2ra-406/14 — Recuperarea prejudiciului material cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală

prima instanţă: V. Lazari, dosarul nr. 2ra-406/14 instanţa de apel: D. Manole, N. Traciuc, E. Fistican ÎNCHEIERE 30 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând admisibilitatea recursurilor declarate de către Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Mardari Efim împotriva Ministerului Justiţiei al republicii Moldova şi Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2013, prin care au fost admise apelurile declarate de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Procuratura Generală a Republicii Moldova şi modificată hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 04 iunie 2013, c o n s t a t ă : La data de 23 ianuarie 2013, Mardari Efim a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al RM şi Procuraturii Generale a RM cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală.

În motivarea acţiunii a invocat că la data de 21 octombrie 2007, în baza unei cereri depuse de Munteanu Ivan, Procuratura raionului Străşeni a intentat în privinţa sa cauza penală nr.2007330381, fără a tine cont de faptul că învinuirile sunt nefondate, iar pe pretenţiile expuse în cerere deja existau hotărîri judecătoreşti irevocabile, şi prin ordonanţa procurorului din Procuratura Străşeni a fost pus sub învinuire de comiterea infracţiunilor prevăzute de 328 al. (3) lit. b) şi art. 332 al.(2) lit. b) Cod penal.

Susţine că, la data de 31 ianuarie 2009, cauza penală care a fost pornită pe numele său a fost încetată, însă Ordonanţa procurorului a fost contestată în instanţa de judecată de către Munteanu Ivan, iar potrivit hotărîrii judecătorului de instrucţie a Judecătoriei Străşeni din 22 iunie 2009, a fost declarată nulă Ordonanţa de încetare a urmăririi penale, drept urmare, în baza unor depoziţii false, Procuratura Străşeni repetat, fără careva motive şi probe suplimentare a reluat din nou spre examinare cauza penală, dînsul fiind învinuit de săvîrşirea infracţiunilor prevăzute de art. 328 al. (3) lit. b) şi art. 332 al.(2) lit. b) Cod penal. Menţionează că prin sentinţa Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 16 decembrie 2011, a fost achitat de sub învinuirea adusă pe motiv că faptele încriminate nu întrunesc elementele infracţiunii, sentinţa în cauză, a fost menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 mai 2012 şi decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 noiembrie 2012. Consideră că prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, Procuratura Străşeni, reprezentată de procurorul Nicu Şendrea, care pe parcursul urmăriri penale nu a studiat minuţios probele ce dovedeau nevinovăţia sa, dar care ulterior au stat la baza emiterii sentinţei de achitare, i-au fost cauzat un prejudiciul material care constituie suma de 826 lei pentru deplasările la organele de drept pe parcursul urmăririi penale, cît şi în istanţele judecătoreşti în perioada anilor 2007- 2012 şi cheltuielile de asistenţă juridică în sumă de 1000 lei.

La fel invocă că, acţiunile ilegale ale organelor de urmărire penală şi ale procuraturii au jucat un rol negativ în viaţa şi activitatea sa , acestuia fiindu-i create obstacole morale şi fizice la îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, nervozitate, pierderea de timp, energie, fiind stresat prin interogări permanente, suferinţe psihice. Iar din cauza punerii sale sub învinuire, i-a fost aplicată şi interdicţia de nepărăsirea localităţii, mai mult că prin acţiunile organelor de urmărire penală i-a fost lezată demnitatea şi reputaţia profesională, prin ce i-a fost cauzat un prejudiciu moral considerabil. Solicită încasarea de la Ministerul Justiţiei al RM şi Procuratura Generale a RM în beneficiul său a prejudiciului material în mărime de 1826 lei şi prejudiciul moral în mărime de 850 000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Străşeni din 04 iunie 2013, acţiunea a fost admisă parţial fiind încasat de la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova în beneficiului lui Mardari Efim prejudiciul material în mărime de 1826 lei şi prejudicial moral în mărime de 30 000 lei. În rest cerinţele au fost respinse ca neîntemeiate. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2013 apelurile declarate de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Procuratura Generală a Republicii Moldova au fost admise parţial, fiind modificată hotărîrea primei instanţe prin încasarea prejudiciului material în mărime de 1826 lei şi prejudiciului moral în mărime de 30 000 lei în beneficiul lui Mardari Efim de la bugetul de Stat prin intermediul Ministerului Justiţiei al RM, în rest hotărîrea primei instanţe a fost menţinută.

