- Dosarul nr.
- 3rh-18/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 ianuarie 2014
- Părțile
- Bîtcă Alexandru vs Ministerul Justiţiei
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
3rh-18/14 — Contestarea actului administrativ
dosarul nr. 3rh-18/14 prima instanţă: M. Guzun Instanţa de recurs: Sv. Filincova, G. Stratulat, Sv. Novac, T. Vieru, Iu. Bejenaru ÎNCHEIERE 29 ianuarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Elena Covalenco, Iurie Diaconu, Iurie Bejenaru examinînd cererea de revizuire declarată de către Bîtcă Alexandru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Bîtcă Alexandru împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 17 aprilie 2013 prin care a fost respins recursul declarat de către avocatul Silvia Slobodzean în interesele recurentului Bîtcă Alexandru ca inadmisibil, cu menţinerea hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 12 iunie 2012, c o n s t a t ă: La 29 decembrie 2011 Bîtcă Alexandru a depus cerere de chemare în judecată în instanţa de contencios administrativ împotriva Ministerului Justiţiei prin care a solicitat anularea p.1 al Ordinului nr.526 emis de Ministrul Justiţiei la 02.12.2011 prin care i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară „ retrogradare în grad cu o treaptă”.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat, că Ordinul contestat a fost emis cu încălcarea prevederilor pct. 28 al Statutului disciplinar al colaboratorului sistemului penitenciar al Ministerului Justiţiei, aprobat prin Hotărîrea de Guvern nr.308 din 19.03.1998, potrivit căruia sancţiunile disciplinare sub formă de retrogradare în grad se aplică în cazul în care alte sancţiuni disciplinare nu au produs asupra celui vinovat efectul cuvenit, iar anterior reclamantul nu a fost sancţionat disciplinar nici sub o formă. De asemenea, reclamantul susţine, că Ordinul MJ este neîntemeiat şi nelegitim din cauza, că a fost emis în baza unor materiale şi cercetări de serviciu false, fiind acumulate cu multiple încălcări de legislaţie, neobiective, avînd drept scop aplicarea sancţiunii disciplinare.
Potrivit p.l al Ordinului nominalizat, el a fost pedepsit pentru nerespectarea prevederilor Legii cu privire la petiţionare, la examinarea petiţiei cu nr. L-1744/10 din 30.04.2010, ceia ce, considera el, este ilegal or, potrivit p. 30 al Statutului disciplinar al colaboratorilor sistemului penitenciar al Ministerului Justiţiei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 308 din 19.03.1998, sancţiunea disciplinară nu poate fi aplicată dacă din ziua abaterii au trecut mai mult de şase luni.
Reclamantul afirmă, că a fost pedepsit şi pentru ignorarea prevederilor ordinului Ministrului Justiţiei nr. 021 din 04.03.2003 privind respectarea regimului secret în cadrul sistemului penitenciar în cazul întreţinerii safeurilor nr. 33, 34, 36, 37, 44, 45, 176, 177, inclusiv neexecutarea acţiunilor ce se impun conform documentelor cu nr. 10720, 10969, 11191, 11271, 11112, 11119, 11190, ceea ce este în opinia sa, ilegal, deoarece conform Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 415 din 19.09.2011 el fost transferat în funcţia superioară de Şef adjunct al Penitenciarului nr.l Taraclia, predînd astfel funcţia deţinută, documentele şi cheile de la safeuri, ce erau scrise după reclamant, altei persoane.
Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 12 iunie 2012 acţiunea depusă de Bîtcă Alexandru împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la contestarea actului administrativ a fost respinsă ca neîntemeiată. La 31 iulie 2012 avocatul Silvia Slobodzean în interesele recurentului Bîtcă Alexandru a declarat recurs împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 12 iunie 2012, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 17 aprilie 2013 s-a respins recursul declarat de către avocatul Silvia Slobodzean în interesele recurentului Bîtcă Alexandru ca inadmisibil, cu menţinerea hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 12 iunie 2012. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 30 octombrie 2013 recursul declarat de către Bîtcă Alexandru s-a respins ca inadmisibil.
La 17 iulie 2013 Bîtcă Alexandru a depus o cerere de revizuire, împotriva deciziei instanţei de recurs, solicitînd admiterea cererii, casarea deciziei instanţei de recurs cu remiterea cauzei la rejudecare în instanţa de recurs. În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a indicat în esenţă că, hotărîrile judecătoreşti sunt neîntemeiate, lipsite de suport juridic, nu au fost elucidate toate circumstanţele cauzei. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele considerente. În conformitate cu art.451 alin.(1) CPC cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art.447 CPC, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 CPC şi anexîndu-se probele ce le confirmă.
În conformitate cu art.453 alin.(l) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. 2 Datorită faptului că revizuirea este o cale de atac a hotărîrilor irevocabile, poate afecta stabilitatea raporturilor juridice, producînd efecte grave pentru părţi. De aceea legea stabileşte o listă expresă şi exhaustivă a temeiurilor de declarare a revizuirii. Acestea sînt prevăzute la art. 449 CPC şi în cazul în care se cunoşteau ar fi influenţat asupra soluţiei date de instanţa de recurs. Cererea de revizuire se depune în termenele prevăzute la art. 450 CPC. Revizuentul Bîtcă Alexandru depunînd cerere de revizuire nu a indicat nici un temei concret prevăzut de art. 449 CPC.
Colegiul judiciar menţionează că, admiterea unei cereri de revizuire, ale cărei argumente, nici formal, nu se încadrează în temeiurile exhaustiv stipulate în art. 449 Cod de procedură civilă, şi, implicit, desfiinţarea abuzivă a unei soluţii judecătoreşti irevocabile ar constitui o violare a prevederilor articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu ocazia examinării pricinii Popov (nr. 2) vs. Moldova, a statuat că dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, garantat de articolul 6 § 1 din Convenţie, trebuie interpretat în contextul Preambulului Convenţiei, care enunţă preeminenţa principiului supremaţiei dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante.
Unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (raţionamente aplicate de CEDO la soluţionarea cauzelor (Brumărescu vs. România, §61; Roşca vs. Moldova, § 24). Principiul securităţii raporturilor juridice presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat (res judecata). Acest principiu insistă asupra faptului, că nici o parte la proces nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărîri care este definitivă şi executorie, chiar în scopul reluării procesului de judecată şi o nouă soluţionare a cauzei. Competenţa Curţii Supreme este de a corecta lacunele în drept şi omisiunile justiţiei, şi nici într-un caz de a efectua o reexaminare.
Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs în anulare, şi nici existenţa a două păreri asupra aceleiaşi probleme nu poate servi temei pentru reexaminare. Ca excepţie de la acest principiu se face în cazul în care reexaminarea este necesară în temeiul circumstanţelor fundamentale şi obligatorii. Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Bîtcă Alexandru. În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 al.
(1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Bîtcă Alexandru împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 17 aprilie 2013, în 3 pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Bîtcă Alexandru împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la contestarea actului administrativ. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Elena Covalenco Iurie Diaconu Iurie Bejenaru 4