Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-56/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 ianuarie 2014
Părțile
Railean Eduard împotriva lui Ilieş Dumitru şi Compania Mixtă de Asigurări EXIM ASINT S.A.
Pe scurt
Încasarea despăgubirilor.

2ra-56/14 — Revendicarea bunului din posesie străină, încasarea prejudiciului material şi repararea prejudiciului moral.

Dosar nr. 2ra-56/14 Prima instanţă: Judecătoria Soroca Judecător: D. Gherman Instanţa de apel:Curtea de Apel Bălţi Judecători: Tatiana Duca Stela Procopciuc Ana Albu Republica Moldova Curtea Suprema de Justiţie DECIZIE 22 ianuarie 2014 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător: Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu, Sveatoslav Moldovan, Ion Vîlcov şi Vera Macinskaia, examinînd recursul declarat de Ilieş Dumitru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Railean Eduard împotriva lui Ilieş Dumitru şi Compania Mixtă de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A. privind revendicarea bunului din posesie străină, încasarea prejudiciului material şi repararea prejudiciului moral, cererea reconvenţională înaintată de Ilieş Dumitru împotriva lui Railean Eduard, intervenient accesoriu Compania Mixtă de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A.

privind restituirea sumei de 41 000 lei, cererea reconvenţională înaintată de Compania Mixtă de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A. împotriva lui Ilieş Dumitru privind încasarea sumei de 41000 lei în ordine de regres, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 23 aprilie 2013, prin care apelul declarat de Railean Eduard, a fost admis, ACONSTATAT: La 01 februarie 2011 Railean Eduard a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva lui Ilieş Dumitru privind revendicarea bunului din posesie străină, încasarea prejudiciului material şi repararea prejudiciului moral. La 15 martie 2011 reclamantul Railean Eduard a înaintat cerere suplimentară de chemare în judecată, în care ca parîtul a indicat şi Compania Mixtă de Asigurări „EXIM- ASINT„ S.A., concretizînd cerinţele.

1 La 20 august 2012 reclamantul Railean Eduard a depus cerere de majorare a pretenţiilor. În motivarea acţiunii şi cererii de concretizare a cerinţelor, reclamantul Rilean Eduard a indicat, că la 03 august 2010 Ilieş Dmitrii a accidentat automobilul reclamantului de model Ford-Tranzit numere de înmatriculare SR BH 954, fiind recunoscut vinovat în comiterea accidentului rutier. Imediat după documentarea de către poliţie a accidentului şi trecerea de către ei a controlului medical, pîrîtul i-a promis că o să-i plătească costul automobilului deteriorat şi i-a înmînat 41 000 lei, promiţîndu-i că restul costului automobilului în sumă de 1500 euro o să achite a două zi. Reclamantul a căzut decord şi automobilul de marca Ford-Tranzit accidentat, a fost parcat pe teritoriul garajului fostei gospodării agricole din preajma satului Ocolina, raionul Soroca, ce aparţine unei rude a pîrîtului.

Însă, Ilieş Dumitru nu şi-a onorat promisiune, nu ia dat restul banilor şi refuză să-i întoarcă automobilul. Fiind lipsit de către pîrît de posesiunea automobilului şi avînd în prorpietate 2043 ha teren agricol, pentru organizarea lucrărilor agricole şi vînzarea roadei căpătate, precum şi pentru necesităţile familiei sale, a fost nevoit să împrumute automobile de la cunoscuţi, cu condiţia tradiţională de a alimenta automobilile lor cu cantitatea dublă de combustibil necesar , cheltuind 11307 lei confirmat prin bonurile de plată eliberate lui, astfel fiind prejudiciat de către pîrît cu suma de 5653,5 lei. A mai invocat reclamantul că, compania de asigurare a respins cererea privind achitarea despăgubirilor sub pretextul că Ilieş Dumitru i-ar fi reparat benevol toată paguba, că nu i-aşi fi asigurat accesul la autocamionul avariat.

Consideră reclamantul că, asiguratul a încălcat flagrant normele Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubile produse de autovehicule. Astfel, consideră reclamantul că din vina ambilor pîrîţi el a fost păgubit suplimentar cu 5653,5 lei. A specificat reclamantul că, efectuând expertiza, la moment cunoaşte prejudiciul adus lui, care este reieşind din suma prejudiciului de la expertiza şi suma primită anterior de la D. Ilieş, diferenţa constitute – 24016 lei. Solicită reclamantul Railean Eduard, încasarea din contul lui Ilieş Dumitru şi Compania Mixtă de Asigurări ,,EXIM-ASINT” S.A.

în beneficial său: prejudiciului cauzat prin deteriorarea autocamionului în sumă de 24016 lei; despăgubiri pentru prejudicierea posesiunii legate de necesetatea angajării automobilelor de la alte persoane în sumă de 5653.5 lei; prejudiciul moral în sumă de 30 000 lei; suma de 320 lei pentru 7 luni de nefolosire a poliţei de asigurare obligatorii; suma de 450 lei pentru 9 luni de nefolosire a raportului de verificare tehnică; suma de 770 lei impozitul achitat în fondul rutier; cheltuielilor de judecată în sumă de 6194,90 lei, care constau din taxa de stat în sumă de 1140 lei, 55 lei pentru autentificarea procurii; suma de 3800 lei cu titlu de cheltuieli pentru servicii juridice. 2 Ulterior, Ilieş Dumitru a depus cererea reconvenţională către Railean Eduard privind restituirea sumei de 41 000 lei.

În motivarea acţiunii reconvenţionale a indicat că, la 03 august 2010, conducînd automobilul de marca HONDA cu nr. de înmatriculare SR BD 986 pe şoseua Chişinău- Soroca a comis accident rutier, în urma căruia a fost accidentat automobilul lui Railean Eduard. A mai invicat că, în aceiaşi zi l-a anunţat că automobilul este asigurat la Compania Mixtă de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A. şi i-a explicat că toate pretenţiile să le adreseze companiei. A doua zi, a anunţat Compania de Asigurare „Exim-Asint” la care era asigurat automobilul lui pe un termen de un an de la 15 iulie 2010 pînă la 14 iulie 2011 conform poliţei şi contractului de asigurare, despre accidental comis. Railean E. a început să-l ameninţe şi să-l şantajeze şi pînă la urmă, el fiind speriat, i-a transmis ultimului 410001ei pentru reparaţia automobilului, iar el urma să-i elibereze procura pentru a primi suma prejudiciului de la compania de asigurare.

Ca, garanţie i-a lăsat automobilul accidentat. Ulterior i-a refuzat să-i transmit procura, astfel, i-a adus în eroare, avînd intenţia să primească şi recompense de la compania de asigurare. Din cauza comportamentului lui Railean E. înşălător, se dizice de acordul lor de a primi de la el procura pentru a primi prejudiciul în locul lui de la companie de asigurare, cu obligarea lui să-i restituie suma de 41000 lei achitată în locul Companiei. Compania Mixtă de Asigurări"EXIM-ASINT" S.A a depus cererea reconvenţională către Ilieş Dumitru privind încasarea sumei de 41 000 lei în ordine de regres. În motivarea acţiunii, a indicat că la 03 august 2010 s-a produs accidental rutier cu implicarea autoturismelor HONDA ACCORD n/î SRBD 986 condus de Ilieş Dmitrii şi FORD TRANZIT n/î SRBH 954 condus de către Railean Eduard.

Vinovat de producerea accidentului a fost recunoscut Ilieş Dmitrii, care deţinea poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto seria AE nr. 0017199, eliberată de către CMA „Exim-Asint” S.A. în seara accidentului persoana vinovată Ilieş D. a achitat păgubitului suma de bani în mărime de 41 000 lei, negociată de comun acord şi care trebuia să acopere paguba cauzată. În cazul dat Ilieş D. nu avea certificatul de revizie tehnică asupra automobilului de îl conducea, ceia ce acordă dreptul companiei de asigurări să, exercite dreptul la regres. Solicită, Compania Mixtă de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A în ordine de regres încasarea de la Ilieş Dumitru în beneficiul CMA „EXIM-ASINT” S.A sumei de 41 000 lei.

Prin Hotărârea judecătoriei Soroca din 05 decembrie 2012 acţiunea iniţială şi acţiunea Companiei Mixtă de Asigurări „EXIMASINT” S.A. au fost respinse. A fost admisă acţiunea reconvenţională a lui Ilieş Dumitru şi s-a dispus încasarea din contul lui Railean Eduard în beneficiul lui Ilieş Dumitru suma de 41000 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 4730 lei. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 23 aprilie 2013, a fost casată parţial Hotărârea Judecătoriei Soroca din 05 decembrie 2012, în partea în care acţiunea înaintată de Railean Eduard către Ilieş Dumitru şi Compania Mixtă de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A.

privind revendicarea bunului, repararea prejudiciului material şi moral a fost 3 respinsă, cererea reconvenţională depusă de către Ilieş Dumitru către Railean Eduard privind restituirea sumei de 41 000 lei a fost admisă şi au fost încasate cheltuielile de judecată şi se pronunţă o hotărâre nouă în partea dată după cum urmează: A fost admisă parţial cererea de chemare în judecată înaintată de Railean Eduard către Ilieş Dumitru şi Compania Mixtă de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A. privind revendicarea bunului, repararea prejudiciului material şi moral. S-a dispus încasarea din contul Companiei Mixte de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A. în beneficiul lui Railean Eduard prejudiciul material în mărime de 3988,75 (trei mii nouă sute optzeci opt lei şaptezeci cinci bani) şi cheltuielile de judecată în sumă de 613,30 (şase sute treisprezece lei, treizeci bani).

În rest, acţiunea lui Railean Eduard a fost respinsă ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea reconvenţională înaintată de către Ilieş Dumitru către Railean Eduard privind restituirea sumei de 41 000 lei ca neîntemeiată. Hotărîărea judecătoriei Soroca din 05 decembrie 2012 în partea în care cererea reconvenţională înaintată de Compania Mixtă de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A. s-a respins, a fost menţinută. Invocînd ilegalitatea acestei decizii, la 26 iulie 2013, Ilieş Dumitru, a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului a indicat că, decizia instanţei de apel, a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi au fost încălcate normele de drept procedural.

Totodată, mai invocă recurentul că, instanţa de apel nu a constatat şi elucidat toate circumstanţele care au importanţă pentru justa soluţionare a litigiului. Instanţa de recurs reiterează prevederile art. 434 C.P.C., care statuiază expres că, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Din actele pricinii se constată cu certitudine că, recurentul Ilieş Dumitru a recepţionat copia deciziei recurate la 30 mai 2013, iar recursul au fost declarate la 26 iulie 2013. Astfel, prin prisma art. 434 C.P.C., instanţa de recurs constată că recursul a fost declarat în termen. Referinţa înaintată de Compania Mixtă de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A.

la cererea de recurs înaintată de Ilieş Dumitru a parvenit în adresa Curţii Supreme de Justiţie la 20 septembrie 2013. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul declarat de Ilieş Dumitru neîntemeiat şi care urmează a fi respins. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. a) C.P.C., instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, la 03 august 2010 s-a produs accidental rutier cu implicarea autoturismelor HONDA ACCORD număr de 4 înmatriculare SR BD 986 condus de Ilieş Dmitrii şi FORD TRANZIT număr de înmatriculare SR BH 954 condus de către Railean Eduard.

S-a mai constatat că, vinovat în comiterea contravenţiei administrative prevăzute de art. 242 alin. (2) C.C., a fost recunoscut Ilieş Dmitrii, prin procesul-verbal cu privire la contravenţie şi decizia agentului constator din 07 august 2010, fiindu-i aplicată amendă în mărime de 50 unităţi convenţionale. La 15 iulie 2010 sub nr. 069289301 a fost încheiat un contract de asigurare obligatorie a răspunderii civile pentru pagube produse de autovehicule între Compania Mixtă de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A. şi Ilieş Dmitrii pentru automobilul de marca HONDA ACCORD număr de înmatriculare SR BD 986. La 03 martie 2010 după producerea accidentului Ilieş Dmitrii a transmis lui Railean Eduard suma de 41 000 lei în contul recuperării despăgubirii aduse prin deteriorarea automobilului FORD TRANZIT n/î SRBH 954, fapt recunoscut de ambele părţi.

La 04 august 2010 Compania Mixtă de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A. a fost comunicată despre producerea evenimentului asigurat din 03.03.2010, fapt confirmat prin extrasul din jurnalul de evidenţă a accidentelor rutiere şi recunoscut de către reprezentantul Companiei în şedinţa de judecată. La 15 mai 2012 a fost efectuată expertiza tehnică a automobilului FORD TRANZIT număr de înmatriculare SR BH 954 rezultatele căruia au fost fixate în raportul de expertiză nr. 1022 din 15 mai 2012 efectuat de expertul judiciar al Centrului Naţional de Expertize Judiciare de pe lîngă Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, conform căruia s-a constatat că, prejudiciul material cauzat automobilului FORD TRANZIT număr de înmatriculare SR BH 954 constituie suma de 66016 lei; preţul de piaţă al automobilului indicat până la producerea accidentului constituia suma de 59985 lei; termenul exploatării automobilului 11 ani, uzura constituind 77%.

Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie analizînd situaţia de fapt din prezenta speţă, în raport cu probele administrate de instanţa de fond şi cele prezentate in instanţa de apel, consideră oportun de a reitera prevederile art. 1398 alin. (l) C.C., cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune. Potrivit prevederilor art.1398 alin. (3) C.C., o altă persoană decît autorul prejuduiciului este obligată să repare prejudicial numai în cazurile expres prevăzute de lege. Iar, conform art. 1315 al.

(1) lit. b) Codul civil, asigurătorul este obligat să efectueze plata, la apariţia dreptului asiguratului sau al beneficiarului asigurării de a încasa suma asigurată sau despăgubirea de asigurare, în termenul stabilit în condiţiile de asigurare. Totodată, instanţa de recurs consideră necesar de a reitera prevederile art. 15 alin. (l) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr. 414 din 22 decembrie 2006, asigurătorul acordă despăgubiri dacă prejudiciile s-au produs din culpa asiguratului sau a utilizatorului de autovehicul, 5 precum şi în cazul în care, la data accidentului utilizatorul nu este inclus în contractul de asigurare încheiat între posesor şi asigurător.

Conform art. 23 alin. (2) al Legii enunţate, valoarea pagubei pricinuite autovehiculului este egală costului reparaţiei părţilor componente sau a pieselor avariate ori costului de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, pentru lucrările de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate. Instanţa de apel corect a concluzionat că, Compania Mixtă de Asigurări „EXIM- ASINT” S.A. în calitate de asigurător este obligat să plătească lui Railean Eduard ( persoana păgubită) diferenţa din suma valorii pagubei real suportate şi suma achitată de către Ilieş Dmitrii (asiguratul), care constituie 3988,75 lei.

Corect a stabilit instanţa de apel că, referitor la sumele pretinse de 320 lei pentru 7 luni de nefolosire a poliţei de asigurără obligatorii; de 450 lei pentru 9 luni de nefolosire a raportului de verificare tehnică; de 770 lei impozitul achitat în fondul rutier, Colegiul Civil consider că ele nu pot fi incluse în cuantumul prejudiciului real, deoarece lipseşte legătură cauzală între achitarea acestor sume şi deteriorarea automobilului în rezultatul accidentului rutier. De menţionat că, sumele menţionate sunt plăţi obligatorii şi plata lor nu depinde de o eventuală deteriorarea automobilului. Din actele pricine se constată că, Ilieş Dumitru a transmis lui Railean Eduard suma de 41 000 lei în contul recuperării despăgubirii aduse prin deteriorarea automobilului FORD TRANZIT număr de înmatriculare SR BH 954, fapt recunoscut de ambele părţi, iar faptul că aceasta suma a fost transmisă prin violenţa sau doi nu a fost probat în şedinţa de judecată.

