3ra-144/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă – Sv. Garştea-Bria dosarul nr. 3ra-144/14 instanţa de apel – A. Panov, T. Pelin, B. Bîrcă ÎNCHEIERE 22 ianuarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Biroul Vamal Chişinău în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Telemar” împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Biroul Vamal Chişinău şi menţinută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 27 mai 2013, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 06 decembrie 2012, SRL „Telemar” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că la 06 noiembrie 2012, SRL „Telemar” a depus declaraţia vamală nr. 3027 I 48488 privind importul în Republica Moldova a 26000 kg de peşte „Fileu de hek 60/120 gr, 20% glazura” (codul mărfii 030429560). Valoarea declarată în vamă constituie suma de 63700 dolari SUA sau echivalentul a 784662 lei şi 31411,16 lei - cheltuieli de transport, în total suma de 816073,16 lei.

Menţionează că în scopul perfectării declaraţiei vamale, SRL „Telemar” a prezentat în Biroul Vamal Chişinău toate documentele solicitate, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul RM, aprobat prin Hotărârea Guvernului RM nr. 600 din 14 mai 2002. Afirmă că societatea dispunea de toate documentele necesare, respectiv valoarea în vamă a mărfii introduse pe teritoriul vamal a fost determinată şi declarată în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă, conform prevederilor art. 10 alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal. Susţine că Biroul Vamal Chişinău a dispus majorarea valorii în vamă, prezentând drept justificare un act de inspecţie, scos din baza de date a Biroului Vamal Chişinău.

Mai indică că Biroul Vamal Chişinău nu a prezentat temeiuri justificate ale majorării valorii în vamă a mărfurilor prin aplicarea metodei a 6-a. Susţine că în rezultatul adoptării de către Biroul Vamal Chişinău a deciziei de majorare a valorii în vamă a mărfurilor, societatea a fost nevoită să întocmească declaraţia rectificată nr. 3027I48488 pentru a evita cheltuielile suplimentare cauzate de staţionarea transportului şi păstrarea mărfii. Indică că valoarea în vamă a mărfurilor a fost majorată de la 784662 lei până la 992222,96 lei.

Consideră că drepturile de import au fost majorate abuziv cu suma de 36075,27 lei, deoarece pârâtul nu deţine competenţă legală de a stabili preţuri orientative, respectiv metoda nr. 6 a fost aplicată abuziv, nefiind justificată majorarea valorii prin calcule sau alte probe, iar preţurile orientative stabilite pentru categoria similară de marfă prin ordinul nr. 54-c 03 februarie 2011 nu pot fi aplicate la categoria dată, deoarece marfa importată conţine 20% glazură. Afirmă că la declararea mărfii societatea a indicat preţul pentru 1 kg – 2,350 dolari SUA pentru marfa cu codul 030429650 cu glazură de 20%, pe când pârâtul a luat ca bază preţul orientativ stabilit pentru o altă categorie de fileu cu codul marfar 030429650 fără glazură – 3 dolari SUA.

Menţionează că prin cererea prealabilă din 14 noiembrie 2012 a solicitat anularea actului de inspecţie şi restituirea impozitelor plătite excesiv, însă aceasta a fost respinsă. Solicită anularea actului de inspecţie emis de Biroul Vamal Chişinău privind majorarea valorii în vamă a mărfurilor importate conform declaraţiei vamale nr. 3027I48488 din 06 noiembrie 2012, aplicarea metodei de bază la calcularea valorii în vamă a mărfurilor (în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă), conform art. 10 alin. (2) şi 11 din Legea privind tariful vamal cu recalcularea impozitelor achitate suplimentar în sumă de 36075,27 lei de către SRL „Telemar” în temeiul declaraţiei vamale nr. 3027I48488 din 06 noiembrie 2012 şi restituirea sumei de 36075,27 lei pe contul bancar al SRL „Telemar” (c/b VICBMD2X416, c/d 225100000105463, BC „Victoriabank” SA, fil.

nr. 3 Chişinău). Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 27 mai 2013 a fost admisă acţiunea, anulat actul de inspecţie emis de Biroul Vamal Chişinău privind majorarea valorii în vamă a mărfurilor importate conform declaraţiei vamale nr. 3027I48488 din 06 noiembrie 2012, obligat Biroului Vamal Chişinău să recalculeze impozitele achitate suplimentar de către SRL „Telemar” în mărime de 36075,27 de lei în temeiul declaraţiei vamale nr. 3027I48488 din 06 noiembrie 2012, prin aplicarea metodei de bază la calcularea valorii în vamă a mărfurilor (în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă), conform art. 10 alin. (2) şi art. 11 din Legea tariful vamal, cu restituirea agentului economic SRL „Telemar” a sumei în mărime de 36075,27 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2013 a fost respins apelul declarat de Biroul Vamal Chişinău şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 29 noiembrie 2013, Biroul Vamal Chişinău a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii. Susţine că a recepţionat decizia recurată la 24 octombrie 2013. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând că la caz au fost încălcate normele de drept material, aplicată legea care nu trebuia să fie aplicată şi interpretată eronat legea. Consideră că decizia instanţei de apel este contrară prevederilor art. 239-241 CPC, cauza fiind judecată neobiectiv, fără examinarea tuturor aspectelor importante pentru soluţionarea justă a cauzei şi aprecierea corectă a tuturor circumstanţelor.

Invocă că societatea, prin intermediul brokerului vamal, a prezentat spre vămuire marfa – fileu de hec, conform declaraţiei vamale nr. 3027I48488, aplicând metoda 1 de determinare a valorii în vamă a mărfii. Menţionează că în rezultatul verificării corectitudinii valorii în vamă, a fost constatat că metoda dată nu poate fi aplicată, deoarece documentele prezentate nu întruneau condiţiile prevăzute de art. 11 al Legii cu privire la tariful vamal şi cpt. 13, 14, 15 ale Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova aprobat prin Hotărârea Guvernului al RM nr. 600 din 14 mai 2002. Mai indică că la solicitarea organului vamal, agentul economic a prezentat declaraţia vamală de export în original, corespondenţa comercială şi actul de verificare, fără a prezenta şi alte acte solicitate, menţionând că nu dispune de asemenea acte.

Susţine că deşi intimatul nu a fost de acord cu actul de inspecţie, ultimul totuşi a acceptat valoarea în vamă stabilită de organul vamal şi achitat diferenţa de plăţi. Afirmă că nefiind prezentate informaţiile solicitate de la intimat, organul vamal a fost în imposibilitate de a aplica şi metodele de determinare a valorii în vamă prevăzute de art. 12, 13, 15, 16 ale Legii cu privire la tariful vamal. Consideră că organul vamal a respectat prevederile aplicabile la caz şi a acţionat în limitele atribuţiilor sale, iar actul de inspecţie a fost întocmit în conformitate cu Ordinul Serviciului Vamal nr. 480-O din 18 decembrie 2006 cu privire la aprobarea Metodologiei de prelucrare a declaraţiei vamale în detaliu.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. La caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recurs la 29 noiembrie 2013 împotriva deciziei instanţei de apel din 02 octombrie 2013, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Biroul Vamal Chişinău nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Biroul Vamal Chişinău, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Biroul Vamal Chişinău ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Biroul Vamal Chişinău se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov