2ra-439/14 — Executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti

dosarul nr.2ra-439/14 prima instanţă: A.Danilov instanţa de apel: N.Vascan, E.Clim, Iu.Cotruţă DECIZIE 05 februarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru Ion Corolevschi, Vladimir Timofti examinînd cererea de recurs declarată de către Elena Burlui, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Elenei Burlui împotriva Ministerului Justiţiei, intervenient accesoriu Procuratura Generală cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat în legătură cu încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Elena Burlui şi admis apelul declarat de Ministerul Justiţiei, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 06 februarie 2013, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii Elenei Burlui, c o n s t a t ă La 06 noiembrie 2012, Elena Burlui a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei, intervenient accesoriu Procuratura Generală cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat în legătură cu încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti. În motivarea acţiunii reclamanta Elena Burlui a indicat că pînă în anul 2006 a activat la SRL „Victotar-Agro” din or. Hînceşti în calitate de economist-şef. Deşi administrator al întreprinderii era Gh. Talmaci, unic fondator de facto al acesteia era Lidia Lupu care la acel moment ocupa funcţia de Preşedinte al raionului Hînceşti.

Susţine reclamanta că la concediere nu i s-a achitat plăţile salariale, în legătură cu ce a acţionat întreprinderea în instanţă. Prin hotărîrea judecătoriei Hînceşti din 06 octombrie 2006, acţiune a fost admisă şi s-a încasat de la SRL „Victotar-Agro” în beneficiul Elenei Burlui suma de 14609 lei cu executarea imediată a hotărîrii. Reclamanta menţionează că pîrîtul nu a executat benevol hotărîrea în termen de 20 douăzeci de zile, în legătură cu ce reclamanta s-a adresat cu cererea despre executarea silită. La 27 octombrie 2006, executorul Tatiana Margine a emis o încheiere privind primirea spre executare a documentului executoriu, intentarea procedurii de executare şi stabilirea termenului pentru executare benevolă, prin care i-a acordat debitorului un termen de 15 cincisprezece zile pentru executare.

Deoarece la expirarea termenului propus spre executare debitorul nu şi-a onorat obligaţiunile, reclamanta în repetate rânduri a intervenit către Oficiul de Executare Hînceşti, dar fără rezultate. Menţionează reclamanta că existau toate premisele ca hotărârea judecătorească să fie executată imediat sau într-un termen cât mai scurt. Mai menţionează reclamanta, că cunoştea cu certitudine că după emiterea hotărârii Judecătoriei Hînceşti din 06 octombrie 2006, încă mult timp întreprinderea a dispus de bunuri, inclusiv de sume băneşti, care puteau fi urmărite, fapt despre care ea a informat executorul judecătoresc, dar nu a urmat nici o reacţie, or, toate instituţiile în adresa cărora a expediat petiţii cu referire la neexecutarea hotărîrii menţionate au remis petiţiile spre examinare Ministerului Justiţiei şi Procuraturii Generale, sau structurilor ierarhic inferioare acestora, petiţiile fiind într-un final examinate formal şi neglijent fără soluţionarea în fond.

S-a mai menţionat că la 30 martie 2007, ca urmare a unei cereri colective semnate şi de reclamantă şi înaintată Parlamentului RM, petiţionarii au primit un răspuns de la Ministerul Justiţiei, semnat de vice-ministru Nicolae Eşanu potrivit căruia în rezultatul controlului efectuat a fost constatat că în Oficiul de executare Hînceşti, nu au parvenit spre executare silită careva documente executorii, unde reclamanta şi ceilalţi petiţionari, ar figura în calitate de creditori-urmăritori.

La 01 iulie 2007, ca urmare a unei cereri înaintate Preşedintelui RM, reclamanta a primit un răspuns cu nr. B-507/07, semnat de Directorul Departamentului de executare Valeriu Devderea prin care, a fost constatat că Titlul executoriu a parvenit la Oficiul de executare Hînceşti la 27 octombrie 2006, dar executarea nu poate fi efectuată fiindcă SRL „Victotar-Agro” nu dispune de careva bunuri ce ar putea fi urmărite în contul achitării datoriei, iar la 14 februarie 2007, documentul executoriu, în conformitate cu prevederile art.76 din Legea insolvabilităţii, a fost expediat debitorului.

