- Dosarul nr.
- 3ra-209/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 februarie 2014
- Părțile
- SRL Lina Capital vs Inspectoratul Fiscal de Stat Chişinău
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-209/14 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: I.Stepanov nr.3ra-209/14 instanţa de apel: V.Pruteanu, M.Guzun, I.Cimpoi ÎNCHEIERE 19 februarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Lina Kapital” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun.Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 21 iunie 2013 c o n s t a t ă La 20 noiembrie 2012 SRL „Lina Kapital” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun.Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii a invocat că, SRL „Lina Kapital” a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale al RM la data de 15 februarie 1993 cu nr. 1002600043093. Întreprinderea deţine certificat de plătitor de TVA nr.0307061 din 01 iulie 1998. Prin decizia nr.90/A/7 din 07 septembrie 2012, de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău s-a decis anularea înregistrării subiectului impunerii cu TVA a SRL „Lina Kapital”c/f 1002600043093 şi a certificatului ca plătitor TVA nr.0307061 din 01 iulie 1998. Menţionează că decizia nominalizată a fost adoptată fără prezenţa conducătorului SRL „Lina Kapital”, în baza actului de control privind verificarea faptică nr.1-567907 din 07 septembrie 2012, întocmit de către inspectorul fiscal al secţiei antifraudă fiscală şi planificare controlului DGCF a Inspectoratului Fiscal de Stat mun.Chişinău care a constatat, că, informaţia privind oficiul de pe str.Cetatea Albă nr.17/1, mun.Chişinău, prezentată de către întreprindere, în conformitate cu art.8 alin.(2) lit.b) din Codul Fiscal este neveridică.
Susţine că art.113 alin.(2) lit.c) al Codului Fiscal prevede că Serviciul Fiscal de Stat este în drept să anuleze de sine stătător înregistrarea contribuabilului TVA, în cazul în care, informaţia prezentată, în conformitate cu art.8 alin.(2) lit.b)de către subiectul impunerii este neveridică. În speţă, nu poate fi vorba despre prezentarea unei informaţii neveridice, deoarece este demonstrat contrariul prin certificatul nr.721 din 05 iunie 2012 eliberat de către DAF Botanica şi corespondenţa cu SRL „Mobimax Prim”. Susţine că decizia nr.90/A/7 din 07 septembrie 2012 a fost primită de către SRL „Lina Kapital” la 19 septembrie 2012, iar la 21 septembrie 2012 a fost depusă la IFS mun.Chişinău cerere prealabilă prin care s-a solicitat anularea deciziei.
Prin scrisoarea nr.01-6/7-10/238 din 30 octombrie 2012, Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău a dat un răspuns evaziv, fiind dat totodată şi un răspuns la o altă cererea de a reclamantului. Solicită reclamantul anularea deciziei nr.90/A/7 din 07 septembrie 2012 a Inspectoratului Fiscal de Stat mun.Chişinău cu privire la anularea ca plătitor de TVA a SRL „Lina Kapital”, precum şi obligarea pîrîtului de a restabili SRL „Lina Kapital” ca plătitor de TVA. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 21 iunie 2013 acţiunea a fost admisă parţial, fiind anulată decizia Inspectoratului Fiscal de Stat mun.Chişinău nr.90/A/7 din 07 septembrie 2012 cu privire la anularea ca plătitor de TVA.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2013 a fost respins apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 21 iunie 2013. La 23 decembrie 2013 Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului a indicat că instanţa de apel judecînd apelul a trecut superficial asupra argumentelor invocate de către IFS mun.Chişinău şi materialului probator anexat la dosar, fără a examina legalitatea şi temeinicia hotărîrii supuse apelului sub toate aspectele, în raport cu regulile şi legislaţia ce guvernează litigiul în cauză.
Prin controlul fiscal efectuat la 07 septembrie 2009 s-a stabilit că informaţia prezentată de SRL „Lina Kapital” cu privire la sediul său, în conformitate cu art.8 alin.(2) lit.b) Codul Fiscal este neveridică, astfel că IFS mun.Chişinău a iniţiat procedura de anulare a înregistrării în calitate de plătitor TVA conform art.113 alin.(2) lit.c) din Codul Fiscal Totodată temei pentru anulare a servit scrisoarea din 07 septembrie 2009 a SRL „Mobimax Prim” de la care intimatul închiriază spaţiul respectiv şi prin care se adevereşte că contractul de locaţiune a fost reziliat unilateral cu data de 01 august 2012. Studiind temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil.
În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun.
Chişinău în esenţa lor sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Aici, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun.
Chişinău ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat