- Dosarul nr.
- 2ra-388/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 1 aprilie 2015
- Părțile
- Ursu Eugenia vs Gînga Veaceslav
- Pe scurt
- Proprietate comună în devălmăşie, proprietatea persoanlă a soţilor, bunurile primite prin moştenire în timpul căsătoriei
2ra-388/15 — Desfacerea casatoriei, partajul averii si compensarea cheltuielilor de judecată
prima instanţă: G. Bivol dosarul nr. 2ra-388/15 instanţa de apel: L. Bulgac, M. Guzun şi N. Craiu DECIZIE 01 aprilie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul: Nicolae Clima, Judecătorii: Valeriu Doagă, Ion Corolevschi Nadejda Toma şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de avocatul Josan Dumitru în interesele Eugeniei Ursu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ursu Eugenia împotriva lui Gînga Veaceslav cu privire la recunoaşterea casei de locuit cu accesorii proprietate comună în devălmăşie, partajul bunurilor imobile şi mobile cu transmiterea sultei şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2014, prin care s-a respins apelul declarat de Ursu Eugenia şi s-a menţinut hotărârea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 07 mai 2014 c o n s t a t ă La 30 decembrie 2010 Ursu Eugenia a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gînga Veaceslav cu privire la desfacerea căsătoriei, recunoaşterea casei de locuit cu accesorii proprietate comună în devălmăşie, partajul bunurilor imobile şi mobile cu transmiterea sultei şi încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 2- 5 vol. I). În motivarea acţiunii Ursu Eugenia a menţionat că la 20 noiembrie 1999 a încheiat căsătorie cu pârâtul Gînga Veaceslav. Anterior ambii au fost căsătoriţi şi din prima căsătorie are o fiică care a atins majoratul, iar pârâtul Gînga Veaceslav are 2 fii, care la fel sunt majori. Cu pârâtul nu găseşte soluţii comune pentru viaţa conjugală, deoarece pe ambii îi preocupă mai mult copiii.
Deseori se ceartă, iar viaţa în comun a încetat din cauza că de câţiva ani lucrează peste hotare şi acasă revine de câteva ori pe an. Convieţuirea în continuare şi păstrarea familiei este imposibilă, motiv pentru care consideră că între ea şi pârât căsătoria urmează a fi desfăcută. În timpul căsătoriei la 16 mai 2003 fratele ei Ursu Mihai le-a donat casa nefinisată din satul Nimoreni raionul Ialoveni, contractul de donaţie fiind perfectat pe numele pârâtului în calitate de donatar. Gradul de finisare a casei era de 87%, fiind edificaţi doar pereţii, instalat acoperişul şi geamurile. Toate lucrările de finisare a construcţiei şi amenajare au fost făcute în comun cu pârâtul Gînga Veaceslav, fiind procurate toate cele necesare pentru a da casa în exploatare.
În ogradă a fost construit garaj pentru două automobile, piscină cu sistem de purificare a apei, a fost zidit gardul, instalată poartă la intrarea în curte, etc. La 22 octombrie 2001 a procurat în comun cu Gînga Veaceslav garajul din 1 cooperativa de construcţie a garajelor nr. 37, situat în mun. Chişinău, str. Korolenco, 6, iar la 28 iulie 2004 autovehiculul de model Mitsubishi Pajero, produs în anul 1997. Au procurat aragaz cu accesorii în sumă de 800 dolari SUA, frigider în sumă de 1000 dolari SUA, mobilă de bucătărie în sumă de 1 000 dolari SUA, dormitor pentru care au achitat 800 dolari SUA, mobilă moale în valoare de 400 dolari SUA. Toate aceste obiecte sunt instalate în casă şi folosite în familie.
Bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei sunt proprietate comună în devălmăşie şi aparţin cu drept de proprietate ambilor soţi. Bunurile care au aparţinut cu drept de proprietate fiecărui soţ până la încheierea căsătoriei şi bunurile primite în dar, obţinute prin moştenire sau în baza altor convenţii gratuite de către unul din soţi în timpul căsătoriei sunt proprietate personală a fiecăruia din soţi. Prin contractul de donaţie din 16 mai 2003, casa de locuit din satul Nimoreni raionul Ialoveni a fost obţinută de pârâtul Gînga Veaceslav prin donaţie şi reprezintă proprietatea personală a acestuia, însă în temeiul art. 23 Codul familiei poate fi recunoscută de instanţă proprietate în devălmăşie, deoarece în timpul căsătoriei, din contul mijloacelor comune valoarea acesteia a sporit simţitor.
Costul acestor lucrări poate fi stabilit prin efectuarea unei expertize în construcţie. Propune partajarea casei de locuit din satul Nimoreni, raionul Ialoveni în 2 părţi egale, prin repartizarea etajului 1 pârâtului Gînga Veaceslav, etajului 2 ei, pârâtului beciul, iar ei garajul şi piscina, să fie partajat în 2 părţi egale terenul aferent casei de locuit şi garajul box nr. 52 din cooperativa de construcţie a garajelor nr. 37 cu suprafaţa de 38,8 m.p. situat în mun. Chişinău, str. Korolenco, 6. Este de acord, contra unei sulte şi reieşind din costul de piaţă al garajului, ca acesta să fie atribuit în natură pârâtului, iar în caz de refuz acceptă situaţia inversă. Autovehiculul de model Mitsubishi Pajero, costul căruia urmează a fi apreciat în urma unei expertize şi datorită faptului că permanent a fost gestionat de pârât, să-i fie apreciat în proprietate ultimului, iar partea sa să-i fie compensată în valoare bănească prin sultă.
Mobila de bucătărie, aragazul şi frigiderul, mobila moale şi dormitorul care sunt instalate la etajul 1 al casei, solicită să fie atribuite în proprietatea pârâtului Gînga Veaceslav, iar ei să-i fie transmisă jumătatea din costul acestora, pe care îl estimează inclusiv cu uzură la suma de 1 500 dolari SUA. Cu pârâtul a iniţiat partajul benevol al bunurilor încheind la 02 noiembrie 2010 o tranzacţie care urma să intre în vigoare după achitarea de către Gînga Veaceslav a unei sume de bani, însă având în vedere că suma convenită nu a fost achitată, această tranzacţie se consideră nevalabilă.
Cere Ursu Eugenia desfacerea căsătoriei înregistrate cu Gînga Veaceslav la 20 noiembrie 1999, recunoaşterea casei individuale de locuit cu accesorii: garaj, piscină, gard şi poartă din satul Nimoreni, raionul Ialoveni proprietate comună în devălmăşie, partajarea casei de locuit şi terenului aferent prin atribuirea lui Gînga Veaceslav a etajului 1, beciului de sub casă; ei a etajului 2, piscinei şi garajului, gardul să fie partajat în două, poarta să fie atribuită în folosinţă comună, terenul aferent casei să fie împărţit în 2 părţi egale, garajul box din cooperativa de construcţie a garajelor nr. 37 str. Korolenko, 6 mun.
Chişinău număr cadastral 0100214.117.01.052 să fie partajat în 2 părţi egale, cu atribuirea ei a sultei, iar în caz de dezacord a pârâtului să fie dispus invers, partajarea în 2 părţi egale a autovehiculului Mitsubishi Pajero, cu atribuirea ei a sultei, transmiterea în natură pârâtului a mobilei în valoare de 3 000 dolari SUA, cu 2 achitarea ei a sultei în sumă de 1 500 dolari SUA şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 07 mai 2014, pe motivul existenţei hotărârii irevocabile a Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10 martie 2011 privind desfacerea căsătoriei, s-a încetat procesul pe capetele de cerere privind desfacerea căsătoriei şi obligarea prezentării originalului certificatului de căsătorie.
S-a admis parţial capătul de cerere privind partajarea casei de locuit situată în satul Nimoreni, raionul Ialoveni, număr cadastral 5524101.230.01. S-a partajat în două părţi egale 13 % din costul lucrărilor de finisare şi materialelor folosite la casa de locuit din satul Nimoreni, raionul Ialoveni, număr cadastral 5524101.230.01, gardul, instalarea piscinei şi construcţia garajului din satul Nimoreni, raionul Ialoveni, număr cadastral 5524101.230.02, cu atribuirea acestora lui Gînga Veaceslav în proprietate în schimbul achitării Eugeniei Ursu a sultei echivalente cu jumătate din costul lor în sumă de 141 100,32 lei. S-a atribuit în proprietate lui Gînga Veaceslav garajul-box din cooperativa de construcţie a garajelor nr. 37, situat în mun.
Chişinău, str. Korolenko, 6, număr cadastral 0100214.117.01.052, în schimbul achitării Eugeniei Ursu a unei sultei echivalente cu jumătate din costul acestuia în mărime de 29 000 lei. S-a atribuit în proprietate lui Gînga Veaceslav autovehiculul de model Mitsubishi Pajero, anul producerii 1997, număr de înmatriculare C EL 084 în schimbul achitării Eugeniei Ursu a unei sultei echivalente cu jumătatea din costul acestuia în mărime de 39 212, 50 lei. S-a respins capătul de cerere privind recunoaşterea casei individuale de locuit cu accesorii garaj, piscină, gard, poartă număr cadastral 5524101.230.01 din satul Nimoreni, raionul Ialoveni proprietate în devălmăşie. S-a respins capătul de cerere privind partajarea în două părţi egale a terenului aferent casei de locuit din satul Nimoreni, raionul Ialoveni număr cadastral 5524101.230, cu suprafaţa de 0,2365 ha ca fiind neîntemeiat.
S-a respins capătul de cerere privind transmiterea în natură lui Gînga Veaceslav a mobilei în valoare de 3 000 dolari SUA şi Eugeniei Ursu a contravalorii în mărime de 1 500 dolari SUA ca fiind neîntemeiat. Prin mandatul din 07 mai 2014 avocatul Josan Dumitru a fost împuternicit de Ursu Eugenia să-i reprezinte interesele în instanţele de judecată, cu dreptul de a contesta hotărârea judecătorească, etc. (f. d. 59 vol. II). La 30 mai 2014 avocatul Josan Dumitru a declarat apel nemotivat în interesele Eugeniei Ursu, iar la 22 iulie 2014 apel motivat împotriva hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 07 mai 2014 (f. d. 47-48; 57-58; 62 vol. II). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2014 apelul a fost respins, iar hotărârea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 07 mai 2014 menţinută (f.d. 89-96 vol. II). La 29 decembrie 2014 avocatul Josan Dumitru a expediat recurs în interesele Eugeniei Ursu împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să fie admise pretenţiile cu privire la recunoaşterea casei de locuit din satul Nimoreni, raionul Ialoveni proprietate comună în devălmăşie şi partajarea acesteia în modul solicitat în acţiune (f. d. 108; 102-106 vol. II). În motivarea cererii de recurs avocatul Josan Dumitru a menţionat că prima instanţă şi instanţa de apel au interpretat şi aplicat eronat normele de drept material şi procedural, apreciind arbitrar probele administrate şi argumentele acţiunii, ignorând demersurile formulate în şedinţele de judecată şi prevederile art. 23 Codul familiei.
3 În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acestuia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Prin referinţa depusă la 13 februarie 2015 Gînga Veaceslav a solicitat menţinerea hotărârilor judecătoreşti. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie prin încheierea din 04 martie 2015 a considerat recursul admisibil fără a prejudicia fondul şi a dispus judecarea acestuia de către completul din 5 judecători.
În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.
Judecând recursul declarat în limitele invocate pe baza materialelor din dosar şi a referinţei depuse de Gînga Veaceslav, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acesta este depus în termen, neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârilor judecătoreşti din următoarele motive Curtea de Apel Chişinău la 17 noiembrie 2014 a expediat în adresa Eugeniei Ursu copia deciziei din 28 octombrie 2014 (f.d. 97). Prin urmare, recursul declarat de avocatul Josan Dumitru în interesele Eugeniei Ursu la 30 decembrie 2014 este depus în termen. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.
Din actele pricinii rezultă că la 20 noiembrie 1999 s-au căsătorit Gînga Veaceslav şi Ursu Eugenia (f.d. 9, vol. I). La 16 mai 2003 Ursu Mihail a donat lui Gînga Veaceslav casa de locuit 2A, nefinisată cu procentul de finisare de 87%, cu suprafaţa de 92,9 m.p., inclusiv cu suprafaţa locativă de 79,5 m.p. cu dependentele: terasa a, pridvor, beci 1, gard 1, amplasată pe un lot de pământ aferent casei în mărime de 0,2365 ha, situată în s. Nimoreni, raionul Ialoveni (f.d. 12, vol. I). Din extrasul din Registrul bunurilor imobile rezultă că Ursu Eugenia şi Gînga Veaceslav deţin cu drept de proprietate încăperea nelocativă numărul cadastral 0100214.117.01.052 din mun. Chişinău, str. Vl. Korolenko, 6, nr. 52 (f.d.
11, vol. I). Ursu Eugenia a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gînga Veaceslav cu privire la recunoaşterea casei individuale de locuit cu accesorii: garaj, piscină, gard şi poartă din satul Nimoreni, raionul Ialoveni proprietate comună în devălmăşie, partajarea casei de locuit şi terenului aferent prin adjudecarea lui Gînga Veaceslav a etajului 1, beciului de sub casă, ei a etajului 2, piscinei şi garajului, gardul 4 să fie partajat în două, poarta să fie atribuită în folosinţă comună, terenul aferent casei să fie împărţit în 2 părţi egale, garajul box din CCG 37 str. Korolenko, 6 mun.
Chişinău număr cadastral 0100214.117.01.052 să fie partajat în 2 părţi egale, cu atribuirea ei a sultei, iar în caz de dezacord a pârâtului să fie dispus invers, partajarea în 2 părţi egale a autovehiculului Mitsubishi Pajero, cu atribuirea ei a sultei, transmiterea în natură pârâtului a mobilei în valoare de 3 000 dolari SUA, cu achitarea ei a sultei în sumă de 1 500 dolari SUA şi încasarea cheltuielilor de judecată. Instanţele judecătoreşti au emis hotărârile sus-menţionate. Judecând pricina în ordine de recurs Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţele judecătoreşti au examinat pricina cu respectarea normelor de drept material, procedural şi au emis hotărâri legale.
La 06 aprilie 2012 Ursu Ludmila a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gînga Veaceslav, notarul Diaconu Galina, intervenient accesoriu Ursu Mihail cu privire la declararea nulităţii contractului de donaţie din 16 mai 2003. Prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 27 iunie 2013, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2013 şi încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 19 februarie 2014, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de Ursu Ludmila împotriva lui Gînga Veaceslav, notarul Galina Diaconu, intervenient accesoriu Ursu Mihail cu privire la recunoaşterea nulităţii contractului de donaţie ca fiind neîntemeiată şi depusă cu omiterea termenului de prescripţie (f.d.
187-190, 207- 210, vol. I) Astfel, probele administrate confirmă incontestabil că casa de locuit nefinisată cu procentul de finisare de 87 % din satul Nimoreni, raionul Ialoveni şi terenul aferent sunt proprietatea personală a lui Gînga Veaceslav în baza contractului de donaţie din 16 mai 2003. Conform art. 22 alin. (1) Codul familiei, bunurile care au aparţinut fiecăruia dintre soţi până la încheierea căsătoriei şi bunurile primite în dar, obţinute prin moştenire sau în baza altor convenţii gratuite de către unul dintre soţi în timpul căsătoriei, sânt proprietate personală a fiecăruia dintre soţi. Conform art. 25 alin. (4) Codul familiei, la împărţirea proprietăţii în devălmăşie, instanţa judecătorească, la cererea soţilor, stabileşte bunurile ce urmează să fie transmise fiecăruia dintre ei.
Dacă unuia dintre soţi îi sânt transmise bunuri care depăşesc cota ce-i revine, celuilalt soţ i se poate stabili o compensaţie bănească sau de altă natură. Conform art. 361 alin. (1) şi (2) lit. a) Codul civil, împărţirea bunului proprietate comună pe cote-părţi se face în natură, proporţional cotei-părţi a fiecărui coproprietar. Dacă bunul proprietate comună pe cote-părţi este indivizibil ori nu este partajabil în natură, împărţirea se face prin atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unui ori a mai multor coproprietari, la cererea lor. Conform art. 370 Codul civil, împărţirea bunului proprietate comună în devălmăşie între coproprietarii devălmaşi se va face proporţional aportului fiecăruia la dobândirea bunului.
Până la proba contrară, aportul coproprietarilor devălmaşi este prezumat a fi egal. Conform art. 371alin. (1) şi (2) Codul civil, bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei sânt proprietatea lor comună în devălmăşie dacă, în conformitate cu legea sau contractul încheiat între ei, nu este stabilit un alt regim juridic pentru aceste bunuri. Orice bun dobândit de soţi în timpul căsătoriei se prezumă proprietate comună în devălmăşie până la proba contrară. 5 Conform art. 372 alin. (1) Codul civil, bunurile care au aparţinut soţilor înainte de încheierea căsătoriei, precum şi cele dobândite de ei în timpul căsătoriei în baza unui contract de donaţie, prin moştenire sau în alt mod cu titlu gratuit, sânt proprietatea exclusivă a soţului căruia i-a aparţinut sau care le-a dobândit.
Prin raportul de expertiză nr. 759 din 24 noiembrie 2011, efectuat de Centrul de Expertize Judiciare ,,Cexin” s-a constatat că valoarea de deviz a lucrărilor executate şi materialele folosite la bunurile imobile, lucrările de finisare la casa de locuit, construcţia garajului, instalarea piscinei în gospodăria amplasată în satul Nimoreni, raionul Ialoveni constituie 203 585,19 lei, valoarea de deviz a lucrărilor de reparaţie curente executate la bunul imobil casa de locuit din satul Nimoreni, raionul Ialoveni constituie 78 615,45 lei, iar în total suma de 282 200,64 lei. Tot prin acelaşi raport s-a constatat că lucrările de finisare efectuate în interiorul casei de locuit situată în satul Nimoreni, raionul Ialoveni în volum de 13% fac parte din categoria lucrărilor de reparaţie curentă, fiindcă lucrările date presupun cheltuieli de ordin operativ nesemnificativ cu menţinerea obiectului în stare curentă (f.d.
94-11 4, vol. I). Instanţele de judecată corect au partajat în două părţi egale 13 % din costul lucrărilor de finisare şi materialelor folosite la casa de locuit din satul Nimoreni, raionul Ialoveni, înregistrată la Oficiul Cadastral Teritorial Ialoveni cu numărul cadastral 5524101.230.02, atribuindu-i lui Gînga Veaceslav casa de locuit din satul Nimoreni, raionul Ialoveni în schimbul achitării Eugeniei Ursu a sultei echivalente cu jumătatea din costul acestora în mărime de 141 100 lei.
Or, la semnarea tranzacţiei autentificate notarial la 02 noiembrie 2010 Ursu Eugenia a confirmat că a dobândit în devălmăşie 13 % din casa de locuit, cu suprafaţa de 128,8 m.p., cu construcţii accesorii, amplasate pe un lot de pământ, cu suprafaţa de 0,2365 ha, situată în satul Nimoreni, raionul Ialoveni, înregistrată în Registrul bunurilor imobile numărul cadastral 5524101.230 pe numele lui Gînga Veaceslav, conform contractului de donaţie cu numărul 2084 din 16 mai 2003, că lotul de pământ şi 87 % din construcţie este proprietatea personală a intimatului (f.d. 13-15, vol. I). Conform art. 372 alin. (3) Codul civil, bunurile fiecăruia dintre soţi pot fi declarate proprietate a lor comună în devălmăşie dacă se constată că în timpul căsătoriei s-au făcut din mijloacele lor comune investiţii care au sporit simţitor valoarea acestor bunuri.
Conform art. 23 Codul familiei, bunurile ce aparţin fiecăruia dintre soţi pot fi recunoscute de instanţa judecătorească proprietate în devălmăşie a acestora dacă se va stabili că, în timpul căsătoriei, din contul mijloacelor comune ale soţilor sau al mijloacelor unuia dintre soţi ori în urma muncii numai a unuia dintre soţi, valoarea acestor bunuri a sporit simţitor (reparaţie capitală, reconstrucţie, reutilare, reamenajare etc. În şedinţa de judecată s-a constatat că în timpul căsătoriei Gînga Veaceslav şi Ursu Eugenia au efectuat lucrări de finisare a casei de locuit din satul Nimoreni, raionul Ialoveni în volum de numai 13 %, care au fost finisate în anul 2007, conform procesului-verbal de recepţie nr. 05 din 25 iunie 2007, înregistrat în Registrul bunurilor imobile la 30 august 2007 (f.d.
10, vol. I). Prin urmare, instanţele de judecată just au respins pretenţiile cu privire la recunoaşterea casei de locuit din satul Nimoreni, raionul Ialoveni proprietate comună în devălmăşie, deoarece lucrările de finisare efectuate de soţi în timpul căsătoriei se încadrează la categoria lucrărilor de reparaţie curentă.
6 Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că prima instanţă şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele şi au emis hotărâri legale, iar argumentele invocate de avocatul Josan Dumitru în interesele Eugeniei Ursu în cererea de recurs sunt neîntemeiate şi poartă caracter declarativ, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărârile judecătoreşti atacate în partea recunoaşterii casei individuale de locuit cu accesorii proprietate comună în devălmăşie şi partajării în două părţi egale a 13 % din costul lucrărilor de finisare şi materialelor folosite la casa de locuit din satul Nimoreni, raionul Ialoveni.
În rest, hotărârile judecătoreşti nu se contestă şi Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră importun de a se pronunţa. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), alin. (3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de avocatul Josan Dumitru în interesele Eugeniei Ursu. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 octombrie 2013 şi hotărârea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 07 mai 2014 în partea recunoaşterii casei individuale de locuit cu accesorii proprietate comună în devălmăşie şi partajării în două părţi egale a 13 % din costul lucrărilor de finisare şi materialelor folosite la casa de locuit din satul Nimoreni, raionul Ialoveni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ursu Eugenia împotriva lui Gînga Veaceslav cu privire la recunoaşterea casei de locuit cu accesorii proprietate comună în devălmăşie, partajul acestora şi a terenului aferent. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul: Nicolae Clima Judecătorii: Valeriu Doagă Ion Corolevschi Nadejda Toma Sveatoslav Moldovan 7