În luna ianuarie 2011, reclamanta a înaintat iarăşi o cerere Preşedintelui RM, Parlamentului RM, Ministerului Justiţiei şi Procuraturii Generale, prin care a expus în mod detaliat istoria controversată despre neexecutarea hotărârii judecătoreşti, iar la 16 februarie 2011 Ministerul Justiţiei a expediat un răspuns prin care a fost informată că, prin Legea RM cu privire la executorii judecătoreşti nr.113 din 17 iunie 2010, sistemul de executare a fost liberalizat şi executorii sunt independenţi în raport cu Ministerul Justiţiei, iar actele referitoare la executare se află la executorul Gurgurov Rodica şi executarea, în conformitate cu prevederile Legii insolvabilităţii, ţine exclusiv de administratorul întreprinderii.

Reclamanta s-a adresat verbal şi în scris executorului Grurgurov Rodica, astfel că la 15 decembrie 2011 ultima a informat-o pe reclamantă că ea nu dispune de niciun act de executare, fiindcă acestea au fost expediate spre executare administratorului SRL „Voctotar-Agro”, din motivul că întreprinderea se află într-un proces de lichidare. În aşa mod, indică reclamanta că organele de executare, inclusiv şi Ministerul Justiţiei au acţionat ilegal, nu au soluţionat cazul pe fond, iar în final şi-au declinat competenţa în problema dată, iar, referitor la cerinţa de a sancţiona persoanele vinovate, Ministerul Justiţiei nici nu s-a expus.

Concretizează reclamanta că a purtat o corespondenţă amplă cu Procuratura Hînceşti şi cu Procuratura Generală, dar şi acestea au mimat examinarea petiţiilor şi timp îndelungat au prezentat răspunsuri formale sau chiar false invocând motive precum că întreprinderea-debitor nu dispune de bunuri materiale, există un proces de insolvabilitate (faliment) şi în aceste condiţii, pe faptul neexecutării hotărârii judecătoreşti, au fost emise ordonanţe de neîncepere a urmăririi penale. La 16 aprilie 2010, reclamanta a primit un răspuns, semnat de procurorul raionului Hînceşti, prin care a fost informată că la 16 aprilie 2010 Ordonanţa de refuz în pornirea cauzei penale a fost anulată, fiindcă întreprinderea avea bunuri cu care putea să se achite cu reclamanta, iar împotriva directorului SRL „Victotar-Agro” a fost pornită o cauza penală pe art. 320 CP, neexecutarea intenţionată a hotărârii instanţei de judecată.

Totodată, reclamanta a fost citată în procuratură unde a fost informată verbal că, dacă debitorul nu-i va restitui suma salariala pe parcursul urmăririi penale, ea va fi recunoscută ca parte civilă. La 10 iunie 2010, reclamanta a mai primit o comunicare nr. 24-87/07-2140, de la Procuror în Secţia investigaţii financiar-economice a Procuraturii Generale, prin care a fost informată că anterior a fost posibil de încasat restanţele salariale, fiindcă în SRL „Victotar-Agro” au existat bunuri, care puteau fi puse sub urmărire şi în aceste condiţii a fost pornită o cauză penală.

La 28 octombrie 2010, reclamanta a primit Ordonanţa din 10 septembrie 2010, privind încetarea urmăririi penale, emisă din motivul că în legătură cu modificările în legislaţia penală, directorul SRL „Victiotar-Agro” nu poate fi supus răspunderii penale pe indicii art. 520 CP, fiindcă în prealabil trebuie să fie supus răspunderii administrative şi că împotriva lui a fost întocmit deja un proces-verbal contravenţional. La cererea ei de a fi impus debitorul să execute hotărîrea a primit ordonanţa din 03 decembrie 2010, prin care cererea ei a fost respinsă. În luna ianuarie 2011 reclamanta a înaintat o cerere în 4 exemplare Preşedintelui RM, Parlamentului RM, Ministerului Justiţiei şi Procuraturii Generale, prin care a expus în mod detaliat neexecutarea hotărârii judecătoreşti şi a solicitat soluţionarea problemei şi sancţionarea factorilor de decizie, care se fac vinovaţi de nesoluţionarea problemei ei.

Prin răspunsul cu nr.11-338/10-1168 Procuratura Generală a informat-o că la 10 septembrie 2010 s-a decis încetarea urmăririi penale şi atragerea conducerii debitorului la răspundere contravenţională, iar petiţia a fost expediată în Procuratura Hînceşti pentru investigarea faptelor ulterioare zilei de 10 septembrie 2010. La 22 martie 2011, procuratura Hînceşti i-a expediat un răspuns prin care a fost informată că documentele de executare se află la conducerea SRL „Vitotar- Agro”, iar referitor la răspunsul primit ea este în drept să se adreseze în judecată în ordinea prevăzută de art. 16 al Legii cu privire la petiţionare.

Susţine reclamanta, că urmare a comportării ilegale a organelor de executare, inclusiv a Ministerului Justiţiei, a organelor procuraturii precum şi a Procuraturii Generale şi a instanţelor de judecată, i-au fost încălcate drepturile la un proces echitabil, ilegalitate care s-a manifestat prin încălcarea dreptului la executarea în termeni rezonabili a hotărârii judecătoreşti, prin judecarea cauzei peste limitele termenului rezonabil şi prin încălcarea dreptului la petiţionare şi la un recurs efectiv. Cere reclamanta, Elena Burlui încasarea prejudiciului material în mărime de 14609 lei şi repararea prejudiciului moral în sumă de 300000 lei, pe care o consideră rezonabilă şi proporţională suferinţelor suportate de ea şi familia sa, cât şi gradului de vinovăţie a pârâtului şi a intervenientului.

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 06 februarie 2013, acţiunea a fost admisă parţial şi s-a dispus încasarea de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiţiei al RM cu titlu de prejudicial moral suma de 30000 lei, în rest acţiunea înaintată a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2013, apelul declarat de Elena Burlui a fost respins, iar apelul declarat de Ministerul Justiţiei a fost admis, fiind casată hotărîrea primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. La 20 septembrie 2013, Elena Burlui a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu pronunţarea unei hotărîri noi de admitere integrală a acţiunii.

În motivarea recursului recurenta Elena Burlui a invocat că instanţele de judecată la examinarea pricinii eronat au aplicat legea materială care guvernează raportul juridic litigios, prin ce au emis hotărîri neîntemeiate. În special, s-a invocat că ea nu a fost de acord cu acţiunile organelor de executare, ceea ce se demonstrează prin faptul că, încă de la sfârşitul anului 2006 – începutul anului 2007, Elena Burlui a înaintat mai multe petiţii în instituţiile superioare ale statului şi nici odată nu era satisfăcută cu răspunsurile primite. Mai mult ca atît, Elena Burlui niciodată n-a primit de la executorul judecătoresc vreun oarecare alt act prin care s-ar fi constatat categoric faptul că executarea este imposibilă pe viitor, iar toate răspunsurile la petiţiile primite în anii 2007 – 2009, deşi erau formale şi nesatisfăcătoare, niciodată nu au avut caracterul unui refuz categoric şi nu invocau faptul că procesul de executare este suspendat ori încetat.

La data de 18 ianuarie 2013, Ministerul Justiţiei a depus referinţă la recursul declarat de Elena Burlui prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei instanţei de apel, invocând că statul a depus diligenţa necesară în vederea executării documentului executoriu dedus judecăţii. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

Conform art. 2 alin.(1), (2) şi (3) al Legii privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti nr.87 din 21 aprilie 2011, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti poate adresa în instanţă de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de legislaţia procesuală civilă.

Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti se face doar în măsura în care încălcarea a avut loc din cauze ce nu pot fi imputate exclusiv persoanei care a depus cererea de reparare a prejudiciului (denumită în continuare reclamant). Prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti se repară indiferent de vinovăţia instanţei de judecată, a organului de urmărire penală, a organului responsabil de executarea hotărîrilor judecătoreşti sau a instituţiei de stat debitoare.

Din materialele dosarului rezultă că Elena Burlui s-a adresat în instanţa de judecată cu acţiune către Ministerul Justiţiei şi Procuratura Generală prin care a solicitat încasarea prejudiciului material în mărime de 14609 lei cauzat prin neexecutarea hotărîrii judecătoriei Hînceşti din 06 octombrie 2006 şi repararea prejudiciului moral în sumă de 300000 lei în legătură cu încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti. Conform art. 104 alin.(2) al Codului de executare, în cazul lichidării debitorului persoană juridică sau al declarării insolvabilităţii lui, documentul executoriu şi încheierea de încasare a cheltuielilor de executare se transmit comisiei de lichidare/lichidatorului, fapt despre care se informează creditorul.

Conform art. 76 lit. a), e), h), i), m) şi o) al Legii insolvabilităţii nr. 632 din 14 noiembrie 2001, (abrogată prin Legea nr.149 din 29 iunie 2012), administratorul are următoarele atribuţii principale: a) inventarierea patrimoniului debitorului; e) îndeplinirea hotărîrilor instanţei de judecată, ale adunării şi ale comitetului creditorilor, adoptate în limitele competenţei lor; h) ţinerea registrelor de evidenţă a datoriilor creditoare şi a datoriilor debitoare ale debitorului; i) administrarea masei debitoare; m) contestarea în instanţa de judecată, în modul stabilit de lege, a creanţelor creditorilor şi a oricăror tranzacţii sau transferuri; o) distribuirea către creditori a sumelor de bani rezultate din valorificarea masei debitoare, conform prevederilor prezentei legi.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie examinînd actele cauzei constată că instanţa de apel corect a stabilit circumstanţele raportului juridic litigios, şi anume că Burlui Elena a activat pînă în anul 2006 la SRL „Victotar-Agro” din or.Hînceşti în calitate de economist-şef, iar la concediere nu i s-a achitat plăţile salariale. Prin hotărîrea Judecătoriei Hînceşti din 06 octombrie 2006, acţiune a fost admisă şi s-a încasat de la SRL „Victotar-Agro” în beneficiul Elenei Burlui suma de 14609 lei cu executarea imediată a hotărîrii. Însă, hotărîrea respectivă nu a fost executată din motivul imposibilităţii executării.

Astfel, potrivit actelor cauzei rezultă că prin raportul executorului judecătoresc Gurgurov Rodica nr. 148-938 din 24 decembrie 2012 dar şi prin scrisorile de răspuns a Departamentului de Executare nr. 13-507/07 din 1 iunie 2007 şi nr. B-441 din 10 mai 2010, se atestă faptul că în urma controlului efectuat s-a stabilit că SRL „Victotar-Agro” nu activează şi de careva bunuri ce ar putea fi urmărite în contul achitării datoriei nu dispun.

Mai mult ca atît, potrivit procesului verbal de constatare a imposibilităţii de executare, se confirmă că la 5 noiembrie 2006 executorul judecătoresc T.Margine al Oficiului de executare Hînceşti deplasându-se la sediul debitorului fiind asistată de martori a stabilit că este imposibil de executat hotărîrea Judecătoriei Hînceşti din 06 octombrie 2006. Tot odată, conform raportului executorului judecătoresc Gurgurov Rodica nr. 48-938 din 24 decembrie 2012, se constată, că prin decizia din 05 ianuarie 2007 a Camerei Înregistrării de Stat, Oficiul teritorial Hînceşti s-a declanşat procedura de dizolvare a SRL „Victotar-Agro”, fapt publicat în MO nr. 1-2 din 05 ianuarie 2007. De asemenea, prin răspunsul nr.B-507/07 din 01 inie 2007 a Departamentului de executare a Ministerului Justiţiei expediat în adresa Elenei Burlui rezultă că la 14 februarie 2007, documentul executoriu nr.2-224 emis de Judecătoria Hînceşti la 06 octombrie 2006, privind încasarea de la SRL „Victotar-Agro” în beneficiul Elenei Burlui a sumei de 14609 lei, prin prisma art. 104 alin.(2) al Codului de executare, a fost expediat în adresa administratorului numit a SRL „Victotar-Agro”, în conformitate cu prevederile art. 76 al Legii insolvabilităţii nr. 632 din 14 noiembrie 2001, (abrogată prin Legea nr.149 din 29 iunie 2012), Or, potrivit art. 76 al Legii insolvabilităţii nr. 632 din 14 noiembrie 2001,

(abrogată prin Legea nr.149 din 29 iunie 2012), numai administratorul este învestit prin lege să administreze masa debitoare, să distribuie către creditori a sumelor de bani rezultate din valorificarea masei debitoare, să îndeplinească hotărîrile judecătoreşti etc.. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în susţinerea poziţiei sale de respingerea recursului reiterează poziţia instanţei de apel, că în cazul în speţă nu pot fi aplicate prevederile art.2 al Legii privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti nr.87 din 21 aprilie 2011, or în pricină nu suntem în prezenţa unei vinovăţii a instanţei de judecată, a organului de urmărire penală, a organului responsabil de executarea hotărîrilor judecătoreşti sau a instituţiei de stat debitoare, care ar permite repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, deoarece statul a întreprins toate măsurile care puteau fi în mod raţional întreprinse pentru a executa hotărîrea judecătorească (a se vede Fociac vs România).

Or, în urma parvenirii a documentului executoriu spre executare la data de 27 octombrie 2006, la 05 noiembrie 2006 prin încheierea executorului judecătoresc T.Margine privind asigurarea executării a fost aplicat sechestru asupra surselor financiare ale debitorului deţinute în BC „Moldova Agroindbank” SA, precum şi pe bunurile imobile proprietate privată a debitorului adresată Oficiului Cadastral Teritorial Hînceşti. Tot odată, la momentul parvenirii spre executare a documentului executoriu emis pe numele Burlui Elena, în executare se mai menţineau şi alte documente executorii, adică 11 proceduri de executare privind încasarea datoriilor de la SRL „Victotar-Agro” în beneficiul statului şi a persoanelor fizice de aceea la acel moment erau deja aplicate măsuri de asigurare.

Potrivit raportului suplementar al executorului judecătoresc Gurgurov Rodica nr. 148-191 din 04 martie 2013, pînă în prezent toate măsurile de asigurare aplicate de executorul judecătoresc al Oficiului de Executare Hînceşti se menţin, dar pot fi anulate doar la achitarea datoriilor.

În acest sens, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie remarcă şi jurisprudenţa CEDO şi anume, principiul conform căruia hotărîrile judecătoreşti trebuie executate, nu poate fi interpretat ca obligând statul să răspundă pentru un debitor privat , în caz de imposibilitate de plată a acestuia ( Griţco contra Moldovei, nr.15840/02 din 14 iunie 2001). Ca rezultat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie mai reţine că instanţa de apel corect a apreciat toate probele administrate în cauză, corect a stabilit circumstanţele faptice ale raportului juridic litigios şi a făcut concluzii în corespundere cu prevederile normelor de drept material.

Acestea şi alte motive şi argumente, preluate integral de instanţa de recurs, au stat la baza adoptării hotărîrii instanţei de apel, care nu pot fi anulate sau modificate în temeiul recursului declarat. În consecinţă, se constată că instanţa de apel a determinat definitiv circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii, apreciind probele prezentate de părţi în corespundere cu prevederile art.130 CPC, totodată în cadrul judecării pricinii au fost create condiţii egale şi obiective participanţilor la proces întru realizarea drepturilor sale procedurale.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că decizia instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurenţi sunt neîntemeiate şi similare argumentelor invocate în instanţe de apel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Elena Burlui şi de a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Elena Burlui.

Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Elenei Burlui împotriva Ministerului Justiţiei, intervenient accesoriu Procuratura Generală cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat în legătură cu încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima Judecătorul Judecători Svetlana Novac Tatiana Vieru Ion Corolevschi Vladimir Timofti