- Dosarul nr.
- 2ra-475/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 ianuarie 2014
- Părțile
- Nichiforeac Victor împotriva Primăriei oraşului Cahul şi Boitan Eduard, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Cahul acţiunea reconvenţională depusă de Boitan Eduard împotriva lui Nichiforeac Victor
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-475/14 — Anularea Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, înscrierilor în registrul bunurilor imobile; instituirea servituţii fără termen asupra terenului
prima instanţă: I. Cotea dosarul nr. 2ra-475/14 instanţa de apel: G. Eni, G. Vavrin şi V. Movilă ÎNCHEIERE 29 ianuarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Sveatoslav Moldovan Judecătorii: Iuliana Oprea şi Ion Vîlcov examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursurilor declarate de Boitan Eduard şi Nichiforeac Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Nichiforeac Victor împotriva Primăriei oraşului Cahul şi Boitan Eduard, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Cahul cu privire la anularea Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, înscrierilor în registrul bunurilor imobile, şi la acţiunea reconvenţională depusă de Boitan Eduard împotriva lui Nichiforeac Victor cu privire la instituirea servituţii fără termen asupra terenului, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 02 octombrie 2013, prin care apelul declarat de Boitan Eduard a fost admis, s-a casat parţial hotărîrea Judecătoriei Cahul din 14 decembrie 2011 în partea anulării Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren şi s-a emis o nouă hotărîre prin care acţiunea depusă de Nichiforeac Victor împotriva Primăriei oraşului Cahul şi Boitan Eduard, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Cahul cu privire la anularea Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren eliberat lui Boitan Eduard a fost respinsă,
iar în rest hotărîrea primei instanţe a fost menţinută c o n s t a t ă La 10 aprilie 2006 Nichiforeac Victor a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei oraşului Cahul cu privire la anularea Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren şi înscrierilor în registrul bunurilor imobile. În motivarea acţiunii reclamantul Nichiforeac Victor a indicat că la 16 martie 2006 a depus la Primăria oraşului Cahul cerere privind anularea Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren asupra terenului de pământ situat în oraşul Cahul, str. Ştefan cel Mare 92a eliberat lui Boitan Eduard. La 28 martie 2006 a primit răspuns că cererea nu poate fi examinată pe motivul examinării în instanţa de judecată a unui litigiu ce vizează terenul respectiv.
Cu răspunsul nu este de acord şi consideră că la eliberarea Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren lui Boitan Eduard Primăria oraşului Cahul a încălcat Instrucţiunea privind modul de eliberare a acestor Titluri prin faptul că nu a stabilit hotarele sectorului de teren în natură şi nu le-a coordonat cu vecinii, deoarece actul de coordonare a hotarelor lipseşte. A mai menţionat că sectorul de teren l-a cumpărat de la Petroe Valentina în luna august 2002, Titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren a fost eliberat acesteia la 12 august 1998, iar planul cadastral al terenului şi construcţiile coincid. Pe planul său cadastral în afară de casă este indicat şi un bazin pe care la fel l-a cumpărat.
În prezent datorită erorilor admise de Primăria oraşului Cahul, bazinul său se află pe terenul de pământ ce aparţine lui Boitan Eduard. Consideră că prin acţiunile Primăriei oraşului Cahul i se încalcă dreptul de proprietate. 1 Cere Nichiforeac Victor declararea nulităţii Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren număr cadastral 1701112191 ce vizează terenul amplasat în oraşul Cahul, str. Ştefan cel Mare 92a, eliberat lui Boitan Eduard la 17 martie 2003 şi recunoaşterea ilegalităţii înregistrărilor din Registrul bunurilor imobile.
Prin încheierea Judecătoriei Cahul din 17 aprilie 2006 în procesul pendinte au fost antrenaţi în calitate de copîrît Boitan Eduard şi de intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Cahul (f. d. 12). La 29 septembrie 2006 Nichiforeac Victor a depus cerere de completare a pretenţiilor din acţiune, solicitând recunoaşterea dreptului de proprietate asupra sectorului de teren pe care este situat bazinul cumpărat de la Petroe Valentina şi obligarea Primăriei oraşului Cahul să delimiteze hotarele terenului din partea străzii Ştefan cel Mare, or.
Cahul (f. d. 15). În motivarea cererii de completare a acţiunii Nichiforeac Victor a invocat că mărimea terenului său care se mărgineşte cu str. Ştefan cel Mare din oraşul Cahul nu corespunde cu mărimea indicată în Titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren eliberat Valentinei Petroe, terenul fiind mai mic cu 0,4 m. Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 13 decembrie 2006 acţiunea a fost respinsă ca fiind nefondată şi tardivă (f. d. 65-66). La 29 decembrie 2006 Nichiforeac Victor a depus recurs împotriva hotărârii Judecătoriei Cahul din 13 decembrie 2006 (f. d. 69-70). Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 06 februarie 2007 recursul depus de Nichiforeac Victor a fost respins, iar hotărârea Judecătoriei Cahul din 13 decembrie 2006 menţinută (f. d. 97-100).
La 07 martie 2007 Nichiforeac Victor a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 06 februarie 2007. Curtea Supremă de Justiţie prin decizia din 06 iunie 2007 a admis recursul declarat de Nichiforeac Victor (f. d. 116-119). S-a casat decizia Curţii de Apel Cahul din 06 februarie 2007 şi hotărârea Judecătoriei Cahul 13 decembrie 2006 cu restituirea pricinii la rejudecare în Judecătoria Cahul în alt complet de judecători. Prin încheierea Judecătoriei Cahul din 17 septembrie 2007 în proces au fost antrenaţi Boitan Eduard în calitate de copîrît şi Oficiul Cadastral Teritorial Cahul în calitate de intervenient accesoriu (f. d. 130). La 05 decembrie 2007 Boitan Eduard a depus acţiune reconvenţională împotriva lui Nichiforeac Victor cu privire la instituirea dreptului de servitute asupra terenului amplasat în or.
Cahul, str. Ştefan cel Mare, 92 ce aparţine lui Nichiforeac Victor (f. d. 144, 169-170 verso). În motivarea acţiunii reconvenţionale Boitan Eduard a indicat că terenul său amplasat în oraşul Cahul, str. Ştefan cel Mare 92a este învecinat cu terenul lui Nichiforeac Victor amplasat în oraşul Cahul, str. Ştefan cel Mare 92. La intrarea pe terenul său se află bazinul care este proprietatea lui Nichiforeac Victor. Acest bazin ocupă o suprafaţă mai mare şi nu-i permite să folosească terenul pentru a construi casa de locuit, iar alte treceri la sectorul său de teren nu sunt. Pe parcursul mai multor ani nu poate să înceapă construcţia casei, iar pentru aceasta este necesar de a trece excavatorul şi maşinile cu materiale de construcţie.
Cere Boitan Eduard instituirea servituţii pe termen nelimitat asupra terenului ce îi aparţine lui Nichiforeac Victor pentru a asigura trecerea autovehiculelor pe terenul său, obligarea înlăturării obstacolelor în folosirea bunului imobil şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Cahul din 26 decembrie 2007 cererea de chemare în judecată depusă de Nichiforeac Victor a fost admisă parţial (f. d. 176-178). 2 S-a recunoscut nul Titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren număr cadastral 1701112191 cu suprafaţa 0,0581 ha, amplasat în oraşul Cahul, str. Ştefan cel Mare 92a eliberat lui Boitan Eduard la 17 martie 2003 de către Primăria oraşului Cahul. Acţiunea reconvenţională înaintată de Boitan Eduard împotriva lui Nichiforeac Victor a fost respinsă.
La 01 februarie 2008 Boitan Eduard a depus la Curtea de Apel Cahul cerere de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Cahul din 26 decembrie 2007 (f. d. 179-181). La 05 martie 2008 judecătorii Curţii de Apel Cahul au formulat cereri de abţinere de la judecarea pricinii în ordine de apel (f. d. 185). Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 26 martie 2008 cererile de abţinere au fost admise şi pricina a fost strămutată la Curtea de Apel Comrat pentru judecarea apelului (f. d. 188-189).
Curtea de Apel Comrat la 20 mai 2008 a ridicat de la examinare cererea de apel şi a expediat dosarul Judecătoriei Cahul pentru adoptarea unei hotărîri suplimentare referitoare la cerinţele lui Nichiforeac Victor de recunoaştere a dreptului de proprietate asupra terenului şi obligarea Primăriei oraşului Cahul de a stabili hotarele terenurilor învecinate (f. d. 219). Prin hotărârea suplimentară a Judecătoriei Cahul din 16 iunie 2008 au fost respinse capetele de cerere formulate de Nichiforeac Victor cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenului unde se află bazinul şi privind obligarea Primăriei oraşului Cahul de a instala hotarul conform Titlului din partea de faţă la distanţa de 28,1 m pe str. Ştefan cel Mare, or.
Cahul (f. d. 226-226 verso). Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 23 septembrie 2008 apelul depus de Boitan Eduard a fost respins, iar hotărîrea Judecătoriei Cahul din 26 decembrie 2007 şi hotărârea suplimentară din 16 iunie 2008 menţinute (f. d. 237, 239-240). La 19 decembrie 2008 Boitan Eduard a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 23 septembrie 2008 (f. d. 253-255). Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 25 martie 2009 recursul declarat de Boitan Eduard a fost admis (f. d. 267-270). S-a casat hotărârea judecătoriei Cahul din 26 decembrie 2007 şi decizia Curţii de apel Comrat din 23 septembrie 2008 cu restituirea pricinii la rejudecare în Judecătoria Cahul în alt complet de judecători.
Prin hotărîrea Judecătoriei Cahul din 14 decembrie 2011 acţiunea depusă de Nichiforeac Victor împotriva Primăriei oraşului Cahul cu privire la anularea Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren a fost admisă. S-a recunoscut parţial nul Titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren număr cadastral 1701112191 cu suprafaţa de 0,0581 ha, amplasat în oraşul Cahul, str. Ştefan cel Mare 92a eliberat lui Boitan Eduard la 17 martie 2003 de către Primăria oraşului Cahul în capătul suprapunerii porţiunilor de teren identificată prin planurile schemă a terenurilor (f. d. 6 şi 24) din dosarul civil nr. 2-1059/2004 şi nr. 2- 55/2005.
S-a încetat procesul pe capătul de cerere înaintat de Nichiforeac Victor împotriva Primăriei oraşului Cahul şi Boitan Eduard, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Cahul cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra terenului pe care este situat bazinul cu determinarea hotarului terenului din partea străzii Ştefan cel Mare, or. Cahul pe motivul renunţării la acţiune. S-a respins acţiunea reconvenţională depusă de Boitan Eduard împotriva lui Nichiforeac Victor cu privire la instituirea dreptului de servitute şi înlăturarea obstacolelor în folosirea porţiunii de teren (f. d. 353-354 verso). La 11 februarie 2013 Boitan Eduard a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Cahul din 14 decembrie 2011 (f. d. 358-365).
Curtea de Apel Cahul prin decizia din 02 octombrie 2013 a admis apelul (f. d. 412- 425). 3 S-a casat parţial hotărîrea Judecătoriei Cahul din 14 decembrie 2011 în partea anulării Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren şi în această parte s-a emis o nouă hotărîre prin care: Cererea de chemare în judecată formulată de Nichiforeac Victor împotriva Primăriei oraşului Cahul şi Boitan Eduard, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial Cahul cu privire la anularea Titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren a fost respinsă ca neîntemeiată. În rest hotărîrea Judecătoriei Cahul din 14 decembrie 2011 a fost menţinută. La 21 noiembrie 2013 şi 28 noiembrie 2013 Boitan Eduard şi Nichiforeac Victor au depus cereri de recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 02 octombrie 2013 (f.d.
435-435 verso; 437-438). Boitan Eduard a solicitat admiterea recursului, casarea parţială a deciziei Curţii de Apel Cahul din 02 octombrie 2013 în partea menţinerii hotărîrii Judecătoriei Cahul din 14 decembrie 2011, casarea hotărîrii Judecătoriei Cahul din 14 decembrie 2011 în partea respingerii acţiunii reconvenţionale de instituire a servituţii şi admiterea acesteia cu obligarea lui Nichiforeac Victor să înlăture obstacolele în folosirea dreptului de proprietate şi a terenului ce-i aparţine situat în oraşul Cahul, str. Ştefan cel Mare 92a. În motivarea cererii de recurs Boitan Eduard a invocat că instanţele judecătoreşti nu au aplicat legea care trebuia aplicată, iar articolul 428 Codul civil prevede expres situaţiile în care se instituie dreptul de servitute asupra terenurilor învecinate.
Nichiforeac Victor în cererea de recurs a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Cahul din 02 octombrie 2013 şi menţinerea hotărîrii Judecătoriei Cahul din 14 decembrie 2011. În motivarea cererii de recurs Nichiforeac Victor a indicat că concluziile instanţei de apel sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, cu prevederile normelor de drept material ce reglementează şi apără dreptul de proprietate, precum şi cu art. 6 şi 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). La 03 ianuarie 2014 Boitan Eduard a depus referinţă împotriva recursului înaintat de Nichiforeac Victor, solicitînd declararea inadmisibilităţii acestuia. Verificând încadrarea în prevederile legii a argumentelor invocate de Boitan Eduard şi Nichiforeac Victor în cererile de recurs pe baza materialelor din dosar şi a referinţei depuse de Boitan Eduard, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sunt inadmisibile din următoarele motive.
Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă. Boitan Eduard şi Nichiforeac Victor în cererile de recurs temeiuri prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă nu au invocat. În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii 4 recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Argumentele invocate de Boitan Eduard şi Nichiforeac Victor în cererile de recurs poartă caracter declarativ, se combat cu probele administrate şi nu au suport legal. Nichiforeac Victor nu a contestat dispoziţia Primăriei oraşului Cahul nr. 167 din 13 martie 2003 prin care lui Boitan Eduard i s-a atribuit terenul aferent cu suprafaţa de 0,0581 ha, iar în şedinţele de judecată niciuna din părţi nu au solicitat efectuarea expertizei, deşi Curtea Supremă de Justiţie în decizia din 25 martie 2009 a acordat părţilor o astfel de posibilitate. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că procedura admisibilităţii recursului constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă că „ ... art. 6 paragraful 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că Curtea de Apel Cahul a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material, procedural şi a emis o hotărîre legală, iar argumentele invocate de Boitan Eduard şi Nichiforeac Victor în cererile de recurs poartă caracter declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate ca fiind inadmisibile. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursurile declarate de Boitan Eduard şi Nichiforeac Victor se consideră inadmisibile.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul: /semnătura/ Sveatoslav Moldovan Judecătorii: /semnătura/ Iuliana Oprea /semnătura/ Ion Vîlcov Copia corespunde originalului Judecător Sveatoslav Moldovan 5