- Dosarul nr.
- 2ra-205/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 7 februarie 2014
- Părțile
- FPC Renaştere SA vs Ministerul Justiţiei al RM
- Pe scurt
- Dreptul la un proces echitabil, dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, hotărârea judecătorească, măsurile de asigurare a executării documentului executoriu
2ra-205/14 — Constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătoreşti, repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral ca urmare a încălcării acestui drept
prima instanţă: M. Diaconu dosar nr. 2ra-205/14 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, O. Stavilă DECIZIE 07 februarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Ion Vîlcov Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Renaştere” împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătoreşti, repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral ca urmare a încălcării acestui drept împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 22 martie 2013, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 06 noiembrie 2012, SA „Renaştere” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătoreşti, repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral ca urmare a încălcării acestui drept. În motivarea acţiunii a indicat că prin decizia Curţii de Apel Bender din 18 decembrie 2007 a fost respins apelul declarat de către Tudor Darii şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ştefan Vodă din 05 noiembrie 2007, prin care a fost încasat de la Tudor Darii în beneficiul SA „Renaştere” paguba materială în suma de 25495,33 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 764,86 lei, în total în suma de 26260,19 lei.
Menţionează că titlul executoriu nr. 2-587 din 05 noiembrie 2007 cu privire la încasarea de la Tudor Darii a datoriei în mărime de 26260,19 lei, a parvenit spre executare în oficiul de executare Ştefan Vodă la 14 februarie 2008. Invocă că de către executorul judecătoresc Eduard Ciobanu a fost emisă încheierea privind primirea spre executare a documentului executoriu, intentarea procedurii executorii, precum şi acordarea termenului de executare benevolă debitorului. Susţine că în cadrul procesului de executare executorul judecătoresc Eduard Ciobanu a constatat că debitorul Tudor Darii nu dispune de careva bunuri imobile şi mobile, care ar putea fi urmărite cu scopul achitării sumei, însă la fel a stabilit că ultimul activează la SRL „IR-DAR”, situată în str. or.
Ştefan Vodă. str. August 31, 16/1. ap. 36. Mai indică că documentul executoriu a fost expediat la 23 iunie 2008 la locul de muncă a debitorului SRL „IR-DAR” pentru efectuarea reţinerilor din salariul lunar a câte 20% lunar până la achitarea datoriei. Afirmă că în perioada expirării mai mult de trei luni de aflare a titlului executoriu în procedura de executare nici un leu nu a fost încasat de la debitor. Consideră că din cauza inactivităţii executorului judecătoresc societatea a fost nevoită de repetate ori să înainteze petiţii către Oficiul de executare Ştefan Voda (nr. 37 din 27 mai 2008, nr. 42 din 10 iunie 2008, nr. 60 din 30 iulie 2008), care însă au rămas fără răspuns.
Menţionează că drept rezultat la 05 septembrie 2008 s-a adresat către Ministerul Justiţiei al RM, solicitând luarea măsurilor necesare pentru asigurarea aplicării în mod deplin a drepturilor executorului judecătoresc în executarea documentelor executorii în conformitate cu legislaţia în vigoare, la care a fost primit un răspuns formal. După expirarea a 22 de luni de la debitorul Tudor Darii a fost încasată doar suma de 2100 lei. Astfel, în adresa Ministerului Justiţiei a mai fost expediată o plângere cu nr. 123 din 11 noiembrie 2009, răspuns la care a fost primit la 03 decembrie 2009 cu un conţinut analogic celui precedent. Mai invocă că în adresa Procuraturii r-lui Ştefan Vodă la 09 decembrie 2009 a fost expediată o plângere cu privire la începerea urmăririi penale în privinţa lui Tudor Darii conform art. 262 alin. (1) Cod penal pentru neexecutarea intenţionată a hotărârii instanţei de judecată în conformitate cu art. 320 Cod penal, care a rămas fără răspuns.
Susţine că la 18 ianuarie 2011 s-a adresat la CPR Ştefan Vodă cu solicitarea de a fi tras Tudor Darii la răspundere contravenţională conform art. 318 CC al RM. Iar ulterior, la 19 ianuarie 2011 s-a adresat cu plângere repetată către Procuratura r-lui Ştefan-Vodă, solicitând începerea urmăririi penale în privinţa lui Tudor Darii pentru neexecutarea intenţionată a hotărârii instanţei de judecată, la care a fost primit răspuns cu nr. 1047 din 09 martie 2011, prin care s-a comunicat că a fost întocmit material de neîncepere a urmăririi penale cu propunere de a fi atras Tudor Darii la răspundere contravenţională conform art. 318 Cod contravenţional. Indică că prin hotărârea Judecătoriei Ştefan Vodă din 28 aprilie 2011 Tudor Darii a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenţiei prevăzută de art. 318 alin. (1) Cod contravenţional, fiindu-i aplicată sancţiunea contravenţională sub forma de amendă în mărime de 100 unităţi, care a fost achitată de către acesta.
Apoi a fost intentată urmărirea penală în privinţa Tudor Darii în baza art. 320 alin (1) CP al RM, însă conform sentinţei Judecătoriei Slobozia din 28 iunie 2012 Tudor Darii a fost achitat. Afirmă că sentinţa nominalizată a fost contestată de către procuror în Procuratura Ştefan Vodă prin apelul din 27 iulie 2012 în adresa Curţii de apel Bender. Insistă că din conţinutul apelului sus numit a aflat că lui Tudor Darii i-a aparţinut automobilul de model „Audi 80” n/î SVAH 666, pe care ultimul la radiat de la evidenţa şi la 23 mai 2008 la reînmatriculat pe numele Nataliei Darii.
Însă conform răspunsurilor Ministerului Justiţiei al RM şi a încredinţărilor în scris a Oficiului de 2 executare Ştefan Vodă i se comunica că Tudor Darii nu a dispus de careva bunuri imobile şi mobile din momentul pornirii procedurii de executare, care a fost intentată la 16 februarie 2008. La fel i-a devenit cunoscut şi faptul că la acea data Tudor Darii era posesorul şi a unui lot de pământ, astfel consideră că prin înstrăinarea acestor bunuri era posibilitatea reală de a achita datoria faţa de societate. Insistă că prin inactivitatea executorului judecătoresc Eduard Ciobanii, pe parcursul a cinci ani din ziua primirii hotărârii şi mai mult de 4,5 ani de la data aflării în procedura de executare, titlul a rămas neexecutat, iar suma datoriei a lui Tudor Darii faţă de societate constituie 18009,78 lei.
Consideră acţiunile executorului judecătoresc au adus la încălcarea dreptului SA „Renaştere” la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, astfel sunt temeiuri legale pentru acordarea unei satisfacţii echitabile de la bugetul de stat în contul reparării prejudiciului dat. Afirmă că în perioada neexecutării mijloacele băneşti s-au depreciat esenţial din cauza inflaţiei. Din cauza lipsei şi insuficienţa resurselor băneşti şi pentru suplinirea lor întreprinderea a fost nevoită permanent se angajeze credite bancare, cea ce aduce la majorarea cheltuielilor. Susţine că prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, au fost aduse pagube esenţiale şi consecinţe negative pentru societate.
Solicită acordarea unei satisfacţii echitabile de la bugetul de stat în favoarea SA „Renaştere”, prin repararea prejudiciului cauzat ca rezultat al încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi anume compensarea prejudiciului moral în sumă de 79756 lei şi prejudiciu material în sumă de 17912,32 lei, iar în total 97668,32. La 28 februarie 2013 SA „Renaştere” a depus cerere de modificare a obiectului acţiunii solicitând acordarea unei satisfacţii echitabile de la bugetul de stat şi achitarea în contul reparării prejudiciului moral cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti a sumei de 79756 lei şi a sumei de 35922,10 lei în compensarea prejudiciului material, iar în total 115678,10 lei.
În susţinerea cerinţei date a indicat că prejudiciu material constă din suma prejudiciu material real 18009,78 lei şi din suma dobânzii de întârziere 17912,32 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 22 martie 2013 acţiunea a fost admisă parţial, constatată încălcarea dreptului SA „Renaştere” la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, încasat de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SA „Renaştere” suma de 35922,10 lei cu titlu de prejudiciu material, iar pretenţia cu privire la repararea prejudiciului moral a fost respinsă, fiind considerat că recunoaşterea dreptului încălcat la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, constituie o satisfacţie echitabilă în apărarea drepturilor şi intereselor sale legale.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2013 a fost respins apelul declarat de către Ministerul Justiţiei al RM şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 04 noiembrie 2013, Ministerul Justiţiei al RM a declarat recurs împotriva decizie instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea decizie instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii. 3 În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, susţinând că în esenţă concluziile instanţei de apel contravin prevederilor Legii nr. 87 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi Recomandării nr. 6 a Curţii Supreme de Justiţie privind satisfacţia echitabilă.
Consideră că admiterea unei situaţii contrare celei stabilite de lege ar determina la crearea unui precedent judiciar, prin care ar permite debitorilor privaţi să renunţe definitiv la executarea hotărârilor judecătoreşti în favoarea statului. Afirmă că concluzia admiterii unei interpretări eronate de instanţa de apel rezidă în faptul că a admis constatarea încălcării dreptului la executarea hotărârii judecătoreşti în termen rezonabil fără a ţine cont că documentul executoriu nu se afla de fapt la executare. Indică că potrivit materialelor dosarului, la 25 martie 2013 documentul executoriu nr. 2-587 din 05 noiembrie 2007 emis de Judecătoriei Ştefan Vodă cu privire la încasarea de la Tudor Darii în beneficiul SA „Renaştere” a pagubei materiale în sumă de 25495,33 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 764,86 lei, a fost restituit creditorului.
Susţine că indiferent de situaţie dată intimatul consideră că este în drept să solicite în continuare încasarea prejudiciului din contul bugetului de stat, fără a prezenta titlu executoriu spre executare. Invocă că din interpretarea Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, reiese că statul nu-şi asumă responsabilitatea de a executa hotărârea de judecată, ci doar de a acorda o satisfacţie echitabilă de la bugetul de stat în contul reparării prejudiciului moral, material precum şi a costurilor şi a cheltuielilor de judecată, pe când prin decizia instanţei de apel se admite încasarea sumelor datorate de debitorul Tudor Darii din bugetul de stat şi se permite intimatului SA „Renaştere” să mai solicite o dată încasarea dată deja de la debitor.
Din aceste motive consideră că nici încasarea dobânzii de întârziere nu este justificată. La fel a indicat că sarcina probării prejudiciului moral nu poate fi pusă pe seama reclamantului şi se apreciază individual pentru fiecare caz, luându-se în consideraţie argumentele ambelor părţi în proces şi excluzându-se pretenţii excesive şi vădit exagerate. Cât priveşte acţiunile executorului judecătoresc menţionează că conform materialelor dosarului executorul judecătoresc a intentat procedura de executare la data parvenirii documentului executoriu spre executare şi în cadrul procedurii date au fost aplicate măsurile de asigurare a executării. În urma acestor acţiuni s-a constatat că debitorul Tudor Darii nu dispune de careva bunuri, însă este angajat în câmpul muncii.
Astfel, conform art. 101 alin. (1) lit. c) Cod de executare, documentul executoriu a fost expediat la locul de muncă pentru efectuarea reţinerilor din salariu a câte 20% lunar până la achitarea datoriei, astfel restanţa în prezent constituie 18000 lei. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 04 noiembrie 2013 în termen. 4 În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul Ministerului Justiţiei al RM întemeiat şi care urmează a fi admis din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre. La caz, s-a constatat că SA „Renaştere”, făcând uz de noul remediu intern în temeiul Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, prin acţiunea formulată a solicitat încasarea din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor RM, în beneficiul său a prejudiciului material şi moral cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătoreşti.
Fiind investită cu examinarea prezentului litigiu, prima instanţă s-a pronunţat în favoarea admiterii parţiale a acţiunii, constatând încălcarea termenului rezonabil la executarea hotărârilor judecătoreşti, dispunând încasarea din contul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SA „Renaştere” cu titlu de prejudiciu material suma de 35922 lei, cerinţele cu privire la repararea prejudiciului moral fiind respinse, soluţie care a fost menţinută şi de instanţa de apel. Instanţa de recurs constată că, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel, având în susţinere prevederile Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, corect au ajuns la concluzia temeiniciei pretenţiei cu privire la constatarea încălcării termenului rezonabil la executarea hotărârilor judecătoreşti.
În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de recurs remarcă că Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale la art. 6 § 1 statuează că orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. Respectiv, cerinţa Convenţiei ca examinarea cauzei să se facă într-un termen rezonabil, trebuie raportată la fiecare caz în parte, luând în considerare durata procedurii, natura pretenţiilor, complexitatea procesului, comportamentul autorităţilor competente şi al părţilor, dificultatea dezbaterilor, aglomerarea rolului instanţei precum şi exercitarea căilor de atac.
Şi prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) a Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti poate adresa în instanţă de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta Lege şi de legislaţia procesuală civilă.
Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii 5 judecătoreşti se face doar în măsura în care încălcarea a avut loc din cauze ce nu pot fi imputate exclusiv persoanei care a depus cererea de reparare a prejudiciului.
Din actele cauzei rezultă că prin hotărârea Judecătoriei Ştefan Vodă din 05 noiembrie 2007 din contul lui Tudor Darii în beneficiul SA „Renaştere” a fost încasat prejudiciu material în sumă de 25495,33 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 764,86 lei, hotărâre care a fost menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2007 şi respectiv a devenit definitivă şi executorie , fiind emis şi un titlu executoriu în acest sens (f. d. 67). Se va remarca că procedura de executare în baza documentului executoriu nr. 2-587/07 din 05 noiembrie 2007 cu privire la încasarea sumei de 25495,33 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 764,86 lei a fost intentată la 16 februarie 2008, fapt ce se confirmă prin încheierea executorului judecătoresc a Oficiului de executare Ştefan Vodă (f. d. 68). Prin aceiaşi încheiere a fost propus debitorului Tudor Darii de a executa benevol cerinţele documentului executoriu, fiindu-i acordat în acest sens termen de 10 zile.
Din materialele dosarului rezultă că în urma controlului efectuat de către executorul judecătoresc în vederea stabilirii posibilităţii executării silite s-a constatat că debitorul Tudor Darii nu dispune de bunuri pentru a fi urmărite, în acest sens fiind întocmit procesul-verbal de constatare a imposibilităţii de executare din 12 iunie 2008 (f. d. 81). Tot materialul probator atestă că drept urmare a stabilirii faptului că Tudor Darii activează la SRL „IR-DAR”, la 23 iunie 2008 executorul judecătoresc a expediat documentul executoriu, în conformitate cu art. 101 alin. (1) Cod de executare la locul de muncă a debitorului pentru efectuarea reţinerilor din salariu de 760 lei a câte 20% lunar până la achitarea integrală a datoriei (f. d. 69). Cele relatate se reflectă şi în Raportul întocmit de către executorul judecătoresc Eduard Ciobanu pentru Ministerul Justiţiei (f. d. 64). Astfel, este evident că în perioada de la 16 februarie 2008, data intentării procedurii de executare şi până la 23 iunie 2008, data expedierii documentului executoriu la locul de muncă a debitorului, în contul SA „Renaşterii” nu au fost încasate careva mijloace băneşti rezultate în vederea executării hotărârii judecătoreşti.
La fel actele cauzei denotă că din cauza acţiunilor ineficiente a executorului judecătoresc, SA „Renaştere” a expediat petiţii repetate în adresa Oficiului de Executare Ştefan Vodă (f. d. 8-10), indicând la neexecutarea documentului executoriu în termenul stabilit de lege şi solicitând întreprinderea măsurilor de rigoare în vederea executării hotărârii judecătoreşti, însă aceste petiţii au rămas fără răspuns. De altfel s-a mai stabilit că drept rezultat al ulterioarelor petiţii a SA „Renaşterii” cu privire la pornirea urmăririi penale/contravenţionale în privinţa debitorului Tudor Darii, s-au soldat cu faptul că prin hotărârea Judecătoriei Ştefan- Vodă din 28 aprilie 2011 Tudor Darii a fost recunoscut vinovat de comiterea contravenţiei prevăzute de art. 318 alin. (1) Cod contravenţional, fiindu-i aplicată sancţiunea contravenţională sub formă de amendă în mărime de 100 unităţi convenţionale, care a fost achitată de către ultimul.
În speţă prezintă relevanţă şi faptul că pentru neexecutarea şi eschivarea de executarea hotărârii judecătoreşti în privinţa lui Tudor Darii a fost intentată urmărire penală în baza art. 320 alin. (1) Cod penal, însă prin sentinţa Judecătoriei Slobozia din 28 iunie 2012 Tudor Darii a fost achitat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 320 6 alin. (1) Cod penal, care a fost contestată cu apel de către procurorul în Procuratura Ştefan-Vodă. Aici este de remarcat că anume din conţinutul apelului nominalizat se reflectă că la data intentării procedurii de executare lui Darii Tudor i-a aparţinut automobilul de model „Audi 80” cu n/î CVAH 666, pe care ultimul, la 20 mai 2008, l-a radiat de la evidenţă, iar la 23 mai 2008 l-a reînmatriculat pe numele Nataliei Darii.
În acest context, este incontestabil faptul că organul de executare investit cu această competenţă, în situaţia descrisă în speţă, n-a întreprins, în termenul impus de art. 63 alin. (1) din Codul de executare (în vigoare la data intentării procedurii de executare), toate măsurile cuvenite şi efective întru asigurarea executării documentului executoriu primit spre executare, fapt ce a dus la încălcarea dreptului SA „Renaştere” la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, care după cum denotă actele cauzei a fost executată doar parţial, astfel suma neexecutată constituind 18009,78 lei. Or, în cazul în care executorul judecătoresc aplica măsurile de asigurare asupra mijlocului de transport în termenii stabiliţi, era reală executarea documentului executoriu şi stingerea creanţei din contul realizării acestuia.
În această ordine de idei, fiind evidentă încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, instanţa de recurs relevă că perioada de referinţă care urmează a fi luată în considerație în speţă constituie cea cuprinsă de la data naşterii obligaţiei de executare, adică data înaintării documentelor executorii spre executare, care este 16 februarie 2008 şi până la ziua adoptării hotărârii cu privire la o eventuală constatare a violării dreptului garantat de Articolul 6 § 1 din Convenţie, la caz până la 22 martie 2013. În conexiunea celor relatate, reieşind din perioada neexecutării în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, care s-a constatat a fi una continuă, de caracterul obligaţiei de executare, comportamentul autorităţii însărcinate cu obligaţia executării, precum şi miza (interesul) pentru creditor, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că cerinţa cu privire la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, prevăzută de legislaţia internă, precum şi de articolul 6 § 1 al Convenţiei, nu a fost respectată, împrejurări ce atestă corectitudinea soluţiei instanţelor de judecată cu privire la constatarea acestei încălcări.
Prin urmare nu pot fi reţinute argumentele recurentului cu referire la faptul că prin admiterea constatării încălcării dreptului SA „Renaştere” la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti instanţele de judecată au admis interpretări eronate a legii, deoarece se combat prin cele relatate mai sus.
Totodată, instanţa de recurs reţine că, deşi la soluţionarea prezentei cauze corect a fost constatat încălcarea dreptului SA „Renaştere” la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, soluţia instanţelor de judecată ierarhic inferioare cu privire la admiterea pretenţiei SA „Renaştere” cu privire la repararea prejudiciului material şi încasarea de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SA „Renaştere” a sumei de 35922,10 lei, care constituie din suma parţial neexecutată de 18009,78 lei şi dobânda de întârziere de 17912,32 lei este una greşită, or concluzia dată rezultă din aplicarea greşită şi interpretarea eronată a normelor de drept material aplicabile la caz.
Într-adevăr, dispoziţiile art. 5 alin. (1) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 prevăd că în urma constatării faptului încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a 7 cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, instanţa de judecată decide asupra acordării unei satisfacţii echitabile de la bugetul de stat în contul reparării prejudiciului moral, material, precum şi a costurilor şi a cheltuielilor de judecată. Însă, în interpretarea corectă a dispoziţiilor citate este necesar de a distinge că repararea prejudiciului material constă din prejudiciul ce rezultă din caracterul încălcarii dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi nu din prejudiciul ce constituie valoarea creanţei ce urmează a fi încasată în baza titlului executoriu.
Aceasta mai cu seamă când este vorba de un debitor privat, cum la caz este Tudor Darii, or principiul conform căruia hotărârile judecătoreşti trebuie executate nu poate fi interpretat ca obligând statul să răspundă pentru obligaţiile unei persoane particulare. Or, sarcina autorităţilor naţionale în asemenea cauze este de a pune la dispoziţia creditorului un mecanism - (organele de executare, executori judecătoreşti), dar nu de a substitui debitorul şi a achita sumele încasate prin hotărârile judecătoreşti.
Astfel, este de remarcat că atunci când, în temeiul Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011, se discută durata executării procedurilor judiciare, fie în aspect civil, fie în aspect penal, prejudiciul material poate apărea exclusiv în cazul când există o legătură de cauzalitate între pretinsa violare a dreptului la durata rezonabilă a procedurilor şi pierderi materiale datorită imposibilităţii de a se folosi de drepturi pecuniare sau de a se bucura de fructele acestora (a se vedea Boboc v. Moldova nr. 27581/04, §44-45, 04 noiembrie 2008 şi Cravcenco v. Moldova, nr. 13012/02, §64-67, 15 ianuarie 2008). Prin urmare, nici prevederile Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 şi nici jurisprudenţa CEDO nu impun în sarcina statului responsabilitatea şi obligativitatea executării unei hotărâri judecătoreşti în cazul persoanei private, ci doar repararea prejudiciului cauzat ca urmare a încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti.
Mai mult că în speţă nu este evidenţiată lipsa perspectivei executării în viitor a hotărârii judecătoreşti, prin care s-a dispus încasarea din contul lui Tudor Darii în beneficiul SA „Renaştere” a prejudiciului material, în partea neexecutată, din salariului lui Tudor Darii, fiind efectuate reţineri, care se transferă în contul creditorului SA „Renaştere” în vederea executării hotărârii judecătoreşti.
La caz, instanţa de recurs relevă şi faptul că, deşi SA „Renaştere” a invocat că în rezultatul neexecutării parţiale a hotărârii judecătoreşti, societatea a avut insuficienţe de mijloace băneşti, respectiv a fost nevoită să angajeze credite întru acoperirea necesităţilor legate de activitate, în susţinerea acestei afirmaţii nu a prezentat probe pertinente şi admisibile, care ar demonstra legătura de cauzalitate între pretinsa violare şi pierderile materiale invocate dar a insistând la încasarea a sumei de 35922,10 lei, care constituie din suma parţial neexecutată de 18009,78 lei şi dobânda de întârziere de 17912,32 În această ordine de idei instanţa de recurs constată netemeinicia pretenţiei SA „Renaştere” cu privire la compensarea prejudiciului material, fapt ce reliefează temeinicia recursului declarat de către Ministerul Justiţiei al RM, ce impune casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe în partea dată.
Totodată, reieşind din faptul că concluzia instanţelor de judecată ierarhic inferioare ce ţine de respingerea cerinţei cu privire la încasarea prejudiciului moral nu 8 este în legătură cauzală cu admiterea cerinţei cu privire la încasarea prejudiciului material, aceasta fiind respinsă din considerentul că recunoaşterea dreptului încălcat la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, constituie în sine o satisfacţie echitabilă în apărarea drepturilor şi intereselor sale legale, iar SA „Renaştere” nu a contestat hotărârile în această parte, instanţa de recurs este în imposibilitate de a se pronunţa asupra temeiniciei soluţiei date şi respectiv, acordării unei compensaţii băneşti în vederea reparării prejudiciului moral.
Faţă de cele ce preced, Colegiu civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul declarat de către Ministerul Justiţiei al RM, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe în partea admiterii pretenţiei cu privire la repararea prejudiciului material şi de a emite în partea dată o nouă hotărâre, prin care a respinge pretenţia cu privire la repararea prejudiciului material. În rest decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe de a menţine. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) şi b), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide : Se admite recursul declarat de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova.
Se casează parţial decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2013 şi hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 22 martie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Renaştere” împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârilor judecătoreşti, repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral ca urmare a încălcării acestui drept în partea prin care a fost încasat de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul Societăţii pe Acţiuni „Renaştere” suma de 35922,10 lei cu titlu de prejudiciu material şi se emite în partea dată o nouă hotărâre, prin care: Se respinge pretenţia Societăţii pe Acţiuni „Renaştere” cu privire la repararea prejudiciului material.
În rest decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 septembrie 2013 şi hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 22 martie 2013 se menţin. Decizia este irevocabilă. Preşedintele, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Ion Vîlcov Ala Cobăneanu 9