Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-521/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 ianuarie 2014
Părțile
SA BTA-5 vs Botnari Alexandru
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-521/14 — Declararea nulităţii absolute a actelor juridice

prima instanţă: M. Ţurcan dosarul nr. 2ra-521/14 instanţa de apel: G. Druguş, I. Guzun, E. Secrieru ÎNCHEIERE 22 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Iurie Bejenaru examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Chizilov Roman în interesele recurentei societatea pe acţiuni „BTA-5”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către societatea pe acţiuni „BTA-5” împotriva lui Botnari Alexandru, Gospodăria Ţărănească „Palanciuc Sergiu şi Eugenia” cu privire la declararea nulităţii absolute a actelor juridice, împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 26 februarie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de societatea pe acţiuni „BTA-5”, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 18 octombrie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La data de 14 septembrie 2011, reclamanta SA „BTA-5” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Botnari Alexandru, intervenienţi accesorii Palanciuc Sergiu, Cramarenco Valentina, OCT Căuşeni şi Primăria Căuşeni cu privire la declararea nulităţii absolute a actului juridic încheiat cu încălcarea limitei împuternicirilor.

Ulterior, reclamanta SA „BTA-5”, prin cererea din data de 14 martie 2012 şi-a modificat acţiunea, solicitînd atragerea în calitate de pîrît a Gospodăriei Ţărăneşti „Palanciuc Sergiu şi Eugenia” şi a Oficiului Cadastral Teritorial Căuşeni, precum şi a renunţat la pretenţia privind anularea deciziei Consiliului orăşenesc Căuşeni cu privire la formarea bunului imobil. În motivarea acţiunii, reclamanta SA „BTA-5” a invocat că, în anul 2008 SRL „Izvestneak” a procurat prin bursa de mărfuri a Republicii Moldova pachetul de acţiuni în mărime de 87,5 % a SA „BTA-5” deţinut de către stat, fiind la balanţa Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare a Republicii Moldova. 1 La momentul schimbării noii administraţii şi a verificării ulterioare a patrimoniului de către noul administrator, a fost depistat faptul, că o parte din patrimoniu este transmis în proprietatea persoanelor terţe.

Pînă în luna septembrie anul 2009, Botnari Alexandr a deţinut funcţia de administrator al SA „BTA-5”. La data de 25 decembrie 2006 a fost încheiat contractul de vînzare- cumpărare nr. 6268 a bunului imobil cu număr cadastral 2701224008.04, care aparţinea cu titlu de proprietate SA „BTA-5”. În calitate de vînzător a participat Botnari Alexandr, care la momentul tranzacţiei deţinea funcţia de administrator a SA „BTA-5”, iar în calitate de cumpărător a participat Palanciuc Sergiu, care deţinea funcţia de administrator al GŢ „Palanciuc Sergiu şi Eugenia”. Consideră, că administratorul SA „BTA-5” a încheiat contractul de vînzare-cumpărare, depăşind atribuţiile sale conform Legii privind societăţile pe acţiuni nr. 1134 din 02 aprilie 1997 şi a Statutului SA „BTA-5”, iar prin acţiunile sale a adus prejudiciu considerabil SA „BTA-5”.

Consideră, că administratorul urma să convoace consiliul societăţii pentru a adopta o decizie, neavînd dreptul de a efectua tranzacţii de proporţii unilateral. Susţine că, cumpărătorul Palanciuc Serghei trebuia să ştie, că, capacitatea exerciţiu al administratorului SA „BTA-5” este limitată conform legii şi a statutului societăţii şi urma să verifice dacă există şi decizia consiliului societăţii în acest sens. Informaţia asupra bunului care ulterior a fost procurat de către dumnealui este accesibilă şi disponibilă pentru verificare la oficiul cadastral teritorial în raza căruia se află.

Potrivit registrului bunurilor imobile al OCT Căuşeni, totalul bunurilor imobile (construcţii) deţinute în proprietate de către SA „BTA-5” constituiau în anul 2006, suprafaţa de 3176,3 m2, pe cînd numai bunul imobil procurat conform datelor OCT constituie suprafaţa de 1077 m2 care constituie aproximativ 34 %, însă, conform Legii este impusă limita de 25 % pentru a permite efectuarea tranzacţiilor de acest gen administratorului SA „BTA-5”. Consideră că, Oficiul Cadastral Teritorial Căuşeni, conform prevederilor art. 35 din Regulamentul cu privire la formarea bunurilor imobile, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 61 din 29 ianuarie 1999, urma să verifice dacă formarea bunului imobil nu va leza drepturile altor persoane din motiv, că bunul care constituia obiectul tranzacţiei anterior a fost deţinut în proprietatea unei societăţi pe acţiuni care activează în baza legii cu privire la societăţile pe acţiuni şi a statutului.

Consideră că, şi notarul, la autentificarea acestei tranzacţii urma să verifice capacitatea juridică a persoanei, însă el nu a verificat acest fapt, permiţînd efectuarea unei tranzacţii de o persoană care nu avea acest drept. A mai menţionat că, la efectuarea tranzacţiei nu a fost respectată şi procedura licitaţiei cu strigare. Or, conform Hotărîrii Guvernului nr.1056 din 12 noiembrie 1997, în setul de documente prezentat potenţialilor cumpărători este obligatoriu şi prezenţa raportului de evaluare, întocmit în modul stabilit pentru 2 obiectele de construcţie nefinalizate, potrivit căruia se va stabili preţul iniţial şi pasul licitaţiei cu propunere de majorare din partea potenţialilor cumpărători.

Reclamanta SA „BTA-5” a solicitat declararea nulităţii absolute a procesului-verbal a licitaţiei cu strigare nr. 2 din 24 august 2006, recunoaşterea nulităţii absolute a contractului de vînzare-cumpărare nr. 6268 din 25 decembrie 2006, restabilirea situaţiei anterioare încălcării dreptului şi obligarea OCT Căuşeni de a executa restabilirea situaţiei anterioare. Prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 18 octombrie 2012 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Bender din 26 februarie 2013 a fost respins apelul declarat de SA „BTA-5”, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 18 octombrie 2012. În dezacord cu decizia enunţată, avocatul Chizilov Roman în interesele recurentei SA „BTA-5”, la data de 06 decembrie 2013 a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri privind admiterea integrală a acţiunii.

În motivarea amplă a recursului, reprezentantul recurentei a indicat în esenţă că, decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sînt pasibile de a fi casate pe motivul încălcării normelor de drept material şi procedural. În acest context, a indicat că, instanţele de judecată ierarhic inferioare nu au dat aprecierea corespunzătoare faptului că, administratorul SA „BTA-5”, a încheiat contractul de vînzare-cumpărare în litigiu cu depăşirea atribuţiilor sale prevăzute de prevederile Legii privind societăţile pe acţiuni nr. 1134 din 02 aprilie 1997 şi a Statutului SA „BTA-5”. Or, doar Consiliul societăţii este împuternicit să adopte decizii privind încheierea tranzacţiilor de proporţii dacă aceste tranzacţii au drept obiect achiziţionarea (înstrăinarea), transmiterea (luarea), în gaj (în arendă) a bunurilor valoarea cărora atinge sume de peste 25 % şi pînă la 50 % din valoarea activelor societăţii.

Tot în acest context, reprezentantul recurentei a menţionat că, instanţele de judecată, în mod neîntemeiat au concluzionat că, împuternicirile administratorului SA „BTA-5” pentru vînzarea bunului imobil au fost atribuite de către Consiliul societăţii prin procesul-verbal nr.6 al şedinţei Consiliului de Administrare a SA „BTA-5” din 22 martie 2004. A susţinut că, concluziile instanţei de apel privind neprezentarea de către recurenta SA „BTA-5” a bilanţului contabil, prin care să confirme caracterul de proporţii al tranzacţiei, nu corespund adevărului. Or, la materialele cauzei a fost prezentată formula de calcul, prin care a fost stabilit caracterul de proporţii al tranzacţiei.

De asemenea, instanţele de judecată nu au ţinut cont de faptul că, la efectuarea tranzacţiei nu a fost respectată inclusiv şi procedura licitaţiei cu strigare, reglementată prin Hotărîrea Guvernului nr. 1056 din 12 noiembrie 1997. Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. 3 Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen. Or, la materialele pricinii nu există vreo dovadă privind recepţionarea de către recurentă a copiei deciziei instanţei de apel, expediată conform scrisorii de însoţire din 23 septembrie 2013, (f.d.188).

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat de către avocatul Chizilov Roman în interesele recurentei SA „BTA-5”, este inadmisibil. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu dispoziţia art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că, temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Mai mult decît atît, cauza a fost judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, recursul fiind vădit neîntemeiat. Astfel, analizînd actele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, reprezentantul recurentei, în mod eronat a invocat încălcarea de către instanţele ierarhic inferioare a normelor de drept material şi procedural.

Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către avocatul Chizilov Roman în interesele recurentei SA „BTA-5”, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel, cărora instanţele judecătoreşti le-au dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. 4 În acelaşi timp, completul relevă că, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag.

1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, a aplicat corect normele de drept material şi procedural, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către avocatul Chizilov Roman în interesele recurentei SA „BTA-5”, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către avocatul Chizilov Roman în interesele recurentei societatea pe acţiuni „BTA-5”, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Iurie Bejenaru 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.