Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-200/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
26 februarie 2014
Părțile
SRL Calvioptic vs Chilian Vitalie
Pe scurt
Cazurile în care nu se dă curs cererii de apel

2r-200/14 — Repararea prejudiciului ş.a.

prima instanţă: D. Mîrzenco dosarul nr. 2r-200/14 instanţa de apel: N.Cernat A.Pahopol, A.Gavriliţa DECIZIE 26 februarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii - Iuliana Oprea, Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de Chilian Vitalie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Calvioptic” împotriva lui Chilian Vitalie cu privire la repararea prejudiciului material şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013 c o n s t a t ă La data de 11 ianuarie 2012 SRL „Calvioptic” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Chilian Vitalie cu privire la repararea prejudiciului material şi încasarea cheltuielilor de judecată, solicitând încasarea de la Chilian Vitalie a prejudiciului material în mărime de 35434,97 lei şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 1063,05 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Străşeni din 03 septembrie 2012 acţiunea a fost admisă. S-a încasat de la Chilian Vitalie în beneficiul SRL „Calvioptic” prejudiciul material în mărime de 35434,97 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 1063,05 lei. La data de 04 martie 2013 Chilian Vitalie a depus cerere de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Străşeni din 03 septembrie 2012. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2013 nu s-a dat curs apelului declarat de Chilian Vitalie cu stabilirea termenului pentru Chilian Vitalie până la 16 mai 2013, pentru achitarea taxei de stat pentru cererea de apel în mărime de 797 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013 s-a restituit cererea de apel depusă de Chilian Vitalie din motivul nelichidării neajunsurilor şi neprezentării dovezii plăţii taxei de stat.

La data de 06 decembrie 2013 Chilian Vitalie a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 iunie 2013 şi restituirea pricinii spre rejudecare. 1 În motivarea recursului a invocat, că nu a achitat taxa de stat, deoarece nu a fost citat legal şi pe parcursul examinării pricinii instanţele de judecată nu au respectat procedura de citare legală. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art.427 lit.a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

Instanţa de recurs consideră, că Curtea de Apel Chişinău corect a dispus de a nu da curs cererii de apel, deoarece cu certitudine s-a constatat, că la data de 04 martie 2013 recurentul a depus cerere de apel, fără anexarea dovezii de achitare a taxei de stat şi fără a solicita scutirea de la plata taxei de stat. În conformitate cu art. 368 alin. (1) Cod de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

Astfel, recurentul nu s-a conformat cerinţelor legale şi instanţa corect nu a dat curs cererii de apel, or conform prevederilor art. 84 din Codul de procedură civilă, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (iniţială şi reconvenţională), cererea intervenientului principal, cererea vizând pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de declarare a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărîrilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum şi cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătoreşti. Colegiul constată, că instanţa de apel corect a aplicat dispoziţiile art. 368 alin. (1) Cod de procedură civilă în vederea acordării termenului pentru plata taxei de stat şi prezentarea apelului motivat, respectându-se în acest mod garanţiile unui proces echitabil stabilite în articolul 6 paragraf.

1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi neadmiţându-se o situaţie discriminatorie în sensul articolului 14 al Convenţiei. La fel, instanţa de apel corect a dispus restituirea cererii de apel depusă de Chilian Vitalie, deoarece până la termenul acordat de instanţă, recurentul nu a înlăturat neajunsurile menţionate în încheierea din 26 martie 2013, nu a prezentat dovada achitării taxei de stat şi apelul motivat, iar în conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). Nu pot fi reţinute argumentele recurentului, că nu a achitat taxa de stat, deoarece nu a fost citat legal şi a pe parcursul examinării pricinii instanţele de judecată nu au respectat procedura de citare legală, aceste argumente fiind declarative şi nu au suport legal.

Or, recurentului i s-a dat posibilitatea reală de a înlătura neajunsurile, de a prezenta cererea de apel motivată şi de a achita taxa de stat în mărimea de 797 lei indicată de instanţa de apel, odată ce pricina civilă a fost primită spre examinare în 2 instanţa de apel din 18 martie 2013, fiind numite şedinţe de judecată pentru 26 martie 2013 şi 16 mai 2013 (f.d.39). Instanţa de apel a dispus prin încheierea din 26 martie 2013 a nu da curs cererii de apel cu acordarea termenului până la 16 mai 2013 pentru achitarea taxei de stat (f.d.40) şi această încheiere a fost expediată în dresa recurentului, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire şi avizul de recepţie (f.d.42,44), însă aceasta nu a fost înmânată recurentului din cauza, că destinatarul nu se afla la locul de trai.

Recurentul nu s-a prezentat la data citată, nu a înlăturat neajunsurile stabilite şi nici nu a comunicat instanţei motivele neprezentării. Instanţa de recurs consideră, că instanţa de apel a îndeplinit procedura de citare legală, or instanţa a citat recurentul la adresa menţionată atât de ambele părţi în proces, conformându-se prevederilor art. 102 alin. (6) Cod de procedură civilă. Potrivit materialelor dosarului locul de aflare al recurentului este r-l Străşeni, sat. Chirianca, acest fapt se confirmă prin avizul de recepţie privind recepţionarea citaţiei de către recurent în cadrul examinării pricinii în prima instanţă (f.d.13), prin procesul-verbal al şedinţei de judecată, în cadrul căreia recurentul a indicat adresa menţionată ca domiciliul său (f.d.15).

Mai mult ca atât, recurentul s-a prezentat la câteva şedinţe de judecată în prima instanţă, fiind citat la adresa menţionată, iar în cererea de apel şi în cererea de recurs recurentul la fel indică adresa lui de aflare r-l Străşeni, sat. Chirianca (f.d.36,64). O altă adresă de aflare a recurentului sau careva informaţii despre schimbarea adresei acestuia nu a fost prezentată instanţei de judecată, iar în conformitate cu art. 107 Cod de procedură civilă, dacă îşi schimbă domiciliul sau sediul după pornirea procesului, partea sau reprezentantul este obligat să comunice instanţei, prin cerere, noua adresă, iar părţii adverse prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă se depune la dosar odată cu cererea.

În lipsa unei astfel de comunicări, citaţia sau înştiinţarea se trimite la ultima adresă cunoscută instanţei şi se consideră înmânată chiar dacă destinatarul nu mai locuieşte acolo. Conform articolului 56 alin. (3) Cod de procedură civilă, participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă. Urmare celor menţionate, nu sunt temeiuri pentru a casa încheierea Curţii de Apel Chişinău. Mai mult ca atât, recurentul prin cererea de recurs (f.d.64) a solicitat casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 iunie 2012, însă în cadrul procesului civil în pricina dată Curtea de Apel Chişinău nu a pronunţat încheiere la data de 08 iunie 2012. La caz, recurentul solicită casarea unui act procedural inexistent.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, încheierea Curţii de Apel Chişinău este întemeiată şi legală, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013. 3 În conformitate cu art.427 lit.a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de Chilian Vitalie. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Calvioptic” împotriva lui Chilian Vitalie cu privire la repararea prejudiciului material.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.