3ra-198/14 — Contestarea actului administrativ

Instanţa de fond: L. Ouş Dosarul nr. 3ra-198/14 Instanţa de apel: L. Popova, A. Doga, S. Caitaz ÎNCHEIERE 26 februarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ, al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul: Ala Cobăneanu, Judecători: Vera Macinskaia, Ion Vîlcov, examinînd chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului declarate de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Ciobanu Maria împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău, privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 octombrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.

Chişinău şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 21 iunie 2013, de admitere parţială a acţiunii, c o n s t a t ă : La 17 aprilie 2013, Ciobanu Maria a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău, privind contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii, reclamanta a invocat că, prin citaţia din 30 ianuarie 2013, a fost înştiinţată să se prezinte la Direcţia Administrare Fiscală Ciocana din str. Alecu Russo 1, etajul 5. În cadrul discuţiei ce a avut-o cu colaboratorul Direcţia Administrare Fiscală Ciocana Ruslan Diaconiţa, a fost informată că, în legătură cu faptul că în anul 2011 de scutirea sa personală anuală au beneficiat şi ea, la locul său de muncă la Institutul de Cardiologie, şi soţul ei Ciobanu Sergiu – la locul lui de muncă la SA „Moldtelecom”, urmează să achite diferenţa de 1.233,01 lei la impozitul pe venit pe 1 anul 2011, penalitate de 150 lei şi amenda în mărime de 1.000 lei. Ea a fost de acord să achite diferenţa la impozitul pe venit calculat pe anul 2011, dar nu şi amenda şi penalitatea, explicînd că ea nu a solicitat la locul său de muncă scutirea personală.

La 07 februarie 2012, a depus o petiţie în scris în adresa Şefului Direcţiei Administrare Fiscală Ciocana, cu nr. 179, în care şi-a exprimat acordul de a achita diferenţa de 1.233,01 lei la impozitul pe venit, dar a solicitat anularea actului prin care i s-a impus achitarea amenzii în mărime de 1.000 lei şi penalităţii de 150 lei, explicînd că nu este vinovată de eroarea respectivă. Indică reclamanta că colaboratorului Direcţiei Administrare Fiscală Ciocana Diaconiţa Ruslan, i-a explicat că nu poate să anuleze amenda şi penalitatea şi că, potrivit legii, dacă va achita în trei zile amenda, va beneficia de o reducere de 50%, pentru a evita cel puţin achitarea integrală a amenzii, ea a achitat penalitatea şi 500 lei amendă.

Susţine reclamanta că după ce la 07 februarie 2013 a achitat impozitul pe venit, penalitatea şi amenda, Direcţia Administrare Fiscală Ciocana a emis ilegal decizia nr. 24 din 28 februarie 2013, asupra cazului de încălcare a legislaţiei fiscale, prin care a mai dispus încă odată încasarea impozitului pe venit în mărime de 1.233,01 lei, a penalităţii în mărime de 149 lei 68 bani şi amenzii în mărime de 1.000 lei. La 25 martie 2013, reclamanta a contestat decizia nr. 24 din 28 februarie 2013, însă solicitarea de anularea a acesteia a fost respinsă de către organul fiscal, motiv pentru care a depus acţiune în judecată, prin care a solicitat anularea pct. 1 alin. (2) şi pct. 2 din decizia Şefului adjunct al Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.

Chişinău, Şef al Direcţiei Administrare Fiscală Ciocana Anatolie Mocreac, nr. 24 din 28 februarie 2013, privind achitarea penalităţii în sumă de 150 lei şi unei amenzii în sumă de 1.000 lei, obligarea pîrîtului de a-i restitui amenda achitată în mărime de 500 lei şi penalitatea în sumă de 150 lei, încasarea de la pîrît a prejudiciului moral în mărime de 5.000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 21 iunie 2013, a fost admisă parţial. Instanţa a dispus anularea deciziei Şefului adjunct al Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău, Şef al Direcţiei Administrare Fiscală Ciocana, Anatolie Mocreac nr. 24 din 28 februarie 2013 ca ilegală, cu obligarea Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.

Chişinău să-i restituie reclamantei Ciobanu Maria, majorarea de întîrziere în sumă de 149,60 lei şi amenda în mărime de 500 lei, achitate conform ordinelor de plată nr. 43930057 şi nr. 43930058 din 07 februarie 2013. În rest acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărârea instanţei de fond, la 25 iunie 2013, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău a contestat-o cu apel, prin care a solicitat casarea integrală a hotărîrii primei instanţe. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 octombrie 2013, cererea de apel declarată de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău a fost respinsă, iar hotărîrea instanţei de fond – menţinută. La 23 decembrie 2013, Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.

Chişinău a contestat cu recurs decizia instanţei de apel şi hotărîrea instanţei de fond, prin care a solicitat casarea acestora, cu pronunţarea unei hotărîri noi, de respingere a acţiunii. 2 În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat că instanţa de apel cît şi cea de fond nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele pricinii şi nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată. Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă, că Curtea de Apel Chişinău a pronunţat decizia la 24 octombrie 2013 şi a fost expediată părţilor prin intermediul oficiului poştal la 26 noiembrie 2013 (f.d.

59), iar cererea de recurs a fost depusă la 23 decembrie 2013, motiv pentru care cererea de recurs se consideră a fi depusă în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios consideră că recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.

Chişinău nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în 3 recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.

Chişinău ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Cererea de recurs declarată de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun. Chişinău, se consideră inadmisibilă. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 4