2ra-585/14 — Anularea ordinului de concediu, încasarea restanţelor salariale şi repararea prejudiciului moral

prima instanţă – V. Efros dosarul nr. 2ra-585/14 instanţa de apel – N. Vascan, E. Clim, M. Moraru DECIZIE 19 februarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea Iurie Bejenaru Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de către Maria Pîntea în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Mariei Pîntea împotriva Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare de pe lângă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova cu privire la anularea ordinului de concediu, încasarea restanţelor salariale şi repararea prejudiciului moral împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Maria Pîntea şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 06 decembrie 2011, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 26 mai 2011, Maria Pîntea s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare cu privire la încasarea restanţelor salariale şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii, a invocat că 05 mai 1971 a fost angajată la Întreprinderea de Stat „Institutul de Pomicultură” unde a deţinut diferite funcţii ştiinţifice şi de conducere. Menţionează că la 24 iunie 2008, Guvernul a aprobat Hotărârea nr. 761 cu privire la optimizarea infrastructurii sferei ştiinţei şi inovării din sectorul agroalimentar. În baza acestor modificări structurale prevăzute de hotărârea sus menţionată ÎS „Institutul de Pomicultură” a fost dizolvată şi radiată din Registrul de Stat al Întreprinderilor şi Organizaţiilor.

În conformitate cu anexa acestei hotărâri, a fost creată prin contopirea a 4 întreprinderi şi unele subdiviziuni, Instituţia Publică „Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare”. Indică că conform pct. 2 al aceluiaşi act normativ, organizaţia din sfera ştiinţei şi inovării nou creată ca rezultat al reorganizării este succesoare ale celei reorganizate, iar pct.6 stabileşte obligaţiunea transmiterii către succesor a patrimoniului instituţiei reorganizate. Consideră că instituţia nou creată – Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare este o persoană juridică căreia îi revine obligaţia de a-i achita toate drepturile băneşti ce i se cuvin în temeiul relaţiilor de muncă la întreprinderea dizolvată.

În acest sens, Maria Pîntea a menţionat că în conformitate cu statele de personal a fostei instituţii aprobate în modul stabilit, dânsei i s-a calculat spre achitare pentru luna noiembrie 2008 suma de – 12784,59 lei, sumă care este formată din salariu, plăţi pentru concediu nefolosit, premiu, indemnizaţia de eliberare şi alte sporuri, adaosuri conform legislaţiei în vigoare, incluse în bonul de plată pe luna noiembrie 2008, eliberată de către fosta contabilitate a institutului în care ea a activat. Susţine că suma respectivă urma să-i fie achitată conform art. 143 Codul muncii, la data eliberării, adică până la 01 decembrie 2008, însă aceasta nu a fost achitată până în prezent, cu toate că i s-a promis achitarea respectivă eşalonat.

Totodată, menţionează că această sumă a fost indicată în bonurile de plată pentru anii 2009 şi 2010, iar începând cu 01 ianuarie 2011 şi până în prezent suma dată nu a mai fost indicată în bonurile lunare de plată fără nici o explicare verbală sau înscris. Maria Pîntea este de opinia că Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare urmează să-i achite în temeiul art. 330 alin. (2) Codul muncii, suplimentar 0,1% din suma neachitată în termen pentru fiecare zi de întârziere. Astfel, indică că penalitatea calculată pentru perioada 01 decembrie 2008 – 22 mai 2011 reprezentă suma de - 11543 lei (12784,59 lei x 0,1% x 903 zile). Paguba morală o estimează la 3000 lei. În total afirmă că suma obligaţiunilor pecuniare a Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare faţă de dânsa constituie 27328, 54 lei.

În scopul soluţionării litigiului pe cale extrajudiciară, Maria Pîntea a înaintat la 07 aprilie 2011 către Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare, cerere prealabilă. La 14 aprilie 2011 prin scrisoarea nr. 19/2, a fost informată de către reprezentatul IŞPHTA – Titu Baheu, că cererea este înregistrată şi că v-a fi instituită o comisie de control administrativ intern, care v-a examina cererea conform legislaţiei muncii. În pofida acestui fapt, reclamanta susţine că nu a fost informată în scris despre decizia primită. Solicită încasarea din contul Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare în beneficiul dânsei a sumei de 27328,54 lei, precum şi a tuturor cheltuielilor de judecată.

