2ra-1289/17 — încasarea datoriei

prima instanță: S. Papuha dosarul nr. 2ra-1289/17

instanța de apel: M. Ciugureanu, I. Cotruță, L. Popova

Î N C H E I E R E

06 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Ion Druță

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Proneachin

Victor și Peceriga Valeria, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 martie

2017,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea

Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 18 din Chișinău, intervenient accesoriu

societatea pe acțiuni „Termocom” împotriva lui Proneachin Victor și Peceriga Valeria

cu privire la încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată,

c o n s t a t ă

La 26 septembrie 2014 Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului

Locativ nr. 18 din Chișinău (în continuare – ÎMGFL nr. 18), intervenient accesoriu

societatea pe acțiuni „Termocom” (în continuare – SA „Termocom”) a înaintat cerere de

chemare în judecată împotriva lui Proneachin Victor și Peceriga Valeria cu privire la

încasarea datoriei și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că, în baza contului personal deschis pe numele

pîrîților SA „Termocom” a livrat energie termică, iar pîrîții nu au achitat serviciile

prestate și la 01 iulie 2014 s-a acumulat datoria de 1489,37 de lei pentru energia

termică.

În urma concretizărilor, solicită încasarea de la pîrîți în mod solidar a datoriei în

sumă de 3293,80 de lei și taxa de stat în sumă de 270 de lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 24 iunie 2016 s-a admis

acțiunea, s-a încasat în mod solidar de la Peceriga Valeria și Proneachin Victor în

beneficiul ÎMGFL nr. 18 datoria conform situației zilei de 17 martie 2016, în sumă de

3293,80 de lei și cheltuielile de judecată formate din achitarea taxei de stat la înaintarea

acțiunii în sumă de 270 de lei, iar în total suma de 3563,80 de lei.

În susținerea poziției, prima instanță a reținut că pîrîții au acceptat prestarea

serviciilor de către ÎMGFL nr. 18, iar primii fiind informați prin intermediul facturilor

lunare despre îndeplinirea obligațiilor, nu și-au executat pînă în prezent.

Prima instanță a constatat că pe parcursul examinări cauzei, pîrîții nu au invocat

termenul de prescripție, iar instanța din oficiu nu este în drept să aplice prevederile art.

271 din Codul civil. Ba mai mult, pîrîții achită periodic datoriile, apărînd astfel

întreruperea termenului de prescripție extinctivă.

1

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2017 s-a respins ca neîntemeiat

apelul declarat de Proneachin Victor și Peceriga Valeria și s-a menținut hotărârea

Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 24 iunie 2016.

La 15 mai 2017 Proneachin Victor și Peceriga Valeria au declarat recurs împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 martie 2017, solicitînd admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe cu pronunțarea unei noi

hotărîri de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului a invocat că calculele prezentate de intimat nu corespund

realității, deoarece sunt prezentate de ÎM „Infocom”, care nu este parte în proces.

Afirmă, că între părți nu există un contract semnat în conformitate cu prevederile

pct.17 din Regulamentul cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative,

comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile

deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire și alimentare cu apă,

aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.191 din 19 februarie 2002 (în continuare –

Regulamentul nr.191/2002) și a art.970 din Codul civil.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul este inadmisibil pentru următoarele motive.

Potrivit art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă asupra admisibilității

recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din oficiu

și în toate cazurile.

2

În conformitate cu art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Conform art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul reține că recursul a fost declarat în termen, deoarece din materialele

cauzei nu se poate desprinde momentul comunicării deciziei Curții de Apel Chișinău

din 15 martie 2017 (f.d. 103-106), însă aceasta a fost expediată părților prin scrisoarea

nr. 4039 din 00 aprilie 2017 (f.d. 107), iar recursul a fost declarat la 15 mai 2017, fapt

confirmat prin amprenta sigiliului aplicată pe cererea de recurs (f.d.109-110).

Argumentele din recurs precum că calculele prezentate de intimat nu corespund

realității, deoarece sunt prezentate de ÎM „Infocom”, care nu este parte în proces, nu pot

fi reținute, deoarece acestea poartă un caracter declarativ și exprimă o atitudine vagă, iar

potrivit pct.2.3 din Conceptul privind restructurarea corporativă, instituțională și

financiară a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică din mun. Chișinău,

anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.983 din 22 decembrie 2011, Întreprinderea

municipală SA “Apă-Canal Chișinău” este responsabilă pentru furnizarea apei către SA

“Termocom”, SA “CET-1” și SA “CET-2”. Întreprinderea dispune de centrale termice

și furnizează apă și energie termică în unele sectoare ale municipiului Chișinău.

Facturarea consumatorilor este făcută de către Întreprinderea Municipală “Infocom”.

Gestionarii fondului locativ (întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ,

asociațiile proprietarilor de locuințe privatizate, cooperativele de construcție locative) se

ocupă de gestionarea sistemelor de încălzire centralizată în cadrul blocurilor locative,

precum și de împărțirea proporționată a valorilor de consum a fiecărui bloc.

Cu referire la cele invocate de recurenți precum că, între părți nu există un contract

semnat în conformitate cu prevederile pct.17 din Regulamentul nr.191/2002 și a art.970

din Codul civil, instanța de recurs nu le poate reține, deoarece prestatorii serviciilor

comunale pot pretinde încasarea sumelor pentru prestarea serviciilor în lipsa

contractelor cu beneficiarii, doar pentru serviciile prestate real, or potrivit pct. 10 din

același Regulament, volumul energiei termice supuse achitării de către populație se

stabilește conform datelor contoarelor termice instalate în blocurile locative, iar în lipsa

lor, începînd cu 1 ianuarie 2003 și pînă la finele procesului de instalare a contoarelor

termice în blocurile locative – costul se stabilește conform costului mediu de încălzire a

1 m2 de suprafață încălzită a locuințelor tuturor blocurilor necontorizate ale fondului

locativ.

Ba mai mult, potrivit art. 514 din Codul civil, obligațiile se nasc din contract, fapt

ilicit (delict) și din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condițiile legii, iar

art. 210 alin.(2) din aceeași lege, prevede că, în cazul în care, conform legii sau învoielii

între părți, actul juridic trebuie încheiat în scris, el poate fi încheiat atît prin întocmirea

unui singur înscris, semnat de părți, cît și printr-un schimb de scrisori, telegrame,

telefonograme, altele asemenea, semnate de partea care le-a expediat. Prin urmare,

forma scrisă a contractului de prestări de servicii, este acoperită de normele citate supra.

În acest sens, instanța de recurs constată că, argumentele invocate în cererea de

recurs în esența lor, sînt expuse asupra circumstanțelor de fapt și nu de drept și

3

constituie opinia recurenților față de soluția adoptată în cauză însă acestea au fost deja

supuse examinării și aprecierii juste de către instanța de apel prin prisma art. 130 și 139

din Codul de procedură civilă, în raport cu dispozițiile art. 118 din aceeași legea, fiindu-

le oferite concluziile de rigoare și respectiv nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs,

iar actele normative vizate au fost interpretate și aplicate elocvent de instanța de apel

prin prisma circumstanțelor importante ale cauzei.

Completul concluzionează că, din conținutul cererii de recurs nu rezultă existența

unuia din temeiurile legale de recurs, deoarece recursul devoluează exclusiv

circumstanțe de drept ale pricinii, iar forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul

dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii ar putea fi

încadrate în temeiul prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă,

aplicabil doar procedurii de apel, însă asemenea temei nu se regăsește în art. 432 din

Codul de procedură civilă aplicabil recursului.

Astfel, instanța de recurs notează că, recurenții nu au invocat niciun argument

plauzibil ce ar pune la îndoială legalitatea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei

instanțe.

În acest sens, completul reamintește prin prisma jurisprudenței CEDO, fosta

Comisie a arătat că „… art. 6 §1 al Convenției, nu impune motivarea în detaliu a unei

decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca

fiind lipsit de șanse de succes” (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană

a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanțele inferioare au

examinat cauza sub toate aspectele, au verificat și au apreciat corect probele prezentate,

iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432

alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de Proneachin Victor și Peceriga Valeria, în baza art. 433 lit.

a) din Codul de procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de Proneachin Victor și Peceriga Valeria, se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Ion Druță

4