Colegiul menţionează că potrivit prevederilor art.28 alin. (5),(6) al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule nr.414 din 22 decembrie 2006, care este aplicabilă la rezolvarea litigiului dat, despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor de fizice sau juridice păgubite dacă acestea nu au fost despăgubite de asigurat; despăgubirea se plăteşte asiguratului total sau parţial dacă probează că a despăgubit total sau parţial pe cel păgubit şi că despăgubirea nu urmează a fi recuperată conform art. 29. Avînd la bază norma citată, instanţa de apel corect a stabilit că, legislatorul a prevăzut situaţie legală în care persoanele păgubite în urma unui accident de autovehicul pot fi despăgubiţi şi de către asugurat, iar ultimul are dreptul să ceară despăgubirea de la asigurătorul în condiţii prevăzute de art. 28 al.(6) al Legii nr.414.

Curtea de Apel Bălţi corect a stabilit că, acţiunile lui Ilieş Dmitrii care a transmis lui Railean Eduard despăgubirea în sumă de 41 000 lei se încadrează perfect în prevederile legii menţionate, iar cerinţa lui privind restituirea sumei transmise de la Railean Eduard este neîntemeiată, contravine legii. Totodată, instanţa de apel corect a remarcat că, hotărîrea primei instanţe privind respingerea acţiunii Companiei Mixtă de Asigurări „EXIMASINT” S.A. este legală şi întemeiată şi în partea aceasta nu a fost este contestată. 6 Colegiul judiciar lărgit menţionează că, concluzia instanţei de apel despre necesitatea casării în parte a hotărîrii primei instanţe şi a pronunţa în această parte o nouă hotărîre, este justă, ea avînd la bază cumulul dovezilor administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, cărora le-a fost dată aprecierea juridică cuvenită, în conformitate cu prevederile art.130 C.P.C..

Actul de dispoziţie al instanţei de apel a fost adoptat cu respectarea normelor de procedură şi cu aplicarea corectă a normelor de drept material. În concluzie, instanţa de recurs menţionează că, este întemeiată decizia Curţii de Apel Bălţi din 23 aprilie 2013, din care considerente urmează a fi menţinută. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, decizia instanţei de apel este legală, iar argumentele invocate de către recurenţi sunt neîntemeiate, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Ilieş Dumitru şi a menţine decizia instanţei de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE : Se respinge recursul declarat de Ilieş Dumitru.

Se menţine decizia Curţii de Apel Bălţi din 23 aprilie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Railean Eduard împotriva lui Ilieş Dumitru şi Compania Mixtă de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A. privind revendicarea bunului din posesie străină, încasarea prejudiciului material şi repararea prejudiciului moral, cererea reconvenţională înaintată de Ilieş Dumitru împotriva lui Railean Eduard, intervenient accesoriu Compania Mixtă de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A. privind restituirea sumei de 41 000 lei, cererea reconvenţională înaintată de Compania Mixtă de Asigurări „EXIM-ASINT” S.A. împotriva lui Ilieş Dumitru privind încasarea sumei de 41000 lei în ordine de regres. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Preşedinte, judecătorul /Semnătura/ Valeriu Doagă Judecătorii /Semnătura/ Ala Cobăneanu /Semnătura/ Sveatoslav Moldovan /Semnătura/ Ion Vîlcov /Semnătura/ Vera Macinskaia Copia corespunde originalului Judecător: Vera Macinskaia 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.