Pe parcursul examinării litigiului în primă instanţă, la 30 septembrie 2011 şi 17 octombrie 2011 Maria Pîntea a cereri suplimentară, solicitând în temeiul art. 330 alin. (2) Codul muncii, încasarea din contul pârâtului cu titlu compensaţie a sumei de 11935 lei pentru fiecare zi de întârziere (1034 zile), cu titlu de prejudiciu moral suma de 5000 lei şi anularea ordinului nr. 56-c din 14 iulie 2011 de acordare a concediului. În susţinerea căror a indicat că ordinul nominalizat este ilegal, fiind emis fără acordul ei şi nefiind semnat de dânsa. La fel insistând că pe perioada de 01 august 2011 - 09 octombrie 2011 ea a lucrat, fapt confirmat prin tabelul de pontaj. De asemenea Maria Pîntea a remarcat că litigii similare au fost deja examinate în instanţele de judecată, unde reclamanţii au avut câştig de cauză.

Ulterior, Maria Pîntea a mai înaintat cereri de concretizare în privinţa restanţei salariale, solicitând încasarea în beneficiul ei a sumei de 15273,17 lei, ce constituie restanţa salarială, compensaţia conform art. 330 alin. (2) Codul muncii şi prejudiciu moral. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 06 decembrie 2011 cererea de chemare în judecată a Mariei Pintea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 mai 2012 a fost respins apelul declarat de Maria Pîntea şi menţinută hotărârea primei instanţe. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 20 februarie 2013 a fost admis recursul declarat de către Maria Pîntea, casată decizia instanţei de apel şi restituită pricina spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2013 a fost respins apelul declarat de Maria Pîntea şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 09 decembrie 2013, Maria Pîntea a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti cu emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii, anularea ordinului de concediu, încasarea restanţelor salariale şi repararea prejudiciului moral. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând că aceasta a fost emisă cu aplicarea eronată a prevederilor art. art. 117, 118, 119, 123, 124, 127, 139, 186, 227 lit. j), 228 alin. (8), 143, 144, 329, 330, 354 Codul muncii.

Menţionează că cazuri absolut identice pentru persoane din unul şi acelaşi institut au fost deja examinate în instanţele respective şi soluţionate pozitiv pentru reclamanţi, în deplină concordanţă cu legislaţia în vigoare, (dosarul nr. 2-1551/2009 şi dosarul nr. 2-2951/2011, dosarul nr. 2-2007/2012, cazul Sava Griţcan, dosar nr. 2a- 130/2012, cazul Ion Grosu). La 11 decembrie 2013 Maria Pîntea a mai depus un supliment la recurs, solicitând aplicarea corectă a normei de drept ce guvernează rezolvarea prezentului litigiu. Afirmă că la caz de instanţe au fost aplicate eronat prevederile Codului muncii, deoarece ordinul despre acordarea concediilor de odihnă anuală nefolosite nr. 56-c din 14 iulie 2011, prin care urma să se afle în concediu „forţat” este ilegal, nesemnat de către ea, susţinând că lucrat zi de zi.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul împotriva deciziei instanţei de apel din 09 octombrie 2013, în termen la 09 decembrie 2013. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. După cum denotă actele cauzei, înaintând acţiunea în judecată împotriva Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare, Maria Pîntea, concretizându-şi cerinţele a solicitat anularea ordinului pârâtului „Despre acordarea concediilor de odihnă anuală nefolosite” nr. 56–c din 14 iulie 2011, încasarea sumei de 15273,17lei, ce constituie din 4970,09 lei – datoria neachitată, 5303,08 lei – penalitate calculată conform art. 330 alin. (2) Codul muncii şi 5000 lei - paguba morală.

Până la finalizarea examinării pricinii în fond, reclamanta Maria Pîntea a susţinut pe deplin cerinţele susmenţionate în acţiune, fără a renunţa la careva capăt de cerere, fără a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, fapt confirmat prin procesele- verbale ale şedinţei de judecată a primei instanţe din 21 octombrie 2011 şi din 06 decembrie 2011 (f. d. 53, 76) Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei şi respingerii acesteia, în acest sens, cu referire la prevederile art. 74 Codul muncii, a concluzionat că Maria Pîntea nu întruneşte condiţiile prevăzute de norma data, deoarece dânsa a fost transferată cu acordul şi la cererea sa la instituţia nou creată în rezultatul fuzionării, fapt care impune operarea modificărilor în contractul individual de muncă, dar nu încetarea de fapt a acestuia.

Totodată, prima instanţă a indicat că administraţia Institutului Știinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare a acordat prin ordinul nr. 56-c din 14 iulie 2011 un concediu pentru 69 zile şi califică ca fiind nejustificată pretenţia cu privire la achitarea compensaţiei în schimbul concediilor nefolosite, soluţie care a fost menţinută şi de instanţa de apel. În conformitate cu art. 240 alin. (3) CPC, instanţa judecătorească adoptă hotărârea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant. Iar dispoziţiile art. 241 alin. (4)-(6) CPC, prevăd că în partea descriptivă se indică succint pretenţiile reclamantului, obiecţiile pârâtului şi explicaţiile celorlalţi participanţi la proces.

În motivare se indică: circumstanţele pricinii, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa. Dispozitivul cuprinde concluzia instanţei judecătoreşti privind admiterea sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea şi termenul de atac al hotărârii. La caz, se constată că contrar prevederilor normelor enunţate mai sus, prima instanţă s-a pronunţat doar în partea pretenţiilor ce ţin de achitarea compensaţiei în schimbul concediilor nefolosite şi repararea prejudiciului moral, pe cerinţa cu privire la anularea ordinului Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare nr. 56-c din 14 iulie 2011, nu s-a pronunţat nici într-un mod.

Astfel, într-un mod neînţeles, această pretenţie a rămas fără nicio apreciere atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel.

Or, unul din argumentele de bază aduse de către apelantă în cererea de apel este faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra tuturor pretenţiilor indicate în cererea de chemare în judecată, lăsând fără examinare o parte din cerinţele sale şi anume cu privire la anularea ordinului de concediu emis de Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare nr. 56-c din 14 iulie 2011. De altfel, şi din procesul-verbal al şedinţei instanţei de apel din 09 octombrie 2013 se reflectă că anume aceste invocări au constituit temei al dezbaterilor judiciare în instanţa de apel (f. d. 210, 211). Pe când, dispoziţiile art. 373 alin. (1) şi (2) CPC direct indică că instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.

Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi şi dispoziţiilor conţinute în art. 373 alin. (5) CPC, instanţa de apel judecând apelul nu s-a pronunţat şi nu a combătut toate argumentele invocate în cererea de apel, fapt care indică incontestabil la încălcarea de către instanţă a normelor de drept procedural, precum şi la examinarea superficială şi evazivă atât a apelului, cât şi a pricinii supusă judecării, fără a fi verificată, în condiţiile legii, legalitatea hotărârii atacată cu apel.

În asemenea împrejurări, se constată că de fapt instanţa de apel nu a pătruns în esenţa raportului juridic ivit în speţă, iar motivarea deciziei nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns asupra pretenţiilor formulate de către Maria Pîntea, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Totodată, instanţa de recurs ţine să menţioneze că la soluţionarea prezentei cauze au rămas fără atenţie de către instanţele de judecată şi invocările Mariei Pîntea aduse în susţinerea poziţiei sale cu referire la faptul că în cazuri absolut identice examinate de către instanţele de judecată, au fost adoptate soluţii în favoarea reclamanţilor.

Însă şi acest argument urma a fi verificat, întru evitarea interpretării şi aplicării în mod diferit a aceloraşi norme de drept la raporturi similare, dar în cauze diferite, or aplicarea neuniformă a prevederilor legale ar putea conduce la încălcarea principiului procesului echitabil, cât şi încălcarea securităţii raporturilor juridice (cauza Beian contra României). În conexiunea celor remarcate, precum şi în sensul art. 6 alin. (1) al Convenţiei, instanţa de recurs menţionează că instanţele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse aprecierii.

De asemenea, noţiunea de proces echitabil impune ca instanţa de judecată să nu- şi motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esenţiale care- i sunt supuse aprecierii. Faţă de cele ce preced, se impune admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cauza urmând a fi trimisă la instanţa de apel în vederea rejudecării cauzei cu respectarea principiilor ce guvernează litigiul în cauză. La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate mai sus, să creeze condiţii obiective şi egale părţilor pentru realizare şi exercitare drepturilor sale procedurale şirejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală. În conformitate cu 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Maria Pîntea.

Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Mariei Pîntea împotriva Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare de pe lângă Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova cu privire la anularea ordinului de concediu, încasarea restanţelor salariale şi repararea prejudiciului moral, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea Iurie Bejenaru Ala Cobăneanu