2ra-689/14 — Declararea nulităţiii actului juridic

prima instanţă – A. Sandu dosarul nr. 2ra-689/14 instanţa de apel – D. Manole, N. Traciuc, E. Fistican ÎNCHEIERE 19 februarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ludmila Ursu, reprezentată de către avocatul Dumitru Josan în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Ludmilei Ursu împotriva lui Veaceslav Gînga şi Biroului notarial „Diaconu Galina” cu privire la declararea nulităţii contractului de donaţie împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Dumitru Josan în interesele Ludmilei Ursu şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 27 iunie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 06 aprilie 2012, Ludmila Ursu, reprezentată de către Dumitru Josan a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Veaceslav Gînga şi Biroului notarial „Diaconu Galina” cu privire la declararea nulităţii contractului de donaţie.

În motivarea acţiunii a indicat că reclamanta este în relaţii de căsătorie cu Mihail Ursu de la 04 iunie 1983, menţionând că în timpul căsătoriei au construit în sat. Nimoreni, r-nul Ialoveni o casă de locuit, pe terenul ce le aparţinea cu drept de proprietate, care însă nu a fost finisată. Afirmă că în anii 2002-2003 la propunerea soţului ei, de comun acord, au decis să-i permită surorii ultimului Eugenia Ursu să se folosească de casa nominalizată şi de terenul aferent casei, deoarece dânsa locuia în mun. Chişinău într-un apartament mic cu o odaie, casa dată fiind liberă şi construită în vecinătate cu mama soţului. Astfel, Eugenia Ursu urma să îngrijească de mama ca fiind cea mai mică din familie şi pentru a îndeplini acest lucru i s-a permis să locuiască în casă, să cultive pământul şi apoi să culeagă roadă.

Susţine că în anul 2011 a aflat, că sora soţului, Eugenia Ursu a divorţat cu soţul ei Veaceslav Gînga şi partajează casa ce-i aparţine reclamantei. Indică că din informaţia eliberată de OCT Ialoveni şi din Extrasul din registru bunurilor imobile a aflat că casa şi sectorul de pământ încă în anul 2002 au fost donate de către Mihail Ursu lui Veaceslav Gînga. Menţionează că ea nu a cunoscut despre acest lucru, acordul ei în scris aşa cum prevede legea nu i-a fost cerut, la notar pentru perfectarea tranzacţiei de donare a casei şi sectorului de pământ nu a fost invitată. Tranzacţia de donare a fost încheiată în lipsa ei. Invocă că în rezultatul înstrăinării prin donaţie a casei fără acordul reclamantei, ultima a fost lipsită de dreptul de proprietate asupra sectorului de pământ, deoarece ambele bunuri imobile au fost dobândite în timpul căsătoriei şi constituiau proprietate în devălmăşie a soţilor.

Afirmă că bunurile imobile, casa de locuit şi terenul de pământ menţionate în contractul de donaţie i-au aparţinut ei şi soţului Mihail Ursu ca proprietate comună în devălmăşie, deoarece au fost dobândite în timpul căsătoriei şi se dovedeşte prin autorizaţia de construcţie Nr. 09 din 15 februarie 2002 înregistrată în Registrul Cadastral cu nr. 3720/03 nr. cadastral 5524100026 de OCT Străşeni filiala Ialoveni la 16 mai 2003 şi titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren cu nr. cadastral 5524100026 eliberat de Primăria sat. Nimoreni la 14 iunie 2002, fapt indicat în pct. 2 a contractului de donaţie din 16 mai 2003. Consideră că tranzacţia de donaţie a bunului imobil a fost încheiată cu încălcarea cerinţelor art. 20 şi 21 alin. (2) Codul familiei şi art. 115 alin. (1) Codul civil.

Din considerentele că convenţia de donare a fost încheiată în lipsa ei, ea a fost dusă în eroare şi nu a cunoscut că casa şi terenul au fost înstrăinate, fapt despre care a aflat în toamna anului 2011, solicită repunerea în termen. La fel, solicită declararea nulităţii contractului de donaţie din 16 mai 2003 încheiat între Mihail Ursu şi Veaceslav Gînga prin care a fost donată casa din sat. Nimoreni, r-nul Ialoveni (construcţie nefinisată) şi terenul cu suprafaţa de 0,2365 ha, înregistrat la biroul notarului în or. Ialoveni la 16 mai 2003. Prin încheierea Judecătoriei Ialoveni din 15 aprilie 2013 a fost atras în calitate de intervenient accesoriu Mihail Ursu din partea pârâţilor Veaceslav Gînga şi Biroul notarial „Diaconu Galina”.

Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 27 iunie 2013 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată şi ca depusă peste termenul de prescripţie. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2013 a fost respins apelul declarat de către Dumitru Josan în interesele Ludmilei Ursu şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 23 decembrie 2013 Ludmila Ursu, reprezentată de către avocatul Dumitru Josan a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie admisă. În motivarea recursului a invocat ilegalitatea hotărârilor judecătoreşti, considerând că prin emiterea acestora i-a fost încălcat dreptul de proprietate.

Susţine că prima instanţă a aplicat eronat norma de drept, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată. Consideră că instanţa corect indică în hotărâre că întrucât contractul de donaţie a fost încheiat până la 12 iunie 2003, data când a intrat în vigoare actualul Cod civil, litigiile apărute între părţi se judecă, în baza Codului civil redacţia anului 1964, şi cu referire la art. 74, 78, 79, 83, 86 Cod civil (redacţia anului 1964) consideră că recurenta a omis termenul de adresare în judecată.

Menţionează că argumentul recurentei că contractul de donaţie a fost încheiat în lipsa ei în baza unei declaraţii în care şi scrisul şi semnătura ei sunt falsificate, precum că este de acord cu donaţia, nu a ştiut despre înstrăinarea ilegală a imobilului, aflând despre aceasta în anul 2011, când a aflat că imobilul, asupra căruia deţine drept de proprietate se partajează, instanţa la rând cu nişte fapte presupuse îl respinge, susţinând că recurenta urma să cunoască despre faptul că bunul este înstrăinat din registrul bunurilor imobile, care este public şi faptul înstrăinării imobilului şi-a găsit reflectarea în acest registru.

Indică că caracterul public al Registrului bunurilor imobile este stipulat în art. 496 Cod civil (redacţia anului 2003). Afirmă că după cum a stipulat în decizie instanţa de apel, prevederile Codului civil în vigoare după 12 iunie 2003 nu au caracter retroactiv, legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare. Susţine că în Codul civil redacţia anului 1964 nu este indicată înregistrarea obligatorie a bunului în Registrul bunurilor imobile. Noţiunea de Registru a bunurilor imobile în Codul civil vechi nu există, deci nu erau careva stipulări şi la caracterul lui public. Consideră că instanţa nu a fost în drept să răsfrângă norma de drept privind caracterul public al Registrului bunurilor imobile la un litigiu care se judecă în baza normelor civile prevăzute în Codul civil vechi.

De asemenea, consideră că eronat instanţa aplică şi prevederile art. 21 alin. (4) Codul familiei, care stipulează că convenţia încheiată de unul dintre soţi poate fi declarată nulă numai dacă se va stabili că cealaltă parte a convenţiei a ştiut sau trebuia să ştie că al doilea soţ este împotriva convenţiei respective. Menţionează că contractul a fost întocmit în prezenţa şi cu participarea nemijlocită a lui Veaceslav Gînga, care a văzut lipsa unui coproprietar şi înlocuirea voinţei lui printr-un act (declaraţie, acord) fals, considerând că dânsul despre lipsa voinţei recurentei cunoştea, şi prin urmare cerinţele art. 21 alin. (4) Codul familiei au fost greşit interpretate.

Invocă că în decizia Curţii de Apel se mai stipulează că prin admiterea acţiunii se va încălca dreptul de proprietate al intimatului, însă sub nici o formă nu s-a expus instanţa la încălcarea dreptului de proprietate al recurentei, un drept dobândit prin muncă, dar nu dobândit cu titlu oneros şi prin înşelăciune cum e în cazul intimatului. Afirmă că instanţa nu s-a expus sub nici o formă asupra faptului că tranzacţia a fost încheiată cu concursul unui act fals şi nu poate produce careva efecte juridice. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 22 octombrie 2013 a fost expediată în adresa recurentei la 29 noiembrie 2013, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 164). Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 23 decembrie 2013 în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Ludmila Ursu, reprezentată de către avocatul Dumitru Josan nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Ludmila Ursu, reprezentată de către avocatul Dumitru Josan, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ludmila Ursu, reprezentată de către avocatul Dumitru Josan ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Ludmila Ursu, reprezentată de către avocatul Dumitru Josan se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov