- Dosarul nr.
- 2r-209/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 februarie 2014
- Părțile
- ÎMGFL-4 vs Padgurschii Alexei
- Pe scurt
- Restituirea cererii de apel - depus peste termen
2r-209/14 — Încasarea datoriei
prima instanţă: T. Stelian dosarul nr. 2r-209/14 instanţa de apel: B. Bîrcă, T. Pelin, M. Ciugureanu DECIZIE 19 februarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de către Podgurschi Alexei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ-4 împotriva lui Podgurschi Alexei, intervenient accesoriu Societatea pe Acţiuni „Termocom”, cu privire la încasarea datoriei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2013, prin care a fost restituit apelul depus de Asociaţia Obştească „Protecţia Consumatorilor” în interesele lui Podgurschi Alexei, c o n s t a t ă La 21 ianuarie 2013 ÎMGFL-4 a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Podgurschi Alexei, intervenient accesoriu SA „Termocom”, cu privire la încasarea datoriei pentru serviciile comunale.
In motivarea acţiunii reclamantul a indicat că pîrîtul Podgurschi Alexei la situaţia lunii noiembrie 2012 a acumulat o datorie pentru energia termică livrată de SA „Termocom” în sumă de 18 500,95 lei Solicită reclamantul încasarea de la pîrît în beneficiul său a datoriei în sumă de 18 500,95 lei, precum şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 22 mai 2013 acţiunea a fost admisă, încasîndu-se de la Podgurschi Alexei în beneficiul ÎMGFL-4 datoria pentru neachitarea serviciilor comunale (energia termică consumată) în sumă de 18 500,95 lei, precum şi cheltuieli de judecată ce constau din taxa de stat în mărime de 555,03 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2013 cererea de apel depusă de către AO „Protecţia Consumatorilor” în interesele lui Podgurschi Alexei a fost restituită în temeiul art. 369 al.
(1) lit. b) CPC, ca fiind depusă tardiv. Podgurschi Alexei a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel din 05 noiembrie 2013, solicitînd admiterea recursului şi casarea încheierii recurate. Recurentul în motivarea recursului a invocat că în şedinţa din 22 mai 2013 cînd a fost pronunţată hotărîrea primei instanţe, dînsul nu a fost prezent, deoarece nu a cunoscut despre data şi ora şedinţei de judecată. Din acest motiv nu s-a adresat în termen cu apel. Consideră recurentul că a depus în termen cererea de apel, invocînd că la data de 17 septembrie 2013 a primit înştiinţarea de la Judecătoria Botanica care confirmă că i se expediază hotărîrea motivată pentru cunoştinţă. Astfel, a fost înştiinţat oficial la data de 17 septembrie 2013, iar apelul a depus la 13 septembrie 2013, prin urmare termenul de 30 de zile de depunere a apelului a nu a fost încălcat.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 362 al. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. S-a constatat că la 22 mai 2013 a fost pronunţat dispozitivul hotărîrii primei instanţe. Cererea de apel a fost depusă de AO „Protecţia Consumatorilor” în interesele lui Podgurschi Alexei la 13 septembrie 2013, cu omiterea termenului de declarare a apelului prevăzut de lege.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2013 cererea de apel depusă de către AO „Protecţia Consumatorilor” în interesele lui Podgurschi Alexei a fost restituită în temeiul art. 369 al. (1) lit. b) CPC, ca fiind depusă tardiv. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră încheierea contestată legală din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 369 al. (1) lit. b) CPC, instanţa de apel restituie, printr- o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Materialele dosarului atestă că hotărîrea primei instanţe a fost emisă la 22 mai 2013, în lipsa lui Podgurschi Alexei.
Însă, dînsul a fost prezent la şedinţa de judecată anterioară din data de 15 aprilie 2013, cînd a fost anunţat că şedinţa se amînă pentru data de 22 mai 2013. Prin urmare, Podgurschi Alexei avea cunoştinţă despre examinarea pricinii pentru data de 22 mai 2013 şi urma să se folosească cu bună-credinţă de drepturile şi obligaţiile sale procedurale şi să se intereseze despre rezultatul examinării pricinii. 2 Or, conform art. 61 CPC, părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. În astfel de circumstanţe, instanţa de recurs consideră că apelul fiind depus la 13 septembrie 2013 se consideră a fi depus în afara termenului legal pentru declararea apelului.
Recurentul-apelant nu a solicitat repunerea în termen a apelului. În astfel de circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră justă încheierea prin care s-a dispus restituirea cererii de apel ca fiind depusă tardiv. Acest fapt impune necesitatea respingerii recursului şi menţinerii încheierii Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2013. Nu pot fi reţinute argumentele recurentului, precum că termenul de depunere a apelului se calculează din momentul primirii hotărîrii motivate. Aceasta se combate prin faptul că art. 362 CPC prevede expres că termenul de declarare a apelului de 30 de zile începe să curgă de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii şi nu a hotărîrii integrale.
Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Podgurschi Alexei. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ-4 împotriva lui Podgurschi Alexei, intervenient accesoriu Societatea pe Acţiuni „Termocom”, cu privire la încasarea datoriei.
Decizia este irevocabilă de la momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 3