3ra-202/14 — Acordarea compensaţiei băneşti pentru procurarea spaţiului locativ

dosarul nr.3ra-202/14 prima instanţă: V. Orîndaş, instanţa de apel: A. Panov, T. Pelin, N. Traciuc, ÎNCHEIERE 20 februarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Adam Andrei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Adam Andrei împotriva Ministerului Apărării al RM cu privire la încasarea compensaţiei bănească pentru procurarea spaţiului locativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de Ministerul Apărării al RM, casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 29 mai 2013, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă La data de 18 decembrie 2012, Adam Andrei s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Apărării al RM cu privire la încasarea compensaţiei bănească pentru procurarea spaţiului locativ. În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că a satisfăcut serviciul militar din 1986 în grad de locotenent-colonel, în funcţie de specialist principal în Direcţia Politică Militară şi Relaţii Externe a Ministerului Apărării RM. Vechimea în serviciu în Forţele Armate este de 30 ani. Indică reclamantul că în anul 2002 a încheiat contract cu Ministerul Apărării cu privire la satisfacerea serviciului militar în Armata Naţională pe un termen de 5 ani, adică pînă în 2007. În 2007 s-a concediat, în legătură cu expirarea termenului contractului.

Menţionează reclamantul că conform contractului , Ministerul Apărării asigură militarului drepturile sociale şi juridice conform legislaţiei Republicii Moldova. Reclamantul s-a obligat să satisfacă serviciul cinstit şi conştiincios, iar Ministerul Apărării conform art.9 p.3 al Legii RM „Cu privire la protecţia socială şi juridică a militarilor şi membrilor familiilor lor, a cetăţenilor care trec pregătirea militară” trebuie să asigure militarul cu spaţiul locativ împreună cu familia lui în termen de un an de la data semnării contractului. Tot în acest articol este stipulat, că în cazul vechimii de 15 ani şi mai mult în serviciul militar prin contract Ministerul Apărării este obligat să acorde militarului spaţiu locativ în conformitate cu normele stabilite de legislaţie cu drept de proprietate privată.

Indică reclamantul că suplimentar la raportul iniţial depus în anul 1992, prin care a fost introdus în lista de asigurare cu spaţiu locativ, la 16 noiembrie 2012, s-a adresat încă cu un raport în adresa Ministrului Apărării, prin care a solicitat în mod repetat asigurarea cu spaţiu locativ. În pofida acestui fapt nici pe parcursul perioadei 1992-2012 nu a fost asigurat cu spaţiu locativ, primind în acest caz un răspuns din partea Directorului Departamentului Dotări al Ministrului Apărării, prin care se confirmă faptul că stă în rând în baza raportului depus la 22.09.1992, nici o soluţionare pozitivă a problemei în cauză nu este posibilă. Solicită Adam Andrei acordarea unui apartament compus din 3 odăi în mun.

Chişinău. Prin cererea din 12 aprilie 2013 reclamantul şi-a modificat cerinţele sale şi a solicitat instanţei de judecată să oblige Ministerul Apărării să acorde compensaţie bănească pentru procurarea spaţiului locativ-apartament cu trei odăi, în mărimea costului mediu de piaţă al acestuia. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 29 mai 2013, acţiunea a fost admisă, s-a obligat Ministerul Apărării să acorde lui Adam Andrei compensaţie bănească în mărime de 650000.00 lei pentru procurarea spaţiului locativ-apartament cu trei odăi. La 14 iunie 2013 Ministerul Apărării a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013, a fost admis apelul declarat de Ministerul Apărării al RM, a fost casată hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 29 mai 2013, prin care acţiunea a fost admisă şi a fost emisă o hotărîre nouă de respingere a acţiunii. La 19 decembrie 2013 Adam Andrei a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea decizie instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului recurentul Adam Andrei a invocat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, instanţa încălcînd normele de drept material şi procedural. În special, a invocat Adam Andrei că instanţa de apel eronat a interpretat prevederile art. 21 al Legii nr. 162 din 22 iulie 2005 cu privire la statul militarilor şi nu a aplicat prevederile art. 15 a Legii menţionate.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţele aplicînd corect normele de drept material şi de drept procedural.

Argumentul din recurs despre faptul că instanţa de apel eronat a interpretat prevederile art. 21 al Legii nr. 162 din 22 iulie 2005, este neîntemeiat, dat fiind faptul că articolul menţionat a fost abrogate la 18.12.2009, prin urmare nu este aplicabil acţiunii menţionate care a fost înaintată la data de 18 decembrie 2012. Subsecvent, în conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul reiterează că potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi jurisprudenţa CEDO, conform cărei recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purceii contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Adam Andrei ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de către Adam Andrei se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă