Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-42/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 ianuarie 2014
Părțile
Aftenii Andrei vs Paicu Anatilie SAR Moldcargo SA
Pe scurt
Restituirea cererii de apel

2r-42/14 — Încasarea prejudiciului material şi moral

prima instanţă: L. Pruteanu dosarul nr. 2r-42/14 instanţa de apel: N. Craiu, L. Bulgac, A. Minciuna DECIZIE 22 ianuarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Paicu Anatolie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Afteni Andrei împotriva lui Paicu Anatolie cu privire la repararea prejudiciului material şi moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 13 noiembrie 2013, prin care a fost restituit apelul declarat de Paicu Anatolie ca fiind nemotivat c o n s t a t ă La 19 aprilie 2013 Afteni Andrei a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Paicu Anatolie cu privire larepararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 31 octombrie 2012 în jurul orelor 14.15 ca rezultat al producerii accidentului rutier, Paicu Anatolie, conducătorul autoturismului Renault Megane SCA n/î KBC 741, a tamponat automobilul Mercedes 211 CDI n/î CMR 165, cauzînd astfel un prejudiciu material lui Afteni Andrei. La aceeaşi dată pîrîtul a fost sancţionat în mod administrativ şi aplicată lui o amendă în mărime de 40 unităţi convenţionale, precum şi sancţiunea complimentară - 5 puncte de penalizare. Deşi pîrîtul a recunoscut vina în cele imputate lui şi a acceptat de a repara prejudiciul cauzat, ulterior a refuzat de a restitui careva sume de bani. Cere reclamantul încasarea de la pîrît a prejudiciului material în sumă de 1980 lei, a prejudiciului moral în mărime de 2000 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 09 iulie 2013, a fost admisă parţial acţiunea şi a fost dispusă încasarea de la Paicu Anatolie în beneficiul lui Afteni Andrei a prejudiciului material în sumă de 1980 lei, precum şi a celui moral în mărime de 1000 lei, iar în beneficiul statului a fost dispusă încasarea sumei de 150 lei, în rest acţiunea a fost respinsă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013, nu s-a dat curs cererii de apel şi a fost acordat apelantului Paicu Anatolie termen pînă la 13 noiembrie 2013 pentru prezentarea cererii de apel motivată, în caz contrar, a fost explicat apelantului, că apelul declarat va fi restituit. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 noiembrie 2013, apelul declarat de Paicu Anatolie a fost restituit ca nemotivat.

La 21 noiembrie 2013 Paicu Anatolie a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel din 13 noiembrie 2013, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii recurate, cu restituirea pricinii spre judecare în instanţa de apel. Recurentul în motivarea recursului a invocat ilegalitatea încheierii recurate, indicînd că deşi a primit copia încheierii Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013, nu a putut prezenta la şedinţa din 13 noiembrie 2013 apelul motivat, din cauza că este invalid de gradul II şi în perioada dintre şedinţe se afla la tratament, suferind de dereglări intelectuale mestice. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.

Materialele dosarului atestă faptul că copia încheierii din 13 noiembrie 2013, a fost expediată recurentului la 14 noiembrie 2013 (f.d. 61). Recurentul declarînd recurs la 21 noiembrie 2013, s-a conformat prevederilor legale, astfel recursul se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 426 al. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins, cu menţinerea încheierii instanţei de apel din 13 noiembrie 2013 din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. După cum s-a stabilit, la 24 iulie 2013 apelantul Paicu Anatolie a depus o cerere de apel nemotivată împotriva hotărîrii primei instanţe. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013, nu s-a dat curs cererii de apel şi a fost acordat apelantului termen pînă la 13 noiembrie 2013 pentru prezentarea cererii de apel motivată. Totodată, a fost explicat apelantului că în caz de neexecutare în termen a indicaţiilor instanţei, apelul declarat va fi restituit. În conformitate cu art. 368 al. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.

În conformitate cu art. 369 al. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr- o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). Primind copia încheierii din 16 octombrie 2013 la data de 25 octombrie 2013 (f.d. 51-52) şi fiind prezent la şedinţa din 13 noiembrie 2013, apelantul nu a prezentat cererea de apel motivată, din care considerente a fost dispusă restituirea apelului lui Paicu Anatolie. Nu pot fi reţinute argumentele recurentului precum că a omis termenul de depunere a apelului motivat din cauza că este invalid de gradul II şi suferă de dereglări intelectuale mestice (epilepsie) şi în perioada dintre şedinţe s-a aflat la tratament, or acesta nu a prezentat probe concludente în acest sens.

În astfel de circumstanţe şi avînd în vedere faptul că, odată cu expirarea termenului apelantulnu a lichidat neajunsurile indicate în încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 octombrie 2013, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel corect a dispus restituirea apelului declarat de către Paicu Anatolie în baza art. 369 al. (1) lit. a) CPC.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 noiembrie 2013. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Paicu Anatolie. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 13 noiembrie 2013în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Afteni Andrei împotriva lui Paicu Anatolie cu privire la repararea prejudiciului material şi moral.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.