La data de 29 noiembrie 2013, Procuratura Generală a RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu emiterea unei noi hotărîri de respingerea acţiunii. În motivarea cererii de recurs recurentul Procuratura Generală a invocat că în cadrul examinării cauzei, Mardari Efim contrar prevederilor art. 118 CPC , nu a dovedit circumstanţele pe care le-a invocate drept temei a pretenţiilor înaintate. În sprijinul cerinţelor sale a prezentat instanţei şi a anexat la materialele cauzei copiile neautentificate ale înscrisurilor pe care s-a bazat, fapt ce contravine prevederilor art. 138 al. (4) CPC, deoarece conform art. 139 al.

(4) CPC, instanţa judecătorească nu poate considera dovedit un fapt adeverit numai prin copia de pe document. La fel invocă că, Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, poate fi aplicată numai pentru acţiunile vădit ilegale, dar nu şi pentru pretenţiile invocate de intimat. La data de 24 decembrie 2013, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a invocat că instanţa de apel a apreciat arbitrar probele din dosar şi a aplicat şi interpretat eronat normele de drept material. Consideră că atît prima instanţă cît şi instanţa de apel au aplicat eronat normele de drept material ce ţin de încasarea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, deoarece pentru aplicabilitatea Legii nr. 1545 –XIII din 25 februarie 1998 este necesar de a exista atît dreptul la repararea prejudiciului cît şi cazurile de reparare a prejudiciului material sau moral. Prin urmare nu orice acţiune a organelor de drept şi judecătoreşti atrage răspunderea statului ci doar fapta ilicită, existenţa căreia este o condiţie specială în cazul angajării răspunderii statului pentru prejudicial cauzat.

Susţine că organul de drept a întreprins toate acţiunile de urmărire penală posibile prevăzute de Codul de Procedură Penală în scopul cercetării sub toate aspectele a circumstanţelor cazului şi administrării probelor, acţiuni necesare pentru acumularea probatoriului care atît învinovăţeşte cît şi dezvinovăţeşte persoana în acţiunile criminale acuzate ei, cu atît mai mult că a fost constatată comiterea de către Mardari Efim a unor acţiuni prejudiciabile sancţionate de Codul Penal. Menţionează, ca contrar prevederilor art. 313 CPC, Mardari Efim nu a contestat în instanţa de judecată nici acţiunile organelor de urmărire penală şi nici ordonanţele emise de acestea, fapt ce dovedeşte că măsurile procedurale întreprinse în cadrul urmăririi penale sunt legale.

Consideră recurentul că existenţa unei sentinţe judecătoreşti definitive privind achitarea intimatului pe motiv că fapta nu a fost săvîrşită de către acesta, nu poate servi temei legal de a invoca măsurile procedurale întreprinse de organul de urmărire penală ilegale, cu atît mai mult că toate măsurile procesuale întreprinse în privinţa lui Mardari Efim sunt prevăzute de lege şi au un scop legal de a asigura lupta cu criminalitatea. A mai indicat că contrar prevederilor art. 118 CPC, Mardari Efim nu a dovedit prin probe argumentele invocate sub aspectul existenţei prejudiciului moral şi nu a indicat de către cine, în ce circumstanţe şi în baza căror acţiuni i-au fost cauzate suferinţe morale sau fizice, circumstanţe în care nu este clar în baza căror criterii instanţele judecătoreşti au justificat dreptul intimatului de a beneficia de prejudiciu moral.

Insistă, că instanţele judecătoreşti neîntemeiat au admis şi pretenţia reclamantului cu privire la încasarea cheltuielilor de transport, deoarece la materialele cauzei nu există nici o probă pertinent şi concludentă, nici un înscris ce ar confirma faptul că, Mardari Efim, a suportat astfel de cheltuieli pentru deplasarea la organele de drept. Totodată, consideră că şi suma de 1 826,00 lei acordată cu titlu de prejudiciu material, compusă din cheltuieli de deplasare şi cheltuieli pentru asistenţa juridică a fost încasată neîntemeiat, deoarece în cadrul examinării cauzei nu a fost constatat dacă acestea au fost necesare şi rezonabile în cuantum. Examinând temeiurile recursurilor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către Procuratura Generală a RM şi Ministerul Justiţiei al RM sunt inadmisibile din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către Procuratura Generală a RM şi Ministerul Justiţiei al RM, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurenţii nu au invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recursurile se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererile de apel.

Prin urmare, argumentele recursurilor nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursurile declarate de către Procuratura Generală a RM şi Ministerul Justiţiei al RM asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către Procuratura Generală a RM şi Ministerul Justiţiei al RM ca inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursurile declarate de către Procuratura Generală a Republicii Moldova şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova se consideră inadmisibile. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva