2ra-673/14 — Încasarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală

prima instanţă – M. Juganari dosarul nr. 2ra-673/14 instanţa de apel – V. Pruteanu, M. Guzun, I. Cimpoi ÎNCHEIERE 19 februarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Negrela Sturza în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Agenţiei Teritoriale Ungheni a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină împotriva Negrelei Sturza cu privire la încasarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Negrela Sturza şi menţinută hotărârea Judecătoriei Călăraşi din 11 iunie 2013, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 10 aprilie 2013, Agenţia Teritorială Ungheni a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină a depus cerere de chemare în judecată împotriva Negrelei Sturza cu privire la încasarea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.

În motivarea acţiunii a indicat că conform prevederilor art. 4 alin. (4) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr. 1585 din 27 februarie 1998 art. 22 alin. (1) al Legii cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală nr. 1593 din 26 decembrie 2002, art. 4 alin. (3) al Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2012, nr. 271 din 23 decembrie 2011, Negrela Sturza face parte din categoria persoanelor neangajate obligate să achite prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă. Menţionează că conform Legii nr. 271 din 23 decembrie 2011, pentru anul 2012 prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă era stabilită în mărime de 2982 lei.

Afirmă că Agenţia Teritorială Ungheni a CNAM fiind responsabilă de controlul achitării primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, a efectuat controlul achitării primelor de AOAM în sumă fixă, în rezultatul căruia s-a constatat conform Bazei de date a CNAM la situaţia din 11 octombrie 2012 Negrela Sturza nu şi-a onorat obligaţiunea.

Susţine că în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1015 din 05 septembrie 2006 a expediat pârâtei înştiinţarea cu nr. 1399 din 11 octombrie 2012, întru soluţionarea cazului de neachitare în termen a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pe cale amiabilă, însă la ora şi locul indicat în înştiinţare, pârâta nu s-a prezentat şi nici n-a anunţat Agenţia Teritorială Ungheni despre imposibilitatea de a se prezenta, fapt ce a generat adresarea în Judecătoria Călăraşi la 20 noiembrie 2012 cu cerere de emitere a ordonanţei judecătoreşti privind încasarea de la debitorul Negrela Sturza în beneficiul statului a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă pe anul 2012 în mărime de 2982 lei, stabilită conform legislaţiei.

Indică că la 05 decembrie 2012 de către Judecătoria Călăraşi a fost emisă Ordonanţa judecătorească nr. 2p/o-293/12. Prin încheierea Judecătoriei Călăraşi din 26 decembrie 2012 obiecţiile debitorului Negrela Sturza împotriva ordonanţei judecătoreşti din 05 decembrie 2012 au fost respinse, iar prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 martie 2013 a fost admis recursul declarat de Negrela Sturza, casată încheierea primei instanţe şi emisă o nouă încheiere prin care au fost admise obiecţiile debitoarei Negrela Sturza asupra ordonanţei judecătoreşti din 05 decembrie 2012 şi anulată această ordonanţă.

Menţionează că conform pct. 11 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a RM cu privire la unele chestiuni ce vizează procedura de eliberare a ordonanţelor judecătoreşti nr. 18 din 31 mai 2004, drept temeiuri pentru anularea ordonanţei judecătoreşti pot fi invocate următoarele: neîntocmirea actelor înaintate de către creditor conform cerinţelor legii, contestarea sumelor datorate a penalităţilor care sunt solicitate de creditor şi care urmează a fi încasate în temeiul legii sau al contractului, omiterea de către creditor a termenelor de prescripţie, existenţa în procedură a unui litigiu, fondul căruia este nemijlocit legat de obiectul ordonanţei judecătoreşti şi executarea benevolă a obligaţiei de către debitor până la înaintarea cererii şi altele.

Consideră că temeiurile invocate de Negrela Sturza pentru anularea ordonanţei judecătoreşti nu se încadrează în cele sus menţionate.

