- Dosarul nr.
- 2r-228/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 februarie 2014
- Părțile
- BC Moldova Agroindbank SA vs Umaneţ Leonid, Umaneţ Svetlana, Umaneţ Oleg, Umaneţ Vladimir, Umaneţ Irina
- Pe scurt
- Esenţa şi temeiurile recursului, cuprinsul cererii de recurs
2r-228/14 — Executarea silită a dreptului de ipotecă prin transmiterea în posesiune a bunului ipotecat, evacuarea tuturor persoanelor şi bunurilor acestora
prima instanţă: D. Mardari dosarul nr: 2r-228/14 instanţa de apel: D. Manole, N. Traciuc, E. Fistican DECIZIE 19 februarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând recursul declarat de Leonid Umaneţ în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Băncii Comerciale ”Moldova- Agroindbank” Societate pe Acţiuni împotriva lui Leonid Umaneţ, Svetlana Umaneţ, Oleg Umaneţ, Vladimir Umaneţ, Irina Umaneţ cu privire la executarea silită a dreptului de ipotecă prin transmiterea în posesiune a bunului ipotecat, evacuarea tuturor persoanelor şi bunurilor acestora împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013, prin care a fost restituită apelantului Leonid Umaneţ cererea de apel, fiind remise acestuia cererea de apel cu toate înscrisurile anexate la ea constată: La 03 mai 2011, BC ”Moldova-Agroindbank” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Leonid Umaneţ, Svetlana Umaneţ, Oleg Umaneţ, Vladimir Umaneţ, Irina Umaneţ cu privire la executarea silită a dreptului de ipotecă prin transmiterea în posesiune a bunului ipotecat, evacuarea tuturor persoanelor şi bunurilor acestora.
În motivarea acţiunii a indicat că conform contractului de credit nr. S06017 din 18 ianuarie 2006, Leonid Umaneţ a primit de la BC ”Moldova-Agroindbank” SA, prin intermediul filialei nr. 2 Chişinău, un credit în sumă de 300000 lei pentru reparaţia casei de locuit, cu termenul final de rambursare 15 ianuarie 2016. Conform contractului de credit nr. S08367 din 09 octombrie 2008 SC ”Umaneţ Leonid” SRL a primit de la BC ”Moldova-Agroindbank” SA, prin intermediul filialei nr. 2 Chişinău, un credit în sumă 500000 lei pentru completarea capitalului circulant, cu termenul final de rambursare 15 aprilie 2010. Indică că în vederea asigurării rambursării creditelor primite de către SC ”Umaneţ Leonid” SRL şi Leonid Umaneţ, ultimul a ipotecat băncii bunuri imobile evaluate de părţi la preţul de 1352600 lei.
Susţine că SC ”Umaneţ Leonid” SRL şi Leonid Umaneţ nu-şi onorează obligaţiile contractuale privind rambursarea creditelor primite şi achitarea dobânzii calculate pentru utilizarea lor, încălcând astfel prevederile contractelor de credit menţionate şi prevederile legislaţiei în vigoare privind executarea obligaţiilor. 1 Relatează că la situaţia din 16 martie 2011 datoria SC ”Umaneţ Leonid” SRL faţă de bancă constituia suma de 77769,75 lei. Solicită adoptarea unei hotărâri judecătoreşti privind deposedarea lui Leonid Umaneţ şi Svetlana Umaneţ de terenul pentru construcţii cu suprafaţa de 0,2168 ha, casa de locuit individuală cu suprafaţa de 182,1 m2, construcţia accesorie de 22,8 m2, construcţia accesorie cu suprafaţa de 6,8 m2, situate pe adresa: mun.
Chişinău, com. Bubuieci, s. Bîc, str. Grădinarilor 137 ”A”, înregistrate în Registrul bunurilor imobile la Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău, filiala ÎS ”Cadastru” sub numerele cadastrale: 0142407.070, 0142407.070.01, 0142407.070.02 şi respectiv 0142407.070.03, cu transmiterea lor în posesia BC ”Moldova-Agroindbank” SA pentru a fi vândute forţat şi evacuarea lui Leonid Umaneţ, Svetlana Umaneţ, Oleg Umaneţ, Vladimir Umaneţ şi Irina Umaneţ a altor persoane şi a bunurilor din imobilele menţionate, încasarea de la Vladimir Umaneţ în beneficiul BC ”Moldova-Agroindbank” SA a cheltuielilor privind achitarea taxei de stat în sumă de 1256,24 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun.
Chişinău din 06 octombrie 2011 acţiunea a fost admisă, s-a hotărât a deposeda silit pe Leonid Umaneţ, Svetlana Umaneţ, Oleg Umaneţ, Vladimir Umaneţ şi Irina Umaneţ cu transmiterea în posesia BC ”Moldova-Agroindbank” SA bunurile imobile: - teren pentru construcţii cu suprafaţa de 0,2168 ha (nr. cadastral 0142407.070), - casa de locuit individuală cu suprafaţa de 182,1 m2 (nr. cadastral 0142407.070.01), - construcţiile accesorii cu suprafaţa de 22,8 m2 (nr. cadastral 0142407.070.02) şi de 6,8 m2 (nr. cadastral 0142407.070.03), situate în mun. Chişinău, com.
Bubuieci, str. Grădinarilor, 137 ”A”, evaluate de părţi la preţul total de 1352600 lei pentru a fi vândute forţat, în scopul stingerii silite a obligaţiunilor pecuniare a pârâtului Leonid Umaneţ şi a intervenientului accesoriu SRL ”Umaneţ Leonid” asumate conform contractelor de credite nr. S06017 din 18 ianuarie 2006 şi nr. S08367 din 09 octombrie 2008, care la 16 martie 2011 au constituit suma de 173478,33 lei şi suma de 77769,75 lei, corespunzător, Leonid Umaneţ, Svetlana Umaneţ, Oleg Umaneţ, Vladimir Umaneţ, Irina Umaneţ, precum şi alte persoane împreună cu bunurile lor, au fost evacuate din casa de locuit individuală cu suprafaţa de 182,1 m2 şi construcţii accesorii, precum şi de pe terenul aferent cu suprafaţa de 0,2168 ha, amplasate în mun.
Chişinău, com. Bubuieci, str. Grădinarilor, 137 ”A”, fără acordarea unui altui spaţiu de locuit, s-a încasat de la Leonid Umaneţ şi Svetlana Umaneţ, în mod solidar, în beneficiul BC ”Moldova-Agroindbank” SA suma de 1256,24 lei cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 noiembrie 2012 a fost admis apelul declarat de apelantul Leonid Umaneţ cu scutirea acestuia de la plata taxei de stat, casată hotărârea primei instanţe cu restituirea pricinii spre rejudecare în aceeaşi instanţă, în alt complet de judecători. Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 20 martie 2013 cererea de chemare în judecată a fost admisă integral, fiind deposedat silit Leonid Umaneţ, Svetlana Umaneţ, Oleg Umaneţ, Vladimir Umaneţ şi Irina Umaneţ cu transmiterea în posesia BC ”Moldova-Agroindbank” SA bunurile imobile: - teren pentru construcţii cu suprafaţa de 0,2168 ha.
(nr. cadastral - 0142407.070), - casa de locuit individuală cu suprafaţa de 182,1 m2 (nr. cadastral - 0142407.070.01), - construcţiile accesorii cu suprafaţa de 22,8 m2 (nr. cadastral 0142407.070.02) şi de 6,8 m2 (nr. cadastral 0142407.070.03), situate în mun. Chişinău, com. Bubuieci, str. Grădinarilor, 137 „A”, evaluate de părţi la preţul total de 1352600 lei, pentru a fi vândute forţat, în scopul 2 stingerii silite a obligaţiunilor pecuniare a pârâtului Leonid Umaneţ şi a intervenientului accesoriu SRL ”Umaneţ Leonid” asumate conform contractelor de credite nr. S06017 din 18 ianuarie 2006 şi nr. S08367 din 09 octombrie 2008, Leonid Umaneţ, Svetlana Umaneţ, Oleg Umaneţ, Vladimir Umaneţ, Irina Umaneţ precum şi alte persoane împreună cu bunurile lor, fiind evacuate din casa de locuit individuală cu suprafaţa de 182,1m2 şi construcţii accesorii, precum şi de pe terenul aferent cu suprafaţa de 0,2168 ha, amplasate în mun.
Chişinău com. Bubuieci, str. Grădinarilor, 137 ”A”, fiind încasat de la Leonid Umaneţ şi Svetlana Umaneţ, în mod solidar, în beneficiul BC ”Moldova- Agroindbank” SA suma de 1256,24 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. La 24 aprilie 2013, Leonid Umaneţ a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii contestate cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013 a fost restituită apelantului Leonid Umaneţ cererea de apel, fiind remise acestuia cererea de apel cu toate înscrisurile anexate la ea. La 03 ianuarie 2014, Leonid Umaneţ a declarat recurs nemotivat împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a încheierii contestate cu remiterea pricinii către Curtea de Apel Chişinău pentru examinarea apelului.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerând- o neîntemeiată. Susţine că respingerea cererii de apel a fost motivată prin faptul că aceasta a fost depusă peste termen. Menţionează că recursul motivat va fi depus după ce va lua cunoştinţă cu încheierea motivată a Curţii de Apel Chişinău. În conformitate cu art. 425 al CPC RM, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind recursul, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge recursul şi a menţine hotărârea primei instanţe din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din conţinutul recursului declarat de Leonid Umaneţ rezultă că acesta invocă dezacordul cu încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013, considerând-o neîntemeiată. Totodată, instanţa de recurs constată că recursul depus de către Leonid Umaneţ este unul nemotivat, care nu conţine esenţa şi temeiurile declarării, argumentul ilegalităţii sau netemeiniciei încheierii atacate.
Prin urmare, în lipsa acestor caracteristici ale recursului instanţa de recurs este în imposibilitatea de a verifica legalitatea încheierii contestate. Instanţa de recurs remarcă că, deşi recurentul a indicat la faptul că motivele desfăşurate ale cererii de recurs vor fi expuse suplimentar, recursul motivat nu a fost depus, aspect ce impune respingerea unui asemenea recurs. 3 Or, din materialele dosarului rezultă cu certitudine că copia încheierii contestate a fost expediată în adresa lui Leonid Umaneţ la 23 ianuarie 2014 (f. d. 161), prin urmare ultimul, trebuia să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanţă prin depunerea unui recurs motivat.
Distinct de cele relatate, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Leonid Umaneţ şi a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de Leonid Umaneţ. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Băncii Comerciale ”Moldova-Agroindbank” Societate pe Acţiuni împotriva lui Leonid Umaneţ, Svetlana Umaneţ, Oleg Umaneţ, Vladimir Umaneţ, Irina Umaneţ cu privire la executarea silită a dreptului de ipotecă prin transmiterea în posesiune a bunului ipotecat, evacuarea tuturor persoanelor şi bunurilor acestora.
Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 4