3ra-90/14 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: V.Mihaila nr.3ra-90/14 instanţa de apel: A.Panov, T.Pelin, I.Cotruţă ÎNCHEIERE 22 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Telemar”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Telemar” împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2013, prin care a fost respinsă cererea de apel declarată de către Societatea cu Răspundere Limitată „Telemar” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 22 aprilie 2013 c o n s t a t ă La 06 octombrie 2011 SRL „Telemar” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chişinău cu privire la contestarea ctului administrativ.

În motivarea acţiunii a invocat că, la 05 septembrie 2011 „Telemar” SRL a depus declaraţia vamală nr. YU04874575 privind importul în Republica Moldova a 19.950 kg de peşte, peşte congelat cu apă sărată: silver smelt specia argentina silus cu cap 300- 19000 kg, codul mărfii 03037998. Valoarea declarată în vamă constituie suma de 25.650 dolari SUA sau echivalentul de 307.944 lei moldoveneşti.

Menţionează că, în scopul perfectării declaraţiei vamale, a prezentat Biroului Vamal Chişinău toate documentele solicitate, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul R. Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 600 din 14 mai 2002. Avînd în vedere faptul că, „Telemar” SRL dispunea de toate documentele necesare, valoarea în vamă a mărfii introduse pe teritoriul vamal a fost determinată şi declarată în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă, potrivit prevederilor art.10, alin. (2) şi art. 11 din Legea nr. 1380 din 20.11.1997 „ Cu privire la tariful vamal „. Însă, Biroul Vamal Chişinău a dispus majorarea valorii în vamă, efectuînd menţiunea dată şi aplicînd ştampila pe versoul Declaraţiei vamale nr. YU04874575, prezentînd drept justificare un act de inspecţie din baza de date a Biroului Vamal Chişinău.

Susţine că, în urma adoptării de către Biroul Vamal Chişinău a deciziei de majorare a valorii în vamă a mărfurilor, SRL „Telemar” a fost nevoit să întocmească declaraţia nr. YU04874578, pentru a evita cheltuielile suplimentare cauzate de staţionarea transportului, păstrarea mărfii. În aşa fel, valoarea în vamă a mărfurilor a fost majorată de la 307.944 lei pînă la 317.775 lei, adică cu suma de 9.831 lei . Mai afirmă că Biroul Vamal Chişinău a decis, din oficiu, majorarea valorii în vamă a mărfii prin aplicarea preţurilor orientative.

Mai mult ca atît, Serviciul Vamal a stabilit aceste preţuri fără a deţine competenţă legală expresă în acest sens şi în contradicţie directă cu prevederile art. 9,alin.3 şi art. 126,alin.l din Constituţia Republicii Moldova, care statuează libertatea economică, precum şi art. 9 din Legea nr. 1103 -XIV din 30.06.2000 cu privire la protecţia concurenţei, care prescrie expres că, autorităţile administraţiei publice nu pot şi nu au dreptul de a emite acte sau de a întreprinde oricare acţiuni orientate spre: stabilirea de condiţii discriminatorii, limitarea drepturilor agenţilor economici de procurare sau comercializare a mărfurilor, stabilirea de interdicţii sau restricţii care limitează independenţa agenţilor economici, majorarea, reducerea sau menţinerea preţurilor şi tarifelor.

Astfel, metoda nr. 6 a fost aplicată abuziv de către pîrît. Mai mult ca atît, Biroul Vamal nu a argumentat temeiurile în baza cărora a stabilit valoarea în vamă a mărfii utilizând metoda de rezervă, metoda 6. Invocă reclamantul că, conform art. 17 alin. l din Legea nr. 1380 - XIII din 20.11.1997 „Cu privire la tariful vamal”, în cazul în care valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată de către declarant prin aplicarea consecutivă a metodelor specificate la articolele 11, 12, 13, 15 şi 16 sau autoritatea vamală consideră că aceste metode nu pot fi utilizate, valoarea în vamă a mărfii se determină prin metoda de rezervă, prin mijloace rezonabile compatibile cu prevederile legii, cu principiile generale ale acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte şi pe baza datelor disponibile.

Consideră că, atîta timp cît Biroul Vamal nu a prezentat temeiul aplicării metodei de rezervă, asupra acţiunilor acestuia persistă dubiul, că la determinarea valorii în vamă a mărfurilor au fost utilizate criteriile de evaluare prohibite prin art. 17 alin. 3 din Legea nr. 1380 -XIII din 20.11.1997 cu privire la tariful vamal. Menţionează că nici pînă la momentul actual, Biroul Vamal nu a informat SRL „Telemar” asupra criteriilor de determinare a valorii în vamă potrivit metodei de rezervă, fapt care denotă că acţiunile Biroului Vamal sunt de rea-credinţă.

În conformitate cu art.8,alin.3, art. 10 alin. 2 din Legea nr. 1380-XIII din 20.11.1997 cu privire la tariful vamal, art. 4 din Regulamentul privind modul de determinare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 600 din 14.05.2002 şi prevederile internaţionale, în conformitate cu Acordul general pentru tarife vamale si comerţ din 1994 şi Acordul privind evaluarea mărfurilor în vamă, Anexe ale Acordului de la Marrakesh din 15.04.1994, organul vamal, care efectuează vămuirea mărfurilor introduse, va utiliza drept primă bază pentru determinarea valorii în vamă a mărfurilor valoarea tranzacţiei, adică preţul efectiv plătit sau de plătit şi numai atunci cînd valoarea în vamă conform valorii tranzacţiei nu poate fi obiectiv stabilită, organul vamal şi importatorul trebuie în mod normal să se consulte pentru a găsi baza valorii prin aplicarea consecutivă a celorlalte metode de apreciere.

Astfel, reclamantul îşi exprimă dezacordul faţă de legalitatea deciziei Biroului Vamal Chişinău şi menţionează că, nici unul din documentele anexate de Biroul Vamal nu fac dovada parcurgerii consecutive de către Biroul Vamal a metodelor de evaluare astfel cum este prevăzut în art. 8 alin. (3) din Legea nr. 1380 — XIII din 20.11.1997 cu privire la tariful vamal, prin urmare, organul vamal a aplicat arbitrar metoda de rezervă, majorând valoarea în vamă a mărfii, negând astfel prevederile naţionale şi internaţionale aplicabile unor asemenea tranzacţii.

Solicită anularea deciziei Biroului Vamal Chişinău privind majorarea valorii în vamă a mărfurilor importate de SRL „Telemar”, conform declaraţiei vamale Nr.YU04874575 din 05 septembrie 2011 ca ilegală, emisă contrar prevederilor legii şi a obliga Biroul Vamal Chişinău să aplice metoda de bază la calcularea valorii în vamă a mărfurilor în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectivă şi să recalculeze impozitele achitate suplimentar în mărime de 9831 lei de către SRL „Telemar”, cu restituirea sumei de 9831 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 22 aprilie 2013 acţiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 decembrie 2013 a fost respins apelul declarat de către SRL „Telemar” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 22 aprilie 2013. La 08 noiembrie 2013 SRL „Telemar” a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2013 şi emiterea unei noi hotărîri prin care să fie admisă acţiunea. În motivarea recursului a indicat că instanţa de apel nu a constata şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, au fost aplicate şi interpretate eronat normele de drept material. Studiind temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil.

În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL „Telemar” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către SRL „Telemar” în esenţa lor sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Telemar” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Telemar” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat