3ra-188/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă – A. Us dosarul nr. 3ra-188/14 instanţa de apel – N. Craiu, A. Minciuna, L. Bulgac ÎNCHEIERE 12 februarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarate de către Potînga Veaceslav în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Potînga Veaceslav împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de Consiliul Superior al Procurorilor, casată hotărârea Judecătoriei Râşcani mun.

Chişinău din 14 iunie 2013 şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 08 noiembrie 2012, Potînga Veaceslav a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Superior al Procurorilor cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că prin Hotărârea Colegiului disciplinar pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor din 29 iunie 2012, procedura disciplinară în privinţa procurorului în procuratura raionului Nisporeni a fost încheiată, din motivul inoportunităţii aplicării sancţiuni disciplinare. Analizând materialele Secţiei securitate interne a Procuraturii Generale privind procedura disciplinară, Colegiul disciplinar a stabilit că la 14 noiembrie 2011 de către organul de urmărire penală a fost pornită urmărirea penală în temeiul art. 171 alin. (3) lit. b) Cod Penal pe faptul violului unei minore săvârşit prin constrângere fizică şi psihică.

Cauza penală a fost dispusă în conducerea procurorului în procuratura r-lui Nisporeni Potînga Veaceslav. La fiind indicat că ulterior, prin ordonanţa procurorului Potînga Veaceslav, a fost dispusă încetarea urmăririi penale în legătură cu împăcarea părţilor.

Menţionează că Colegiul disciplinar a constatat că încetarea urmăririi penale s-a dispus în temeiul art. 109 Cod Penal, datorită împăcării părţilor şi a considerat inoportună aplicarea sancţiunii disciplinare, limitându-se doar la examinarea în şedinţă a materialelor de procedură, statuând lipsa încălcărilor sau abaterilor disciplinare în cadrul examinării cauzei penale nr. 2011240289. La 16 august 2012, Hotărârea Colegiului disciplinar din 29 iunie 2012 a fost contestată de către iniţiatorul procedurii disciplinare Adrian Mircos, procuror-şef al secţiei control a urmăririi penale a Procuraturii Generale, care a solicitat casarea hotărârii supuse contestării şi aplicarea în privinţa procurorului în procuratura r-lui Nisporeni, Potînga Veaceslav a sancţiunii disciplinare - mustrare.

Invocă că prin Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor din 09 octombrie 2012, contestaţia a fost admisă, cu dispunerea modificării hotărârii Colegiului disciplinar şi aplicarea sancţiunii disciplinare sub formă de mustrare în privinţa procurorului în procuratura r-lui Nisporeni Potînga Veaceslav, care i-a fost adusă la cunoştinţă la 29 octombrie 2012. Invocă dezacordul cu Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor din 09 octombrie 2012, deoarece contestaţia declarată de către iniţiatorul procedurii disciplinare – Adrian Mircos, împotriva Hotărârii Colegiului disciplinar din 29 iunie 2012, nu i-a fost înmânată şi respectiv nu i s-a oferit posibilitatea de a face cunoştinţă cu conţinutul acesteia, pentru a avea posibilitatea de a combate după caz, unele argumente invocate în contestaţie.

Consideră că Consiliul Superior al Procurorilor nu a îndeplinit aceste prevederi ale legii ceia ce este echivalent cu nerezolvarea fondului cauzei, fapt ce atrage după sine nulitatea Hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor din 09 octombrie 2012. Menţionează că motivele reflectate la iniţierea procedurii disciplinare sunt declarative nefiind probate, mai mult că, pe cauza penală sus indicată, până la moment nu există o hotărâre, cauza penală aflându-se pentru exercitarea urmării penale în procuratura r-lui Străşeni. Susţine că partea vătămată în cauza penală, a declarat că dânsa a întreţinut relaţii sexuale cu învinuitul, benevol. Raportul de expertiză efectuat pe marginea constatării infracţiunii date, a stabilit că ultima nu avea careva leziuni corporale caracteristice violului.

De asemenea consideră că motivele invocate referitor la neexecutarea acţiunilor de urmărire penală sub formă de confruntări, ridicare de haine, cât şi a probelor biologice, sunt acţiuni care fiind efectuate de organul de urmărire penală întrau în contradicţie cu prevederile art. 113 alin. (1) CPP. Astfel, în urma audierii părţii vătămate şi a învinuitului, în declaraţiile acestora nu existau careva divergenţe, acestea fiind similare după sensul expus. În acest sens, consideră că efectuarea confruntărilor la caz nu a fost necesară. Mai indică că iniţiatorul procedurii disciplinare Adrian Mircos, a invocat obligativitatea numirii unei expertize medico-legale a părţii vătămate, încare care nu era necesară, susţinând că în cadrul urmăririi penale, a fost stabilit cu certitudine vârsta părţii vătămate cit şi capacitatea acesteia de a percepe just împrejurările ce au importantă pentru cauza penală.

Totodată, invocă aceste circumstanţe la examinarea cererii de împăcare depusă de reprezentantul legal şi partea vătămată, la data de 01 decembrie 2012, în colaborare cu probele acumulate pe dosarul penal, nu existau probe care ar fi împiedicat încetarea urmăririi penale în conformitate cu art. 109 Cod Penal. Întru argumentarea poziţiei privind anularea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-220/12 din 09 octombrie 2012, Potînga Veaceslav face referire şi la prevederile art. 209 alin. (2) Codul Muncii al RM, care prevede că sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată după expirarea a 6 luni din ziua comiterii abaterii disciplinare. În acest context, menţionează că dânsul nu a comis nici o abatere, însă chiar şi în cazul în care Consiliul Superior al Procurorilor în cadrul şedinţei din 09 octombrie 2012 a ajuns la concluzia încălcărilor, urma să înceteze procedura pe motivul expirării termenului de prescripţie.

Susţine că Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nu poate fi considerată legală şi întemeiată, acesta urmând a fi declarată nulă cu menţinerea Hotărârii Colegiului disciplinar pe lângă Consiliul Superior al procurorilor din 29.06.2012. Solicită anularea hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12-220/12 din 09 octombrie 2012, emisă în privinţa procurorului sa. Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 14 iunie 2013 acţiunea a fost admisă şi anulată la ilegală hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr. 12- 220/12 din 09 octombrie 2012. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013 a fost admis apelul declarat de Consiliul Superior al Procurorilor, casată integral hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost respinsă.

La 14 decembrie 2013, Potînga Veaceslav a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat că instanţa de apel la examinarea cererii de apel nu s-a expus asupra tuturor motivelor ce au fost invocate în contestaţia depusă în prima instanţă şi au stat la baza hotărârii primei instanţe, singurul motiv pentru admiterea apelului Consiliului Superior al Procurorilor, a fost expunerea sumară a prevederilor art. 119 a Legii cu privire la procuratură, prin care sunt stabilite termenele de aplicare a sancţiunii disciplinare.

Menţionează că la 09 octombrie 2012 fiind prezent la şedinţa Consiliului Superior al Procurorilor a înţeles că se examinează contestaţia declarată de către iniţiatorul procedurii disciplinare, împotriva Hotărârii Colegiului disciplinar din 29 iunie 2012. Indică că contestaţia dată nu i-a fost înmânată şi nici nu i-a fost oferită posibilitatea de a face cunoştinţă cu conţinutul acesteia, pentru a avea posibilitatea de a se expune asupra argumentelor invocate, condiţie pe care o consideră ca fiind privativă de dreptul de a se apăra şi a prezenta probe ce ar confirma nevinovăţia.

În aceste condiţii, consideră că Consiliul Superior al Procurorilor nu a îndeplinit aceste prevederi ale legii şi în acest sens invocă nulitatea Hotărârii Consiliului Superior al Procurorilor din 09 octombrie 2012. Motivele invocate la iniţierea procedurii disciplinare le apreciază ca fiind declarative şi neprobate, susţinând că iniţiatorul procedurii disciplinare a contestat Hotărârea Colegiului disciplinar din 29 iunie 2012, cu încălcarea termenului, fără a solicita repunerea în termenul omis şi fără a anexa un act confirmativ prin care acesta a fost în imposibilitate de a o contesta în termenul prevăzut de art. 96 din Legea cu privire la procuratură.

Recurentul făcând referire la art. 57 alin.(3) şi art. 56 alin. (2) din Legea cu privire la procuratură, consideră că adoptarea de către procuror a unei hotărâri în cadrul urmăririi penale, prin expunerea opiniei sale de către procuror, nu poate servi ca temei la aplicarea sancţiunii disciplinare în privinţa unui procuror, fapt pentru care vinovăţia procurorului urma să fie stabilită printr-o sentinţă de condamnare definitivă a instanţei de judecată referitor la cazul examinat. Remarcă că motiv pentru aplicarea sancţiunii disciplinare au stat prevederile art. 61 lit. b) a Legii cu privire la procuratură, asemenea prevederi fiind expuse şi în art. 22 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului pe care Curtea Constituţională le-a declarat ca neconstituţionale, menţionând neclaritatea noţiunii „interpretarea neuniformă a legislaţiei”.

Astfel, indică că, norma legală în partea ce tine de recunoaşterea interpretării neuniforme a legislaţiei din neglijenţă gravă ca o abatere disciplinară nu este clară şi previzibilă. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Potînga Veaceslav nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Potînga Veaceslav, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Potînga Veaceslav ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Potînga Veaceslav se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov