2ra-430/14 — Declararea nulităţii contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto

prima instanţă: R. Pulbere dosar. nr.2ra-430/14 instanţa de apel: E. Secrieru, A. Parpalac, I. Guzun DECIZIE 05 februarie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Vieru, Ion Corolevschi Vladimir Timofti, Svetlana Novac examinînd recursul declarat de către reprezentantul ÎM CIA „Transelit”, societate pe acţiuni, Doroftei Roman, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către ÎM CIA „Transelit”, societate pe acţiuni împotriva lui Goncearenco Evghenii cu privire la declararea nulităţii contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 19 decembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de ÎM CIA „Transelit”, societate pe acţiuni, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Bender din 20 aprilie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, c o n s t a t ă: La data de 04 ianuarie 2012, reclamanta ÎM CIA „Transelit” SA s-a adresat în instanţa de judecată o cerere de chemare in judecată împotriva lui Goncearenco Evgheni cu privire la declararea nulităţii contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, precum încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta ÎM CIA „Transelit” SA a invocat că, la data de 29 aprilie 2010, pîrîtul Goncearenco Evgheni s-a adresat cu o cerere de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă pentru autoturismul de marca „VW Passat”, cu numărul de înmatriculare B 171 AK. Automobilul asigurat aparţine cu drept de proprietate lui Agatiev Ivan, care l-a împuternicit pe Mulev Oleg cu toate drepturile în baza procurii nr. 9327 din 23 august 2010, care la rîndul său a dat în arendă autoturismul firmei „Vi-Avto”.

Consideră că, pîrîtul Goncearenco Evgheni nu avea nici o împuternicire privind încheierea contractului de asigurare, deoarece nu are nici un drept asupra 1 autoturismului menţionat, fiind doar un simplu angajat al firmei care deţinea autoturismul în baza contractului de arendă nr. 09 din 24 august 2010. Consideră reclamanta că, contractul a fost semnat de către o persoană neîmputernicită, care nu deţine nici un drept legal asupra acestui autoturism, ceea ce conform art. 226, 228 Cod civil, atrage nulitatea actului juridic. La semnarea contractului, deşi pîrîtul cunoştea foarte bine faptul, că autoturismul este exploatat în calitate de taxi autorizat, nu a indicat acest lucru în contractul dat.

Or, pîrîtul era obligat să indice asigurătorului toate împrejurările cunoscute care aveau importanţă asupra preluării riscului asigurat, precum şi indicarea modului de exploatare a autovehiculului, care presta servicii taxi. Însă, pîrîtul a tăinuit intenţionat aceste împrejurări, deşi erau cunoscute încă din anul 2010. Reclamanta ÎM CIA „Transelit” SA a aflat despre modul de exploatare a autoturismului de model „VW Passat”, cu numărul de înmatriculare B 171 AK, la data de 06 septembrie 2011, primind copiile actelor, care atestă dreptul asupra autoturismului asigurat. Consideră că, prin tăinuirea unor împrejurări care aveau importanţă esenţială la încheierea contractului, pîrîtul a manifestat un comportament dolosiv şi viclean, deoarece autoturismul de marca „VW Passat”, cu numărul de înmatriculare B 171 AK era folosit în calitate de taxi autorizat.

Consideră reclamanta că, pîrîtul era interesat în prezentarea acestui neadevăr, deoarece prima de asigurare pentru automobilele exploatate în calitate de taxi pe o durată de 3 luni. constituia la acel moment 303 lei şi nu 120 lei, cît a achitat pîrîtul. Reclamanta ÎM CIA „Transelit” SA a solicitat declararea nulităţii contractului de asigurare AK nr. 0100448 din 29 aprilie 2011 încheiat între ÎM CIA „Transelit” SA şi Goncearenco Evgheni, încasarea din contul pîrîtului taxa de stat în mărime de 100 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 500 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Bender din 20 aprilie 2012 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia Curţii de Apel Bender din 19 decembrie 2012 a fost respins apelul declarat de ÎM CIA „Transelit” SA, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Bender din 20 aprilie 2012. Invocînd netemeinicia şi ilegalitatea deciziei enunţate, reprezentantul recurentei ÎM CIA „Transelit” SA, Doroftei Roman, la data de 26 noiembrie 2013, a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu remiterea pricinii la rejudecare în instanţa de apel, în alt complet de judecată. În motivarea amplă a recursului, reprezentantul recurentei a invocat în esenţă că, la emiterea deciziei, instanţa de apel nu a constatat şi elucidat circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii în fond, în rezultat, aplicînd eronat normele de drept procedural, precum şi cele de drept material, manifestată 2 prin neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată, precum şi prin interpretarea eronată a legii.

În acest context, a invocat că, instanţele de judecată ierarhic inferioare nu au dat aprecierea corespunzătoare faptului cauzei de nulitate, care se referă la momentul încheierii contractului de asigurare din 29 aprilie 2011, şi anume ce ţine de nerespectarea unei condiţii de valabilitate privind informarea asigurătorului privind întinderea riscului. Or, intimatul Goncearenco Evgheni nu a comunicat asiguratorului toate circumstanţele importante la momentul încheierii contractului de asigurare sus- indicat, şi a tăinuit modul de exploatare al autoturismului. În acest context, avînd în vedere că, intimatul Goncearenco Evghenii nu deţinea legal mijlocul de transport, respectiv, acesta din urmă nu era în drept să încheie contractul de asigurare.

Prin urmare, reprezentantul recurentei consideră că, probele anexate la materialele dosarului atestă cu certitudine încheierea prin dol a contractului de asigurare din 29 aprilie 2011. Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen. Or, materialele pricinii atestă expedierea în adresa recurentei a copiei deciziei instanţei de apel, abia la data de 30 septembrie 2013, (f.d.127). În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe. Verificînd argumentele recursului, coroborat circumstanţelor de drept pe care este întemeiată decizia instanţei de apel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie constată că, instanţa de apel a dat apreciere corectă pretenţiilor deduse judecăţii, circumstanţelor de fapt stabilite, în rezultat, în mod legal şi întemeiat, a menţinut hotărîrea primei instanţe.

În şedinţa de judecată, s-a stabilit că, prin acţiunea intentată, recurenta ÎM CIA „Transelit” SA a solicitat declararea nulităţii contractului de asigurare AK nr. 0100448 din 29 aprilie 2011, încheiat între ÎM CIA „Transelit” SA şi Goncearenco Evgheni, precum şi încasarea din contul intimatului Goncearenco Evgheni în folosul recurentei ÎM CIA „Transelit” SA a cheltuielilor de judecată. 3 Fiind investită cu examinarea prezentului litigiu, prima instanţă s-a pronunţat în favoarea respingerii acţiunii ca neîntemeiată. Pentru a emite soluţia enunţată, instanţa de fond a reţinut că, la momentul completării cererii de încheiere a contractului de asigurare obligatorie de răspndere civilă auto, intimatul a prezentat asigurătorului paşaportul tehnic al automobilului pe numele lui Agatiev Ivan şi permisul de conducere pe numele intimatului Goncearenco Evgheni, acte ce atestă că, acesta din urmă nu este posesorul automobilului în cauză.

În acest context, instanţa de fond a remarcat că, potrivit Hotărîrii Comisiei Naţionale a Pieţii Financiare nr. 20/5 din 16 mai 2008 cu privire la aprobarea formei şi conţinutului cererilor de asigurare, contractelor de asigurare şi poliţelor de asigurare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, asiguratorul este obligat să verifice informaţia din cererea de încheiere a contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto în baza documentelor originale. Sub aspectul celor relatate, prima instanţă a conchis în favoarea prezumţiei acordului recurentei în privinţa contractului de asigurare în litigiu şi consecinţelor acestuia. Instanţa de fond a concluzionat că, comunicarea faptului referitor la modul de utilizare a automobilului nu ar fi influenţat dorinţa asiguratorului de a încheia contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

Prin urmare, prima instanţă a conchis în favoarea lipsei temeiurilor de declarare a nulităţii contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto din 29 aprilie 2011. Aceeaşi soluţie a fost reţinută şi de către instanţa de apel. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră legală şi întemeiată soluţia instanţelor de judecată, rezultată din justa interpretare şi aplicare a normelor de drept material.

Astfel, analizînd circumstanţele faptice ale cauzei şi actele anexate la materialele dosarului, instanţa de recurs a reţinut că, la data de 29 aprilie 2011 între Evghenii Goncearenco şi ÎM CIA „Transelit” SRL, în baza cererii de încheiere a contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, completată de către reprezentantul asigurătorului (f.d.11), a fost încheiat contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto seria AK nr. 0100448, pentru autoturismul de marcă „VW Passat” cu numărul de înmatriculare B 171 AK. Este de menţionat că, automobilul sus-indicat aparţine cu drept de proprietate lui Agatiev Ivan şi cu drept de posesiune, în baza procurii generale nr. 9327 din 23.08.2010 lui Mulev Oleg.

(f.d.13). Iar, ultimul, în baza contractului de locaţiune al mijlocului de transport nr. 09 din 24.08.2010, a transmis firmei „Vi-Avto” autoturismul menţionat în posesiune şi folosinţă temporară (f.d.15). 4 Intimatul Goncearenco Evghenii, în baza contractului de prestare a serviciilor din 01.07.2010, încheiat cu SRL „Vi-Avto”, prestează servicii de taxi, (f.d.12). Materialele dosarului atestă că, în temeiul contractului de mandat nr. 15 din 01 aprilie 2009, încheiat între ÎM CIA „Transelit” SA, SRL „Prodeviz” şi societatea comercială „Страховой дом”, ultima, în calitatea de mandatar, s-a obligat ca în din numele mandantului ÎM CIA „Transelit” SA să încheie contracte de asigurare (vînzarea plişelor de asigurare) şi să primească primele de asigurare în temeiul acestor din urmă contracte, (f.d.58-64).

Din informaţia prezentată de societatea comercială „Страховой дом” rezultă cu certitudine că, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto din 29 aprilie 2011, a fost încheiat în baza certificatului tehnic, potrivit căruia automobilul de model „WV Passat”, cu numărul de înmatriculare B 171 AK, aparţine unei persoane fizice. Iar, intimatul Goncearenco Evgheni nu a informat asiguratorul despre utilizarea automobilului respectiv pentru prestarea serviciilor de taxi, (f.d.67). Dispoziţia de la art. 1301 Cod civil, statuează precum că, prin contract de asigurare, asiguratul se obligă să plătească asigurătorului prima de asigurare, iar acesta se obligă să plătească, la producerea riscului asigurat, asiguratului sau unui terţ (beneficiarului asigurării) suma asigurată ori despăgubirea, în limitele şi în termenele convenite.

Conform art. 2 din Legea privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006, asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule reprezintă un contract de asigurare, probat prin poliţa de asigurare RCA şi/sau certificatul de asigurare “Carte Verde”, prin care un asigurător autorizat, în condiţiile prezentei legi, să practice asigurare obligatorie de răspundere civilă auto se obligă, în baza unei prime plătite de asigurat, să despăgubească prejudiciile cauzate prin accident de autovehicul în perioada de valabilitate a contractului de asigurare. Potrivit art. 1308 alin. (1) Cod civil, pentru încheierea contractului de asigurare, asiguratul prezintă asigurătorului propunere (cerere) scrisă, în care indică interesul propriu şi cel al beneficiarului asigurării sau declară verbal că doreşte să încheie contract de asigurare.

În baza prevederilor art. 8 alin. (1) din aceeaşi Lege, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto se realizează nemijlocit prin încheierea de contract de asigurare între posesorul de autovehicul şi asigurătorul autorizat să practice asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. În contractele de asigurare obligatorie şi benevolă de răspundere civilă, obiectul îl constituie răspunderea civilă, atît a posesorului, cît şi a utilizatorului de autovehicul, pentru orice pagubă sau vătămare corporală produsă prin accident de autovehicul în limitele teritoriale de acoperire ale asigurării. 5 Posesor de autovehicul este proprietarul de drept al autovehiculului, precum şi persoana care posedă autovehiculul în temeiul unui contract de locaţiune, comodat, contract de leasing sau al unor alte titluri prevăzute de legislaţie.

Iar, utilizator reprezintă orice persoană care conduce autovehiculul: asiguratul, persoanele prevăzute în contractul de asigurare, alte persoane care conduc autovehiculul cu sau fără consimţămîntul posesorului. În cadrul instruirii la cursurile de şofer se consideră utilizator persoana care efectuează instruirea în conducerea autovehiculului. În conformitate cu dispoziţia art. 8 alin. (3) din Legea nr. 414 din 22 decembrie 2006, încheierea contractului de asigurare se solicită asigurătorului prin depunerea unei cereri de asigurare adresate acestuia. Asigurătorul nu are dreptul să refuze primirea, examinarea şi soluţionarea cererii de asigurare. Art. 1315 alin. (1) lit. a) Cod civil, prevede că, asiguratorul este obligat să aducă la cunoştinţa asiguratului, într-o formă adecvată, condiţiile asigurării.

Conform art. 1316 alin. (1) Cod civil, asiguratorul este obligat să informeze asigurătorul, la încheierea contractului, despre toate circumstanţele esenţiale referitoare la mărimea riscului ce se asigură. Iar, în baza prevederilor art. 1317 alin. (1) – (3) Cod civil, la încheierea contractului de asigurare, asiguratul este obligat să indice asigurătorului toate împrejurările cunoscute de el care ar avea importanţă asupra preluării riscului asigurat. Se consideră a avea importanţă acele împrejurări periculoase care ar influenţa decizia asigurătorului de a încheia contractul ori de a încheia contractul în condiţiile convenite. O împrejurare asupra căreia asigurătorul a formulat în mod expres şi în scris întrebări se consideră a fi, în caz de dubiu, importantă.

În cazul în care, contrar dispoziţiilor alin. (1) şi (2), s-a omis menţionarea unei împrejurări importante, asigurătorul poate rezilia contractul. De asemenea, el poate rezilia dacă menţionarea unei împrejurări importante este omisă deoarece asiguratul nu a luat cunoştinţă despre acea împrejurare din motive care îi sînt imputabile. Conform art. 218 alin. (1) Cod civil, nulitatea relativă a actului juridic poate fi invocată doar de persoana în al cărei interes este stabilită sau de succesorii ei, de reprezentantul legal sau de creditorii chirografari ai părţii ocrotite pe calea acţiunii oblice. Instanţa de judecată nu poate să o invoce din oficiu.

Dispoziţia art. 226 Cod civil statuează precum că, în cazul în care atribuţiile persoanei privind încheierea actului juridic sînt limitate prin contract, iar împuternicirile organului persoanei juridice – prin actul de constituire, în comparaţie cu cele stipulate prin mandat, lege sau cu cele deduse din circumstanţele în care se încheie actul juridic, acesta, încheiat fără respectarea limitelor impuse, poate fi declarat nul numai în cazul în care se demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre limitări. 6 Iar, în temeiul prevederilor art. 228 Cod civil, actul juridic a cărui încheiere a fost determinată de comportamentul dolosiv sau viclean al uneia din părţi poate fi declarat nul de instanţa de judecată chiar şi în cazul în care autorul dolului estima că actul juridic este avantajos pentru cealaltă parte.

Dacă una dintre părţi trece sub tăcere anumite împrejurări la a căror dezvăluire cealaltă parte nu ar mai fi încheiat actul juridic, anularea actului juridic poate fi cerută numai în cazul în care, în baza principiului bunei-credinţe, se putea aştepta ca cealaltă parte să dezvăluie aceste împrejurări. În cazul în care dolul este comis de un terţ, actul juridic poate fi anulat numai dacă se demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie despre dol. În interpretarea corectă a normei legale sus-indicate, este de menţionat că, pentru ca dolul să fie temei de anulare a actului juridic este necesar ca eroarea să fie determinantă pentru încheierea actului juridic, adică mijloacele viclene utilizate de una dintre părţi să fie de aşa natură, încît să fie evident că fără aceste mijloace, cealaltă parte n-ar fi încheiat actul.

Este necesar ca mijloacele dolosive să prezinte o anumită gravitate pentru a putea produce efectele unui viciu de consimţămînt. Avînd în vedere circumstanţele esenţiale ale pricinii în raport cu normele legale sus-indicate, instanţa de recurs notează că, instanţele de judecată corect au concluzionat în favoarea respingerii acţiunii pe motivul lipsei temeiurilor de declarare a nulităţii contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto seria AK nr. 0100448 din 29 aprilie 2011. Or, la momentul încheierii contractului de asigurare seria AK nr. 0100448 din 29 aprilie 2011, recurenta ÎM CIA „Transelit” aveat obligaţia legală de a aduce la cunoştinţa asiguratului, într-o formă adecvată, condiţiile asigurării.

Astfel că, asiguratorul, dispunînd de paşaportul tehnic al automobilului de model „WV Passat”, cu numărul de înmatriculare B 171 AK pe numele altei persoane fizice decît intimatul Goncearenco Evgheni, şi neverificînd titlul în baza căruia deţine automobilul acesta din urmă, a acceptat în mod tacit încheierea contractului de asigurare sus-indicat. Or, confirmarea tacită reprezintă un comportament care nu lasă nici o îndoială asupra intenţiei de a executa actul lovit de nulitate. Astfel, executarea voluntară a unui act juridic lovit de nulitate relativă reprezintă o confirmare tacită. Avînd efect retroactiv, confirmarea, pe de o parte, stinge nulitatea din trecut, iar pe de alta, face ca actul juridic lovit de nulitate relativă să fie valabil chiar din momentul încheierii, dar nu din momentul confirmării.

Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie remarcă că, la cazul dedus judecăţii, nu poate fi constatată nulitatea contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto seria AK nr. 0100448 din 29 aprilie 2011, în sensul normelor de la art. art. 226, 228 Cod civil. 7 Sub aspectul celor relatate, instanţa de recurs conchide în favoarea netemeiniciei argumentelor expuse în recurs. Or, acestea nu şi-au găsit confirmare, reieşind din interpretarea normelor legale enunţate.

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sînt întemeiate şi legale, iar argumentele invocate de către reprezentantul recurentei sînt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe. În conformitate cu art.art. 444, 445 alin. (1) lit. a), 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către reprezentantul ÎM CIA „Transelit”, societate pe acţiuni, Doroftei Roman.

Se menţine decizia Curţii de Apel Bender din 19 decembrie 2012 şi hotărîrea Judecătoriei Bender din 20 aprilie 2012, adoptate, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către ÎM CIA „Transelit”, societate pe acţiuni împotriva lui Goncearenco Evghenii cu privire la declararea nulităţii contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tatiana Vieru Ion Corolevschi Vladimir Timofti Svetlana Novac 8