Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-127/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
12 februarie 2014
Părțile
SRL Tenadria in proces de insolvabilitate
Pe scurt
Creantele contestate

2rc-127/14 — Intentarea procesului de insolvabilitate

prima instanţă: B. Bîrca 2rc-127/14 DECIZIE 12 februarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinând recursul declarat de Tiosa Ana, în pricina civilă la cererea introductivă a Societăţii cu Răspundere Limitată „Meridian Grup” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de Societatea cu Răspundere Limitată „Tenadria”, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013, prin care a fost respinsă contestaţia depusă de creditorul Tiosa Ana cu privire la includerea parţială a creanţei în tabelul definitiv şi declarată creanţă litigioasă c o n s t a t ă La 28 februarie 2013 SRL „Meridian Grup” a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Tenadria”.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013, a fost admisă spre examinare cererea introductivă depusă de SRL „Meridian Grup” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Tenadria”. La 24 septembrie 2013 creditorul Tiosa Ana a depus o cerere de validare a creanţelor creditoriale, în motivarea căreia a indicat că în condiţiile contractului de investire în construcţia spaţiului locativ nr. 184/06 din 02 august 2006, SRL „Tenadria” în calitate de executor urma să construiască în temeiul autorizaţiei de construcţie nr. 956 din 13 decembrie 2005 pentru beneficiarul Tiosa Ana apartamentul nr. 11 cu o odaie cu suprafaţa totală de 41,83 mp din blocul locativ nr. 5 din str. Academician Sergiu Rădăuţanu 7 mun.

Chişinău. În condiţiile contractului, executorul s-a obligat de a asigura darea în exploatare a blocului locativ nu mai tîrziu de anul 2007. Tiosa Ana şi-a executat integral obligaţia de plată a costului apartamentului, iar SRL „Tenadria” doar parţial şi-a onorat condiţiile contractuale, bunul imobil la moment fiind înregistrat în Registrul bunurilor imobile cu gradul de finalizare de 75%. A mai indicat că, societatea este în incapacitate financiară de a continua lucrările de construcţie a blocului, în cazul în care este implicată în mai multe procese civile, iar conturile bancare a acesteia au fost blocate ca măsură de asigurare. Ca rezultat sunt lezate şi drepturile beneficiarilor care au achitat integral preţul apartamentului, însă nu pot obţine dreptul de proprietate asupra imobilelor.

Conform Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, creanţele înaintate de investitor în calitate de creditor garantat, sunt asigurate (parţial satisfăcute) cu bunul imobil şi creditorul devine, prin prisma art. 50 al. (2) al Legii insolvabilităţii, creditor garantat cu drept de 100 % din suma investită, deoarece creditorii cu drept de gaj convenţional sau legal asupra unui bun din masa debitoare sunt îndreptăţiţi la satisfacerea prioritară a capitalului împrumutat, a dobînzii şi a cheltuielilor aferente din contul bunului gajat. Or, prevederile date se aplică şi creanţelor persoanelor fizice născute din contracte de investire în construcţia de locuinţe. Astfel, investitorul- creditor este în drept să solicite separarea bunului imobil din masa debitoare conform art. 48 a Legii insolvabilităţii.

Conform art. 141 al. (1) a Legii insolvabilităţii, cererea de admitere a creanţelor (cererea de validare) are acelaşi regim juridic ca şi cererea de chemare în judecată, iar în condiţiile art. 143 al. (8), consemnarea judecătorului în tabelul definitiv consolidat al creanţelor are efectul unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile pentru toate creanţele validate, conform valorii şi rangului lor, precum şi pentru debitor, administrator/lichidator şi pentru toţi creditorii chirografari şi creditorii garantaţi. În cazul unui eventual refuz din partea administratorului insolvabilităţii de a introduce în tabelul definitiv a creanţelor SRL „Tenadria” mijloacele financiare achitate în baza contractelor de investiţii de către creditorii-investitori în numerar prin casa debitorului conform unor ordine de încasare a numerarului, legislaţia şi practica în vigoare stabileşte că aceşti creditori sunt recunoscuţi ca investitori-creditori de bună- credinţă.

Cere Tiosa Ana recunoaşterea creanţei creditoriale SRL „Tenadria” faţă de aceasta în valoare de 366706 lei sau 21961 Euro, sumă achitată în condiţiile contractului de investire în construcţia spaţiului locativ nr. 184/06 din 02 august 2006 pentru ap. 11 din cadrul blocului locativ din str. Acad. S. Rădăuţanu 7 mun.

Chişinău cu gradul de finalizare a blocului de 75 %; validarea lui Ana Tiosa în calitate de creditor garantat a SRL „Tenadria” în proces de insolvabilitate cu creanţa înaintată în mărime de 366706 lei, ceea ce constituie 100% din preţul contractului, sumă investită de creditor în construcţia ap. 11, cu separarea bunului imobil din masa debitoare; obligarea administratorului procesului de insolvabilitate de a o introduce pe Tiosa Ana în calitate de creditor garantat cu creanţele validate în mărime de 366706 lei; repunerea în termen pentru înaintarea prezentei cereri, în legătură cu faptul că creditorul nu era prezentă la domiciliu şi a aflat despre intentarea procesului de insolvabilitate abia la 23 septembrie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013, a fost respinsă contestaţia creditorului Tiosa Ana în procedura de insolvabilitate intentată în privinţa SRL „Tenadria” cu privire la includerea parţială a creanţei în tabelul definitiv, cu declararea creanţei litigioase, precum şi a fost explicat creditorului dreptul de a intenta proces separat pentru confirmarea creanţei contestate.

