Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-82/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
12 februarie 2014
Părțile
SRL Bicomplex vs SRL Proalmeţ, intervenient accesoriu ÎI Drugur Zinaida
Pe scurt
Intentarea procedurii de faliment

2rc-82/14 — Intentarea procesului de insolvabilitate

prima instanţă: B.Bîrcă dosar nr. 2rc-82/14 DECIZIE 12 februarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul : Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de către avocatul Prepeliţa Mihaela în interesele recurentului Boţ Ivan reprezentantul debitorului SRL „Proalmet”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Bicomplex” către SRL „Proalmet”, intervenient accesoriu ÎI „Drugur Zinaida” privind intentarea procesului de insolvabilitate, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013, prin care a fost încetată procedura de insolvabilitate faţă de SRL „Proalmet”, cu iniţierea procedurii falimentului simplificat, c o n s t a t ă: Administratorul procedurii de insolvabilitate SRL „Proalmet” în proces de insolvabilitate, d-na Zinaida Druguş a înaintat instanţei de judecată cerere de încetare a procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Proalmet”, c/f 1003600036344, cu iniţierea procedurii falimentului simplificat, desemnării lichidatorului cu confirmarea onorariului fix şi de succes.

În susţinerea cererii, administratorul a anexat la materialele dosarului procesul verbal al adunării creditorilor nr.01 din 05 septembrie 2013, unde s-a decis de a înceta procedura de insolvabilitate şi a iniţia procedura falimentului simplificat. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 noiembrie 2013 s-a încetat procedura de insolvabilitate intentată prin Hotărîrea Curţii de Apel Chişinău nr.2e- 447/2012 din 22.11.2012 faţă de SRL „Proalmet”, cu iniţierea procedurii falimentului simplificat. S-a desemnat în calitate de lichidator ÎI „Druguş Zinaida” c/f 1003600000741, certificat de instruire profesională nr.4 din 02.02.2008.

I s-a stabilit lichidatorului onorariul fix în mărime de 8400 lei, lunar şi onorariul de succes în mărime de 3% de la sumele distribuite creditorilor, din 05 septembrie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2013 s-a corectat greşeala evidentă din încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013, 1 prin indicarea lunii din data examinării dosarului în loc de „noiembrie” a lunii „octombrie”. La 03 decembrie 2013 avocatul Prepeliţa Mihaela în interesele recurentului Boţ Ivan reprezentantul debitorului SRL „Proalmet” a depus recurs, solicitînd casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 16 noiembrie 2013, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.

În motivarea recursului s-a invocat că, instanţa de apel nu a constata şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii. Totodată, acţiunile administratorului insolvabilităţii Druguş Zinaida sunt tendenţioase şi neprofesionale şi, mai mult ca atît, directorul Boţ Ivan trebuia să fie invitat la şedinţa creditorilor sau cel puţin să i se aducă la cunoştinţă hotărîrea adoptată la adunarea creditorilor. Conform prevederilor art.17 alin.(1) lit. b) Legea insolvabilităţii Druguş Zinaida nu respectă atribuţiile ce îi revin prin lege, încalcă legislaţia, motive ce duc la destituirea administratorului/lichidatorului. În acest mod, prin adoptarea încheierii contestate a fost încălcat dreptul lui Boţ Ivan în calitate de reprezentant al debitorului la un proces echitabil şi la disponibilitatea în drepturi procedurale garantate de art.26 şi 27 CPC, precum şi Legea insolvabilităţii.

Potrivit art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră recursurile neîntemeiate şi pasibile de a fi respinse din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea. Încheierea recurată este adoptate în conformitate cu normele de drept procedural şi cu aprecierea completă a tuturor probelor şi a circumstanţelor cauzei – motiv pentru care de către Colegiul civil este considerată legală şi întemeiată.

La caz, recurentul contestă încheierea instanţei de insolvabilitate prin care s-a încetat procedura de insolvabilitate intentată prin Hotărîrea Curţii de Apel Chişinău nr.2e-447/2012 din 22.11.2012 faţă de SRL „Proalmet”, cu iniţierea procedurii falimentului simplificat. S-a desemnat în calitate de lichidator ÎI „Druguş Zinaida” c/f 1003600000741, certificat de instruire profesională nr.4 din 02.02.2008. I s-a stabilit lichidatorului onorariul fix în mărime de 8400 lei, lunar şi onorariul de succes în mărime de 3% de la sumele distribuite creditorilor, din 05 septembrie 2013. 2 Astfel cu certitudine a fost constatat că, hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate faţă de SRL „Proalmet” a fost adoptată în baza Legii insolvabilităţii nr.632 din 14 noiembrie 2001. Fiind abrogată această Lege şi intrînd în vigoare Legea nr.149 din 29 iunie 2012, adunarea creditorilor just a hotărît stabilirea procedurii conform prevederilor şi cerinţelor noii legi.

În context, potrivit art. 63 alin. (1) şi (2) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, administratorul insolvabilităţii şi administratorul provizoriu sînt persoane fizice desemnate de către instanţa de insolvabilitate să exercite atribuţiile prevăzute de lege în perioada de observaţie, în procesul de insolvabilitate şi în procedura de restructurare a debitorului. Lichidatorul este o persoană fizică desemnată de către instanţa de insolvabilitate să conducă activitatea debitorului în cadrul procedurii falimentului şi al procedurii simplificate a falimentului şi să exercite atribuţiile stabilite de lege sau de instanţa de judecată. Potrivit alin. (4) aceluiaşi articol, la etapa intentării procedurii, instanţa de insolvabilitate desemnează candidatura administratorului provizoriu, administratorului insolvabilităţii sau a lichidatorului, propusă de debitor sau de creditorul care a iniţiat procedura.

În acelaşi timp, alin. (7) statuează că atribuţiile administratorului insolvabilităţii încetează în momentul în care instanţa de insolvabilitate stabileşte atribuţiile lichidatorului. Şi administratorul provizoriu sau administratorul insolvabilităţii numit anterior poate fi desemnat lichidator. În cazul în care, creditorii doresc să propună un alt administrator sau lichidator după ce instanţa de insolvabilitate a desemnat administratorul/lichidatorul, în temeiul art. 65 din Legea insolvabilităţii, aceştia pot să o facă la prima adunare a creditorilor convocată după şedinţa de validare. Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilităţii hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.

Prin prevederile art. 115, 116 din Legea insolvabilităţii se reglementează procedura general, condiţiile intrării în faliment şi efectele intentării procedurii falimentului. Conform normelor citate instanţa de insolvabilitate decide prin încheiere intrarea imediată în faliment, dar nu mai tîrziu de 5 zile lucrătoare, în cazurile expuse, inclusive în cazul în care adunarea creditorilor a aprobat raportul administratorului insolvabilităţii în care se propune intrarea debitorului în faliment. Mai mult ca atît, conform prevederilor art.134 p. b) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, persoanele juridice care nu deţin nici un bun în patrimoniul lor, ori ale căror bunuri sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile procesului şi nici un creditor ori terţ nu se oferă să avanseze ori să garanteze sumele corespunzătoare, în privinţa lor se intentează procedura falimentului simplificat.

3 Prin urmare, SRL „Proalmet” se încadrează în această categorie de persoane. Pe 05 septembrie 2013 s-a discutat această întrebare la adunarea creditorilor, unde toţi creditorii au votat unanim pentru iniţierea procedurii falimentului simplificat. În concluzie, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de insolvabilitate a întreprins toate acţiunile necesare, în limitele legale, iar argumentele invocate de către recurent nu au nici un suport juridic. Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către avocatul Prepeliţa Mihaela în interesele recurentului Boţ Ivan reprezentantul debitorului SRL „Proalmet”, şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 noiembrie 2013 care este legală şi întemeiată.

În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către avocatul Prepeliţa Mihaela în interesele recurentului Boţ Ivan reprezentantul debitorului SRL „Proalmet”. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 noiembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Bicomplex” către SRL „Proalmet”, intervenient accesoriu ÎI „Drugur Zinaida” privind intentarea procesului de insolvabilitate. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.