lei, iar la 01 august 2008, suma de 61611 lei în scopul executării imediate a hotărîrii Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 11 iulie 2008 care ulterior a fost casată prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 august 2008. Solicită SA „Autoprim-Service” admiterea cererii reconvenționale și întoarcerea executării hotărîrii în corespundere cu art. 154 al Codului de executare (f.d. 187 Vol.I) Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 11 mai 2009, a fost încasat de Ruslan Ciocoi în beneficiul SA „Autoprim-Service” suma de 58 722 lei și a fost respinsă cererea reconvențională ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2009, a fost admis apelul declarat de către Ciocoi Ruslan, casată hotărîrea Judecătoriei Rășcani mun. Chișinău din 11 mai 2009 şi remisă pricina la rejudecare în prima instanţă.

4 Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 28 mai 2010, cererea de chemare în judecată a lui Ciocoi Ruslan și cererea reconvențională a SA „Autoservice” au fost scoase de pe rol, fiind explicat lui Ciocoi Ruslan că este în drept să adreseze instanței o nouă cerere conform dispozițiilor generale, precum și că este în drept să depună la Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău o cerere cu privire la anularea încheierii privind scoaterea cererii de pe rol, prezentînd probe care să confirme imposibilitatea prezentării în ședința de judecată și înștiințării instanței. Prin încheierea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 24 iunie 2010, a fost respinsă cererea lui Ciocoi Ruslan cu privire la anularea încheierii din 28 mai 2010. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 12 octombrie 2010, a fost admis recursul declarat de către Ciocoi Ruslan, casate încheierii Judecătoriei Rîșcani mun.

Chișinău din 28 mai 2010 și din 24 iunie 2010 şi remisă pricina în prima instanță spre examinare a cauzei în fond. La 07 iulie 2011, în cadrul dezbaterilor judiciare, Ciocoi Ruslan a depus o cerere de concretizare a cerințelor prin care a solicitat: anularea procesului - verbal nr. 03 din 06 februarie 2008, anularea ordinului de concediere nr. 07/1 - C din 20 februarie 2008, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la locul de muncă pentru perioada 01 decembrie 2007 şi pînă la emiterea hotărîrii în sumă de 147600 lei, prejudiciului moral în mărime de 100000 lei, restanţei salariale pentru lunile decembrie 2007 şi ianuarie 2008 în mărime de 7200 lei, indemnizaţiei pentru concediul anual nefolosit în sumă de 7000 lei și a sumei de 18000 lei ce constituie - 5 salarii medii în locul restabilirii la locul de muncă în conformitate cu alin. (4) art. 90 Codul muncii (f.d.

18 - 19, Vol.II). Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 08 mai 2012 acțiunea lui Ciocoi Ruslan a fost respinsă ca neîntemeiată, iar cererea reconvențională a fost admisă parțial, fiind dispusă întoarcerea executării cu încasarea din contul lui Ciocoi Ruslan în beneficiul SA „Autoprim-Service” a sumei de 64500 lei percepută în baza titlului executor nr. 2-1763/2008 din 16 iulie 2008. În rest cererea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 17 aprilie 2013, a fost respins apelul declarat de către Ciocoi Ruslan și menținută hotărîrea primei instanțe. La data de 29 iulie 2013, Ciocoi Ruslan a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea sa să fie admisă integral, iar acțiunea reconvențională să fie respinsă ca neîntemeiată.

În motivarea recursului recurentul a invocat că decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe sunt neîntemeiate și ilegale. Menționează înștiințarea nr. 083 in 12 februarie 208 și copia avizului de recepție din 15februarie 2008, nu pot fi reținute drept probe de către instanțele judecătorești deoarece semnătura din avizul de recepție nu-i aparține lui, cu atît mai mult că avizul de recepție a fost expediat pe adresa s. Tuzara r-n. Călărași în timp ce el are domiciliul pe str. V. Alecsandri, s. Tuzara, r-n. Călărași, fapt ce se confirmă prin certificatul eliberat de Primări Călărași. Susține că instanța de apel a aplicat eronat prevederile art. 118 CPC și art. 89 alin. (2) Codul muncii, în conformitate cu care în litigiile de muncă sarcina probațiunii este pusă în seama angajatorului şi nu a salariatului, ultimul fiind obligat să dovedească doar cuantumul prejudiciului cauzat.

5 Consideră că instanțele judecătorești neîntemeiat au respins cerințele cu privire la anularea procesului-verbal din motiv că el nu a negat lipsa sa de la serviciu în ziua respectivă, deoarece din declarația dată în cadrul ședinței de judecată rezultă că el a activat pînă la data de 27 februarie 2008, cînd s-a adresat în instanța de judecată. Astfel, sunt neîntemeiate și susţinerile instanțelor judecătorești precum că angajatorul SA „Autoprim Service” a solicitat explicaţii scrise de la el privind absenţa de la serviciul, prin înştiinţarea nr. 083 din 12 februarie 2008 recepţionată prin avizul de recepţie din 15 februarie 08, prin semnătura „Murzac”, deoarece înștiințarea respectivă el nu a primit-o și nu cunoaște cine a semnat-o.

Consideră că la întocmirea procesului-verbal nr.03 din 06 februarie 2008, angajatorul contrar legislației muncii nu a emis un ordin cu privire la formarea comisiei din 06 februarie 2008, asupra căruia fapt instanţele judecătorești nici nu s-au expus. Atît în procesul verbal nr. 03 din 06 februarie 2008, cît și în procesul-verbal nr.04 din 19 februarie 2008 privind constatarea refuzului său de a da explicaţii privind absenţa de la serviciu, este indicată comisia formată din membri reprezentanți ai angajatorului, fapt ce pune la îndoială obiectivitatea acestora.

Argumentele instanțele judecătorești precum că el nu a fost lezat de dreptul de a delega un reprezentant la ședința din 06 februarie 2008 sunt neîntemeiate deoarece el nu a fost înștiințat despre formarea comisiei respective, or, înștiințarea din 12 februarie 2008 a fost recepționată peste 6 zile după formarea comisiei din 06 februarie 2008, iar instanța de apel se contrazice concluzionînd că comisia a fost formată legal. Totodată consideră recurentul neîntemeiate și argumentele instanţelor privind respingerea capătului de cerere ce ține de anularea ordinului de concediere în baza art. 86 al.

(1) lit. h) Codul muncii În acest sens menționează că instanțele nu au elucidat pe deplin circumstanţele de fapt ale aplicării sancţiunii disciplinare, ne fiind constatat exact timpul absenţei, intervalul de timp de la 09.00 - 13.00 sau 14.00 - 17.00, nu au fost luate explicaţii în scris de la alţi colegi de serviciu prin care să se confirme că întradevar, în acea perioada de timp el nu era la locul de muncă, iar procesul-verbal nr.03 din nu constituie temeiul de drept de a fi concediat. Susţine că despre ordinul de concediere şi despre procesul-verbal nr.03 din 06 februarie 2008 a aflat în şedinţele de judecată, acestea fiind prezentate de reprezentantul pîrîtului, pe cînd instanța de apel eronat a concluzionat că ordinul de concediere i-a fot adus la cunoștință prin aviz de recepție.

Mai invocă că instanţa de apel nu a elucidat argumentele privind veridicitatea Ordinul de concediere, și a lăsat fără examinare cerințele privind numirea expertizei Registrului de evidenţă, prin ce au fost încălcate prevederile art.373 alin (5) CPC în conformitate cu care instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor indicate în apel. La fel, este neîntemeiată și respingerea pretenţiei cu privire la încasarea salariului pe perioada 01 decembrie 2007 - februarie 2008 deoarece intimatul nu a negat în nici o şedinţă de judecată faptul că el nu a lucrat în perioada respectivă, salariul nefiind ridicat de către el, iar neachitarea unei plăţi pentru munca prestată de el, constituie o îmbogăţire fără justă cauză a SA „Autoprim Service” pe seama muncii şi serviciilor prestate de dînsul.

6 Insistă că reieşind din principiul echităţii şi aplicabilităţii art.1389 Cod civil, instanţa este obligată să încaseze în favoarea lui, remuneraţia cuvenită pentru munca şi serviciile prestate în favoarea pîrîtului în perioada de timp cuprinsă între 01 decembrie 2007 – 05 februarie 2008 în mărime de 7 000 lei. Invocă recurentul că, instanța de apel nu s-a expus nici asupra argumentului primind indemnizaţia de concediu nefolosit. Consideră că, instanțele judecătorești urmau să constate dacă salariatul a beneficiat de indemnizaţia pentru concediul anual nefolosit şi dacă a fost achitată de către angajator această indemnizaţie la încetarea relaţiilor contractuale.

Susține că, instanțele judecătorești eronat au respins și cerințele cu privire la repararea prejudiciului moral iar concluziile expuse în acest sens contravin prevederilor art. 329 al Codul muncii, în conformitate cu care angajatorul este obligat să repare integral prejudiciul material şi cel moral cauzat salariatului în legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci, dacă prezentul cod sau alte acte normative nu prevăd altfel.

Mai invocă recurentul că instanțele eronat au admis întoarcerea executării și nu au luat în considerație faptul că conform titlului de executare suma de 24000 lei constituie salariul pentru perioada 01 decembrie 2007 - 11 iulie 2008, dintre care salariul pe lunile decembrie, februarie i se cuvine de drept, dat fiind faptul că relaţiile contractuale au încetat la 20 februarie 2008, precum şi a prejudiciului moral în sumă de 40000 lei, fapt ce compensează pe deplin suferinţele provocate prin acţiunile ilegale ale angajatorului.

De asemenea invocă că cererea de chemare în judecată a fost înaintată la 27 februarie 2008, litigiul fiind unul de muncă, care în conformitate cu art. 355 Codul muncii, urmează să fie soluționată în termen de cel mult 30 de zile de data înregistrării, însă instanţele nu au ţinut ciont de prevederile menţionate, or, examinarea litigiului în cauză durează mai mult de 5 ani, instanțele încălcînd orice termen rezonabil de examinare a unor astfel de litigii.

Reieșind din prevederile art. 192 alin.(2) CPC, pricinile privind litigiile de muncă se judecă de urgenţă şi în mod prioritar, iar conform art.6 § 1 al CEDO orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil într-un termen rezonabil de către o instanţă, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiile în aceste cazuri, cînd procedura de judecare a litigiilor de muncă este excesivă de mare, înalta Curtea constată că a fost încălcat art.6 § 1 al Conveţiei a se vedea Hotârîrele CEDO pe cauzele analogice : Cravcenco vs Moldova nr. cererii 13012/02 din 15 Pînzari C vs Moldova, nr. cererii 27516/04 din 29 decembrie 09, Istrate vs Moldova nr. cererei 53773/06 din 13 iunie 06, astfel înalta Curtea considerînd că reclamanţilor i-a fost cauzat un anumit nivel de stres şi frustrare ca urmare al duratei excesive a procedurilor, luând în consideraţie importanţa lor pentru venitul familiei acestora şi problemelor lor de sănătate, Curtea a acordat reclamanţilor suma de 3000 euro cu titlu de prejudiciu moral.

În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 17 aprilie 2013, a fost expediată în adresa recurentului la 27 mai 2013 și a fost recepționată de ultimul la 31 mai 2013, fapt ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire și copia plicului de expediere (f. d. 133, 143). 7 Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 29 iulie 2013 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

Înaintând acţiunea în judecată împotriva SA „Autoprim Service”, Ciocoi Ruslan, în urma concretizării şi modificării a cerinţelor sale, a solicitat anularea procesului - verbal nr. 03 din 06 februarie 2008, anularea ordinului de concediere nr. 07/1 - C din 20 februarie 2008, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la locul de muncă pentru perioada 01 decembrie 2007 şi pînă la emiterea hotărîrii în sumă de 147600 lei, prejudiciului moral în mărime de 100000 lei, restanţei salariale pentru lunile decembrie 2007 şi ianuarie 2008 în mărime de 7200 lei, indemnizaţiei pentru concediul anual nefolosit în sumă de 7000 lei și a sumei de 18000 lei ce constituie - 5 salarii medii în locul restabilirii la locul de muncă în conformitate cu alin. (4) art. 90 Codul muncii (f.d.

18 - 19, Vol.II). La rîndul său SA „Autoprim Service” a depus cerere reconvenţională împotriva lui Ciocoi Ruslan, concretizându-şi cerinţele a solicitat încasarea de la Ciocoi Ruslan în beneficiul SA „Autoprim Service” a prejudiciului material în mărime de 6 100 lei și taxa de stat în sumă de 270 lei, cît şi întoarcerea executării hotărîrii în corespundere cu art. 154 al Codului de executare.

Fiind investite cu judecarea pricinii în cauză, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel determinând corect raporturile juridice stabilite între părţi, întinderea drepturilor lor în cazul respectiv, precum şi cadrul legal aplicabil în speţă, justificat au ajuns la concluzia netemeinicia acţiunii iniţiale şi admiterii parţial a acţiunii reconvenţionale prin dispunerea întoarcerii executării cu încasarea din contul lui Ciocoi Ruslan în beneficiul SA „Autoprim-Service” a sumei de 64500 lei percepută în baza titlului executor nr. 2-1763/2008 din 16 iulie 2008. În susţinerea concluziei date, instanţa de recurs reţine prevederile art. 45 Codul muncii, care stipulează că contractul individual de muncă este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile de muncă prevăzute de prezentul cod, de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, de contractul colectiv de muncă, precum şi să achite la timp şi integral salariul.

Astfel, după cum rezultă din actele cauzei la 22 noiembrie 2006, SA „Autoprim Service”, în calitate de angajator şi Ciocoi Ruslan, în calitate de salariat au încheiat contractul individual de muncă nr. 112/06, pe durată nedeterminată, însă cu stabilirea unui termen de probă, în baza căruia, cel din urmă, a fost angajat în cadrul societăţii în funcţia de jurist consultant (f.d. 4 vol. I). Potrivit pct. 6.1 al contractului menţionat, părţile în comun acord au determinat cuantumul salariului în mărime de 1260 lei şi precum că salariul va fi stabilit din premii 8 pentru rezultate deosebite în muncă, totodată, nefiind invocate careva rezerve sau pretenţii asupra cuantumului salariului stabilit. De altfel, mărimea salariului se confirmă şi prin Statele de personal ale SA „Autoprim Service”, din care rezultă că salariul de funcţie a unui jurist consultant constituie suma de 1620 lei (f.d.

34 vol. I). Iar potrivit Adeverinţei privind salariul pe anul 2007 (f.d. 180, vol.I) în perioada august 2007-decembrie 2007, salariul calculat a lui Ciocoi Ruslan a fost stabilit în mărime de 3600 lei, iar salariul mediu lunar a salariatului respectiv, pentru anul 2007 a constituit suma de 2889 lei. Totodată, Ciocoi Ruslan, insistă că în perioada decembrie 2007-ianuarie 2008, nu i-a fost achitat salariul pentru munca prestată, fapt, însă, care nu corespunde realităţii, deoarece potrivit listei de plată nr. 00000039 pentru luna decembrie 2007, lui Ciocoi Ruslan a fost calculat salariul pentru achitare în sumă de 2692,80 lei (f.d. 25 – 26 vol. I), iar potrivit listei de plată nr. 00000003 pentru luna ianuarie 2008, i-a fost calculat salariul pentru achitare în sumă de 2164,45 lei (f.d.

29 Vol.I). Salariile respective pentru Ciocoi Ruslan au fost deponate, fapt ce se confirmă prin actele menţionate. Cu toate acestea, la 04 februarie 2008, Ciocoi Ruslan a depus la oficiu angajatorului pretenţie, recepţionată de ultimul la 05 februarie 2008, prin care insistă că nu a primit salariul pentru 2 luni de zile şi cere suspendarea contractului individual de muncă nr. 112/06, cu achitarea imediată a salariului şi concediului (f.d. 5 vol.I). Tot actele cauzei atestă că la 06 februarie 2008 Comisia în componenţă: directorului, contabilului-şef, manager de comerţ, a constatat faptul absenţei fără motive întemeiate a lui Ciocoi Ruslan la locul de muncă mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei, iar ca urmare, în acest sens, a fost întocmit procesul-verbal nr. 03 din 06 februariec2008 (f.d.

45, vol.I). Este cert şi faptul că la 08 februarie 2008, SA „ Autoprim Service” a expediat în adresa lui Ciocoi Ruslan înştiinţare cu nr. 078, prin care i-a comunicat despre examinarea petiţiei acestuia din 04 februarie 2008 şi respingerii cerinţelor cu privire la suspendarea contractului individual de muncă, totodată, comunicîndu-i că absenţa lui la locul de muncă pe motivul suspendării contractului individual de muncă, mai mult de 4 ore consecutive la 06 februarie 2008, constituie temei pentru concedierea în baza art. 86 alin. (1) lit. h) Codul muncii (f.d. 23 Vol.I). De asemenea prin înştiinţare din 12 februarie 2008, recepţionată de Cecoi Ruslan la 15 februarie 2008, fapt ce se confirmă prin avizul de recepţie (f.d.

19-20 Vol.I), SA „Autoprim Service” i-a comunicat, celui din urmă, despre necesitatea prezentării la oficiul central al întreprinderii din str. Socoleni 1/1, în scopul ridicării salariul pentru luna decembrie 2007. Prin aceiaşi înştiinţare, în adresa recurentului, a fost expediat, pentru cunoştinţă şi procesul - verbal nr. 03 din 06 februarie 2008, prin care s-a constatat faptului absenţei lui fără motive întemeiate la locul de muncă mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei. Aici se va remarca că faptul recepţionării la 15 februarie 2008 a procesului-verbal nr. 03 din 06 februarie 2008, a fost confirmat însuşi de Cecoi Ruslan, care prin cererea suplimentară din 31 martie 2008, a menţionat că la 15 februarie 2008 a primit prin intermediul oficiului poştal procesul-verbal menţionat, solicitat anularea acestuia ca fiind ilegal (f.d.

44 vol.I). Iar potrivit art. 123 alin. (6) CPC, faptele invocate de una din parţi nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat. 9 Prin urmare, cele menţionate combat argumentele recursului cu referire la faptul că înştiinţarea din 12 februarie 2008, cît şi avizul de recepţie din 15 februarie 2008 nu pot fi reţinute drept probă, deoarece faptul recepţionării acestora a fost confirmat de însuşi recurent, astfel, nefiind necesară şi efectuarea expertizei grafoscopice a avizului de recepţie, odată ce actele au ajuns la locul destinat.

Sub acest aspect sunt lipsite de sens şi criticile recurentului, precum că copia înştiinţării din 12 februarie 2008 şi avizul de recepţie din 15 februarie 2008 au fost expediate pe adresa s.Tuzara, r-nul Călăraşi, pe cînd dînsul a prezentat instanţei certificat eliberat de Primăria s.Tuzara, prin care se confirmă că dînsul- îşi are viza de domiciliul în r-nul Călăraşi, s. Tuzara, str. V. Alecsandri 78. Cu atît mai mult că, atît în contractul individual de muncă, semnat de SA „Autoprim Service” şi Ciocoi Ruslan, cît şi în cererea de chemare în judecată adresa acestuia este indicată ca fiind r-nul Călăraşi, s. Tuzara, nefiind, astfel, invocată şi o altă adresă de corespondenţă. Materialul probator reflectă incontestabil şi faptul că la 12 februarie 2008, SA „Autoprim Service” a expediat în adresa lui Ciocoi Ruslan înştiinţare (f.d.

24 vol.I), din conţinutul căreia rezultă că SA „Autoprim Service” a solicitat prezenţa lui Ciocoi Ruslan pînă la 18 februarie 2008 la oficiul întreprinderii pentru a prezenta explicaţii cu privire la motivele absenţei de la locul de muncă mai mult de 4 ore consecutive la data de 06 februarie 2008. Ulterior, prin înştiinţarea din 18 februarie 2008 expediată în adresa lui Ciocoi Ruslan, SA „Autoprim Service” a solicitat prezentarea celui din urmă la oficiul central al întreprinderii din str. Socoleni 1/1, pentru a-şi ridica salariul pe luna decembrie 2007 şi luna ianuarie 2008 (f.d. 21 vol. I), însă în recepţionarea acesteia a fost refuzat de către destinatar (f.d. 22 vol.I). Iar la 19 februarie 2008 Comisia în componenţă: directorului şi contabilului-şef au constatat refuzul lui Ciocoi Ruslan de a da explicaţii privind absenţa sa la data de 06 februarie 2008, fără motive întemeiate de la locul de muncă mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă (f.d.

40 vol.I). Prin urmare, cele expuse atestă legalitatea ordinului nr. 07/1-C din 20 februarie 2008, de concediere din funcţie de jurist a lui Ciocoi Ruslan, în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) Codul muncii, or, absenţa acestuia de la lucru mai mult de patru ore în cursul zilei de muncă, acordă dreptul angajatorului să rezilieze contractul de muncă cu salariatul din acest temei. Cu atăît mai mult că Ciocoi Ruslan nu a negat faptul că la data de 06 februarie 2008 a lipsit de la lucru mai mult de 4 ore consecutive în timpul zile de muncă, iar prin prisma art. 123 alin. (6) CPC, faptele invocate de una din parţi nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat, fapt care justificat a fost reţinut şi de instanţele judecătoreşti.

Este de menţionat şi faptul că în adresa lui Ciocoi Ruslan a fost expediată înştiinţare, prin care s-a solicitat prezentarea lui la oficiul central al întreprinderii din str. Socoleni 1/1, pînă la data de 26 februarie 2008, pentru a lua cunoştinţă şi a semna ordinul nr. 07/1-C din 20 februarie 2008 cu privire la eliberarea din funcţie(f.d. 38 vol.I), iar deoarece acesta nu s-a prezentat în termenul stabilit, la data de 27 februarie 2008 Comisia în componenţă: directorului şi contabilului-şef au constatat refuzul lui Ciocoi Ruslan de a confirma prin semnătură comunicarea Ordinului nr. 07/1 - C din 18.02.2008 cu privire la eliberarea din funcţie (f.d. 37, vol.I).

10 În asemenea împrejurări, este neîntemeiată susţinerea ulterioară a lui Ciocoi Ruslan cu privire la faptul că s-a aflat la serviciul pînă la 27 februarie 2008, momentul depunerii cererii de chemare în judecată, or cum s-a menţionat, recurentul nu a negat lipsa sa de la lucru la 06 februarie 2008, cît şi după această dată, motivînd lipsa de la muncă prin pretenţia depusă la 05 februarie 2008, prin care a solicitat suspendarea contractului individual de muncă, însă solicitarea acestuia a fost respinsă pe motivul că prevederile legale pertinente în materie nu prevăd neplata salariului de către angajator ca temei pentru suspendarea contractului individual de muncă de către salariat. Mai mult că art. 78 alin. (1) lit. f.) a Codului muncii, care indică şi alte motiva prevăzute de legislaţie, nu include cazul suspendării contractului individual de muncă şi din motivul neachitării salariului.

Sunt lipsite de sens şi apreciate critic de instanţa de recurs şi susţinerile recurentului cu privire la faptul că procesul-verbal nr. 03 din 06 februarie 2008 este întocmit contrar prevederilor legale şi urmează a fi anulat, deoarece, după cum corect au remarcat şi instanţele inferioare, actul contestat reprezintă în sine un act de constatare a faptului absenţei recurentului de la locul de muncă, şi nici de cum nu reprezintă actul de sancţionare disciplinară a ultimului, respectiv, prevederile art. 208 Codului muncii nu au relevanţă la cazul din speţă.

La acest segment, se reţine drept corectă şi constatarea instanţelor judecătoreşti cu referire la faptul că recurentului i-a fost acordată posibilitatea de a prezenta explicaţii pe marginea faptului constatat prin procesul-verbal nr. 03 din 06 februarie 2008, fapt ce indică la respectarea legislaţiei muncii de către angajatorul SA „Autoprim Service”, iar faptul recepţionării procesului-verbal nr. 03 din 06 februarie 2008 a fost confirmat însuşi de recurent şi aspectul dat nu necesită a fi dovedit prin alte probe pertinente şi admisibile, cît şi nu poate fi invocată de recurent neaducerea la cunoştinţă a acestui act.

De altfel, prin procesul-verbal nr. 04 din 19 februarie 2008, necontestat de către reclamant şi care este irevocabil la momentul examinării pricinii, Comisia în componenţă: directorului şi contabilului - şef au constatat refuzul lui Ciocoi Ruslan de a da explicaţii privind absenţa fără motive întemeiate de la locul de muncă mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă la data de 06 februarie 2008 (f.d. 40, vol.I), fapt care în plus atestă că recurentului era cunoscut faptul întocmirii procesului-verbal nr. 03 din 06 februarie 2008, care însă, a fost ignorat de către reclamant.

Sub acest aspect se reţine drept corectă menţiunea instanţelor judecătoreşti cu privire la netemeinicia pretenţiei lui Ciocoi Ruslan cu privire la anularea procesului- verbal nr. 03 din 06 februarie 2008, prin care a fost constat faptul absenţei fără motive neîntemeiate a lui Ciocoi Ruslan la locul de muncă mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei, or la caz nu a fost stabilit nici un temei care ar invoca la ilegalitatea procesului verbal menţionat. Cele expuse, în ansamblu atestă faptul că eliberarea din serviciu a lui Ciocoi Ruslan, în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) Codul muncii, a avut loc cu respectarea prevederilor legislaţiei muncii.

