2ra-470/14 — Declararea valabilităţiii contractului de vînzare-cumpărare; recunoaşterea dreptului de proprietate

prima instanţă – A. Neguriţa dosarul nr. 2ra-470/14 instanţa de apel – M. Antonov, Gr. Druguş, E. Secrieru ÎNCHEIERE 22 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Leonid Dramanciuc în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Nicolae Soroceanu împotriva Oficiului Cadastral Teritorial Ştefan-Vodă cu privire la declararea valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare şi cererea reconvenţională a lui Leonid Dramanciuc împotriva lui Nicolae Soroceanu cu privire la declararea nulă a procesului-verbal al comisiei de lichidare a Societăţii pe Acţiuni „Faur” şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra imobilului împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 12 februarie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de avocatul Renat Grigoraş în interesele lui Leonid Dramanciuc şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ştefan-Vodă din 02 noiembrie 2012, prin care a fost admisă acţiunea iniţială şi respinsă acţiunea reconvenţională constată: La 14 decembrie 2011, Nicolae Soroceanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Oficiului Cadastral Teritorial Ştefan-Vodă cu privire la declararea valabilităţii contractului de vânzare-cumpărare.

În motivarea acţiunii a indicat că la 12 octombrie 2006 a încheiat o tranzacţie cu comisia de lichidare a SA „Faur” de cumpărare a încăperii nr. 6 a secţiei de prelucrare a metalului în or. Ştefan Vodă. Menţionează că a cumpărat imobilul la preţul de 2500 lei pe care i-a achitat integral, fapt confirmat prin chitanţa la dispoziţia de încasare nr. 8, prin certificatul eliberat de Preşedintele comisiei de lichidare a SA „Faur”, prin actul de primire- predare a încăperii, cât şi prin extrasul din procesul-verbal nr. 2 al şedinţei comisiei de lichidare a SA „Faur” Ştefan Vodă. Indică că s-a adresat la OCT Ştefan Vodă pentru înregistrarea dreptului de proprietate asupra imobilului dat, însă i s-a refuzat din motivul că nu are autentificat contractul de vânzare-cumpărare şi i s-a recomandat să formuleze o cerere de chemare în judecată pentru a fi recunoscut contractul dat valabil în baza hotărârii judecătoreşti.

Susţine că din anul 2006 a executat întocmai condiţiile contractului, achitând costul şi se foloseşte de el ca proprietar. Relatează că în scurt timp după încheierea tranzacţiei SA „Faur” s-a lichidat, iar comisia de lichidare s-a desfiinţat şi nu a avut posibilitatea de a încheia contractul. Îşi întemeiază pretenţiile în baza prevederilor art. 213 Cod civil, art. 1, 9 a Legii vânzării mărfurilor nr.134 din 03 iunie 1994; art. 166-167 CPC. Solicită admiterea acţiunii, repunerea în termenul de adresare în judecată, recunoaşterea valabilă a contractului de vânzare-cumpărare din 12 octombrie 2006 încheiat între Nicolae Soroceanu şi SA „Faur” privind vânzarea încăperii nr. 6 a secţiei de prelucrare a metalului or.

Ştefan Vodă cu S- 37,0 m2. La 10 septembrie 2012, Leonid Dramanciuc a înaintat o cerere reconvenţională împotriva lui Nicolae Soroceanu, solicitând admiterea sa în calitate de intervenient principal, declararea nulităţii procesului-verbal al comisiei de lichidare a Societăţii pe Acţiuni „Faur” nr. 2 din 12 octombrie 2006, prin care s-a decis vânzarea secţiei de prelucrare a metalului, amplasată pe str. Alexandru cel Bun - Livezilor, cu suprafaţa de 37 m2, cât şi procesului-verbal de predare-primire şi recunoaşterea lui ca proprietar al imobilului - secţiei de prelucrare a metalului, amplasată pe str. Alexandru cel Bun - Livezilor, cu suprafaţa de 37 m2 În motivarea acţiunii a indicat că a fost acţionar al SA „Faur” Ştefan-Vodă, iar din considerentul că situaţia financiară devenea din ce în ce mai rea, s-a decis lichidarea întreprinderii.

Indică că conform prevederilor legale, comisia de lichidare urma să înstrăineze activele pentru stingerea datoriilor faţă de creditori, ulterior după întocmirea bilanţului, urma să se purceadă la distribuirea activelor întreprinderii către acţionari. Susţine că legea nu permitea înstrăinarea activelor întreprinderii către terţe persoane, fapt care duce imediat la nulitatea procesului-verbal nr.2 din 12 octombrie 2006 a comisiei de lichidare a SA „Faur”. Îşi întemeiază pretenţiile în baza prevederilor art. 98 a Legii privind societăţile pe acţiuni, art. 220 Cod civil, art. art. 5, 7, 166 CPC. Prin hotărârea Judecătoriei Ştefan-Vodă din 02 noiembrie 2012 a fost recunoscut valabil contractul de vânzare-cumpărare a încăperii nr. 6 a secţiei de prelucrare a metalului cu S-37 m2, situată în or.

Ştefan Vodă, str. Alexandru cel Bun - Livezilor, încheiat la 12 octombrie 2006 între Nicolae Soroceanu şi SA „Faur” Ştefan Vodă, obligat OCT Ştefan Vodă să înregistreze dreptul de proprietate a lui Nicolae Soroceanu asupra imobilului menţionat. Iar cererea reconvenţională a lui Leonid Dramanciuc a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Bender din 12 februarie 2013 a fost respins apelul declarat de avocatul Renat Grigoraş în interesele lui Leonid Dramanciuc şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 28 noiembrie 2013, Leonid Dramanciuc a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate cu pronunţarea unei noi hotărârii cu privire la declararea nulităţii procesului-verbal nr. 2 din 12 octombrie 2006, a comisiei de lichidare a SA „Faur”, prin care s-a decis vânzarea secţiei de prelucrare a metalului, amplasată pe str. Alexandru cel Bun - Livezilor, suprafaţa de 37 m2, cât şi a procesului-verbal de predare-primire cu recunoaşterea lui ca proprietar al bunului menţionat. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia contestată, susţinând că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel la emiterea hotărârilor contestate au aplicat eronat normele legale imperative, şi anume prevederile art. 122 alin. (1) CPC.

Menţionează că instanţele au reţinut că lui i-a fost restituită cota-parte ce constituia echivalentul acţiunilor în sumă de 1294 lei, în acest sens referindu-se la declaraţiile martorului. Indică că tranzacţiile efectuate în contradicţie cu prevederile art. 210 Cod civil sunt nule în lipsa înscrisurilor doveditoare. Susţine că instanţele de judecată au declarat valabil un contract care nici nu a fost prezentat în instanţă.

Mai remarcă că instanţa de apel, contrar prevederilor art. 373 alin. (5) CPC, nu s-a pronunţat asupra tuturor argumentelor invocate în apel şi anume nu a dat apreciere motivelor invocate prin prisma art. 98 al Legii privind societăţile pe acţiuni nr. 1134 din 02 aprilie 1997. Afirmă că instanţa de apel eronat în decizie face referinţă la prevederile art. 375 Cod civil, deoarece în cererea reconvenţională nu se cere revendicarea bunului, ci declararea nulităţii absolute a actelor juridice, astfel consideră că instanţele nu au aplicat legea care urma să fie aplicată. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Leonid Dramanciuc nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Leonid Dramanciuc, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Leonid Dramanciuc ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Leonid Dramanciuc se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov