Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-218/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
13 februarie 2014
Părțile
Grişca Galina vs Primăria satului Gura Camencii raionul Floreşti
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-218/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: I. Goncearuc dosarul nr.3ra-218/14 instanţa de apel: Iu. Grosu A. Corcenco, D. Corolevschi ÎNCHEIERE 13 februarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Iuliana Oprea, Sveatoslav Moldovan examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Grişca Galina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Grişca Galina împotriva Consiliului com. Gura-Camencii r-l Floreşti cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 31 octombrie 2013 c o n s t a t ă La data de 07 decembrie 2012 Grişca Galina a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului com.

Gura-Camencii r-l Floreşti cu privire la contestarea actului administrativ. In motivarea acţiunii reclamanta Grişca Galina a menţionat că, prin decizia Consiliului com. Gura-Camencii r-l Floreşti nr. 07-16 din 14 decembrie 2010 a fost desemnat Primarul Beiu Mihail în calitate de reprezentant al autorităţii publice locale în componenţa comisiei de concurs pentru ocuparea funcţiei de director al gimnaziului Gura-Camencii r-l Floreşti. Consideră că această decizie contravine legislaţiei, deoarece la acel moment funcţia de director al gimnaziului nu a fost vacantă. Reclamanta Grişca Galina solicită anularea deciziei Consiliului com. Gura- Camencii r-l Floreşti nr. 07-16 din 14 decembrie 2010. Prin hotărârea judecătoriei Floreşti din 27 mai 2013 acţiunea s-a respins ca fiind nefondată.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 31 octombrie 2013 s-a respins apelul declarat de Grişca Galina şi s-a menţinut hotărârea primei instanţe. 1 La 30 decembrie 2013 Grişca Galina a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 31 octombrie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti cu pronunţarea unei noi hotărîri privind admiterea acţiunii. În motivarea recursului a invocat, că instanţele de judecată au încălcat normele de drept material. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. În conformitate cu art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii 2 Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate. Argumentele invocate în recurs că, instanţele de judecată au încălcat normele de drept material nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative şi nu au suport legal, iar instanţa de apel corect a raportat normele de drept aplicate la circumstanţele de fapt ale pricinii civile în cauză. Or, recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt, iar în conformitate cu art. 440 Cod de procedură civilă, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă.

Circumstanţele cauzei au fost determinate de instanţele de judecată şi apreciate corect cu argumentări adecvate bazate pe normele de drept ce reglementează raportul juridic în litigiu. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţele au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele recurentului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Grişca Galina ca inadmisibil. În conformitate cu art.432, art.433, art.440 CPC, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Grişca Galina se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.