Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-37/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
29 ianuarie 2014
Părțile
Crotenco Alexei vs Crotenco Natalia
Pe scurt
Cuantumul pensiei de intretinere

2ra-37/14 — Modificarea cuantumului pensiei alimentare

dosarul nr.2ra-37/14 prima instanţă: V. Stratan instanţa de apel: L. Popova, A. Doga, Sv. Caitaz DECIZIE 29 ianuarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu, Vera Macinskaia, Sveatoslav Moldovan, Ion Vîlcov examinând cererea de recurs depusă de către CA, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui CA împotriva CN cu privire la modificarea cuantumului pensiei alimentare, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 iunie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de CN şi casată hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 25 martie 2013 de admitere a acţiunii, c o n s t a t ă La 22 noiembrie 2012, CA a depus cerere de chemare în judecată împotriva CN cu privire la modificarea cuantumului pensiei alimentare pentru întreţinerea copilului minor - din suma de 1.720 lei şi 40 bani în ¼ din salariul mediu lunar al acestuia. În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că la moment este încadrat în cîmpul muncii şi are salariul mediu lunar în mărime de 1.340 lei, astfel nu poate achita pensia de întreţinere a copilului minor, C.A., născută la 26 martie 2002, stabilită prin hotărîrea instanţei de judecată din 03 noiembrie 2011. A mai invocat reclamantul că la momentul emiterii hotărîrii din 03 noiembrie 2011, nu era încadrat în cîmpul muncii.

În cadrul examinării pricinii CA a depus cerere de modificare a pretenţiilor, prin care a solicitat micşorarea cuantumului pensiei alimentare de întreţinere şi anume din data de 14 mai 2012, motivînd cu faptul că a început a lucra în funcţie de şofer la SRL „Vanin-Mob” din data de 14 mai 2012. 1 Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 25 martie 2013, acţiunea a fost admisă parţial, s-a modificat cuantumul pensiei alimentare pentru întreţinerea copilului minor C.A. stabilită prin hotărîrea Judecătoriei Botanica din 03 noiembrie 2011, din suma de 1.720, 40 lei în ¼ din salariul şi alte venituri lunare începînd cu data pronunţării hotărîrii, pînă la atingerea majoratului fiicei minore.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 iunie 2013, a fost admis apelul declarat de CN şi casată hotărârea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 25 martie 2013 de admitere a acţiunii, cu emiterea unei hotărîri noi prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 15 iulie 2013, CA a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului recurentul a invocat că instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material şi nu a constat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii în fond. În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau deciziei integrale.

Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa părţilor copia deciziei din 13 iunie 2013 la 20 iunie 2013 (f. d. 70). Prin urmare, recursul declarat de CA la 15 iulie 2013 se consideră depus în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de către CA ca neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel, din următoarele considerente. În conformitate cu art.445 alin. (1) lit. a) CPC, să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Actele cauzei denotă că prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.

Chişinău din 03 noiembrie 2011 (f.d.4), căsătoria între CN şi CA a fost desfăcută. Pe parcursul căsătoriei s-a născut la 26 martie 2002, fiica C.A.. Prin hotărîrea menţionată, domiciliul copilului minor C.A. a fost stabilit cu mama acesteia – CN, iar lui CA s-a stabilit să achite pensie alimentară de întreţinere a copilului minor C.A. în mărime de 1.720,40 lei lunar, începînd cu data de 04 iulie 2011, pînă la atingerea majoratului copilului. Prin prezenta acţiune CA solicită micşorarea pensiei alimentare de întreţinere a copilului minor. Fiind investită cu examinarea prezentului litigiu, prima instanţă s-a pronunţat în favoarea admiterii parţiale a acţiunii. Instanţa de apel a casat integral hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre de respingere a acţiunii.

Verificînd legalitatea şi temeinicia deciziei instanţei de apel, în coraport cu normele de drept material aplicabile raportului juridic litigios, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră 2 recursul declarat de către CA neîntemeiat, iar decizia instanţei de apel urmînd a fi menţinută, din considerentele următoare. Conform prevederilor art. 58 alin. (1) Codul familiei, părinţii au drepturi şi obligaţii egale faţă de copii, indiferent de faptul dacă copiii sînt născuţi în căsătorie sau în afara ei, dacă locuiesc împreună cu părinţii sau separat. Potrivit prevederilor art. 74 alin. (1) Codul familiei, părinţii sînt obligaţi să-şi întreţină copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă care necesită sprijin material.

Conform prevederilor art. 75 alin. (1), (2) Codul familiei, pensia de întreţinere pentru copilul minor se încasează din salariul şi/sau din alte venituri ale părinţilor în mărime de 1/4 – pentru un copil, 1/3 – pentru 2 copii şi 1/2 – pentru 3 şi mai mulţi copii. Cuantumul cotelor stabilite la alin. (1) poate fi micşorat sau majorat de instanţa judecătorească, ţinîndu-se cont de starea materială şi familială a părinţilor, de alte circumstanţe importante. Conform art. 76 alin. (2) din Codul familiei, cuantumul sumei băneşti fixe încasate se determină de instanţa judecătorească, ţinându-se cont de starea materială şi familială a părţilor şi de alte circumstanţe importante. Potrivit informaţiei prezentată de către Biroul Naţional de Statistică, potrivit căreia minimul de existenţă în mediul urban pe anul 2012 este de 1.745,5 lei.

Potrivit certificatului nr. 327 din 26 aprilie 2013 (f.d. 51), CN are statut de şomer. Instanţa de apel corect a reţinut că potrivit concluziei medicale a Centrului medicilor de familie 3/1 (f.d. 53), copilul minor a fost diagnosticat cu pielonefrită cronică bilaterală şi necesită tratament cu medicamente, care impun cheltuieli financiare din partea familiei. Instanţa de recurs reţine şi concluzia instanţei de apel, precum că starea financiară precară a intimatei se confirmă şi prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 30 ianuarie 2013, prin care a fost obligată la plata datoriei pentru agentul termic în sumă de 4.878,31 lei.

Instanţa de apel just a reţinut şi faptul că recurentul, întru motivarea stării financiare precare, a prezentat certificatul din 11 octombrie 2012, prin care se confirmă că este angajat la SRL „Vanin-mob”, cu salariul mediu lunar de 1.340 lei, însă, acesta nu reprezintă o probă concludentă şi pertinentă, prin prisma art. 118 CPC, pentru micşorarea cuantumului pensiei de întreţinere. De altfel, este de menţionat şi faptul că, principiul primatului intereselor copilului, precum şi caracterul său central în raport cu orice decizie privitoare la copil, a fost expres consacrat în art. 9 al Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului de la New York din 20 noiembrie 1989. În acest sens, Convenţia nu se limitează la afirmarea dreptului copilului la viaţă, ci include concepţia supravieţuirii şi dezvoltării lui.

Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, 3 d e c i d e Se respinge recursul declarat de CA. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 iunie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui CA împotriva CN cu privire la modificarea cuantumului pensiei alimentare. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Ion Vîlcov 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.