La 05 decembrie 2013 Tiosa Ana a depus recurs asupra încheierii primei instanţe, invocând dezacordul cu încheierea nominalizată, susţinând că instanţa a interpretat eronat normele de drept material. Astfel, conform materialelor cauzei, rezultă că achitarea de către recurentă a sumei de 33212 lei este dovedită prin tranzacţia de împăcare din 19 aprilie 2010, confirmată prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 aprilie 2010, iar achitarea sumei de 45926,8 lei este probată prin chitanţa la dispoziţia de încasare nr. 8 din 02 august 2006 semnată de contabilul – şef şi administratorul societăţii. Or, chitanţa reprezintă un document primar care justifică efectuarea operaţiunii economice, ce acordă dreptul de a efectua sau certifică producerea unui eveniment.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins din considerentele ce urmează. Astfel, s-a constatat cu certitudine că, în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privinţa SRL „Tenadria”, la 24 septembrie 2013 Tiosa Ana a depus cerere cu privire la validarea creanţei în sumă de 366706 lei la rangul creanţelor garantate, rezultate din contractul de investire în construcţia spaţiului locativ nr. 184/06 din 02 august 2006, prin care aceasta s-a obligat de a contribui la plata pentru construcţia blocului locativ nr. 5 din str. Academician Sergiu Rădăuţanu 7 mun.

Chişinău, cu condiţia obţinerii dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 11 după darea în exploatare a blocului. Administratorul insolvabilităţii SRL „Tenadria” exercitîndu-şi atribuţiile legale a demarat procedura de verificare a creanţelor prevăzută de art. 142 din Legea insolvabilităţii, în urma căreia a considerat necesar de a înainta instanţei de insolvabilitate propunerea de a admite parţial cererea de validare a creditorului Tiosa Ana, prin validarea sumei de 287567,2 lei la rangul creanţelor garantate. Nefiind de acord cu decizia administratorului insolvabilităţii, Tiosa Ana a depus contestaţie cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă, ce nu au fost admise de administratorul insolvabilităţii.

Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 16 octombrie 2013, a respins contestaţia creditorului Tiosa Ana cu privire la includerea parţială a creanţei în tabelul definitiv, declarînd creanţa litigioasă, precum şi a explicat creditorului dreptul de a intenta proces separat pentru confirmarea creanţei contestate. Conform art. 144 al. (1), (3) şi (4) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, debitorul şi creditorii pot să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi la drepturile de preferinţă neadmise sau trecute integral sau parţial de administratorul insolvabilităţii/lichidator în tabelul definitiv. Instanţa de insolvabilitate soluţionează contestaţiile în şedinţă de validare sau în cadrul unei alte şedinţe speciale, cu citarea contestatorului, a creditorului care deţine creanţa contestată, dacă acesta nu este chiar contestatorul, a administratorului insolvabilităţii/lichidatorului şi a oricărei alte părţi interesate, după caz.

Dacă la examinarea contestaţiei se constată existenţa unui litigiu de drept, instanţa de insolvabilitate admite contestaţia printr-o încheiere motivată, care poate fi atacată cu recurs de către creditorul a cărui creanţă nu a fost validată. În acest caz, creanţa se radiază din tabel, iar creditorul a cărui creanţă nu a fost validată este în drept să intenteze proces separat de confirmare a creanţei sau de preluare a procesului pendinte. Colegiul relevă că, instanţa la pronunţarea încheierii de respingere a contestaţiei creditorului Tiosa Ana, corect a indicat că în privinţa sumei de 45926,8 lei există un litigiu de drept, în cazul în care administratorul insolvabilităţii susţine că suma dată nu figurează în contabilitatea întreprinderii.

Or, legalitatea dispoziţiei de încasare nr. 8 din 02 august 2006 eliberate din numele SRL „Tenadria” poate fi soluţionată doar în cadrul unui proces separat. Vis-a-vis de tranzacţia de împăcare confirmată prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 aprilie 2010, instanţa corect a indicat că creditorul Tiosa Ana nu este lipsită de dreptul de a cere eliberarea titlului executoriu pentru validarea ulterioară a creanţei. La fel, contrar încheierii contestate, creditorul Tiosa Ana nu este lipsită de dreptul de a intenta proces separat pentru confirmarea creanţei contestate.

Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că încheierea recurată este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de către Tiosa Ana. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013 în pricina civilă la cererea introductivă a Societăţii cu Răspundere Limitată „Meridian Grup” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de Societatea cu Răspundere Limitată „Tenadria”.

Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.