Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-126/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
12 februarie 2014
Părțile
Stefoglu Cornelia vs IPNA Compania Teleradio Moldova
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilităţii recursului

3ra-126/14 — Anularea rezultatelor concursului pentru suplinirea funcţiei vacante, anularea deciziei Comisiei de concurs, acordului adiţional, ordinului de numire în funcţie

prima instanţă: I.Ţurcan dosarul nr. 3ra-126/2014 instanţa de apel: N.Craiu, L.Bulgac, A.Minciuna ÎNCHEIERE 12 februarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania ”Teleradio-Moldova”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Stefoglu Cornelia împotriva Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania ”Teleradio-Moldova” şi Guţu Vitalie privind anularea rezultatelor concursului pentru suplinirea funcţiei vacante, anularea deciziei Comisiei de concurs, acordului adiţional, ordinului de numire în funcţie, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2013 prin care a fost respins apelul declarat de Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului, Compania ”Teleradio-Moldova” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 19 iulie 2013, c o n s t a t ă La 26 februarie 2013, Stefoglu Cornelia a depus cerere de chemare în judecată împotriva Instituţiei Publice Naţională a Audiovizualului, Compania ”Teleradio- Moldova” şi Guţu Vitalie privind anularea rezultatelor concursului pentru suplinirea funcţiei vacante, anularea deciziei Comisiei de concurs, acordului adiţional, ordinului de numire în funcţie. În susţinerea cererii reclamantul a indicat că, la 28 ianuarie 2013 a aflat despre organizarea de către pîrît a concursului, pentru angajarea în funcţia vacantă de director al Departamentului Ştiri şi Dezbateri, anunţul fiind plasat inclusiv şi pe pagina web a pîrîtului www.trm.md. 1 În urma cerinţelor enunţate public a decis să depună dosarul personal pentru suplinirea funcţie vacante.

Menţionează că, după audierea candidaţilor şi examinarea dosarelor personale, Comisia de concurs a declarat învingător candidatul care de fapt nu corespunde cerinţelor pentru suplinirea funcţiei menţionate iar dosarul personal era incomplet, dat fiind faptul că lipseau probe care demonstrau experienţa de cel puţin 2 ani în editarea ştirilor, experienţa de cel puţin un an de coordonare a unui bulletin de ştiri (selectarea subiectelor, stabilirea structurii jurnalelor şi 3 mostre în format electronic a buletinelor de ştiri coordinate şi ştiri editate. Consideră că în rezultatul concursului, prin decizia Comisiei de concurs din 19 februarie 2013 a fost admis şi a declarat învingător candidatul care nu a acumulat cerinţele obligatorii specificate în anunţul de angajare, iar concluziile expuse sunt neîntemiate şi contrar legii.

La 20 februarie 2013 a depus contestare Consiliului de Observatori şi Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania ”Teleradio-Moldova” privind suspendarea concursului şi anularea rezultatelor concursului din 19 februarie 2013, fiind întruniţi la 25 februarie 2013 în şedinţă, fapt pentru care au recomandat să examineze contestaţia în cadrul şedinţei Consiliului de Observatori şi Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania ”Teleradio-Moldova”, format din trei membri prezenţi din Comisia de concurs, care au recunoscut că candidatura lui Guţu Vitalie nu a întrunit condiţiile necesare şi obligatorii pentru suplinirea funcţiei vacante.

Pe parcursul examinării pricinii, reclamanta şi-a concretizat cerinţele solicitînd anularea rezultatelor concursului din 19 februarie 2013 pentru selectarea şi angajarea în funcţia de director al Departamentului ştiri şi dezbateri, anularea deciziei Comisiei de concurs din 19 februarie 2013 şi acordului adiţional nr. 04 din 22 februarie 2013 privind aprobarea numirii lui Guţu Vitalie în funcţia de director al Departamentului ştiri şi dezbateri, anularea ordinului Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania ”Teleradio-Moldova” nr. 207 C din 22 februarie 2013 privind numirea în funcţie de director al Departamentului ştiri şi dezbateri şi compensarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 19 iulie 2013 acţiunea a fost admisă. S-a anulat decizia Comisiei de concurs din 19 februarie 2013 şi acordul adiţional nr. 04 din 22 februarie 2013 privind aprobarea numirii lui Guţu Vitalie în funcţia de director al Departamentului ştiri şi dezbateri. S-a anulat ordinul Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania ”Teleradio-Moldova” nr. 207 C din 22 februarie 2013 privind numirea în funcţie de director al Departamentului ştiri şi dezbateri. S-a încasat de la Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania 2 ”Teleradio-Moldova” în beneficiul Corneliei Stefoglu cheltuielile de judecată în mărime de 8 130 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania ”Teleradio-Moldova” a contestat-o cu apel.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2013 a fost respins apelul declarat de către Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului, Compania ”Teleradio-Moldova” şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 09 decembrie 2013, în termenul prevăzut de lege Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania ”Teleradio-Moldova”, a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În susţinerea recursului s-a indicat că, instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia aplicată şi a interpretat eronat legea.

Menţionează că, organizarea concursului, rezultatele căruia se contestă s-a desfăşurat potrivit Regulamentului privind selectarea şi angajarea prin concurs a salariaţilor în funcţii de creaţie sau de conducere în cadrul instituţiei vizate iar determinarea gradului de corespundere a condiţiilor de către candidaţi privind participarea la concurs, precum şi expertizarea proiectelor constituie atribuţie exclusivă a Comisiei de concurs potrivit Regulamentului enunţat supra. Verificînd legalitatea hotărîrilor contestate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania ”Teleradio- Moldova” urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; 3 b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania ”Teleradio-Moldova” este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele de judecată au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material ce guvernează raportul juridic litigios, şi apreciind probele administrate în conformitate cu prevederile art.130 CPC, au pronunţat o hotărîre legală şi întemeiată.

Instanţa de recurs reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, au aplicat corect normele de drept material şi procesual, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către 4 Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului Compania ”Teleradio-Moldova”, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului, Compania ”Teleradio-Moldova” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Valentina Clevadî 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.