Solicită încasarea de la debitorul Negrela Sturza a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă stabilită pe anul 2012 în mărime de 2982 lei, şi majorarea de întârziere, calculată în proporţie de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi întârziată, până la ziua plăţii efective a primei, care se stabileşte pentru neachitarea în termen a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, conform art. 30 alin. (1) al Legii nr. 1593-XV din 26 decembrie 2002. Prin hotărârea Judecătoriei Călăraşi din 11 iunie 2013 acţiunea a fost admisă integral şi încasat din contul pârâtei Negrela Sturza în beneficiul Agenţiei Teritoriale Ungheni a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă stabilită pentru anul 2012, în mărime de 2982 lei, cu recalcularea ulterioară a penalităţii în mărime de 0,1 % din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere până la ziua plăţii efective a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013 a fost respins apelul declarat de Negrela Sturza şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 18 decembrie 2013 Negrela Sturza a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie respinsă, precum şi constatarea încălcării dreptului ei la un proces echitabil, de către o instanţă imparţială prin prisma art. 6 al Convenţiei Europene privind Drepturile Omului şi Libertăţile lui Fundamentale. În motivarea recursului a invocat ilegalitatea hotărârilor judecătoreşti. Susţine că instanţele de judecată au ignorat obiecţiile ei privind nerespectarea de către intimat a procedurii de preavizare, cât şi discriminarea ei faţă de alţi debitori, cerinţe expuse şi în apelul declarat împotriva hotărârii primei instanţe.

Afirmă că prima instanţă a admis în calitate de probă un pretins aviz despre recepţia de către ea a înştiinţării de prezentare la Agenţia Teritorială Ungheni a CNAM şi o copie a pretinsei înştiinţări. Invocă că ambele instanţe au ignorat declaraţia recurentei privind faptul că nu a primit astfel de înştiinţare, că în pretinsul aviz (f. d. 6) şi în copia înştiinţării nr. 1399 din 11 octombrie 2012 (f. d. 5) este menţionat că urma să se prezinte la 22 octombrie 2012 în or. Nisporeni, str. T. Ciorbă, 5, bir. 219 şi lipseşte adresa dânsei. Consideră eronată constatarea instanţei de apel că putea fi semnat avizul de primire de către un alt membru al familiei, deoarece nu este indicată adresa.

Invocă că atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi anume prevederile pct. 9 din Regulamentul privind controlul achitării primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1015 din 05 septembrie 2006, conform cărui dacă persoana fizică nu s-a prezentat (fără a avea motive întemeiate) la data stabilită în înştiinţare, persoana responsabilă de la Agenţie se va deplasa la domiciliul sau la locul de muncă a persoanei fizice, pentru întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenţie, conform prevederilor Codului Contravenţional al Republicii Moldova, cu remiterea ulterioară a acestuia spre examinare în fond instanţei de judecată competente.

Consideră că prima instanţă urma să examineze în fond un proces-verbal, care ar fi fost întocmit la domiciliul recurentei de către reprezentantul Agenţiei CNAM, menţionând că nimeni nu a vizitat-o la domiciliu, nu a întocmit un atare proces-verbal şi nu a fost prezentat instanţei de judecată. De asemenea, consideră că hotărârile judecătoreşti sunt ilegale şi neîntemeiate, emise fără a fi constatate circumstanţele de fapt ale pricinii, încălcând egalitatea părţilor în proces, dând prioritate reclamantului şi încălcând principiul imparţialităţii. Acţiunile ambelor instanţe au dus la soluţionarea greşită a pricinii şi erorile comise au dus la încălcarea drepturilor ei constituţionale, dar şi de parte în proces, cât şi discriminarea dânsei faţă de alte persoane.

Indică că temei pentru declararea recursului constituie prevederile art. 432 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c), alin. (4) CPC. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 16 octombrie 2013 a fost expediată în adresa recurentei la 04 noiembrie 2013, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire nr. 3673 (f. d. 60). Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 18 decembrie 2013 în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Negrela Sturza nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Negrela Sturza, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Negrela Sturza ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Negrela Sturza se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov