3ra-1298/13 — Anularea ordinului de aplicare a sancţiunii disciplinare

prima instanţă – Şt. Niţă dosarul nr. 3ra-1298/13 instanţa de apel – L. Popova, A. Doga, Sv. Caitaz ÎNCHEIERE 15 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Saachian Ruslan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Saachian Ruslan împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la anularea ordinului de aplicare a sancţiunii disciplinare, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 aprilie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, casată hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 12 februarie 2013 şi emisă o nouă hotărâre de respingere a acţiunii. constată: La 13 decembrie 2012, Saachian Ruslan a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerul Afacerilor Interne al RM cu privire la anularea ordinului de aplicare a sancţiunii disciplinare. În motivarea acţiunii indică că prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne al RM nr. 255 ef din 14 iunie 2012, fiind în funcţie de şef al Secţiei Poliţie Criminală a Comisariatului General de Poliţie mun. Chişinău, a fost sancţionat disciplinar cu mustrare. Invocă că pârâtul la 18 mai 2012, a iniţiat o anchetă de serviciu în vederea stabilirii rolului conducerii Comisariatului General de Poliţie mun.

Chişinău la realizarea executării cu stricteţe de către subordonaţi a prevederilor legale, atât în cadrul serviciului, cât şi în afara acestuia, ca urmare a înregistrării unui număr considerabil de încălcări disciplinare şi a actelor de corupţie din partea colaboratorilor de poliţie ai comisariatelor de poliţie din sectoarele mun. Chişinău subordonate Comisariatului General. Menţionează că Ruslan Rusu şi Gorea Vitalie prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne al RM nr. 202 ef din 14 mai 2012, au fost sancţionaţi disciplinar cu 1 concedierea din organele afacerilor interne, în conformitate cu art. 21 pct. 7 al Legii cu privire la poliţie, pentru săvârşirea unei singure fapte grave, care a prejudiciat considerabil interesele publice, drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor pentru un pretins act de corupţie.

Susţine că Direcţia Securitate Internă a efectuat o anchetă de serviciu pe faptul extorcării de către Rusu Ruslan şi Gorea Vitalie a mijloacelor băneşti de la Reka Marianna şi Omer Dervisoglullari în scopul netragerii acestora la răspundere penală şi nepornirii urmării penale pe faptul traficului de fiinţe umane. Indică că Procuratura Anticorupţie a pornit cauza penală, conform elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 324 alin. (3) lit. b ) CP, în cadrul căreia s- a stabilit că la 09 mai 2012, contrar atribuţiilor de serviciu, Rusu Ruslan şi Gorea Vitalie au primit prin extorcare de la cetăţenii menţionaţi 2200 dolari SUA, iar la 10 mai 2012 au insistat asupra transmiterii restului sumei, ca la 11 mai 2012 să fie reţinuţi de către colaboratorii CCCEC cum primeau suma de 1500 dolari SUA.

Consideră drept iraţională concluzia pârâtului precum că dânsul nu a asigurat controlul activităţii de serviciu a subalternilor şi nu a întreprins integral măsurile utile pentru convingerea acestora de a nu comite acte de corupţie, inacţiuni ce au dus la săvârşirea unei fapte de corupţie din partea lui Rusu Ruslan şi Gorea Vitalie, prin ce s- au ignorat prevederile pct. 4 alin. (9) al Statului disciplinar al organelor afacerilor interne şi art. 17 lit. e) al Legii nr. 90-XVI din 25 aprilie 2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei.

Afirmă că pârâtul nu a ţinut cont de prevederile pct. 1 şi 2 ale Statului organelor afacerilor interne, care indică că disciplina în organele afacerilor interne obligă pe fiecare colaborator să respecte cu stricteţe Constituţia, legislaţia în vigoare şi tratatele internaţionale, să execute întocmai şi în termen oportun jurământul, prevederile statutelor, regulamentelor, instrucţiunilor, ordinelor şi dispoziţiilor primite, să fie onest şi obiectiv, să respecte şefii, superiorii în funcţie şi în grad, să aibă o conduită demnă la serviciu şi în afara acestuia, să fie sobru şi exigent faţă de sine însuşi, să oprească pe cei din jur de la încălcarea ordinii de drept şi să contribuie activ la menţinerea prestigiului colaboratorului organelor afacerilor interne.

Insistă că constatările pârâtului din ordinul nr. 255 ef din 14 iunie 2012 nu reflectă legătura cauzală dintre acţiunile/inacţiunile sale şi rezultatul pretinsei comiteri din partea subordonaţilor a încălcării disciplinare. Consideră că pârâtul la emiterea ordinului a aplicat normele care au un caracter general şi urmează a fi interpretate în sensul că superiorul trebuie să educe subalternii în spiritul respectării legii, şi nu interpretate în sensul că superiorul este responsabil de faptele comise de aceştia. Menţionează că Ordinul emis în privinţa lui Ruslan Rusu şi Gorea Vitalie a fost emis pentru pretinsa comitere a unei fapte penale, constatarea şi investigarea căreia ţine de competenţa organului de urmărire penală, iar stabilirea vinovăţiei de competenţa instanţei de judecată.

În lipsa sentinţei de condamnare a lui Ruslan Rusu şi Gorea Vitalie, ordinul nr. 255 din 14 iunie 2012, prin care dânsul a fost sancţionat este ilegal, deoarece operarea cu noţiunea de ,,comitere” şi ,,nedenunţarea actului de corupere” poartă cu sine înţelesul unei fapte stabilite ca fiind comisă, în cazul dat infracţiunea prevăzută la art. 324 Cod penal, iar Ministerul Afacerilor Interne nu este abilitată prin lege să dea apreciere probelor din dosarul penal atâta timp cât legea pune 2 atribuţia dată în sarcina organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată, investindu-i cu putere decizională exclusivă. Indică că nefiind de acord cu ordinul prin care a fost sancţionat, în termen de 30 zile, conform prevederile legii contenciosului administrativ, l-a contestat în instanţa de judecată, însă prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din15 octombrie 2012, cererea a fost scoasă de pe rol, fiind invocată nerespectarea procedurii prealabile.

La 24 octombrie 2012, în vederea respectării procedurii prealabile a înaintat pârâtului cerere prin care a solicitat anularea ordinului dat, însă prin răspunsul din 16 noiembrie 2012, pârâtul a respins cererea. Susţine că a omis întemeiat termenul de prescripţie, deoarece s-a conformat unei hotărâri judecătoreşti, chiar dacă în acest caz legea nu prevede respectarea unei proceduri prealabile de soluţionare a litigiului. Solicită repunerea în termenul de depunere a cererii de chemare în judecată şi anularea ordinului Ministerului Afacerilor Interne al RM nr.255 ef din 14 iunie 2012 în partea ce ţine de pedeapsa disciplinară aplicată în privinţa sa. Prin hotărârea Judecătoriei Centru din 12 februarie 201, acţiunea a fost admisă, a fost repus în termen Saachian Ruslan şi anulat pct.2 din ordinul nr.255 ef din 14 mai 2012 privind aplicarea sancţiunii disciplinare sub formă de mustrare.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 aprilie 2013, a fost admis apelul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost respinsă. La 08 mai 2013, Saachian Ruslan a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerii hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând-o neîntemeiată, fiind emisă cu aplicarea legii care nu trebuia să fie aplicată la caz. Indică că intimatul la examinarea pricinii în instanţele inferioare nu s-a expus asupra fondului cauzei, invocând doar tardivitatea depunerii cererii de chemare în judecată şi solicitând respingerea acesteia doar în baza acestui temei.

Cu referire la prevederile art. 24 a Legii contenciosului administrativ, potrivit căreia, sarcina de a dovedi temeinicia actului administrativ îi revine pârâtului, susţine că Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul dezbaterilor judiciare nu a răspuns la argumentele de fapt şi de drept, invocate în cererea de chemare în judecată. Insistă Ministerul Afacerilor Interne atît în prima instanţă, cît şi în instanţa de apel nu a făcut explicaţii asupra fondului cauzei, invocînd doar tardivitatea cererii de chemare în judecată şi solicitînd respingerea acţiunii în exclusivitate pe acest temei. În acest context, consideră că, instanţa de apel putea să se expună doar în limitele invocate de Ministerul Afacerilor Interne în instanţa de fond, după cum expres prevede art.373 alineat (3) CPC.

Însă, odată ce Ministerul Afacerilor Interne în instanţa de fond a refuzat să se expună, iar în apel nu a adus argumente sau dovezi noi, instanţa de apel nu era în drept să substituie partea pîrîtă în proces ca să se expună în locul acesteia. Or, soluţia instanţei se bazează pe concluzii la care instanţa de apel ajunge de la sine, plasîndu-se prin metoda utilizată în situaţia de violare a art.6 paragraf 1 şi art.13 CEDO referitor la un proces echitabil şi un recurs efectiv, mai cu seamă că în şedinţă nu s-au discutat întrebări asupra cărora instanţa s-a expus în decizia adoptată. 3 Cu referire la fondul cauzei, invocă că instanţa de apel nu şi-a impus o autocritică la compartimentul aprecierii circumstanţelor de fapt şi de drept vis-â-vis de pretinsa încălcare disciplinară comisă de el.

Or, în motivarea soluţiei instanţa de apel a reţinut cele descrise de Ministerul Afacerilor Interne în Ordinul nr.255 ef din 14 iunie 2012 precum că atît el, cît şi alţi conducători ai Comisariatului General de Poliţie mun. Chişinău în cadrul activităţii de serviciu şi îndeplinirea atribuţiilor funcţionale s-au limitat doar la atenţionarea subalternilor asupra neadmiterii cazurilor de corupere, fapt ce nu şi-a găsit eficacitatea la iradierea fenomenului corupţiei din rîndul efectivului Comisariatului General de Poliţie mun.

Chişinău, din care rezidă că nu a asigurat controlul corespunzător a activităţii de serviciu a subalternilor şi nu a întreprins integral măsurile utile pentru convingerea acestora de a nu comite acte de corupţie, inacţiuni ce au dus la săvîrşirea unei fapte de corupţie din partea lui Rusu Ruslan şi Gorea Vitalie, prin ce s-au ignorat prevederile pct.4 alineat (9) al Statutului disciplinat al organelor afacerilor interne şi art.17 lit.e) al Legii nr.90-XVI din 25.04.2008 cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei. În susţinerea acestei poziţii invocă prevederile art.8 CPP şi art.6 paragraf 2 CEDO, care direct indică că, persoana este considerată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa nu se va dovedi printr-o sentinţă definitivă.

Iar, art.25 CPP, prevede că justiţia în cauzele penale se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti şi nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni, precum supus unei pedepse penale , decît în baza unei hotărîri definitive a instanţei de judecată, adoptată în condiţiile prezentului cod. Consideră că constatarea faptei poate avea loc doar în cazul existenţei unei sentinţe de condaamnare în privinţa lui Gorea Vitalie şi Rusu Ruslan pentru pretinsul act de corupţie. La acest capitol, invocă că instanţa de apel urma mai întîi să dovedească că Gorea Vitalie şi Rusu Ruslan au fost recunoscuţi vinovaţi de comiterea actului de corupere, ca după aceasta să-i poată dovedi că dînsul nu a întreprins toate măsurile pentru educarea lor în spiritul respectării legii.

Or, în cazul cînd Gorea Vitalie va fi achitat, sentinţa de achitare va servi drept temei pentru revizuirea cazului său , astfel fiind cu desăvîrşire dovedit că soluţia de sancţionarea sa ar putea depinde de soluţia finală în cazul lui Vitalie Gorea. Mai mult, invocă că în instanţa de fond a prezentat dispozitivul hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2012 prin care Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr.202 ef din 14 mai 2012 de concedierea lui Gorea Vitalie din cadrul organelor afacerilor interne a fost anulat, cu repunerea lui în funcţia anterior ocupată, însă instanţa de apel nu s-a expus asupra acestei probe, iar prin concluziile făcute despre comiterea actelor de corupţie, consideră că practic s-a expus şi asupra vinovăţiei lui Gorea Vitalie de comiterea actului de corupţie, fapt nedovedit printr-o sentinţă judecătorească definitivă, dar deja cu tendinţă de constatare de către instanţa de apel în cazul său, cu o vădită violare a art.6 CEDO.

Insistă că, decizia atacată este una incompletă, iar nemotivarea unei hotărîri judecătoreşti încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil, garantat de art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. 4 Rezumativ susţine că normele materiale încălcate de instanţa de apel sunt art.24 din Legea contenciosului administrativ, pct.27 din Statutul disciplinar al organelor afacerilor interne, art.6 paragraf 2 CEDO - prezumţia nevinovăţiei, iar din normele procedurale cu desăvîrşire au fost încălcate art. 122 alineat (1) CPC şi art.373 alineat (3) CPC. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Saachian Ruslan nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de chemare în judecată. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Saachian Ruslan asemenea aspecte nu se regăsesc. 5 Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Saachian Ruslan ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul lui Saachian Ruslan se consideră inadmisibil. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Tamara Chişca-Doneva 6