- Dosarul nr.
- 2ra-472/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 26 februarie 2014
- Părțile
- Mînzatu Roman şi Mihai Svetlana vs Harabagiu Angela
- Pe scurt
- Răspunderea pentru neexecutarea obligaţiei
2ra-472/14 — Rezilierea contractului ş.a.
prima instanţă: V.Mihaila dosarul nr. 2ra-472/14 instanţa de apel: N.Craiu S.Caitaz, A.Minciuna DECIZIE 26 februarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii -Ala Cobăneanu, Sveatoslav Moldovan Vera Macinskaia, Ion Vîlcov examinând recursurile declarate de reprezentantul Svetlanei Mihai, avocatul Roşca Ivan şi Harabagiu Angela, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de reprezentantul Svetlanei Mihai, avocatul Roşca Ivan împotriva Angelei Harabagiu cu privire la rezilierea contractului de tranzacţie, încasarea sumei şi dobînzii de întîrziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013 şi deciziei suplimentare a Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2013 c o n s t a t ă La data de 25 iunie 2012 reprezentantul lui Mînzatu Roman şi Svetlanei Mihai, avocatul Roşca Ivan a depus cerere de chemare în judecată împotriva Angelei Harabagiu cu privire la rezilierea contractului de tranzacţie, încasarea sumei şi dobînzii de întîrziere.
In motivarea acţiunii a menţionat, că în temeiul tranzacţiei de conciliere din 20 decembrie 2011 s-a convenit rezilierea contractului încheiat verbal de vânzare-cumpărare a apartamentului nr.87, strada Plaiului,7, mun.Chişinău, încheiat între proprietarul vânzător Harabagiu Angela, care a primit suma de 20000 euro cu statut de avans de la cumpărătorul Mihai Svetlana ce procura apartamentul nominalizat pentru Mînzatu Roman.
Harabagiu Angela a acceptat benevol şi s-a obligat să returneze lui Mihai Svetlana pentru Mînzatu Roman, la etapa prejudiciară, avansul în sumă de 20000 euro, conform următorului grafic stabilit: 1 a) în ziua semnării prezentei tranzacţii I rată- 5000 euro b) a II rată 5500 euro pînă la data de 20 februarie 2012 c) a III rată 10000 euro pînă la data de 31 decembrie 2012. Reprezentantul lui Mînzatu Roman şi Svetlanei Mihai, avocatul Roşca Ivan menţionează, că reclamanţii au primit de la pârâtă suma de 5000 euro la data de 20 decembrie 2011, iar restul sumei de 15500 euro pârâta nu a restituit-o. Reprezentantul lui Mînzatu Roman şi Svetlanei Mihai, avocatul Roşca Ivan mai menţionează, că a expediat pîrîtei o reclamaţie privind executarea obligaţiilor de plată a sumelor contractuale, însă nu a primit răspuns.
Reprezentantul lui Mînzatu Roman şi Svetlanei Mihai, avocatul Roşca Ivan solicită rezilierea contractului de tranzacţie din 20 decembrie 2011, încasarea forţată din contul pîrîtei Harabagiu Angela în beneficiul lui Mînzatu Roman şi Svetlanei Mihai a sumei pentru procurarea apartamentului în mărime de 29000 euro, dobînzii de întîrziere în sumă de 69642 lei, a cheltuielilor de asistenţă juridică. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 06 noiembrie 2012 acţiunea s-a respins. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013 s-a admis apelul declarat de reprezentantul lui Mînzatu Roman şi Svetlanei Mihai, avocatul Roşca Ivan, s-a casat hotărîrea primei instanţe parţial şi s-a încasat de la Harabagiu Angela în beneficiul lui Mînzatu Roman şi Svetlanei Mihai datoria în mărime de 15500 euro, iar în rest acţiunea s-a respins.
Prin decizia suplimentară a Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2013 s-a admis cererea privind emiterea unei hotărîri suplimentare şi s-a încasat din contul Angelei Harabagiu în beneficiul lui Mînzatu Roman şi Svetlanei Mihai cheltuielile de judecată în mărime de 8240 lei. La data de 01 octombrie 2013 reprezentantul Svetlanei Mihai, avocatul Roşca Ivan a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013 solicitând admiterea recursului, casarea parţială a deciziei şi pronunţarea unei noi hotărîri prin care să fie admis capătul de cerere privind încasarea din contul intimatei Harabagiu Angela în beneficiul Svetlanei Mihai a dobînzii de întîrziere raportată la sumele datorate în cuantum de 2143,04 euro.
În motivarea recursului a invocat, că instanţa de apel eronat a aplicat normele de drept material. La data de 02 ianuarie 2014 Harabagiu Angela a declarat recurs împotriva deciziei suplimentare a Curţii de Apel Chişinău din 23 octombrie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei suplimentare, emiterea unei noi hotărîri privind admiterea parţială a încasării cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului a menţionat, că instanţa de apel eronat a aplicat normele de drept procedural.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Harabagiu Angela neîntemeiat şi care urmează a fi respins, iar recursul declarat de reprezentantul Svetlanei Mihai, avocatul Roşca Ivan întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013 în partea 2 respingerii cerinţelor de încasare a dobînzii de întîrziere şi emiterea în această parte a unei noi hotărâri de admitere a acţiunii din următoarele motive. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.
În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. b) Cod de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre. Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că instanţa de apel corect a încasat din contul Angelei Harabagiu în beneficiul lui Mînzatu Roman şi Svetlanei Mihai cheltuielile de judecată în mărime de 8240 lei, deoarece în conformitate cu art. 94 alin. alin (1)-(3) Cod de procedură civilă, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată.
Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii admise din pretenţii, iar pîrîtului – proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului. În cazul mai multor reclamanţi sau pîrîţi, aceştia sînt obligaţi să compenseze cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, în funcţie de interesul fiecăruia ori de caracterul litigiului dintre ei. Dacă unul dintre coparticipanţi a utilizat mijloace speciale de apărare judiciară, ceilalţi nu sînt responsabili de cheltuielile lui. Prevederile alin.(1) şi (2) se aplică şi la repartizarea între părţi a cheltuielilor de judecată în instanţă de apel, în instanţă de recurs şi în cadrul revizuirii.
Articolul 96 alin.(1) Cod de procedură civilă prevede, că instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să compenseze părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile ei de asistenţă juridică, în măsura în care acestea au fost reale, necesare şi rezonabile. Conform materialelor dosarului, Mînzatu Roman şi Mihai Svetlana au suportat cheltuieli legate de examinarea pricinii în mărime totală de 8240 lei, constituite din cheltuieli pentru plata taxei de stat în mărime de 5240 lei (f.d.2,3, 100, 139), dar şi cheltuieli pentru acordarea asistenţei juridice în mărime de 3000 de lei (f.d.71).
Corect instanţa de apel a încasat de la Harabagiu Angela în beneficiul lui Mînzatu Roman şi Svetlanei Mihai şi datoria în mărime de 15500 euro, deoarece conform art. 1331 alin.(1) Cod civil, tranzacţia este contractul prin care părţile previn un proces ce poate să înceapă, termină un proces început sau rezolvă dificultăţile ce apar în procesul executării unei hotărîri judecătoreşti. Articolul 1333 alin.(1) Cod civil prevede, că tranzacţia are între părţi autoritatea lucrului judecat. Cu certitudine s-a constatat că, în temeiul tranzacţiei de conciliere din 20 decembrie 2011 s-a convenit rezilierea contractului încheiat verbal de vânzare- cumpărare a apartamentului nr.87, strada Plaiului,7, mun.Chişinău, încheiat între 3 proprietarul vânzător Harabagiu Angela, care a primit suma de 20000 euro cu statut de avans de la cumpărătorul Mihai Svetlana ce procura apartamentul nominalizat pentru Mînzatu Roman.
Harabagiu Angela a acceptat benevol şi s-a obligat să returneze lui Mihai Svetlana pentru Mînzatu Roman, la etapa prejudiciară, avansul în sumă de 20000 euro, conform următorului grafic stabilit: d) în ziua semnării prezentei tranzacţii I rată- 5000 euro e) a II rată 5500 euro pînă la data de 20 februarie 2012 f) a III rată 10000 euro pînă la data de 31 decembrie 2012. Din tranzacţia de conciliere din 20 decembrie 2011 rezultă, că Mihai Svetlana şi Mînzatu Roman au primit de la Harabagiu Angela suma de 5000 euro (f.d.39). Că restul sumei de 15500 euro a fost restituită lui Mînzatu Roman şi Mihai Svetlana de către Harabagiu Angela, la materialele dosarului nu sunt anexate probe. Astfel, instanţa de apel întemeiat a încasat de la Harabagiu Angela în beneficiul lui Mînzatu Roman şi Svetlanei Mihai datoria în mărime de 15500 euro.
Cu referire la încasarea dobînzii de întîrziere, instanţa de recurs consideră, că instanţa de apel incorect a respins aceste cerinţe. Conform art. 602 alin. lin. (1) şi (2) Cod civil, în cazul în care nu execută obligaţia, debitorul este ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat astfel dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu-i este imputabilă. Neexecutarea include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă. Articolul 585 Cod civil prevede, că în cazul în care, conform legii sau contractului, obligaţia este purtătoare de dobîndă, se plăteşte o dobîndă egală cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei dacă legea sau contractul nu prevede o altă rată.
Conform art. 619 alin.(1) Cod civil, obligaţiilor pecuniare li se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii. Dobînda de întîrziere reprezintă 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus. Tranzacţia de conciliere reprezintă prin sine o obligaţie pecuniară, având ca obiect prestaţia de a da o sumă de bani, iar lipsa expresă a prevederii în tranzacţia de conciliere a plăţii dobînzii de întîrziere nu poate servi ca temei de neîncasare a acesteia de la debitor ( Harabagiu Angela), care la caz, nu şi-a onorat obligaţiile contractuale.
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că Curtea de Apel Chişinău a aplicat eronat normele de drept material, motivele invocate în recursul declarat de Harabagiu Angela sunt neîntemeiate, iar motivele invocate în recursul declarat de reprezentantul Svetlanei Mihai, avocatul Roşca Ivan sunt întemeiate, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Harabagiu Angela, a admite recursul declarat de reprezentantul Svetlanei Mihai, 4 avocatul Roşca Ivan, a casa decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013 în partea respingerii cerinţelor de încasare a dobînzii de întîrziere, cu emiterea în această parte a unei noi hotărâri de admitere a acţiunii şi de a încasa suma de 2143,04 euro, conform calculelor anexate la materialele dosarului (f.d.182-192), care sunt reale şi rezonabile.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de Harabagiu Angela. Se admite recursul declarat de reprezentantul Svetlanei Mihai, avocatul Roşca Ivan.
Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de reprezentantul Svetlanei Mihai, avocatul Roşca Ivan împotriva Angelei Harabagiu cu privire la rezilierea contractului de tranzacţie, încasarea sumei şi dobînzii de întîrziere, în partea respingerii cerinţelor de încasare a dobînzii de întîrziere şi în această parte se emite o nouă hotărâre de admitere a acţiunii: Se încasează de la Harabagiu Angela în beneficiul lui Mînzatu Roman şi Svetlanei Mihai dobînda de întîrziere în mărime de 2143,04 euro, convertiţi în lei moldoveneşti, conform cursului oficial al Băncii Naţionale a Moldovei la data executării hotărîrii. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Sveatoslav Moldovan Vera Macinskaia Ion Vîlcov 5