La acest segment, instanţa de recurs reţine prevederile art. 210 alin.(1) codul muncii, care direct indică că sancţiunea disciplinară se aplică prin ordin (dispoziţie, decizie, hotărîre), în care se indică în mod obligatoriu: a) temeiurile de fapt şi de drept ale aplicării sancţiunii; b) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; c) organul în care sancţiunea poate fi contestată. 11 Cu referire la norma citată este cert că Ordinul nr.07/1-C din 20 februarie 2008 privind eliberarea lui Ciocoi Ruslan din funcţie, temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) Codul muncii corespunde cerinţelor alin. (1) art. 210 Codului muncii, fapt ce respinge susţinerea recurentului invocate în acest sens. De altfel, temeinic a fost respinsă şi susţinerea recurentului cu referire la faptul că nu i s-a adus la cunoştinţă Ordinul contestat.

Or, potrivit alin. (2) art. 210 Codului muncii, Ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) de sancţionare, cu excepţia sancţiunii disciplinare sub formă de concediere conform art.206 alin.(1) lit. d) care se aplică cu respectarea art.81 alin.(3), se comunică salariatului, sub semnătură, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data emiterii, iar în cazul în care acesta activează într-o subdiviziune interioară a unităţii (filială, reprezentanţă, serviciu desconcentrat etc.) aflate în altă localitate - în termen de cel mult 15 zile lucrătoare şi produce efecte de la data comunicării. Refuzul salariatului de a confirma prin semnătură comunicarea ordinului se fixează într-un proces-verbal semnat de un reprezentant al angajatorului şi un reprezentant al salariaţilor.

La caz, prin aplicarea regulilor de interpretare a normelor enunţate, este evident că la 20 februarie 2008, SA „Autoprim Service” a expediat în adresa lui Ciocoi Ruslan înştiinţare (f.d. 21, vol.I), prin care a solicitat prezentarea lui Ciocoi Ruslan la oficiul întreprinderii pînă la data de 26 februarie 2008 pentru a lua cunoştinţă şi a semna Ordinul nr. 07/1-C din 20 februarie 2008 cu privire la eliberarea din funcţie în baza procesului-verbal nr. 03 din 06 februarie 2008 (f.d. 38 vol.I), iar din motivul neprezentării acestuia în termenul stabilit, la 27 februarie 2008 Comisia în componenţă: directorului şi contabilului-şef au constatat refuzul lui Ciocoi Ruslan de a confirma prin semnătură comunicarea Ordinului nr. 07/1-C din 20 februarie 2008 cu privire la eliberarea din funcţie (f.d.

37 vol.I). Aici se va remarca ca corectă şi constatarea instanţelor inferioare cu referire la faptul că actele respective nu au fost contestate de către recurent, fapt care şi a generat respingerea pretenţiilor recurentului invocate în acest sens. Nu poate fi reţinută nici afirmaţia recurentului precum că cu ordinul contestat şi procecsul-verbal nr. 03 din 06 februarie 2008 a făcut cunoştinţă doar în şedinţa instanţei de judecată, deoarece se combate prin constatările relatate.

Este lipsită de esenţă şi susţinerea recurentului precum că instanţele neîntemeiat i- au respins şi pretenţiile cu privire la încasarea salariului pentru perioada decembrie 2007-ianuarie 2008, deoarece neachitarea acestuia a fost datorat faptului neprezentării recurentului la contabilitatea întreprinderii pentru a-şi ridica salariul, or, prin înştiinţarea din 18 februarie 2008, intimatul a solicitat prezenţa recurentului la contabilitatea pentru a primi salariul pentru perioada respectivă (f.d.21 vol.I), înştiinţarea care însă a fost ignorată de recurent.

În această ordine de idei este lipsită de suport legal şi susţinerea recurentului cu referire la prevederile art. 1389 alin. (1) Cod civil, precum că instanţa este obligată să încaseze în beneficiul său, remuneraţia cuvenită pentru munca şi serviciile prestate în perioada 01 decembrie 2007-05 februarie 2008. În asemenea împrejurări, se atestă şi corectitudinea concluziei instanţelor judecătoreşti cu privire la respingerea şi altor capete de cerere formulate de către Ciocoi Ruslan împotriva SA „Autoprim Service” cu privire la încasarea salariului pentru lipsa forţată de la locul de muncă, încasarea indemnizaţiei pentru concediul anual nefolosit, încasarea remuneraţiei în locul restabilirii la locul de muncă, cît şi recuperarea 12 prejudiciului moral, corect fiind menţionat că aceste cerinţe sunt subsecvente celei principale.

Totodată, prin prisma art. 157 alin.(1) Cod de executare, instanţa de recurs găseşte drept întemeiată soluţia instanţelor judecătoreşti cu privire la admiterea parţială a pretenţiilor înaintate de SA „Autoprim Service” împotriva lui Ciocoi Ruslan cu privire la întoarcerea executării cu încasarea din contul lui Ciocoi Ruslan în beneficiul SA „Autoprim Service” a sumei de 64500 lei. Or, după cum rezultă din actele cauzei conform hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 iulie 2008 şi hotărîrii suplimentare din 16 iulie 2008, acţiunea a lui Ciocoi Ruslan a fost admisă şi supuse anulării procesul-verbal nr. 03 din 06 februarie 2008 şi Ordinul de concediere nr. 7/1-C din 20 februarie 2008, cu dispunerea restabilirii lui Ciocoi Ruslan la locul de muncă.

La fel, instanţa a dispus încasarea din contul SA „Autoprim Service” în beneficiul lui Ciocoi Ruslan a salariului în sumă de 24500 lei şi prejudiciul moral în mărime de 40000 lei, astfel, în partea încasării salariului, prejudiciului moral şi restabilirii în serviciu s-a dispus executarea imediată a hotărîrii, respectiv la 17 iulie 2008, SA „Autoprim Service” i-a transferat lui Ciocoi Ruslan suma de 2889 lei, iar la 01 august 2008 suma de 61611 lei, însă, ulterior, hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 iulie 2008 şi hotărîrii suplimentare din 16 iulie 2008, au fost casate prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 august 2008. Cât priveşte solicitarea recurentului Ciocoi Ruslan, invocată în recurs, cu privire la repararea prejudiciului în legătură cu încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei şi cu repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, instanţa de recurs o găseşte drept neîntemeiată.

Or, cum corect a remarcat şi instanţa de apel, cerinţele în acest sens constituie un alt obiect al litigiului, respectiv, recurentul nefiind privat de dreptul de a se adresa cu cerinţa de reparare a prejudiciului moral în legătură cu tergiversarea examinării litigiului de muncă în condiţiile Legii privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti nr. 87 din 21 aprilie 2011. Alte argumente invocate de recurent, în susţinerea poziţiei sale, se combat cu cele invocate mai sus, fiind similare celor invocate pe parcursul examinării cauzei, asupra căror instanţa de apel s-a expus în mod explicit şi se axează asupra circumstanţelor, care au fost constatate şi elucidate pe deplin de prima instanţă, având la bază cumulul de probe, administrate şi apreciate cu respectarea normelor de drept procedural şi susţinute de normele de drept material.

În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs, prin prisma jurisprudenţei CEDO şi anume cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995, unde s-a menţionat că „... art. 6 § 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes”, consideră necesar de a respinge şi alte argumente invocate în recurs. Astfel fiind instanţa de recurs reţine că decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe au fost adoptate în limitele competenţei, reieşind din temeiul şi obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, 13 iar în cadrul judecării pricinii au fost create condiţii obiective participanţilor la proces, întru realizarea drepturilor sale procedurale.

Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de către Ciocoi Ruslan. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2013 şi hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 08 mai 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ciocoi Ruslan împotriva Societății pe Acțiuni „Autoprim Service” cu privire la anularea procesului-verbal, și a ordinului de concediere, încasarea salariului pentru absența forțată de la serviciu, îndemnizației pentru concediul nefolosit, plăților suplimentare pentru reținerea salariului și a prejudiciului moral, și la cererea reconvențională a Societății pe Acțiuni „Autoprim Service” împotriva lui Ciocoi Ruslan cu privire la întoarcerea executării și încasarea prejudiciului. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Iuliana Oprea Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva 14