Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-575/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
30 ianuarie 2014
Părțile
Vasilatii Nicolae vs SC Imperiu Denyell SRL
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-575/14 — Anularea ordinului privind corectarea greşelii comise în contract, modificarea temeiului concedierii, radierea înscrisului din carnetul de muncă, încasarea salariului restant, încasarea prejudiciului cauzat pentru reţinerea salariului, încasarea penalităţii pentru reţinerea salariului, încasarea prejudiciului moral

dosarul nr.2ra-575/14 prima instanţă: L. Pruteanu instanţa de apel: N. Budăi, A. Nogai, I. Muruianu ÎNCHEIERE 30 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Vasilatii Nicolae, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Vasilatii Nicolae împotriva societăţii comerciale „Imperiu Denyell” societate cu răspundere limitată, cu privire la anularea ordinului privind corectarea greşelii comise în contractul nr. 28 din 20.11.2012, modificarea temeiului concedierii, radierea înscrisului din carnetul de muncă, încasarea salariului restant, încasarea prejudiciului cauzat pentru reţinerea salariului, încasarea penalităţii pentru reţinerea salariului, încasarea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 31 octombrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de societatea comercială „Imperiu Denyell” societate cu răspundere limitată şi casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 13 iunie 2013, prin care acţiunea a fost admisă parţial, c o n s t a t ă La data de 05.03.2013, Vasilatii Nicolae s-a adresat în instanţa de judecată cu acţiune împotriva societăţii comerciale „Imperiu Denyell” societate cu răspundere limitată, cu privire la anularea ordinului privind corectarea greşelii comise în contractul nr. 28 din 20.11.2012, modificarea temeiului concedierii, radierea înscrisului din carnetul de muncă, încasarea salariului restant, încasarea prejudiciului cauzat pentru reţinerea salariului, încasarea penalităţii pentru reţinerea salariului, încasarea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat, că a fost angajat în calitate de regizor de sunet şi compozitor, la SC „Imperiu Denyell” SRL în baza contractului individual de muncă nr. 28 din 20 noiembrie 2012, cu salariul de 15 000 lei.

Deoarece angajatorul nu i-a achitat salariul pentru perioada de timp lucrată, a depus cererea de chemare în judecată, în care a solicitat achitarea salariului şi prejudiciul cauzat pentru reţinerea salariului. Pe parcursul judecării pricinii reclamantul a depus o cerere de concretizare a cerinţelor, prin care a solicitat anularea ordinului privind corectarea greşelii comise în contractual nr.28 din 20.11.2012, modificarea temeiului concedierii, radierea înscrisului din carnetul de muncă, încasarea salariului restant, încasarea prejudiciului cauzat pentru reţinerea salariului şi încasarea penalităţii pentru reţinerea salariului. Referindu-se la cele precitate, precizează recurentul că i-au devenit cunoscute noi acte despre existenţa cărora nu ştia şi nu putea să ştie, din motiv că la data indicată în documente ele nu existau şi consideră că contractele au fost întocmite recent, după iniţierea procesului în judecată.

Astfel, menţionează că a fost angajat, conform contractului nr. 28 SC „Imperiu Denyell” SRL în calitate de regizor de sunet şi compozitor, a creat un nou studio de înregistrări în casa de cultură privată „Star Art Imeriu Daniel” , situat pe str. Doina şi Ion Aldea Teodorovici 10/1, unde urma să activeze. Imediat după angajare a început activitatea la Compania SC „Imperiu Denyell” SRL. Susţine recurentul, că conform contractului a activat de la 20.11.12 pînă la 20.02.13, dar a ridicat salariul doar pentru 10 zile, pe data de 15 decembrie, în sumă de 2598, 30 lei achitaţi de doamna Marandici E. Indică faptul că a activat în continuare în cadrul companiei respective, pentru solişti, dictori şi împreună cu Marcel Zgherea, care era angajat ca solist cu care a lucrat asupra imnului companiei.

Mai menţionează reclamantul că în companie se întocmea condica de prezenţă la serviciu, semnată de colaboratorii companiei în fiecare zi de lucru, la sosire şi plecare. Această condică era verificată de către directorul casei de cultură Victor Ignat, care colabora cu administraţia SC „Imperiu Denyell” SRL şi era şeful lui nemijlocit. La serviciu ultima dată s-a prezentat pe data de 22.02.13, cînd i s-a comunicat în mod verbal, că este concediat împreună cu colegii săi cu numele Ignat şi Zgherea. Precizează reclamantul că despre ordinul de concediere din data de 30.11.2012, a aflat la prima şedinţă de judecată care a avut loc la data de 03.04.13, cînd i s-a înmînat copia ordinului respectiv.

A primit scrisoarea recomandată de pe data de 03.04.13 cu indicarea faptului că este obligat să se prezinte la SC „Imperiu Denyell” SRL ca să ridice carnetul de muncă, din care motiv a înaintat cererea de majorare a pretenţiilor: Casa de cultură „Star Art Imperiu Denyell” unde a activat, aparţine SC „Imperiu Denyell” SRL şi din acest motiv solicită încasarea salariului anume de la ei. Cere Vasilatii Nicolae, anularea ordinului privind corectarea greşelii comise în contractul nr.28 din 20.11.2012, modificarea temeiului concedierii, radierea înscrisului din carnetul de muncă, încasarea salariului restant în sumă de 48 109 lei 36 bani, încasarea prejudiciului cauzat pentru reţinerea salariului 1 584 lei 84 bani, încasarea penalităţii pentru reţinerea salariului şi repararea prejudiciului moral în sumă de 45 000 lei.

Prin Hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 13 iunie 2013, acţiunea reclamantului Vasilatii Nicolaie a fost admisă parţial, dispunându-se anularea Ordinului nr.43 din 22.11.2012 privind corectarea greşelilor comise în Contractul nr.28 din 20.11.2012; anularea Ordinului nr.48/1 din 22.11.2012 cu privire la concedierea reclamantului Vasilatii Nicolae din funcţia de regizor sunet în temeiul art.86 al.(l) lit. h) CM RM cu modificarea temeiului din concediere în demisie conform art.85 alin.(l) CM RM cu radierea inscripţiei din carnetul de muncă privind concedierea şi înlocuirea modificărilor conform hotărîrii pronunţate; încasarea din contul SC„Imperiu Denyell„SRL în beneficiul reclamantului a salariului restant în mărime de 48109,36 lei, a prejudiciului cauzat pentru reţinerea salariului în mărime de 1584,84 lei şi a prejudiciului moral cauzat în mărime de 15000 lei, în total 64694,20 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 31 octombrie 2013, apelul declarat de societatea comercială „Imperiu Denyell” societate cu răspundere limitată, a fost admis. S-a casat hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 13 iunie 2013 şi s-a emis o nouă hotărîre, prin care cererea de chemare în judecată înaintată de către Vasilatii Nicolae împotriva lui SC’Imperiu DenyelF’SRL cu privire la anularea ordinului privind corectarea greşelii comise în contractul nr. 28 din 20.11.2012, modificarea temeiului concedierii, radierea înscrisului din carnetul de muncă, încasarea salariului restant, încasarea prejudiciului cauzat pentru reţinerea salariului, încasarea penalităţii pentru reţinerea salariului, încasarea prejudiciului moral, s-a respins integral ca fiind neîntemeiată.

La data de 12 decembrie 2013, Vasilatii Nicolae a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea decizie instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului recurentul a invocat că decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, instanţa încălcînd normele de drept material şi procedural. În special, a invocat recurentul că deşi se pretextează că a fost încheiat cu intimatul un acord suplimentar la contractul individul de muncă, de fapt, un acord suplimentar întocmit în forma scrisa, semnat de ambele părţi, în vederea modificării mărimii salariului stabilit în contractul nr. 28 din 20.11.2012, nu a fost încheiat,deci salariul lunar stabilit recurentului este de 15 000 lei şi nu 5500 lei, cum susţine angajatorul – intimatul.

Mai mult decît atît, consideră recurentul că, prin respingerea cerinţei de plată a restanţei salariale, au fost încălcate prevederile art.l al Protocolului 1 al Convenţiei Europene ale Drepturilor Omului, deoarece neprimind la timp salariul, recurentul Vasilatii Nicolae nu a putut să se folosească de acest bun şi să dispună de el la discreţia sa, fapt prin care i-a fost încălcat dreptul la protecţia proprietăţii, drept garantat de art. 1 al Protocolului 1 al Convenţiei. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material şi de drept procedural.

Subsecvent, în conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica un temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, sunt inadmisibile din considerentele că nu se încadrează în prevederile art. 432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt. Completul reiterează că potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 433 din Codul de procedură civilă.

Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Vasilatii Nicolae ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, art.433 lit. a) CPC, art.440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune Recursul declarat de către Vasilatii Nicolae se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Nicolae Clima Judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.